ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 308/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 9 iunie 2003 reclamanta A.F.I. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata

chiriei, T.V.A. și majorări de întârziere pe perioada decembrie 1999 – 31

martie 2001.

De asemenea a solicitat să se

dispună rezilierea contractului de închiriere din 22 martie 1990, cât și

evacuarea din spațiul închiriat.

Ulterior la data de 28 august 2003,

reclamanta și-a majorat pretențiile la suma de 3.836.429.916 lei.

Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

prin sentința nr. 1248 din 27 ianuarie 2004 a admis excepția prematurității și

a respins acțiunea ca prematură reținând că deși s-a făcut dovada că părțile

s-au întâlnit la data de 17 octombrie 2001 anterior promovării acțiunii și a

încercat soluționarea diferendului, această conciliere nu poate fi reținută ca

valabilă în cauza de față pentru că se referă la altă sumă și altă perioadă

fiind încălcate dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a

promovat apel reclamanta criticile vizând modul eronat în care instanța de fond

a reținut situația de fapt.

Astfel se susține că intimata pârâtă

a fost invitată la conciliere la data de 17 octombrie 2001 și a recunoscut

sumele înscrise în adresa din 20 septembrie 2001 în ceea ce privește debitul

din chirie, specificând că lasă la aprecierea instanței rezolvarea litigiului

asupra sumelor reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere.

Se mai susține că prin invitația din

17 octombrie 2001, intimata a fost chemată la conciliere pentru debitul în

valoare de 1.297.875.072 lei corespunzător perioadei noiembrie 1999 – iulie

2000, februarie 2001 – decembrie 2001.

Mai mult prin adresa din 22 iulie

2002 intimata a solicitat punerea în executare a sentinței civile nr. 4958 din

5 aprilie 2002, și încheierea unui act adițional.

Prin cererea de chemare în judecată,

s-a solicitat în realitate obligarea intimatei la plata sumelor care au făcut

obiectul concilierii din data de 17 octombrie 2001, pentru ca ulterior să fie

reactualizată, instanța de fond având la îndemână dispozițiile art. 129 pct. 5 C.

proc. civ.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia nr. 530 din 22 noiembrie 2004 a respins apelul ca

nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut că prin acțiune reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei la plata sumei de 1.522.935.735 lei chirie restantă, T.V.A.

și majorări pentru perioada decembrie 1999 – 31 martie 2001. Ulterior, și-a

precizat pretențiile solicitând 3.836.429.916 lei reprezentând chirie restantă,

T.V.A. și majorări aferente calculate pentru perioada februarie 2000 – 30 iunie

2003.

Prin adresa din 20 septembrie 2001,

pârâta a fost convocată la conciliere pentru debit chirie 427.805.867 lei,

debit T.V.A. 82.726.769 lei, majorări chirie 117.383.113 lei și majorări T.V.A.

15.597.402 lei, datorate în baza contractului de închiriere din 22 august 1990,

fără a se preciza perioada când îi corespunde debitul respectiv, iar procesul

verbal de conciliere din 17 octombrie 2001 face referire la un debit rezultând

din chirie și T.V.A. în valoare de 473.778.759 lei, sumă care nu mai corespunde

cu invitația la conciliere.

În concluzie instanța de apel a

precizat că nu se poate considera că procedura concilierii a fost îndeplinită

în cauză din moment ce o parte a debitului solicitat este ulterioară datei de

17 octombrie 2001, iar pentru cealaltă parte, nu se poate stabili dacă a făcut

sau nu obiectul concilierii din 17 octombrie 2001, în convocator nefiind

specificată perioada pentru care s-au calculat pretențiile.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că au fost

calculate dispozițiile art. 109 alin. (2) și art. 720

1

C. proc.

civ., întrucât aceste texte nu prevăd imperativ faptul că o neconcordanță cu

privire la câtimea obiectului litigiului intervenită în afara procesului civil

trebuie sancționată prin admiterea excepției prematurității acțiunii.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 720

1

alin. (2)

„reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale

și temeiul lor legal, precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină

acestea”.

Din economia textului precizat,

rezultă că datele înscrise în încercarea de conciliere prealabilă trebuie să

corespundă întocmai cu obiectul și valoarea cererii eventualei acțiuni precum

și calculul prin care s-a ajuns la determinarea valorii cu indicarea

înscrisurilor corespunzătoare.

Sunt norme imperative care trebuiesc

respectate întocmai neavând relevanță că după introducerea acțiunii se poate

majora câtimea pretențiilor în condițiile art. 132 C. proc. civ. sau că în apel

pot fi solicitate venituri ajunse la termen.

Așa cum a reținut și instanța de

apel nu se poate considera că procedura concilierii a fost îndeplinită conform art.

720

1

C. proc. civ. din moment ce o parte a debitului solicitat este

ulterioară datei de 17 octombrie 2001, iar pentru cealaltă parte, nu se poate

stabili dacă a făcut sau nu obiectul concilierii din 17 octombrie 2001, nefiind

specificată perioada pentru care s-au calculat pretențiile, iar o parte din

debit a făcut obiectul altei judecăți.

În aceste condiții, se apreciază că

instanțele au făcut o corectă apreciere a dispozițiilor legale în materia

concilierii probabile astfel că văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.F.I. București, împotriva deciziei nr. 530 din 22 noiembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 27 ianuarie 2006.