ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1697/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 3 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția

penală și pentru cauze cu minori, a luat în examinare cauza penală având ca

obiect plângerea formulată de petiționarul P.V.F. împotriva rezoluției nr.

436/P/2007 din 01 iulie 2008 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Iași și a rezoluției nr. 763/VIII/1/2010 din 26 octombrie 2010, prilej

cu care instanța, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul

părților cu privire la excepția inadmisibilității plângerii, aspect care fusese

pus în discuție la termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2011.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că prin

plângerea formulată, petiționarul P.V.F. a înțeles să conteste două rezoluții ,

respectiv rezoluția nr. 436/P/2007, prin care s-a dispus de către Parchetul

Curții de Apel Iași neînceperea urmăririi penale și rezoluția nr. 763/VIII/

1/2010.

În ceea privește prima solicitare, a arătat că în

cauză s-a pronunțat Curtea de Apel Iași asupra legalității și temeiniciei

rezoluției nr. 436/P/2007, prin urmare este inadmisibilă plângerea, existând în

cauză autoritate de lucru judecat.

Cât privește cea de a doua solicitare prin care se

contestă rezoluția 763/VIII/1/2011 din 26 octombrie 2010, procurorul a susținut

că este vorba de un memoriu, că acea rezoluție nu face parte din categoria

celor care pot fi contestate în conformitate cu

disp. art. 278

C. proc. pen. și, prin urmare, a apreciat că și

această solicitare este inadmisibilă.

Declarând închise dezbaterile, curtea de apel a rămas

în pronunțare, aceasta fiind amânată pentru data de 10 februarie 2011.

Ulterior, prin sentința penală nr. 18 din 10

februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a

respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiționarul P.V.F. împotriva

rezoluției nr. 436/P/2007 din 01 iulie 2008 dată de procurorul Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Iași și a rezoluției nr. 763/VIII/1/2010 din 26

octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu obligarea petiționarului

la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva încheierii de ședință din data de 3

februarie 2011, dată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

în dosarul nr. 763/45/2010 a declarat recurs petiționarul P.V.F., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Înalta Curte, examinând recursul declarat pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este

inadmisibil pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129

din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii

procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat

prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din

Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor

de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile

susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi

exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care

se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen.

prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești

nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse

recursului.

În speță, petiționarul P.V.F. a declarat recurs

împotriva încheierii din 03 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, dată în dosarul nr. 763/45/2010, aceasta fiind o

încheiere de amânare a pronunțării, care nu face parte din enumerarea

limitativă a hotărârilor și încheierilor care se atacă cu recurs potrivit

dispozițiilor art. 385

1

C. proc. pen.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de

atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea

principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din

Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil

recursul declarat de petiționarul P.V.F.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de

petiționarul P.V.F. împotriva încheierii din 03 februarie 2011 a Curții de Apel

Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 763/45/2010.'

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 aprilie 2011.