ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 753/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul Mureș, reclamantul K.K.,

a solicitat în

contradictoriu cu pârâta

C.C.R.

anularea

parțială a încheierii nr. VI/15/2011 emisă de Comisia de soluționare a

contestațiilor din cadrul C.C.R., Departamentul de coordonare a verificării

bugetelor unităților administrativ - teritoriale, și pe cale de consecință anularea

implicită a Deciziei nr. 1122/2010 emisă de directorul Ca.C. Mureș.

generat conflictul negativ de competență

Prin Sentința nr. 3202

din 20 Decembrie 2011, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței

materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de

reclamantul K.K. – P.C.G., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., în favoarea

Curții de Apel Tg - Mureș.

Pentru a pronunța

această sentință, Tribunalul Mureș a reținut, în esență, că reclamantul a

solicitat

anularea Încheierii nr. VI/15/2011 a

Comisiei de Soluționare a contestațiilor, din cadrul C.C., dar și Deciziei nr. 147/2011

emisă de Ca.C. Mureș, dar și Deciziei nr. 147/2011 emisă de Ca.C. Mureș și a

Deciziei nr. 1122/2010 emisă de directorul Ca.C..

În acest context,

Tribunalul a reținut că

Hotărârea nr. 130/2010 a

plenului C.C. nu este anulată de o instanță de judecată, astfel că produce pe

deplin efecte și în ceea ce privește procedura art. 228 din Regulamentul C.C.,

actul fiind emis de o autoritate publică centrală.

Prin Sentința nr. 177

din 21 septembrie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția

necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalul Mureș.

Curtea de Apel a

reținut că actul administrativ prin care s-au stabilit măsurile a căror anulare

se solicită este un act administrativ emis de o autoritate publică locală,

respectiv decizia nr. 1122/2011 a Ca.C. a Mureș, astfel că nu prezintă

relevanță că se atacă și încheierea VI/15/2011, act care a fost pronunțat în

soluționarea plângerii prealabile.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Târgu Mureș a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de

competență.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte

constatând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3)

C.proC. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu

obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport de actele depuse la dosarul cauzei,

se reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea

Deciziei nr. 1122/2010 emisă Ca.C. Mureș și Încheierii nr. VI/15/2011 emisă de

Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul C.C.R., în soluționarea

contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice C.C., precum și valorificarea actelor de

control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010

publicată în M,.Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia Ca.C. județene se poate formula

contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei

până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii

formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge

integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii C.C.,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale C.C., prevăzându-se la art. 227 că împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul

entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în

fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de

soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie

obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a

C.C., respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010, sunt

contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă

dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce

privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004, se poate deroga doar

prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor

organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în

care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii C.C.,

competența materială de soluționare a cauzei revine tribunalului, secția

contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act

administrativ emis de o structură județeană a C.C., ca autoritate publică

județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/ anularea deciziei emise de structura C.C., printr-o

încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie

astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a

cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal,

întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice

și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării

este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul C.C.R.,

autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile referitoare la excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice

doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie

2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal în Dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul

împotriva Sentinței civile nr. 112/ 2011 a Curții de Apel Bacău prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat nelegalitatea dispozițiilor pct.

228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului C.C. nr. 130/2010,

întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de

soluționare a unor astfel cauze.

Cum în cauză,

contestația împotriva Deciziei nr. 1122/2010 emisă a Ca.C. Mureș a fost

respinsă prin Încheierea nr. VI/15/2011, competența de soluționare a cauzei

aparține Tribunalului Mureș, secția contencios administrativ și fiscal.

regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul K.K. – P.C.G. în contradictoriu

cu pârâta C.C.R. în favoarea Tribunalului Mureș, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 februarie 2013.