ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1970/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1970/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

recursului de față,

În baza actelor

și lucrărilor dosarului, constată următoare:

Prin sentința penală nr. 942 din

19 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 5057/312/2010, Judecătoria Slobozia

a admis cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice din evaziune fiscală,

prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea

și combaterea evaziunii fiscale și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev de art. 246 C. pen. în evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale cu aplic.

art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev. de art. 246 C. pen. cu, aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

A respins cererea

de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului din „evaziune

fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 - privind prevenirea

și combaterea evaziunii fiscale și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prev. de art. 246 C. pen." în evaziune fiscală, prev. de art. 6 din Legea

nr. 241/2005 - privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen.

În baza art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită

pe inculpata I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

În baza art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. a), a fost condamnată

inculpata I.A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru evaziune fiscală.

În baza art. 83

C. pen. a revocat suspendarea condiționată, a executării pedepsei de 1 an și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1632 din 29 august 2005 a Judecătoriei

Slobozia și dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa de

2 ani închisoare, în final inculpata având de executat 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71

C. pen. a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a 2-a C.

pen., dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice

și art. 64 lit. b) C. pen., dreptul de ocupa o funcție implicând exercițiu autorităților

de stat.

În baza art. 9

alin. (1) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 64 lit. c) C. pen. a aplicat inculpatei

pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a mai avea calitatea de administrator

al societății comerciale pe o perioadă de 5 ani.

În baza art. 14

și art. 346 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998-999 și urm. C. civ. a fost obligată

inculpata I.A. la plata către A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Ialomița a sumei de 15.182 RON precum și la plata dobânzilor și majorărilor de întârziere

ce vor fi calculate până la achitarea integrală a debitului.

S-au menținut

măsurile asigurătorii instituite de instanță asupra imobilului compus din teren

și construcție cu două camere, bucătărie, wc și două magazii, situat în București,

sector 5, str. P. (fosta str. Pe.), înscris în CF nr. xx până la concurența

sumei de 15.182 RON.

În baza art.

14 și 346 alin. (3) C. proc. pen., s-au respins acțiunile civile formulate

de

păr|ile civile V.G. și G.V., ca inadmisibile.

În baza art.

13 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca la data rămânerii definitive a

hotărârii judecătorești să fie comunicată o copie de pe dispozitivul hotărârii judecătorești

definitive către O.N.R.C.

În baza art.

191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata

la plata sumei

de

800 RON cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 RON reprezintă onorariu

pentru asistența

juridică acordată acesteia din oficiu, avansat din fondurile

Ministerului de Justiție și Libertăților Cetățenești.

Pentru a

pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:

La data de 02

februarie 2009, V.G. și G.V. au sesizat Parchetul de pe lângă Parchetul de pe

lângă Judecătoria Slobozia cu privire la faptul că, în perioada cât au fost

angajate la SC P. SRL Slobozia, asociatul unic și administratorul I.A. nu le-a

plătit contribuțiile la fondul de somaj și din acest motiv, nu au putut

beneficia de dreptul de ajutor de șomaj. La 07 aprilie 2009, Garda Financiară –

Secția Ialomița a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia a

efectua cercetări față de numita I.A., sub aspectul săvărșirii infracțiunii de

evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

întrucât în calitate de administrator al SC P. SRL Slobozia a efectuat

operațiuni comerciale aducătoare de venituri fără să rețină și să vireze la

bugetul statului impozitul aferent, deși societatea a fost radiată din

Registrul Comerțului la data de 19 aprilie 2007.

În urma

cercetărilor efectuate s-a stabilit următoarele: la 23 decembrie 1994, H.I. a

înființat SC R. SRL ce a fost cesionată inculpatei I.A. la data de 23 aprilie

societății respective căreia i-a schimbat denumirea în SC P. SRL Slobozia și

i-a modificat obiectul principal de activitate în „comerț cu ridicata

nespecializat de produse alimentare, băuturi și tutun”.

Întrucât

inculpata I.A. nu a depus situațiile financiare la oficiul registrului

comerțului, prin sentința comercială nr. 564 din 18 mai 2006, SC P. SRL –

Slobozia a fost dizolvată, potrivit dispozițiilor art. 237 alin. (1) lit. b)

din Legea nr. 31/1990. Dizolvarea a fost înscrisă în registrul comețului la

data de 13 iunie 2006. Ulterior, în baza încheierii judecătorului delegat nr.

1019 din 19 aprilie 2007, SC P. SRL - Slobozia a fost radiată din oficiu,

radiere ce a fost înscrisă în registrul comerțului la 20 aprilie 2007.

Împotriva

încheierii de radiere din oficiu inculpata I.A. a formulat recurs iar prin

sentința comercială nr. 640/R din 27 mai 2008, definitivă și irevocabilă,

Curtea de Apel București, a constatat perimarea recursului.

Hotărârea de perimare a fost

înscrisă în registrul comerțului la 10 iulie 2008. La data de 06 octombrie 2008,

polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia împreună cu inspectori din

cadrul Inspecției Sanitare de Stat s-au deplasat la adresa din Slobozia str. D.,

județ Ialomița, unde existau date că SC P. SRL - Slobozia desfășoară activități

comerciale (comerț cu amănuntul) pentru a verifica dacă societatea respectă

normele igienico-sanitare.

În incinta magazinul a fost

găsită numita V.G. care a declarat că este angajată ca vânzătoare la SC P. SRL

Slobozia și că în acel moment îi îndeplinea atribuțiile de serviciu vânzând produse

către persoane fizice. Deși, a fost contactată telefonic, solicitându-i-se să

vină la magazin să ofere explicații să.prezinte documentele de provenieintă a

mărfurilor expuse spre vânzare, inculpata I.A. a refuzat, motivând că este

plecată din localitate și, în același timp i-a interzis vânzătoarei V.G. să pună

la

disppziția organelor de control orice document.

În aceste condiții,

avându-se în vedere că SC P. SRL Slobozia fusese radiată, organele de control au

procedat la inventarierea și ridicarea în vederea confiscării tuturor mărfurilor

expuse spre vânzare în magazin, ocazie cu care au fost identificate și o serie de

facturi fiscale de aprovizionare. Ulterior, comisari din cadrul Gărzii Financiare

- Secția Ialomița au efectuat un control operativ la SC P. SRL - Slobozia unde au

constatat că, deși această societate fusese dizolvată la data de 18 mai 2006 și

radiată din registrul comerțului la data de 20 aprilie 2007, administratorul societății

I.A., a continuat să desfășoare operațiuni comerciale aducătoare de venituri, asupra

cărora nu s-a reținut și virat impozitul aferent datorat bugetului de stat.

Întrucât în perioada

18 mai 2006 - 06 octombrie 2008, nu au existat evidențe din care să rezulte veniturile

realizate de SC P. SRL - Slobozia, putându-se doar stabili că, în această perioadă

s-au efectuat achiziții de mărfuri în valoare de 87.805 RON iar stocul de marfă,

existent și inventariat de către organele de poliție la data de 06 octombrie 2008

a fost de 5.292 RON, având în vedere dispozițiile art. 14 din Legea nr. 241/2005

și art. 67 C. proc. fisc., s-a procedat la determinarea bazei de impunere prin estimare,

aplicându-se un procent de adaos comercial de 15% asupra prețului de cumpărare a

mărfurilor achiziționate. Astfel, s-a stabilit că, în perioada 18 mai 2006 - 06

octombrie 2008 SC P. SRL - Slobozia a realizat venituri în sumă de 94.890 RON cărora

le corespunde un impozit pe venit de 15.182 RON, impozit ce nu a fost reținut și

virat la bugetul de stat. Părțile vătămate V.G. și G.V. au fost angajate ca vânzătoare

la SC P. SRL Slobozia la data de 27 iunie 2004 și respectiv 29 iunie 2005. Ultimul

stat de plată depus de SC P. SRL Slobozia la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița

a fost cel aferent lunii iulie 2007. Verificându-se statele de plată întocmite de

SC P. SRL Slobozia, în perioada iunie 2004 - iulie 2007 s-a constatat că, V.G. figurează

că a primit drepturi salariale pe toată perioada, în timp ce G.V. a fost remunerată

pentru 3 zile lucrate în luna mai 2005 și pentru perioada ianuarie - iulie 2007.

Prin urmare, deși V.G. și G.V. au lucrat până în luna octombrie 2008, învinuita

I.A. nu a întocmit state de plata și nu a plătit contribuțiile la fondul de șomaj

ceea ce a determinat ca cele două vânzătoare să nu poată beneficia de ajutor de

șomaj.

Situația de fapt

prezentată mai sus este probată prin procesul verbal întocmit de Garda

Financiară - Secția Ialomița în urma efectuării controlului, extras din

evidența O.R.C. Ialomița referitor la situația SC P. SRL Slobozia, copii ale

factorilor de achiziții de mărfuri, declarațiile părților vătămate și

declarațiile inculpatei I.A., date atât în fața organelor de urmărire penală

cât și în fața instanței.

În drept,

fapta inculpatei I.A. a fost încadrată în dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 241/2005, privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

Individualizarea

pedepsei s-a făcut în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen.,

apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins prin

executarea în cuantumul fixat și în condiții privative de libertate.

Împotriva

sentinței nr. 942 din 19 octombrie 2011 pronunțată de Judecătoria Slobozia a

declarat recurs inculpata I.A.

Prin decizia

penală nr. 529 din 14 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5057/312/2010

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, recursul

declarat de către recurentă inculpată I.A. împotriva sentinței penale nr. 942

din 19 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Slobozia, în Dosar5ul nr.

5057/312/2010.

A obligat recurenta

inculpată la plata sumei de 225 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON, onorariu parțial al avocatului din oficiu, se avansează din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut că prima instanță a stabilit

în mod corect, pe baza probelor administrate, situația de fapt și a dat o

corectă încadrare juridică faptei săvârșite de inculpată.

Astfel, la

data de 23 decembrie 1994, numitul H.I. a înființat SC R. SRL care a fost

cesionată inculpatei I.A. la data de 23 aprilie 2002. De la această dată

inculpata a devenit asociat unic și administrator al societății respective,

căreia i-a schimbat denumirea în SC P. SRL și a modificat obiectul principal de

activitate în comerț cu ridicata specializat de produse alimentare, băuturi și

tutun.

Societatea

susmenționată a fost dizolvată prin sentința comercială nr. 564 din 18 mai

2006, întrucât inculpata nu a depus situațiile financiare la oficiul

registrului comerțului.

Ulterior, în

baza încheierii judecătorului delegat nr. 1019 din 19 aprilie 2007, societatea

a fost radiată.

La data de 06

octombrie 2008 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slobozia, împreună cu

inspectori din cadrul Inspecției Sanitare de Stat s-au deplasat la adresa

societății, iar în magazin a fost găsită numita V.G., aceasta vânzând produse

la persoane fizice.

Întrucât

societatea fusese radiată organele de control au procedat la  inventarierea și ridicarea

în vederea confiscării a mărfurilor expuse la vânzare, iar cu ocazia aceasta au

fost identificate și o serie de facturi fiscale de aprovizionare.

Cu ocazia

efectuării unui control operativ de către comisarii Gărzii Financiare - Secția

Ialomița s-a constatat că deși societatea fusese dizolvată la data de 18 mai

2006 și radiată din registrul comerțului la data de 20 aprilie 2007,

administratorul societății I.A. a continuat să desfășoare operațiuni comerciale

aducătoare de

v

l

enituri asupra cărora nu s-a reținut și virat

impozitul datorat bugetului de stat.

S-a stabilit

că în perioada 18 mai 2006 - 06 octombrie 2008 SC P. SRL Slobozia a realizat venituri

în sumă de 94.890 RON cărora le corespunde un impozit pe venit de 15.182 RON.

În ceea ce privește

pe vânzătoarele V.G. și G.V., angajate la SC P. SRL s-a reținut că, deși, au fost

angajate la datele de 27 iunie 2004 și respectiv 29 iunie 2005, ultimul stat de

plată depus de societatea angajatoare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița

a fost cel aferent lunii iulie 2007. Totodată, s-a constatat că V.G. figurează că

a primit drepturi salariale pe toată perioada, în timp ce G.V. a fost remunerată

pentru 3 zile lucrate în luna mai 2005 și pentru perioada ianuarie - iulie 2007.

Deși cele două

vânzătoare au lucrat până în luna octombrie 2008, inculpata nu a întocmit state

de plată și nu a plătit contribuțiile la fondul de șomaj, motiv pentru care cele

două vânzătoare nu au beneficiat de ajutor de șomaj.

Curtea de Apel

a constatat că instanța de fond a procedat în mod corect la reținerea în sarcina

inculpatei a infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005

privind combaterea evaziunii fiscale.

Astfel, fapta

inculpatei care, în perioada 18 mai 2006 - 06 octombrie 2008, în calitate de administrator

al SC P. SRL - Slobozia a efectuat operațiuni comerciale aducătoare de venituri

fără a reține și vira la bugetul statului impozitul aferent, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.

Elementul material al infracțiunii îl constituie ascunderea bunului ori a sursei

impozabile, întrucât așa cum s-a arătat, societatea comercială a fost radiată.

În cauza de față

nu există cauza de nepedepsire prevăzută de art. 10 din Legea nr. 241/2005, așa

cum a solicitat inculpata, întrucât prejudiciul nu s-a acoperit în faza de urmărire

penală sau până la primul termen de judecată, așa cum prevăd dispozițiile legale.

În ceea ce privește

susținerea inculpatei în sensul că nu s-a stabilit în mod corect prejudiciul, instanța

de recurs a apreciat că nu este reală. În declarația dată la prima instanță inculpata

a precizat că este de acord cu prejudiciul stabilit în cauză și că dorește să îl

achite, precizând doar că este necesară o eșalonare a acestuia.

În fine, față

de declarația dată de inculpată, prin care a recunoscut că a realizat venituri pentru

care nu a plătit impozit (situație recunoscută și în recurs cu ocazia acordării

ultimului cuvânt), precum și de acordul ei de a plăti suma datorată de 15.182 RON,

Curtea de apel a precizat că nu poate fi primită nici susținerea acesteia că se

impune restituirea cauzei la Parchet deoarece i s-a încălcat

dreptul

la apărare prin restrângerea probelor formulate de acuzare și apărare.

Dimpotrivă,

la termenul din 07 februarie 2011, inculpata fiind asistată de apărător a

arătat că nu are cereri de formulat decăt proba cu înscrisuri în

circumstanțiere și nici excepții de invocat.

Referitor la

susținerea inculpatei ă nu a avut cunoștință de hotărârea de radiere a

societății și că din acest motiv a continuat activitatea comercială, instanța a

menționat că nu poate fi reținută în favoarea inculpatei, ci dimpotrivă.

Astfel,

inculpata a precizat că a aflat despre faptul că societatea a intrat în

faliment de la un jurist al ORC Ialomița precum și faptul că a mers și a depus

recursul.

Afirmația inculpatei

a demonstrat faptul că a știut că societatea al cărei administrator era, nu mai

funcționa legal.

S-a constatat

deci, că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt, vinovăția

inculpatei, iar încadrarea juridică faptei a fost cea corectă.

În ceea ce

privește individualizarea pedepsei s-a reținut că aceasta s-a făcut cu

respectarea criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., referitoare la

gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care a fost săvărșită și

limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator.

De asemenea,

s-au avut în vedere poziția sinceră a inculpatei, precum și faptul că aceasta

nu se află la primul contact cu legea penală, ea aflându-se în situația de

recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 lit. a) C. pen.

Astfel, din

fișa de cazier a inculpatei a rezultat că a fost condamnată la pedeapsa de 1 an

și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1632 din 29 august 2005,

definitivă prin neapelare la data de 09 septembrie 2005.

Având în

vedere că fapta reținută în cauza dedusă judecății a fost săvârșită în termenul

de încercare de 3 ani și 6 luni, Curtea de Apel a constatat că în mod corect a

reținut instanța de fond că sunt incidente dispozițiile art. 37 lit. a) C.

pen., iar în consecință, în baza dispozițiilor art. 83 C. pen. a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni

închisoare.

Cum toate

criticiile formulate de inculpată au fost considerate neîntemeiate, au fost

înlăturate, iar în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

recursul a fost respins ca nefondat.

Împotriva

deciziei penale nr. 529 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală, pronunțată în Dosarul nr. 5057/312/2010 a declarat recurs inculpata

I.A.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpata

I.A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Procesul

penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale iar hotărârile judecătorești

vor fi supuse numai acelor căi de atac prevăzute de pe lege.

Dând eficiență

principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție,

reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor

determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor

Omului și Libertățiilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un

sistem coerent a căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de

exercitarea lor potrivit legii în termenele și pentru motivele reglementate de

normele incidente în materie.

Astfel

potrivit art. 385

1

din C. proc. pen. anterior, sunt susceptibile de

reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive,

determinate de lege.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 417 din C. proc. pen. anterior, cu referire la dispozițiile

înscrise în Partea specială, Cap. III din Titlul II al aceluiași Cod, se prevede

că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de

atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, limitând

calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege,

C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea

legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală

stingându-se prin exercitare.

În prezenta cauză,

inculpata I.A. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia

penală nr. 529 din 14 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, ca instanță de recurs.

Astfel, se observă

că inculpata I.A. a formulat recurs împotriva unei hotărâri definitive, investind

Înalta Curte cu soluționarea unei căi de atac care nu întrunește cerințele textelor

legale menționate și care nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Inadmisibilitatea

reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate

în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și

în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală,

ori chiar printr-un act neprocesual.

Exercitarea unei

căi de atac neprevăzute de legea procesual penală încalcă principiul legalității

căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Pentru aceste

considerente, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata I.A. împotriva

deciziei penale nr. 529 din 14 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I

penală.

Va fi obligată

recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de inculpata I.A. împotriva deciziei penale nr. 529 din 14 martie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr.

5057/312/2010.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 10 iunie 2014.