ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1122/2011

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta D.E. prin

mandatar D.C. a solicitat anularea deciziei nr. 5949 din 13 mai 2009 emisă de Comisia

Superioară de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulți și pe cale de consecință

stabilirea unui alt grad de handicap decât cel stabilit prin decizia atacată (grad

de handicap mediu corespunzător codului 2).

În motivarea acțiunii

reclamanta a susținut că până la data acestei decizii a fost încadrat într-un grad

de handicap accentuat, așa cum s-a stabilit prin decizii anterioare. La data de

1 februarie 2009 prin certificatul nr. x i s-a stabilit gradul de handicap mediu

cu termen de valabilitate un an. Având în vedere faptul că bolile de care suferă

nu s-au ameliorat reclamanta a considerat că este incorectă diagnosticarea sa.

Prin întâmpinare, pârâta

a solicitat respingerea acțiunii, susținând că încadrarea reclamantei într-un alt

grad de handicap s-ar datora modificării criteriilor stabilite prin Ordinul Ministerului

Sănătății nr. 762 din 27 decembrie 2007.

Prin sentința civilă

nr. 21 din 26 ianuarie 2010 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această

soluție instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că încadrarea sa într-un

grad de handicap mediu în baza criteriilor medico-psihosociale care au intrat în

vigoare la 01 ianuarie 2008 ar fi greșită sau nelegală.

Este adevărat că bolile

de care suferă aceasta nu s-au ameliorat însă au fost operate modificări în privința

criteriilor de evaluare a gradelor de handicap, astfel încât prin reaprecierea diagnosticului

Comisia a stabilit un alt grad decât cel anterior. De altfel modificarea încadrării

într-un grad de handicap este prevăzută de lege, motiv pentru care de altfel s-a

și recomandat revizuirea acestuia în fiecare an.

Împotriva sus-menționatei

sentințe a declarat recurs D.C. pentru reclamanta D.E., apreciind soluția Curții

de Apel Galați ca netemeinică și nelegală.

Deși se menționează în

cererea de recurs că D.C. a promovat calea extraordinară de atac în calitate de

mandatar al reclamantei, nici în dosarul de recurs și nici în cel de fond nu se

regăsește o procură dată în acest sens numitului D.C.

Observând așadar acest

lucru, instanța de control judiciar a pus în vedere „reprezentantului” recurentei

să facă dovada calității sale în conformitate cu dispozițiile art. 161 alin. (1)

cu referire la art. 67 alin. (3) și art. 68 alin. (1) C. proc. civ. (încheierea

din 13 ianuarie 2011).

Un asemenea înscris nu

a fost depus la dosar, fiind înregistrată doar o copie xerox a unei cereri din care

ar rezulta că D.E. solicita judecarea recursului în lipsa sa și în lipsa mandatului

cerut, asupra autenticității acestui înscris planând îndoieli deoarece instanța

nu are posibilitatea de a stabili nemijlocit că ar aparține petentei, neputându-se

stabili autenticitatea semnăturii aplicate și necuprinzând date de identificare

a persoanei în cauză.

Așa fiind, în lipsa dovezii

calității de reprezentant al recurentei și în lipsa unei cereri prin care aceasta

să-și însușească în mod expres recursul declarat în prezenta cauză de o altă persoană,

Înalta Curte de Casație și Justiție va aplica sancțiunea prevăzută de art. 161

alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de D.C. împotriva sentinței civile nr. 21 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel

Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2011.