ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4118/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilorm din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 942 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din „evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.pen" în „evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. cu aplic.

art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului din „evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C.pen." în „evaziune fiscală, prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achită inculpata I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. În baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. a), a fost condamnată inculpata I.A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru evaziune fiscală. În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată, a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1632 din 29 august 2005 a Judecătoriei Slobozia și dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa de 2 ani închisoare, în final inculpata având de executat 3 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen., dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și art. 64 lit. b) C. pen., dreptul de ocupa o funcție implicând exercițiu autorităților de stat.

În baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 64 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai avea calitatea de administrator al societății comerciale pe o perioadă de 5 ani. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 și urm. C. civ. a fost obligată inculpata l.A. la plata către A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomița a sumei de 15.182 RON, precum și la plata dobânzilor și majorărilor de întârziere ce vor fi calculate până la achitarea integrală a debitului. S-au menținut măsurile asigurătorii instituite de instanță asupra imobilului compus din teren și construcție cu două camere, bucătărie, wc și două magazii, situat în București, sector 5, str. P., (fosta str. P.), înscris în CF cu nr. AA până la concurența sumei de 15.182 RON.

În baza art. 14 și 346 alin. (3) C. proc. pen., s-au respins acțiunile civile formulate de părțile civile V.G. și G.V., ca inadmisibile. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești să fie comunicată o copie de pe dispozitivul hotărârii judecătorești definitive către ONRC. În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 RON reprezintă onorariu pentru asistență juridică acordată acesteia din oficiu, avansat din fondurile Ministerului de Justiție și Libertăților Cetățenești. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele: La data de 02 februarie 2009, V.G.

și G.V. au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia cu privire la faptul că, în perioada cat au fost angajate la SC P. SRL Slobozia, asociatul unic și administratorul l.A. nu Ie-a plătit contribuțiile la fondul de șomaj și, din acest motiv, nu au mai putut beneficia de dreptul de ajutor de șomaj. La 07 aprilie 2009, Garda Financiara — secția Ialomița a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a efectua cercetări față de numita l.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, întrucât în calitate de administrator al SC P. SRL - Slobozia a efectuat operațiuni comerciale aducătoare de venituri fără să rețină și să vireze la bugetul statului impozitul aferent, deși societatea a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 19 aprilie 2007. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit următoarele: la 23 decembrie 1994 H.I.

a înființat SC R. SRL ce a fost cesionată inculpatei l.A. la data de 23 aprilie 2002. De la data cesiunii l.A. a devenit asociat unic și administrator al societății respective căreia i-a schimbat denumirea în SC P. SRL — Slobozia și i-a modificat obiectul principal de activitate în „comerț cu ridicata nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun", întrucât inculpata I.A. nu a depus situațiile financiare la oficiul registrului comerțului, prin sentința comercială nr. 564 din 18 mai 2006, SC P. SRL — Slobozia a fost dizolvată, potrivit dispozițiilor art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Dizolvarea a fost înscrisă în registrul comerțului la data de 13 iunie 2006. Ulterior, în baza încheierii judecătorului delegat nr. 1019 din 19 aprilie 2007, SC P. SRL — Slobozia a fost radiată din oficiu, radiere ce a fost înscrisă în registrul comerțului la 20 aprilie 2007. Împotriva încheierii de radiere din oficiu inculpata I.A.

a formulat recurs iar prin sentința comercială nr. 640/R din 27 mai 2008, definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel București a constatat perimarea recursului. Hotărârea de perimare a fost înscrisă în registrul cornerțului la 10 iulie 2008. La data de 06 octombrie 2008, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia împreună cu inspectori din cadrul Inspecției Sanitare de Stat s-au deplasat la adresa din Slobozia, str. D., jud. Ialomița, unde existau date că SC P. SRL — Slobozia desfășoară activități comerciale (comerț cu amănuntul) pentru a verifica dacă societatea respectă normele igienico-sanitare. În incinta magazinului a fost găsită numita V.G. care a declarat că este angajată ca vânzătoare la SC P. SRL — Slobozia i că, în acel moment îi îndeplinea atribuțiile de serviciu vânzând produse către persoane fizice.

Deși a fost contactată telefonic, solicitându-i-se să vină la magazin să ofere explicații să prezinte documentele de proveniență a mărfurilor expuse spre vânzare, inculpata I.A. a refuzat, motivând că este plecată din localitate și, în același timp, i-a interzis vânzătoarei V.G. să pună la dispoziția organelor de control orice document. În aceste condiții, avându-se în vedere ca SC P. SRL — Slobozia fusese radiată, organele de control au procedat la inventarierea și ridicarea în vederea confiscării a tuturor mărfurilor expuse spre vânzare în magazin, ocazie cu care au fost identificate și o serie de facturi fiscale de aprovizionare.

Ulterior, comisari din cadrul Gărzii Financiare — secția Ialomița au efectuat un control operativ la SC P. SRL — Slobozia unde au constatat că, deși această societate fusese dizolvată la data de 18 mai 2006 și radiată din registrul comerțului la data de 20 aprilie 2007, administratorul societății I.A., a continuat să desfășoare operațiuni comerciale aducătoare de venituri, asupra cărora nu s-a reținut și virat impozitul aferent datorat bugetului de stat. Întrucât În perioada 18 mai 2006—06 octombrie 2008, nu au existat evidențe din care să rezulte veniturile realizate de SC P. SRL — Slobozia, putându-se doar stabili că, în această perioadă s-au efectuat achiziții de mărfuri în valoare de 87.805 RON, iar stocul de marfă, existent și inventariat de către organele de poliție la data de 06 octombrie 2008 a fost de 5.292 RON, având În vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005 și art. 67 C. proc.

fisc., s-a procedat la determinarea bazei de impunere prin estimare, aplicându-se un procent de adaos comercial de 15% asupra prețului de cumpărare a mărfurilor achiziționate. Astfel, s-a stabilit că, în perioada 18 mai 2006—06 octombrie 2008 SC P. SRL — Slobozia a realizat venituri în sumă de 94.890 RON cărora le corespunde un impozit pe venit de 15.182 RON, impozit ce nu a fost reținut și virat la bugetul de stat. Părțile vătămate V.G. și G.V. au fost angajate ca vânzătoare la SC P. SRL Slobozia la data de 27 iunie 2004 și respectiv 29 iunie 2005. Ultimul stat de plata depus de SC P. SRL Slobozia la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a fost cel aferent lunii iulie 2007. Verificăndu-se ștatele de plată întocmite de SC P. SRL Slobozia, în perioada iunie 2004—iulie 2007 s-a constatat că, V.G.

figurează că a primit drepturi salariale pe toată perioada, în timp ce G.V. a fost remunerată pentru 3 zile lucrate în luna mai 2005 și pentru perioada ianuarie — iulie 2007. Prin urmare, deși V.G. și G.V. au lucrat până in luna octombrie 2008, învinuita l.A. nu a întocmit ștate de plată și nu a plătit contribuțiile la fondul de șomaj ceea ce a determinat ca cele două vânzătoare să nu poată beneficia de ajutor de șomaj. Situația de fapt prezentată mai sus a fost probată prin procesul verbal întocmit Garda Financiară — secția Ialomița în urma efectuării controlului, extras din evidența O.R.C. Ialomița referitor la situația SC P. SRL Slobozia, copii ale facturilor de achiziții de mărfuri, declarațiile părților vătămate și declarațiile inculpatei l.A., date atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței.

În drept, fapta inculpatei l.A. a fost încadrată în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins prin executarea în cuantumul fixat și în condiții privative de libertate. Împotriva sentinței a declarat recurs inculpata l.A., care a fost criticată pentru nelegalitate, solicitând restituirea cauzei la parchet, întrucât nu s-a stabilit în mod cert existența prejudiciului cauzat. A mai susținut inculpata că în cauză există o cauză de nepedepsire în situația în care nu există stabilit prejudiciul cauzat de inculpată.

Examinându-se cauza sub toate aspectele, s-a constatat că recursul este nefondat. Prima instanță a stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt și a dat o corectă încadrare juridică faptei săvârșite de inculpată. Astfel, la data de 23 decembrie 1994 numitul H.I. a înființat SC „R." SRL care a fost cesionată inculpatei l.A. la data de 23 aprilie 2002, de la această dată inculpata a devenit asociat unic și administrator al societății respective, căruia i-a schimbat denumirea în SC P. SRL și a modificat obiectul principal de activitate în „comerț cu ridicate specializat de produse alimentare, băuturi și tutun". Societatea susmenționată a fost dizolvată prin sentința comercială nr. 564 din 18 mai 2006, întrucât inculpata nu a depus situațiile financiare la oficiul registrului comerțului.

Ulterior, în baza încheierii judecătorului delegat nr. 1019 din 19 aprilie 2007, societatea a fost radiată. La data de 06 octombrie 2008, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, împreună cu inspectori din cadrul Inspecției Sanitare de Stat s-au deplasat la adresa societății, iar în magazin a fost găsită numita V.G., aceasta vânzând produse la persoane fizice.întrucât societatea fusese radiată, organele de control au procedat la inventarierea și ridicarea în vederea confiscării mărfurilor expuse la vânzare, iar cu ocazia aceasta au fost identificate și o serie de facturi fiscale de aprovizionare. Cu ocazia efectuării unui control operativ de către comisarii Gărzii Financiare - secția Ialomița s-a constatat că, deși societatea fusese dizolvată la dat de 18 mai 2006 și radiată din registrul comerțului la data de 20 aprilie 2007, administratorul societății l.A.

a continuat să desfășoare operațiuni comerciale aducătoare de venituri, asupra cărora nu s-a reținut și virat impozitul datorat bugetului de stat. S-a stabilit că în perioada 18 mai 2006-06 octombrie 2008, SC P. SRL - Slobozia a realizat venituri în sumă de 94.890 RON, cărora le corespunde un impozit pe venit de 15.182 RON. În ceea ce privește pe vânzătoarele V.G. și G.V., angajate la SC P. SRL s-a reținut că, deși, au fost angajate la datele de 27 iunie 2004 și respectiv 29 iunie 2005, ultimul ștat de plată depus de societatea angajatoare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița a fost cel aferent lunii iulie 2007. Totodată, s-a constatat că V.G. figurează că a primit drepturi salariale pe toată perioada, în timp ce G.V.

a fost remunerată pentru 3 zile lucrate în luna mai 2005 și pentru perioada ianuarie - iulie 2007. Deși cele două vânzătoare au lucrat până în luna octombrie 2008, inculpata nu a întocmit ștate de plată și nu a plătit contribuțiile la fondul de șomaj, motiv pentru care cele două vânzătoare nu au beneficiat de ajutor de șomaj. În raport de cele arătate mai sus, instanța de fond a procedat în mod corect la reținerea în sarcina inculpatei a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale. S-a reținut că, fapta inculpatei, care în perioada 18 mai 2006-06 octombrie 2008, în calitate de administrator al SC P. SRL - Slobozia a efectuat operațiuni comerciale aducătoare de venituri fără a reține și vira la bugetul statului impozitul aferent, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Elementul material al infracțiunii îl constituie ascunderea bunului ori a sursei impozabile, întrucât așa cum s-a arătat, societatea comercială a fost radiată. În cauza de față s-a apreciat că nu există cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, așa cum a solicitat inculpata, întrucât prejudiciul nu s-a acoperit în faza de urmărire penală sau până la primul termen de judecată, așa cum prevăd dispozițiile legale. Nici susținerea inculpatei în sensul că nu s-a stabilit în mod corect prejudiciul s-a apreciat că nu este reală. În declarația dată la prima instanță inculpata a precizat că este de acord cu prejudiciul stabilit în cauză și că dorește să îl achite, precizând doar că este necesară o eșalonare a acestuia.

În fine, față de declarația dată de inculpată, prin care a recunoscut că a realizat venituri pentru care nu a plătit impozit (situație recunoscută și în recurs cu ocazia acordării ultimului cuvânt), precum și de acordul ei de a plăti suma datorată de 15.182 RON nu a putut fi primită nici susținerea acesteia că se impune restituirea cauzei la Parchet deoarece i s-a încălcat dreptul la apărare prin restrângerea probelor formulate de acuzare și apărare. Dimpotrivă, la termenul din 07 februarie 2011, inculpata fiind asistată de apărător a arătat că nu are cereri de formulat decât proba cu înscrisuri în circumstanțiere și nici excepții de invocat. Referitor la susținerea inculpatei că nu a avut cunoștință de hotărârea de radiere a societății și că din acest motiv a continuat activitatea comercială s-a apreciat că nu poate fi reținută în favoarea inculpatei, ci dimpotrivă.

De altfel, inculpata a precizat că a aflat despre faptul că societatea a intrat în faliment de la un jurist al O.R.C. Ialomița, precum și faptul că a mers și a depus recursul. Afirmația inculpatei a demonstrat faptul că a știut că societatea al cărei administrator era nu mai funcționa legal. S-a constatat, că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatei, iar încadrarea juridică dată faptei este cea corectă. În ceea ce privește individualizarea pedepsei s-a reținut că aceasta s-a făcut cu respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvârșită și limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator.

De asemenea, s-au avut în vedere poziția sinceră a inculpatei, precum și faptul că aceasta nu se află la primul contract cu legea penală, ea aflându-se în situația de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen. Astfel, din fișa de cazier a inculpatei a rezultat că a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1632 din 29 august 2005, definitivă prin neapelare la data de 09 septembrie 2005. Având în vedere că fapta reținută în cauza dedusă judecății a fost săvârșită în termenul de încercare de 3 ani și 6 luni, în mod corect a reținut instanța de fond că sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., iar în consecință, în baza dispozițiilor art. 83 C. pen.

a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare. Cum toate criticile formulate de inculpată s-au apreciat că sunt neîntemeiate, au fost înlăturate, iar în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins recursul, ca nefondat și a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Împotriva acestei decizii, la data de 20 iunie 2012, a declarat recurs inculpata l.A., solicitând admiterea recursului casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Ialomița în vederea soluționării apelului.

Analizând cauza, Înalta Curte, constată că întradevăr Curtea de Apel București ar fi trebuit sărecalifice calea de atac ca fiind apel, față de obiectul judecății având în vedere că inculpata a fost condamnată (prin sentința penală nr. 942 din 19 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Slobozia) pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, însă cauză a fost înregistrată și soluționată în mod eronat ca recurs. În materia evaziunii fiscale legislația aplicabilă în cauză recunoaște trei grade de jurisdicție, în prezent competența judecării în fond aparținând tribunalului.

În acest sens s-a oronuntat decizia penală nr. 1451 din 08 mai 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a reținut că „nici înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nici după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sentințele privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005 nu sunt supuse unei singure căi de atac (recursul), ci atât apelului, cât și recursului.

Neoperând prin Legea nr. 202/2010 nicio modificare referitoare la numărul căilor de atac în cazul sentințelor privind infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 din Legea nr. 241/2005, normele tranzitorii referitoare la numărul căilor de atac [art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010 - din interpretarea căruia s-a desprins concluzia că sentințele pronunțate de judecătorii după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 sunt supuse numai căii de atac a recursului] nu sunt incidente în cazul acestei categorii de sentințe". Revenind la calea de atac declarată în cauză, potrivit dispozițiilor art. 385 3 alin. (1) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen. decizia Curții de Apel poate fi atacată cu recurs în 10 zile de la data pronunțării, întrucât inculpata a fost prezentă în stare de libertate și asistată de apărător ales la dezbaterea pe fond a cauzei, la Curtea de Apel București.

Decizia recurată a fost pronunțată la data de 14 martie 2012 și în raport de cele arătate, inculpata putea să declare recurs până în data de 26 martie 2012 inclusiv, ori aceasta a declarat recurs la data de 20 iunie 2012, depășind chiar și termenul de repunere în termenul de declarare a recursului în raport de data începerii executării pedepsei respectiv, la 18 martie 2012. Recursul declarat fiind tardiv, nu poate fi examinată și reapreciată competența materială sau funcțională a instanțelor anterioare. În raport de aceste considerente Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 529 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 400 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 529 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2012.