ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4118/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4118/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilorm din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 942 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria

Slobozia s-a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din

„evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind

prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.pen" în „evaziune fiscală

prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea

și combaterea evaziunii fiscale, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. cu

aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

S-a respins cererea de schimbare a

încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului din „evaziune fiscală,

prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea

și combaterea evaziunii fiscale și abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C.pen." în „evaziune fiscală, prev. de art.

6 din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale

și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achită inculpata I.A. pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art.

246 C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În

baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu

aplic. art. 37 lit. a), a fost condamnată inculpata I.A., la pedeapsa de 2

(doi) ani închisoare, pentru evaziune fiscală.

În

baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea

condiționată, a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin

sentința penală nr. 1632 din 29 august 2005 a Judecătoriei Slobozia și dispune

executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa de 2 ani închisoare,

în final inculpata având de executat 3 ani și 6 luni închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile

prev de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice și art. 64 lit. b) C. pen.,

dreptul de ocupa o funcție implicând exercițiu autorităților de stat.

În

baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la

art. 64 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a

interzicerii dreptului

de a mai avea calitatea de

administrator al societății comerciale pe o perioadă de 5 ani.

În

baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art.

998-999 și urm. C. civ. a fost obligată inculpata l.A. la plata către A.N.A.F. –

D.G.F.P. Ialomița a sumei de 15.182 RON, precum și la plata dobânzilor și majorărilor

de întârziere ce vor fi

calculate până la achitarea integrală a

debitului.

S-au menținut măsurile asigurătorii instituite

de instanță asupra

imobilului compus din teren și construcție

cu două camere, bucătărie, wc

și două magazii, situat în

București, sector 5, str. P., (fosta str.

P.), înscris în CF cu nr.

AA până la concurența sumei de

15.182 RON.

În

baza art. 14 și 346 alin. (3) C. proc. pen., s-au respins

acțiunile

civile formulate de părțile civile V.G.

și G.V., ca inadmisibile.

În

baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data

rămânerii

definitive a hotărârii judecătorești să

fie comunicată o copie de pe

dispozitivul hotărârii judecătorești

definitive către ONRC.

În

baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata

sumei de 800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 RON reprezintă

onorariu pentru asistență juridică acordată acesteia din oficiu, avansat din fondurile

Ministerului de Justiție și Libertăților Cetățenești.

Pentru a pronunța această soluție, prima

instanță a reținut următoarele:

La data de 02 februarie 2009, V.G. și G.V.

au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia cu privire la faptul că, în

perioada cat au fost angajate la SC P. SRL Slobozia, asociatul unic și administratorul

l.A. nu Ie-a plătit contribuțiile la fondul de șomaj și, din acest motiv, nu au

mai putut beneficia de dreptul de ajutor de șomaj. La 07 aprilie 2009, Garda Financiara

— secția Ialomița a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a efectua

cercetări față de numita l.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât

în calitate de administrator al SC P. SRL - Slobozia a efectuat operațiuni comerciale

aducătoare de venituri fără să rețină și să vireze la bugetul statului impozitul

aferent, deși societatea a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 19

aprilie 2007.

În

urma cercetărilor efectuate s-a stabilit următoarele: la 23

decembrie 1994 H.I. a înființat SC R. SRL ce a fost cesionată inculpatei l.A. la

data de 23 aprilie 2002. De la data cesiunii l.A. a devenit asociat unic și administrator

al societății respective căreia i-a schimbat denumirea în SC P. SRL — Slobozia și

i-a modificat obiectul principal de activitate în „comerț cu ridicata nespecializat

de produse alimentare, băuturi și tutun", întrucât inculpata I.A. nu a depus

situațiile financiare la oficiul registrului comerțului, prin sentința comercială

nr. 564 din 18 mai 2006, SC P. SRL — Slobozia a fost dizolvată, potrivit dispozițiilor

art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Dizolvarea a fost înscrisă în

registrul comerțului la data de 13 iunie 2006. Ulterior, în baza încheierii judecătorului

delegat nr. 1019 din 19 aprilie 2007, SC P. SRL — Slobozia a fost radiată din oficiu,

radiere ce a fost înscrisă în registrul comerțului la 20 aprilie 2007.

Împotriva încheierii de radiere din oficiu

inculpata I.A. a formulat recurs iar prin sentința comercială nr. 640/R din 27

mai 2008, definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel București a constatat perimarea

recursului. Hotărârea de perimare a fost înscrisă în registrul cornerțului la 10

iulie 2008. La data de 06 octombrie 2008, polițiști din cadrul Poliției Municipiului

Slobozia împreună cu inspectori din cadrul Inspecției Sanitare de Stat s-au deplasat

la adresa din Slobozia, str. D., jud. Ialomița, unde existau date că SC P. SRL —

Slobozia desfășoară activități comerciale (comerț cu amănuntul) pentru a verifica

dacă societatea respectă normele igienico-sanitare. În incinta magazinului a fost

găsită numita V.G. care a declarat că este angajată ca vânzătoare la SC P. SRL —

Slobozia i că, în acel moment îi îndeplinea atribuțiile de serviciu vânzând produse

către persoane fizice. Deși a fost contactată telefonic, solicitându-i-se să vină

la magazin să ofere explicații să prezinte documentele de proveniență a mărfurilor

expuse spre vânzare, inculpata I.A. a refuzat, motivând că este plecată din localitate

și, în același timp, i-a interzis vânzătoarei V.G. să pună la dispoziția organelor

de control orice document. În aceste condiții, avându-se în vedere ca SC P. SRL

— Slobozia fusese radiată, organele de control au procedat la inventarierea și ridicarea

în vederea confiscării a tuturor mărfurilor expuse spre vânzare în magazin, ocazie

cu care au fost identificate și o serie de facturi fiscale de aprovizionare. Ulterior,

comisari din cadrul Gărzii Financiare — secția Ialomița au efectuat un control operativ

la SC P. SRL — Slobozia unde au constatat că, deși această societate fusese dizolvată

la data de 18 mai 2006 și radiată din registrul comerțului la data de 20

aprilie 2007, administratorul societății I.A., a continuat să desfășoare operațiuni

comerciale aducătoare de venituri, asupra cărora nu s-a reținut și virat impozitul

aferent datorat bugetului de stat. Întrucât În perioada 18 mai 2006—06

octombrie 2008, nu au existat evidențe din care să rezulte veniturile realizate

de SC P. SRL — Slobozia, putându-se doar stabili că, în această perioadă s-au efectuat

achiziții de mărfuri în valoare de 87.805 RON, iar stocul de marfă, existent și

inventariat de către organele de poliție la data de 06 octombrie 2008 a fost de

5.292 RON, având În vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 și art. 67

C. proc. fisc., s-a procedat la determinarea bazei de impunere prin

estimare,

aplicându-se un procent de adaos comercial de 15% asupra prețului de cumpărare a

mărfurilor achiziționate. Astfel, s-a stabilit că, în perioada 18 mai 2006—06

octombrie 2008 SC P. SRL — Slobozia a realizat venituri în sumă de 94.890 RON cărora

le corespunde un impozit pe venit de 15.182 RON, impozit ce nu a fost reținut și

virat la bugetul de stat. Părțile vătămate V.G. și G.V. au fost angajate ca vânzătoare

la SC P. SRL Slobozia la data de 27 iunie 2004 și respectiv 29 iunie 2005. Ultimul

stat de plata depus de SC P. SRL Slobozia la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița

a fost cel aferent lunii iulie 2007. Verificăndu-se ștatele de plată întocmite de

SC P. SRL Slobozia, în perioada iunie 2004—iulie 2007 s-a constatat că, V.G. figurează

că a primit drepturi salariale pe toată perioada, în timp ce G.V. a fost remunerată

pentru 3 zile lucrate în luna mai 2005 și pentru perioada ianuarie — iulie 2007.

Prin urmare, deși V.G. și G.V. au lucrat până in luna octombrie 2008, învinuita

l.A. nu a întocmit ștate de plată și nu a plătit contribuțiile la fondul de șomaj

ceea ce a determinat ca cele două vânzătoare să nu poată beneficia de ajutor de

șomaj. Situația de fapt prezentată mai sus a fost probată prin procesul verbal întocmit

Garda Financiară — secția Ialomița în urma efectuării controlului, extras din evidența

O.R.C. Ialomița referitor la situația SC P. SRL Slobozia, copii ale facturilor de

achiziții de mărfuri, declarațiile părților vătămate și declarațiile inculpatei

l.A., date atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței.

În

drept, fapta inculpatei l.A. a fost încadrată în dispozițiile

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea și combaterea

evaziunii fiscale. Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale

prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei

poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat și în

condiții

privative de libertate.

Împotriva sentinței a declarat recurs inculpata

l.A., care a fost criticată pentru nelegalitate, solicitând restituirea cauzei la

parchet,

întrucât

nu s-a stabilit în mod cert existența prejudiciului

cauzat.

A mai susținut inculpata că în cauză există

o cauză de nepedepsire

în

situația în care nu există

stabilit prejudiciul cauzat de inculpată.

Examinându-se cauza sub toate aspectele,

s-a constatat că recursul

este nefondat.

Prima instanță a stabilit în mod corect,

pe baza probelor

administrate, situația de fapt și a dat

o corectă încadrare juridică faptei

săvârșite de inculpată.

Astfel, la data de 23 decembrie 1994 numitul

H.I. a înființat SC „R." SRL care a fost cesionată inculpatei l.A. la data

de 23 aprilie 2002, de la această dată inculpata a devenit asociat unic și

administrator

al societății respective, căruia i-a schimbat denumirea în

SC

P. SRL și a modificat obiectul principal de activitate în „comerț cu ridicate specializat

de produse alimentare, băuturi și tutun".

Societatea susmenționată a fost dizolvată

prin sentința comercială nr. 564 din 18 mai 2006, întrucât inculpata nu a depus

situațiile financiare la oficiul registrului comerțului. Ulterior, în baza încheierii

judecătorului delegat nr. 1019 din 19 aprilie 2007, societatea a fost radiată. La

data de 06 octombrie 2008, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia,

împreună cu inspectori din cadrul Inspecției Sanitare de Stat s-au deplasat la adresa

societății, iar în magazin a fost găsită numita V.G., aceasta vânzând produse la

persoane fizice.întrucât societatea fusese radiată, organele de control au procedat

la inventarierea și ridicarea în vederea confiscării mărfurilor expuse la vânzare,

iar cu ocazia aceasta au fost identificate și o serie de facturi fiscale de aprovizionare.

Cu ocazia efectuării unui control operativ de către comisarii Gărzii Financiare

- secția Ialomița s-a constatat că, deși societatea fusese dizolvată la dat de 18

mai 2006 și radiată din registrul comerțului la data de 20 aprilie 2007, administratorul

societății l.A. a continuat să desfășoare operațiuni comerciale aducătoare de venituri,

asupra cărora nu s-a reținut și virat impozitul datorat bugetului de stat. S-a stabilit

că în perioada 18 mai 2006-06 octombrie 2008, SC P. SRL - Slobozia a realizat venituri

în sumă de 94.890 RON, cărora le corespunde un impozit pe venit de 15.182 RON.

În ceea ce privește pe vânzătoarele V.G. și G.V., angajate la SC P. SRL s-a reținut

că, deși, au fost angajate la datele de 27 iunie 2004 și respectiv 29 iunie 2005,

ultimul ștat de plată depus de societatea angajatoare la Inspectoratul Teritorial

de Muncă Ialomița a fost cel aferent lunii iulie 2007. Totodată, s-a constatat că

V.G. figurează că a primit drepturi salariale pe toată perioada, în timp ce G.V.

a fost remunerată pentru 3 zile lucrate în luna mai 2005 și pentru perioada ianuarie

- iulie 2007. Deși cele două vânzătoare au lucrat până în luna octombrie 2008, inculpata

nu a întocmit ștate de plată și nu a plătit contribuțiile la fondul de șomaj, motiv

pentru care cele două vânzătoare nu au beneficiat de ajutor de șomaj. În raport

de cele arătate mai sus, instanța de fond a procedat în mod corect la reținerea

în sarcina inculpatei a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale. S-a reținut că, fapta inculpatei,

care în perioada 18 mai 2006-06 octombrie 2008, în calitate de administrator al

SC P. SRL - Slobozia a efectuat operațiuni comerciale aducătoare de venituri fără

a reține și vira la bugetul statului impozitul aferent, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Elementul

material al infracțiunii îl constituie ascunderea bunului ori a sursei impozabile,

întrucât așa cum s-a arătat, societatea comercială a fost radiată. În cauza de față

s-a apreciat că nu există cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea

nr. 241/2005, așa cum a

solicitat inculpata, întrucât prejudiciul

nu s-a acoperit în faza de urmărire penală sau până la primul termen de judecată,

așa cum prevăd dispozițiile legale. Nici susținerea inculpatei în sensul că nu s-a

stabilit în mod corect prejudiciul s-a apreciat că nu este reală. În declarația

dată la prima instanță inculpata a precizat că este de acord cu prejudiciul stabilit

în cauză și că dorește să îl achite, precizând doar că este necesară o eșalonare

a acestuia. În fine, față de declarația dată de inculpată, prin care a recunoscut

că a realizat venituri pentru care nu a plătit impozit (situație recunoscută și

în recurs cu ocazia acordării ultimului cuvânt), precum și de acordul ei de a plăti

suma datorată de 15.182 RON nu a putut fi primită nici susținerea acesteia că se

impune restituirea cauzei la Parchet deoarece i s-a încălcat dreptul la apărare

prin restrângerea probelor formulate de acuzare și apărare. Dimpotrivă, la termenul

din 07 februarie 2011, inculpata fiind asistată de apărător a arătat că nu are cereri

de formulat decât proba cu înscrisuri în circumstanțiere și nici excepții de invocat.

Referitor la susținerea inculpatei că nu a avut cunoștință de hotărârea de radiere

a societății și că din acest motiv a continuat activitatea comercială s-a apreciat

că nu poate fi reținută în favoarea inculpatei, ci dimpotrivă. De altfel, inculpata

a precizat că a aflat despre faptul că societatea a intrat în faliment de la un

jurist al O.R.C. Ialomița, precum și faptul că a mers și a depus recursul. Afirmația

inculpatei a demonstrat faptul că a știut că societatea al cărei administrator era

nu mai funcționa legal. S-a constatat, că prima instanță a stabilit în mod corect

situația de fapt, vinovăția inculpatei, iar încadrarea juridică dată faptei este

cea corectă. În ceea ce privește individualizarea pedepsei s-a reținut că aceasta

s-a făcut cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare

la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită și

limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator. De asemenea, s-au avut în

vedere poziția sinceră a inculpatei, precum și faptul că aceasta nu se află la primul

contract cu legea penală, ea aflându-se în situația de recidivă postcondamnatorie

prev. de art. 37 lit. a) C. pen. Astfel, din fișa de cazier a inculpatei a rezultat

că a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală

nr. 1632 din 29 august 2005, definitivă prin neapelare la data de 09 septembrie

în termenul de încercare de 3 ani și 6 luni, în mod corect a reținut instanța de

fond că sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., iar în consecință,

în baza dispozițiilor art. 83 C. pen. a dispus revocarea suspendării condiționate

a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare.

Cum toate criticile formulate de inculpată

s-au apreciat că sunt neîntemeiate, au fost înlăturate, iar în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins recursul, ca nefondat și a fost obligată

inculpata

la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii, la data de 20

iunie 2012, a declarat recurs inculpata l.A., solicitând admiterea recursului casarea

deciziei recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Ialomița în vederea soluționării

apelului.

Analizând cauza, Înalta Curte, constată

că întradevăr Curtea de Apel București ar fi trebuit sărecalifice calea de atac

ca fiind apel, față de obiectul judecății având în vedere că inculpata a fost condamnată

(prin sentința penală nr. 942 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Slobozia)

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, însă cauză a fost înregistrată

și soluționată în mod eronat ca recurs.

În

materia evaziunii fiscale legislația aplicabilă în cauză recunoaște

trei grade de jurisdicție, în prezent competența judecării în fond aparținând tribunalului.

În

acest sens s-a oronuntat decizia penală nr. 1451 din 08

mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a reținut

că „nici înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nici după intrarea

în vigoare a Legii nr. 202/2010 sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală

prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu sunt supuse unei singure căi de atac

(recursul), ci atât apelului, cât și recursului.

Neoperând prin Legea nr. 202/2010 nicio

modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentințelor privind infracțiunile

de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, normele tranzitorii

referitoare la numărul căilor de atac [art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010

- din interpretarea căruia s-a desprins concluzia că sentințele pronunțate de judecătorii

după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului]

nu sunt incidente în cazul acestei categorii de sentințe".

Revenind la calea de atac declarată în

cauză, potrivit dispozițiilor art. 385

3

alin. (1) raportat la art. 363

alin. (3) C. proc. pen. decizia Curții de Apel poate fi atacată cu recurs în 10

zile de la data pronunțării, întrucât inculpata a fost prezentă în stare de libertate

și asistată de apărător ales la dezbaterea pe fond a cauzei, la Curtea de Apel București.

Decizia recurată a fost pronunțată la data

de 14 martie 2012 și în raport de cele arătate, inculpata putea să declare recurs

până în data de 26 martie 2012 inclusiv, ori aceasta a declarat recurs la data de

20 iunie 2012, depășind chiar și termenul de repunere în termenul de declarare a

recursului în raport de data începerii executării pedepsei respectiv, la 18 martie

2012.

Recursul declarat fiind tardiv, nu poate

fi examinată și reapreciată competența materială sau funcțională a instanțelor anterioare.

În

raport de aceste considerente Înalta Curte va respinge ca

tardiv recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 529 din

14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată

va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat

de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 529 din 14 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția l-a penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei

de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

decembrie 2012.