ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1885/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1885/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1253 din 6 iulie 2009, Tribunalul Iași au respins excepțiile

inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților,

și a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul Statul Român, prin M.E.F.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că pârâții au calitate procesuală pasivă, fiind

chemați în judecată în calitate de salariați ai Ministerului de Interne, ca

angajați ai I.P.J. Iași.

Pe fondul cererii,

s-a reținut că, la data de 13 iulie 2000, pârâții au exercitat un control,

conform Legii nr. 12/1990, modificată prin O.G. nr. 126/1998, la trei magazine

de desfacere confecții aparținând SC P.P. SRL, administrator al societății

fiind G.A. La două dintre magazine, respectiv la magazinul din strada C. Vodă

și Anastasie Panu, administratoarea societății nu a putut prezenta documentele

legale de proveniență a mărfurilor expuse spre vânzare, în conformitate cu

Legea nr. 12/1990, modificată prin O.G. nr. 126/1998, art. 1 alin. (2) și anexa

1A din H.G. nr. 831/1997.

A doua zi,

administratorul societății, G.A., s-a prezentat la poliție, însă nici de

această dată nu a prezentat nici un document legal de proveniență, motivând că

nu există avize de însoțire a mărfii, deoarece acestea au fost transferate la

punctul de lucru din B-dul Copou, pentru a fi prezentate Gărzii Financiare și

pentru Administrația Financiară, care urmează să vină în control.

Pe data de 14 iulie

2000, împotriva SC P.P. SRL, actual SC W. SRL Iași, s-a luat măsura

sancționării contravenționale și confiscării mărfii conform Legii nr. 12/1990,

modificată prin O.G. nr. 126/1998, în baza proceselor verbale de sancționare a

contravențiilor.

S-a mai reținut de

tribunal, că prezentarea ulterioară a documentelor de proveniență a mărfurilor

nu a însemnat că activitatea de control la agentul comercial a fost abuzivă din

partea polițiștilor; că, dacă statul român a fost nevoit să achite daune pentru

un prejudiciu cauzat din nerestituirea unei părți din bunurile ce au fost

confiscate, acest lucru nu se datorează conduitei pârâtei de la momentul

controlării societății comerciale și al întocmirii proceselor - verbale de

constatare și sancționare contravențională, ci angajaților M.F.P., care nu au

adus la îndeplinire pe cale legală dispozițiile deciziei Înaltei Curți de

Casație și Justiție, prin care s-au anulat în mod irevocabil procesele verbale

ale contravenției.

Dacă administratorul

SC. P.P. SRL, de rea credință fiind, a refuzat să indice restul bunurilor ce au

fost confiscate, organele M.F.P. trebuia să procedează la eliberarea de

obligația de restituire, inclusiv prin recurgerea la oferta reală urmată de

consemnațiune.

Neprocedând în acest

mod, daunele produse prin întârzierea executării obligației de restituire sunt

în sarcina M.F.P. Cât privește daunele create unității comerciale pentru

reținerea mărfurilor, între data ridicării lor și data deciziei instanței

supreme, s-a reținut că acestea sunt în sarcina administratorului societății

comerciale, care a înțeles să facă apărările abia în fața instanței care a

soluționat plângerea contravențională.

Prin decizia civilă nr.

181 din 18 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie a respins apelul declarat de Statul Român, prin M.F.P.,

reprezentat de D.G.F.P. a Județului Iași, reținând, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Iași, sub nr. 253/99/2009, reclamantul Statul Român, prin

M.E.F. a formulat prezenta acțiune în regres și a chemat în judecată pe pârâții

I.P.J. Iași, P.C., B.V., A.C., R.L., D.P. și S.D., solicitând obligarea

acestora la plata sumei de 608.443 lei, reprezentând contravaloarea daunelor

morale și materiale achitate de Statul Român, prin M.E.F., creditorilor SC W.

SRL (fosta SC P.P. SRL) și numitei G.A., invocând dispozițiile art. 998 – 999

C. civ., art. 1000 alin. (1), (2) – (4) C. civ., Decretul nr. 31/1954 și Legea

nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor.

Din ansamblul

probator administrat în cauză, rezultă, cu certitudine, că la data de 13 iulie

2000, două echipe de polițiști din cadrul Poliției municipiului Iași au efectuat

un control la trei magazine de desfacere confecții ale SC P.P. SRL cu sediul în

Iași, al cărei administrator era G.A.

La magazinele situate

în str. Cuza Vodă și strada Anastasie Panu (chiar sediu unității), s-a

constatat că mărfurile expuse spre vânzare nu erau însoțite de documente de

proveniență, respectiv de avize de însoțire a mărfurilor, documente ce nu au

fost prezentate de administrator nici pe data de „14 iulie 2008”, când s-a

prezenta la poliție.

Pe data de 14 iulie

2000, împotriva SC P.P. SRL, actual SC W. SRL Iași, s-a luat măsura

sancționării contravenționale și confiscării mărfii, conform Legii nr. 12/1990,

în baza proceselor verbale de sancționare a contravențiilor.

Prin decizia civilă

nr. 947 din 6 martie 2002 a Curții Supreme de Justiție, s-a admis recursul în

anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, s-a casat decizia civilă nr. 512 din 26 februarie 2001 a

Tribunalului Iași și s-a respins recursul declarat de Inspectoratul de Poliție

Iași împotriva sentinței civile nr. 16398 din 22 noiembrie 2000 a Judecătoriei

Iași. S-a reținut, la cazul în speță, că mărfurile supuse comercializării de

către SC P.P. SRL, în cele două puncte de lucru verificate, aveau acte de

proveniență, dar, din motive neimputabile petentei, fuseseră transportate la

punctul de lucru din B-dul. Copou, spre a fi verificate de Garda Financiară.

Separat de acțiunea

civilă, SC P.P. SRL Iași și administratorul G.A. au formulat plângere penală

împotriva polițiștilor, pârâții din prezenta cauză, iar prin ordonanța

procurorului din 30 mai 2001 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a

polițiștilor, cu aplicarea unei sancțiuni administrative, potrivit art. 181 C.

pen.

Împotriva acestei

ordonanța s-a formulat plângere, iar prin sentința nr. 78 din 2 august 2002

pronunțată de Tribunalul Militar Iași s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a polițiștilor, cu schimbarea temeiului juridic în art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

Prin sentința penală

nr. 78 din 2 aprilie 2002, rămasă definitivă în urma respingerii recursului

declarat de petenta SC W. SRL prin decizia nr. 82 din 15 aprilie 2003 a Curții

Militare de Apel, s-a constatat, în mod irevocabil, că nu se poate reține în

sarcina polițiștilor săvârșirea vreunei fapte cu caracter penal, mai mult chiar

că polițiștii fiind în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu s-a făcut dovada

că, cu știință, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos și

prin aceasta au cauzat o vătămare a intereselor legale ale societății comerciale

SC W. SRL.

În cauză, nu s-a

făcut dovada de reclamantul Statul Român că pârâții polițiști, prin efectuarea

controlului respectiv, au depășit limitele sarcinilor de serviciu chiar fără

aprobarea comitentului, a I.P.J. Iași, care s-ar afla în culpă pentru insuficienta

instruire și supraveghere a prepușilor săi (nefiind aplicabile în cauză,

dispozițiile art. 1000 alin. (2)-(4) C. civ.), întrucât, din întreg probatoriul

administrat în cauză, rezultă clar că polițiștii au efectuat controlul în baza

unui temei legal.

Prin urmare, instanța

a conchis că nu se constată în activitatea de control a polițiștilor la SC W.

SRL vreo faptă ilicită, cât timp actele de proveniență a mărfii expuse spre

vânzare lipseau, administratorul societății justificând existența acestora

ulterior în fața instanței de judecată.

Și decizia nr. 1 a

Curții Supreme de Justiție, secțiile unite, prin admiterea recursului în

interesul legii, a stabilit că, în cazul plângerilor îndreptate împotriva

actelor de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 1 lit.

e) din Legea nr. 12/1990, modificată prin O.G. nr. 126 din 29 august 1998,

prezentarea ulterioară, în fața instanțelor judecătorești, a actelor prin care

se dovedește provenința licită a bunurilor ce nu erau însoțite în momentul

constatării contravenției, de astfel de documente, atrage anularea procesului

verbal de contravenție, exonerarea contravenientului și restituirea mărfii

confiscate.

Ca atare, lipsa

documentelor de proveniență a mărfurilor de la locul de comercializare nu poate

fi imputată polițiștilor pârâți care au efectuat controlul în limitele legii,

potrivit art. 56 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului.

S-a concluzionat, că

nu poate fi reținută răspunderea civilă delictuală, neexistând culpă, unul din

elementele răspunderii civile delictuale alături de prejudiciu și legătura de

cauzalitate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul Statul Român, prin M.F.P., prin D.G.F.P.

a județului Iași, iar în dezvoltarea criticilor formulate, după ce a expus în

parte considerentele deciziei recurate, a arătat că atât instanța de fond, cât

și cea de apel au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând

în mod vădit înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Astfel, cu privire la

existența vinovăției organelor de poliție, se arată că nu s-a solicitat

instanței de judecată, prin acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, să se

constate existența sau inexistența vinovăției pârâților, întrucât aceasta a

fost constatată de mai multe instanțe, respectiv de Tribunalul Iași, de Curtea

de Apel Cluj și chiar de Înalta Curte de Casație și Justiție, care în alte

condiții, adică a lipsei elementului vinovăției, nu ar fi putut acorda

despăgubirile solicitate de SC W. SRL pentru prejudiciul cauzat de I.P.J. Iași,

prin prepușii săi.

Prin Decizia civilă

nr. 3547 din 03 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis

recursul reclamanților și s-a casat hotărârea instanței de apel cu trimiterea

cauzei spre rejudecare, reținându-se în considerente și recomandări obligatorii

prin prisma dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., iar instanța de apel a

hotărât că este inoportun să se impute reclamantelor că au părăsit nejustificat

tărâmul răspunderii contravenționale, în cadrul căreia aveau posibilitatea

reparării integrale a prejudiciului cauzat pe calea punerii în executare a

sentinței civile nr. 16398 din 22 noiembrie 2000 pronunțată de Judecătoria

lași, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 947 din 6 martie 2002 a Curții

Supreme de Justiție, și că scopul urmărit ar fi fost câștiguri suplimentare

prin cumularea beneficiilor ce rezultă din antrenarea răspunderii

contravenționale, cu cele care rezultă din antrenarea răspunderii civile

delictuale.

Or, asemenea

considerente sunt esențial nelegale, întrucât controlul judecătoresc exercitat

prin hotărârile mai sus menționate, s-a limitat la legalitatea și temeinicia

sancțiunilor contravenționale, principală și complementară (amendă și

confiscarea unor bunuri), dispunându-se anularea acestora și restituirea către

petenta din acea cauză, SC P.P. SRL, a contravalorii bunurilor confiscate.

Cu privire la fondul

cauzei, s-a arătat că pârâtul I.P.J. lași, cât și prepușii săi fac trimitere la

sentința civilă nr. 16398/2000 prin care Judecătoria lași a admis plângerea

formulată de SC W. SRL (fostă SC P.P. SRL) împotriva proceselor-verbale, pe

care le-a desființat, exonerând petenta de plata amenzii și înlăturând măsura

confiscării, iar prin decizia civilă nr. 512 din 26 februarie 2001 s-a admis

recursul formulat de I.P.J. lași, s-a casat sentința Judecătoriei Iași,

reținându-se amenzile aplicate și măsura confiscării.

Ulterior, prin

decizia civilă nr. 947 din 06 martie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 512 din 26 februarie

2001 a Tribunalului Iași, pe care a casat-o și a respins recursul declarat de

Inspectoratul de Poliție Iași împotriva sentinței civile nr. 16398 din 22 noiembrie

2000 a Judecătoriei lași, pe care o menținut-o.

De asemenea, în

apărare, pârâtul comitent, alături de prepușii săi, face trimitere la

dispozițiile art. 56 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului care

absolvă pe aceștia de orice răspundere în exercitarea atribuțiilor de serviciu,

însă dacă aceste limite legale nu ar fi fost depășite, instanța supremă nu ar

fi constatat, în două rânduri, că fapta a fost cauzatoare de prejudicii și

îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate

despăgubiri reclamantelor G.A. și SC W. SRL.

S-a conchis, că, în

mod corect, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițistului, care stabilește că polițistul este obligat să

respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și

legile țării, jurământul de credință față de România, prevederile

regulamentelor de serviciu, și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale

ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională", și că

„polițistul răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își execută

atribuțiile de serviciu", și nu dispozițiile art. 56 din același act

normativ, întrucât au fost depășite limitele legale reglementate.

S-a mai arătat, că,

în mod nelegal, la dezbaterea pe fond a pricinii ce a făcut obiectul cauzei

înregistrată pe rolul Tribunalului lași, componența completului de judecată a

fost schimbată, în locul judecătoarei T.G., care a condus completul de judecată

la toate termenele de judecată, a participat judecător A.M., care de altfel și

semnează hotărârea de fond pronunțată în prezenta cauză, sentința civilă nr.

1253 din 6 iulie 2009.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară „activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor

distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în

care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective".

În condițiile art. 52

alin. (1) din același act normativ „colegiile de conducere stabilesc compunerea

completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității

completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe

baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a

instanțelor judecătorești."

Făcând trimitere și

la și dispozițiile prevăzute de art. 53 din lege, care stabilesc faptul că

„Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în

sistem informatizat", iar „cauzele repartizate unui complet de judecată nu

pot fi trecute altui complet decât în condițiile prevăzute de lege",

recurentul – reclamant a arătat că în aceste condiții, în mod flagrant a fost

încălcat principiul continuității completului de judecată.

Examinând decizia în

limitele criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., se

constată că recursul este nefondat, urmând a se dispune respingerea acestuia,

în consecință, pentru cele ce succed:

Singura critică de

nelegalitate formulată prin prezentul recurs vizează faptul că, în speță, sunt

incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 360/2002 și nu dispozițiile art. 56

din același act normativ, întrucât „au fost depășite limitele legale

reglementate”. Potrivit dispozițiilor art. 4 din acest act normativ,

„Polițistul este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale

omului, Constituția și legile țării, jurământul de credință față de România,

prevederile regulamentelor de serviciu și să îndeplinească ordinele și

dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea profesională”.

Față de situația de

fapt, așa cum a fost stabilită de către instanțele de fond și apel, și care nu

poate fi reevaluată în recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

se constată că pârâții, în calitate de polițiști, au efectuat un control, la 13

iulie 2000, la magazinele de desfacere aparținând SC P.P. SRL, în prezent SC W.

SRL, prin care nu au depășit limitele sarcinilor de serviciu pe care le aveau

la momentul respectiv, constatare făcută și prin hotărârea judecătorească

irevocabilă de către instanța penală în legătură cu aceeași faptă, respectiv

prin sentința penală nr. 78 din 2 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul Iași,

definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr. 82 din 15 aprilie 2003 a

Curții Militare de Apel, din care rezultă că nu se poate reține în sarcina

părților săvârșirea vreunei fapte cu caracter penal, și „mai mult chiar că,

polițiștii fiind în exercițiul atribuțiilor de serviciu, nu s-a făcut dovada

că, cu știință, nu au îndeplinit un act ori l-au îndeplinit în mod defectuos și

prin aceasta au cauzat o vătămare a intereselor legale ale societății

comerciale”.

Prin urmare, față de

cele expuse, se constată că nu există culpă în îndeplinirea de către pârâți, în

calitate de polițiști, a controlului respectiv, care să le atragă răspunderea

civilă delictuală a acestora, în condițiile art. 998-999 C. civ. așa cum legal

au stabilit instanțele de fond și apel, cu referire și la dispozițiile art. 4

și art. 56 din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului.

Criticile formulate

de recurentul – reclamant, potrivit cărora considerentele reținute de

instanțele de judecată, în alt proces, cu referire și la decizia nr. 947 din 9

martie 2002 a Curții Supreme de Justiție „sunt esențial nelegale”, nu vor fi

primite și analizate, întrucât este inadmisibil a formulat critici într-un

proces pendinte împotriva unor decizii pronunțate într-un alt proces soluționat

irevocabil.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurentul reclamant privind nelegalitatea sentinței

primei instanțe, în sensul că aceasta a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

prevederilor art. 11, art. 52 alin. (1) și art. 53 din Legea nr. 304/2004,

privind continuitatea completului de judecată, se constată că reclamantul nu a

formulat critici pe acest aspect prin apelul său, acestea fiind astfel

formulate omisso medio, direct în recurs, ceea ce este inadmisibil, iar

sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Celelalte critici

formulate de reclamant, așa cum au fost expuse mai sus, privesc modul de

apreciere a probatoriului administrat de către instanța de apel, ceea ce nu se

circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin M.F.P. – D.G.F.P.

Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Român, prin M.F.P. - D.G.F.P.

Iași împotriva deciziei nr. 181 din 18 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 martie 2012.