ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3582/2012

Asupra recursurilor penale de față, În urma examinării actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 190 din 20 iulie 2010, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în Dosarul nr. 1273/101/2010, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor, reținute în sarcina inculpatului Z.E.E., din infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., art. 290 alin. (1) C. pen.

și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și inculpatei Z.O., din infracțiunile de înșelăciune și evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile de înșelăciune și evaziune fiscală, prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.E.E. la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul Z.E.E. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 33 lit. a), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate, urmând ca inculpatul Z.E.E., să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 71 alin. (1), (2) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul Z.E.E., pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata Z.O. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 71 alin. (1), (2) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen. În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen., a fost achitată inculpata Z.O., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin, reprezentată de administrator B.T. împotriva inculpatei Z.O. În baza art. 346 alin. (4) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată, împotriva inculpatului Z.E.E., de partea civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin, reprezentată de administrator B.T. În baza art. 353 C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător prin ordonanța din data de 01 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, asupra imobilelor, teren în suprafață de 196 mp, construcție în suprafață de 33,62 mp și construcție în suprafață de 69,28 mp, situate în Municipiul Drobeta Turnu Severin, strada M.A., aparținând inculpatului Z.E.E.

A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți, iar în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 și urm. C. civ., au fost obligați inculpații Z.E.E. și Z.O. la plata, în solidar, către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Mehedinți a sumei de 2.463 RON, reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat, prin săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 14, raportat la art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea înscrisurilor false, folosite de inculpatul Z.E.E., aflate, în xerocopie, la dosarul de urmărire penală. A fost obligat inculpatul Z.E.E. la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, în favoarea SC A.B.

SRL Drobeta Turnu Severin. În temeiul art. 191 C. proc. pen., au fost obligați inculpații Z.E.E. și Z.O., la plata sumei de câte 750 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, în anul 2006, inculpata Z.O. a înființat, în calitate de asociat unic, SC D.&E. SRL, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, strada M.A., județul Mehedinți, având ca obiect principal de activitate ,,comerțul cu piese și accesorii pentru autovehicule" iar, potrivit înscrisului l-a împuternicit pe soțul său, Z.E.E., să desfășoare activități comerciale în numele societății. La data de 24 aprilie 2008, inculpații Z.E.E. și Z.O., în calitate de reprezentanți ai SC „D.&E." SRL, au încheiat cu SC „A.B." SRL, reprezentată de administratorul B.T., contractul de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2008, având ca obiect vânzarea de produse petroliere, contract ce a fost semnat de ambii inculpați.

Potrivit contractului încheiat, SC „A.B." SRL se obliga să livreze produse petroliere, pe o durată de 4 ani, stabilindu-se ca plata mărfurilor livrate să se realizeze în baza facturilor emise la datele de 15 și, respectiv, 30, ale fiecărei luni. La data de 10 decembrie 2008, reprezentanții SC „A.B." SRL au efectuat o verificare a plăților efectuate și au constatat că nu au fost achitate un număr de 8 facturi, în valoare de 448.097,29 RON. În aceste condiții, între părți a fost încheiat un înscris, intitulat „Minută", prin care inculpatul Z.E.E. recunoștea debitul restant și se obliga să-l achite. La sfârșitul lunii decembrie 2008, în urma demersurilor de achitare a sumei restante inițiate de reprezentanții SC „A.B." SRL, inculpatul Z.E.E.

a falsificat și înmânat administratorului B.T., două înscrisuri, respectiv adresa nr. AA din 24 decembrie 2008 și nr. BB din 24 decembrie 2008, prin care se atesta o stare de fapt necorespunzătoare realității. Astfel, prin aceste două înscrisuri se solicita societăților comerciale, A. Timișoara și C.A. Arad, care nu existau în realitate, să achite sume de bani către SC A.B. SRL, pentru stingerea debitului datorat de societatea reprezentată de inculpat. Ulterior, la data de 17 februarie 2009, între părți a intervenit o altă înțelegere și s-a stabilit ca debitul restant să fie achitat, în perioada 24 februarie 2009-10 aprilie 2009, fiind întocmit un alt înscris, intitulat „Minută", care a fost semnat de ambii inculpați și de administratorul B.T.

În acest context, inculpatul Z.E., în calitate de reprezentant al SC D.&E. SRL, a emis biletul la ordin seria XXX nr. 0069ZZZ, cu scadență la 04 martie 2009, pentru suma de 495.261,68 RON, datorată părții vătămate. La data de 04 martie 2009, fiind introdus la bancă, pentru decontare, a fost refuzat la plată, pentru lipsă disponibil. Potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit în cursul urmării penale, partea vătămată SC „A.B." SRL a emis 23 de facturi către SC „D.&E." SRL, în sumă totală de 997.453,74 RON, din care inculpatul a achitat 502.192,60 RON, prin depunere de numerar în contul părții vătămate, iar în contabilitatea societății nu a înregistrat decât factura din 31 martie 2008, în valoare de 6.473,32 RON, cu TVA inclus.

Din balanța de verificare a SC „D.&E." SRL mai rezultă că prin neînregistrarea facturilor și cantității de 234.566 litri carburant în contabilitatea societății, s-a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 2.463 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA de plată. În raport de starea de fapt reținută și probele administrate, prima instanță a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de înșelăciune pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților Z.E.E. și Z.O., din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. A reținut că, art. 215 alin. (3) C. pen. incriminează inducerea în eroare sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără acea eroare, cel înșelat să nu fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Aceste dispoziții reglementează o formă specială a infracțiunii de înșelăciune, comisă cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin încheierea unui contract se înțelege perioada purtării tratativelor, până la stabilirea acordului de voință, iar prin executarea unui contract include intervalul de timp în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire, până la epuizarea acestora.

În cadrul acestei infracțiuni, nu este prevăzută condiția de a se fi pricinuit o pagubă, iar acest aspect este elementul fundamental care deosebește această modalitate de comitere de forma de bază a infracțiunii de înșelăciune prevăzută la alin. (1). Opinează instanța că urmarea imediată, concretizată prin crearea unei pagube în patrimoniul părții vătămate, nu este cerută pentru existența infracțiunii prevăzute la alin. (3). Frauda specifică dreptului penal este determinată de orice viclenie, manoperă frauduloasă sau inducere în eroare, comisă cu intenție directă sau indirectă, fără de care partea vătămată nu ar fi acceptat încheierea sau derularea convenției. Din modul de săvârșire a faptei de inducere în eroare, cu prilejul încheierii și executării convenției, rezultă ca fără această eroare, societatea nu ar fi încheiat și nici executat contractul.

În cauză, prima instanță a reținut că inculpata Z.O. nu a comis nicio faptă de inducere în eroare a părții vătămate, cu prilejul încheierii contractului, iar inculpatul Z.E.E., prin falsificarea celor două înscrisuri și înmânarea lor către reprezentantul părții vătămate, deși l-a indus în eroare pe acesta, nu a determinat o executare a obligațiilor contractuale, având drept consecință producerii unei pagube. Prin urmare, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 215 alin. (1) și (5) C. pen., care prevăd, în mod obligatoriu, existența unui prejudiciu. Cu privire la vinovăția inculpaților la comiterea infracțiunii de înșelăciune, a apreciat prima instanță că, deși a existat o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate, prin săvârșirea de către inculpatul Z.E.E.

a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, partea vătămată nu a mai continuat să-și îndeplinească obligațiile contractuale și să livreze marfa, conform contractului încheiat. Întrucât, cele două înscrisuri false, înmânate reprezentantului părții vătămate, poartă ca dată a întocmirii, ziua de 24 decembrie 2010, rezultă că ele au fost înmânate acestuia, după această dată. În atare condiții, a reținut că partea civilă, prin acțiunea de inducere în eroare comisă de inculpat, nu a fost determinată să-și execute obligațiile contractuale, din moment ce nu a mai fost livrată motorină, după falsificarea și înmânarea celor două adrese.

În același sens, prima instanță a avut în vedere mențiunile înscrise în bonurile nefiscale aflate în dosarul de urmărire penală, potrivit cărora ultima livrare de combustibil a avut loc la data de 11 decembrie 2008, în condițiile în care acțiunea de inducere în eroare, prin comiterea infracțiunii de fals, s-a produs după acest moment. Astfel, nu se poate reține că această faptă de inducere în eroare a determinat partea vătămată să-și execute obligațiile contractuale. De asemenea, în privința biletului la ordin emis de inculpat, a apreciat că nu se poate reține comiterea infracțiunii de înșelăciune, în condițiile în care, după acest moment, nu a mai avut loc o executare a contractului încheiat.

Pentru aceste considerente, a apreciat că fapta inculpaților, de a nu-și respecta obligația de plată a prețului, rezultând dintr-un contract comercial de vânzare-cumpărare, în condițiile în care nu a existat o acțiune de inducere în eroare, care să fi determinat executarea obligațiilor contractuale, constituie un litigiu de natură comercială, ce urmează a fi soluționat conform legii comerciale și se impune achitarea inculpaților, întemeiat pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În privința inculpatei Z.O., prima instanță a reținut că, potrivit probatoriul administrat, aceasta doar a participat la încheierea contractului pe care l-a semnat alături de inculpat și că din partea ei nu a existat nicio acțiune de inducere în eroare asupra părții vătămate, în acest moment ori ulterior, cu ocazia îndeplinirii obligațiilor contractuale, motiv pentru care se impune achitarea acesteia, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. Simplu fapt că cei doi inculpați au recunoscut debitul restant și, în acest sens, au semnat înscrisurile prin care s-au obligat că-1 achite, nu reprezintă o inducere în eroare a părții vătămate, ci, eventual, un aspect al bunei credințe.

în derularea convenției încheiate. În argumentarea opiniei, prima instanță a avut în vedere și faptul că, anterior, a fost achitată, în numerar, părții vătămate, suma de 502.192,60 RON. Instanța a constatat, că în cauză este dovedită vinovăția inculpatului Z.E.E. în săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și evaziune fiscală, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și a inculpatei Z.O., în privința infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Sub aspect probator, vinovăția inculpaților rezultă din coroborarea declarațiilor acestora, cu declarațiile martorului S.G.

a declarat că, în perioada 2006-2009, a întocmit evidența contabilă a SC D.&E. SRL, pe baza documentelor puse la dispoziție de ambii inculpați; concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară avizat C. — Filiala Mehedinți care a concluzionat că, partea vătămată SC „A.B." SRL a emis 23 de facturi către SC „D.&E." SRL, în sumă totală de 997.453,74 RON, din care a fost achitată suma de 502.192,60 RON, prin depunere de numerar în contul părții vătămate, iar în contabilitatea societății nu a fost înregistrată decât factura din 31 martie 2008, în valoare de 6.473,32 RON, cu TVA inclus; declarația dată în cursul urmăririi penale de inculpata Z.O. din care rezultă că aceasta, deși a semnat pe uri exemplar al facturilor emise, nu le-a înmânat contabilului, pentru a proceda la înregistrarea acestora.

Împotriva sentinței au declarat apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, partea civilă SC „A.B." SRL și inculpații, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Parchetul și partea civilă au criticat sentința primei instanțe întrucât, în mod nejustificat, s-a înlăturat din încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune dispozițiile alin. (1) și (5) C. pen., deși o astfel de faptă se raportează la forma tip, descrisă în primul alineat al textului de lege, fiind condiționată și de existența unei pagube, care, în cauza dedusă judecății, este mai mare de 200.000 RON. De asemenea, s-a susținut că soluția de achitare a inculpaților, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune este netemeinică, în condițiile în care nerespectarea obligației de plată a prețului, pe fondul manoperelor de inducere în eroare exercitate de către inculpați, pe parcursul executării contractului, se circumscrie unei fapte de natură penală, și nu unui simplu litigiu comercial.

În acest context, soluția de achitare a inculpatei Z.O. este, la rândul său, netemeinică, deoarece aceasta a participat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și la discuțiile referitoare la modul de eșalonare a datoriei, asumându-și în mod direct obligația de plată a prețului și fiind reprezentată de inculpatul Z.E.E. pe întreg parcursul derulării contractului. Pentru aceste considerente s-a solicitat condamnarea inculpaților sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., precum și admiterea acțiunii civile, prin obligarea lor la plata de despăgubiri, cu titlu de debit restant și penalități contractuale. Inculpații au solicitat redozarea pedepselor aplicate, ținând seama de gradul de pericol social al faptelor, de împrejurările și modul lor de comitere, de cuantumul redus al prejudiciului cauzat în dauna bugetului de stat și datele ce caracterizează persoana autorilor, aflați la primul conflict cu legea penală.

Prin decizia penală nr. 136 din 11 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți și apelanta parte civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva sentinței penale nr. 190 din 20 iulie 2009 a Tribunalului Mehedinți. A fost desființată, în parte, sentința penală pronunțată în cauză și, în rejudecare, a fost înlăturată dispoziția privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților Z.E.E. și Z.O. și a fost menținută încadrarea juridică a faptelor din rechizitoriu. A descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată inculpatului Z.E.E.

prin sentința penală apelată și a repus în individualitatea lor pedepsele de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul Z.E., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) și c) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) și c) C. pen., aplicată inculpatului Z.E.E. prin prezenta decizie cu pedepsele aplicate prin sentința penală apelată de 2 luni închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., stabilind ca inculpatul Z.E.E.

să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) și c) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale, după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului Z.E.E. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpata Z.O. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) și c) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) și c) C. pen., aplicată inculpatei Z.O. prin prezenta decizie cu pedeapsa aplicată prin sentința penală apelată de 1 an închisoare, stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen., și dispus ca inculpata Z.O. să execute pedeapsa, cea mai grea de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b) și c) C. pen., constând în interzicerea dreptului de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatei Z.O. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii. În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a admis acțiunea civilă și a obligat, în solidar, inculpații Z.E.E. și Z.O. la plata sumelor de 495.261,88 RON, cu titlu de debit principal și 318.466,22 RON, cu titlu de penalități contractuale, către partea civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin. A obligat inculpații Z.E.E. și Z.O. la plata a câte 250 RON către partea civilă SC A.B. SRL Drobeta Turnu Severin, cu titlu de cheltuieli judiciare aferente judecății în primă instanță.

A înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile contrare deciziei penale și a menținut celelalte dispoziții. A respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții inculpați Z.E.E. și Z.O. împotriva sentinței penale nr. 190 din 20 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul penal nr. 1273/101/2010. A obligat inculpații Z.E.E. și Z.O. la plata către stat a câte 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în faza apelului, din care sumele a câte 300 RON, reprezentând onorarii de avocați oficiu, a stabilit a fi avansate din fondul Ministerului Justiției. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți și părții civile SC A.B.

SRL Drobeta Turnu Severin au rămas în sarcina statului. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut că, înșelăciunea în convenții, incriminată prin dispozițiile alin. (3) al art. 215 C. pen., nu poate fi disociată de forma tip a infracțiunii, ea reprezentând doar o modalitate specifică de inducere în eroare, săvârșită cu prilejul încheierii sau executării unui contract. În aceste împrejurări, condiția producerii unei pagube este subînțeleasă și în cazul infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (3) C. pen., de vreme ce fapta de înșelăciune este descrisă în alin. (1) al textului de lege, iar modalitățile reglementate prin alin. (2), (3) și (4) nu reprezintă infracțiuni de sine stătătoare, ci modalități normative ale infracțiunii tip.

Înșelăciune în convenții este cuprinsă în art. 215 C. pen. și se raportează întotdeauna la forma tip prevăzută de alin. (1) al textului de lege, fiind condiționată de producerea unei pagube, ca orice infracțiune contra patrimoniului. De asemenea, în condițiile în care întinderea prejudiciului, rezultat în urma nerespectării obligației de plată a prețului, este de 495.261,68 RON, depășind limita de 200.000 RON, prevăzută de art. 146 C. pen., infracțiunea de înșelăciune, reținută prin actul de sesizare, se circumscrie formei agravate prevăzute de art. 215 alin. (5) C. pen.

În lumina acestor considerente, a apreciat că dispoziția cuprinsă în sentința penală atacată, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor este greșită, urmând a fi înlăturată, astfel în sarcina ambilor inculpați se impune a fi reținută infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în modalitatea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., fapta fiind comisă printr-un mijloc fraudulos, ce constituie prin el însuși o infracțiune și cu prilejul executării unui contract. Din perspectiva existenței infracțiunii de înșelăciune, Curtea a constatat că aprecierea primei instanțe, privind caracterul comercial al litigiului dedus judecății, nu poate fi primită, fiind evident că fapta inculpaților de inducere în eroare a părții vătămate, în legătură cu modul de îndeplinire a propriilor obligații contractuale, se circumscrie sferei ilicitului penal.

Sub acest aspect, art. 215 alin. (3) C. pen. incriminează ca înșelăciune atât inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii unui contract, cât și inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul executării unui contract, săvârșită în așa fel încât cel înșelat nu ar fi încheiat sau contractul în condițiile stipulate. Chiar dacă la momentul încheierii contractului asupra părții vătămate nu au fost exercitate manopere de inducere în eroare, este cert că pe parcursul executării contractului asupra părții vătămate au fost exercitate astfel de manopere, iar împrejurarea că, ulterior acestor procedee frauduloase, partea vătămată nu ar mai fi livrat combustibil este lipsită de orice relevanță.

Relevant este faptul, în opinia instanței de prim control judiciar, că inculpații participând la încheierea minutei din 10 decembrie 2008 iar, ulterior, la diferitele discuții purtate în legătură cu modul de rambursare a datoriei, au creat părții vătămate convingerea că își pot îndeplini obligația de plată a prețului, fiind evident că în absența acestor manopere creditorul nu ar fi acceptat încheierea contractului în aceste condiții. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că ulterior constatării debitului, reprezentanții părții vătămate s-au întâlnit cu inculpatul Z.E.E. și împreună au încheiat minuta din 10 decembrie 2008, prin care acesta din urmă a recunoscut suma datorată, lăsând garanție biletul la ordin seria XXX nr. 0069ZZZ, cu scadență la 04 martie 2009, pentru suma de 495.261,68 RON, bilet care a fost însă refuzat de bancă pentru lipsă totală de disponibil în cont.

Așadar, emiterea acestui prim bilet la ordin denotă intenția frauduloasă de eschivare de la îndeplinirea obligațiilor de plată a prețului, în condițiile în care, ulterior, instrumentul de plată nu a putut fi valorificat prin lipsa disponibilului bancar, fără ca o astfel de imposibilitate să fi fost motivată de inculpați. În continuare, la data de 17 februarie 2009, între părțile contractante s-a încheiat o nouă minută, prejudiciul fiind din nou recunoscut de ambii inculpați. Cu această ocazie, inculpatul Z.E.E. a afirmat că are de încasat bani de la alte societăți și a depus adresele nr. BB din 24 decembrie 2008 către A. Timișoara și nr. AA din 24 decembrie 2008 către C.A. Arad SRL, societăți care nu figurează în baza de date a Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Mehedinți, declarând ulterior că adresele le-a emis, deși știa că sunt false, pentru a-l „liniști" pe directorul societății SC „A.B." SRL.

Așa cum rezultă din declarațiile martorei S.M., inculpatul Z.E.E. a dat asigurări că va plăti debitul, întrucât deține numeroase utilaje, pe care le poate aduce drept garanție și că este solvabil din punct de vedere financiar, având de recuperat importante sume de bani de la diferite societăți, printre care firma A.din Timișoara. În aceste împrejurări, martora declară că livrarea de combustibil către societatea inculpaților a continuat chiar și după eșalonările datoriilor, inculpatul dând asigurări cu privire la plata prețului și achiziționând cantități de motorini din ce în ce mai mari, motivând că are nevoie de acestei pentru diferitele lucrări contractate. Mai mult, în cadrul acestor discuții, inculpatul a făcut referire și la sumele pe care le are de recuperat de la SC H.S.

SA Gura Văii și SC C.I. SRL, iar la negocierile care au urmat, discuțiile au avut loc în prezențe ambilor inculpați, Z.O. dând asigurări că minuta ve fi respectată și că termenele scadente vor fi urmărite întocmai, fără a contesta întinderea datoriei. O astfel de depoziție se coroborează, de altfel, cu declarația dată la instanța de fond de martorul C.C. În împrejurările descrise, existența infracțiunii de înșelăciune subzistă mai presus de orice dubiu, întrucât nu se poate reține simpla nerespectare a obligației de plată a prețului din partea inculpaților, ci această împrejurare trebuie coroborată cu probele administrate în cauză, care atestă folosirea de manopere dolosive menite a-l asigura pe creditor de posibilitatea reală de onorare a angajamentelor de plată.

Astfel, plata parțială a prețului la o dată anterioară nu este de natură a exonera pe inculpați de răspunderea penală, întrucât infracțiunea de înșelăciune poate fi consecința unor manopere de inducere în eroare survenite pe parcursul executării contractului, chiar dacă înțelegerea părților ar fi fost respectată până la un anumit moment. Mai mult, Curte a reținut că intenția frauduloasă rezultă și din faptul că după momentul intrării în incapacitate de plată, inculpații au continuat să prezinte garanții scrise sau verbale cu privire la îndeplinirea obligației de plată a prețului, deși datele reale au dovedit că aceștia nu contractaseră lucrări de anvergură, de natură a le asigura stingerea datoriilor contractate, apărările formulate neavând corespondent în acte scrise și reprezentând simple afirmații, fără suport probator.

În comiterea infracțiunii de înșelăciune, Curtea a reținut atât vinovăția inculpatului Z.E.E., cât și vinovăția inculpatei Z.O., întrucât aceasta din urmă a participat, la rândul său, la încheierea contractului, precum și la întocmirea ambelor minute din 10 decembrie 2008 și 17 februarie 2009, fiind reprezentată pe parcursul tuturor negocierilor și actelor întocmite de soțul său și fiind informată cu privire la modul de executare a contractului, în calitate de titulară a obligațiilor asumate. În plus, așa cum rezultă din declarațiile martorilor C.C. și S.M., aceasta a fost prezentă alături de inculpatul Z.E.E. la discuțiile purtate pe marginea eșalonării datoriilor, inclusiv la cele desfășurate cu ocazia întocmirii minutelor, pe care le-a și semnat.

Față de toate aceste elemente probatorii, a apreciat că faptele inculpatului Z.E.E., constând în inducerea în eroare a reprezentanților părții vătămate SC „A.B." SRL, cu ocazia executării contractului de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2008, cauzând un prejudiciu în cuantum de 495.261,68 RON, prin falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată, în vederea producerii unei consecințe juridice, alături de neînregistrarea în evidența contabilă a SC „D.&E. SRL a unui număr de 22 de facturi de cumpărare combustibil, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. De asemenea, faptele inculpatei Z.O., care, în calitate de administrator al societății, a semnat contractul de vânzare-cumpărare, cele 8 facturi emise de partea vătămată, cât și minuta din 17 februarie 2009, alături de inculpatul Z.E.E., cunoscând că societatea nu are capacitatea financiară de achitare a debitului și sustrăgându-se de la îndeplinirea obligației de plată a prețului, ca urmare a manoperelor frauduloase exercitate de către celălalt inculpat, concomitent cu neînregistrarea în contabilitatea firmei a unui număr de 22 de facturi de cumpărare a combustibilului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

și evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. La individualizarea pedepselor, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 74-76 C. pen., apreciind drept circumstanțe atenuante conduita relativ cooperantă a inculpaților, care nu au îngreunat aflarea adevărului și bunul mers al procesului penal, faptul că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, provin din familii organizate și au recunoscut parțial comiterea faptelor, urmând ca pedepsele aplicate sub aspectul infracțiunii de înșelăciune să fie stabilite sub minimum special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare, a apreciat că pentru realizarea scopului preventiv educativ al sancțiunii penale, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

raportat și la natura și gravitatea faptelor, se impune executarea pedepsei în regim privativ de libertate. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații Z.E.E. și Z.O. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept, cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 12, 14, 17 2 , și 18 C. proc. pen. În dezvoltarea motivelor de recurs circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 12, 17 2 C. proc. pen., inculpatul Z.E.E. a solicitat, în esență, să se constate că, sub aspectul infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., nu a existat nicio manoperă dolosivă la momentul încheierii contractului din partea inculpatului, fiind pusă în executare manifestarea comună de voință de a cumpăra produse petroliere și de a achita o sumă de bani în schimbul respectivelor produse și, prin urmare, lipsește latura obiectivă a infracțiunii, fapt ce impune achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. d) C. proc. pen.; totodată, nu a fost dovedită nici intenția inculpatului de induce în eroare partea vătămată atâta timp cât acesta a urmărit derularea contractului, a cumpărat produse și a achitat o parte din contravalorii mărfii, neplata sumelor restante fiind determinată de criza financiară și, pe cale de consecință, a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen.; în ceea ce privește alin. (5) al art. 215 C. pen. se impune a fi înlăturat, întrucât prin emiterea de către inculpatul Z.E.E.

a celor două adrese falsificate prin care se menționa că acesta are de încasat sume de bani de la societăți din Arad și din Timișoara, nu s-a cauzat un prejudiciu părții vătămate, având în vedere și împrejurarea că inculpatul urma să plătească cuantumul debitului; hotărârea instanței de apel este contrară legii întrucât încalcă textele anterior menționate; achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Inculpata Z.O. în susținerea motivului scris de recurs, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., a criticat decizia sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând eroarea gravă de fapt, întrucât din probatoriile administrate nu rezultă că aceasta a participat la infracțiunile reținute în sarcina sa (înșelăciune și evaziune fiscală), astfel că se impune achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În subsidiar, întemeiat pe cazul de casare prev. de art. 14 C. proc. pen., ambii inculpați au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate de către instanța de apel, având în vedere lipsa antecedentelor penale, disponibilitatea pentru achitarea debitului și faptul că au un copil minor în întreținere. Înalta Curte verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 12, 14, 17 și 18 C. proc.

pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică și recursurile declarate de inculpați ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Deși, recurentul inculpat Z.E.E. a invocat, cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., greșita aplicare a legii, în raport de criticile formulate în scris și susținute oral, raportat la conținutul alin. (1) și (5) ale infracțiunii prev. de art. 215 C. pen., se constată că în realitate, acestea susțin argumentele privind o greșită încadrare juridică dată faptei de către instanța de apel și, pe cale de consecință, în drept, se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., din perspectiva căruia instanța de recurs va și analiza criticile inculpatului sub acest aspect. Înalta Curte apreciază critica recurentului inculpat Z.E.E. privind greșita încadrare juridică dată faptei de înșelăciune, ca neîntemeiată. Se constată că, instanța de apel, în mod întemeiat, în baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală și a judecății, a reținut că faptele inculpaților Z.Z.E.E. și Z.O., care la data de 24 aprilie 2008, în calitatea de reprezentanți ai SC D.&E.

SRL, au încheiat cu SC A.B., reprezentată de B.T., contractul de vânzare cumpărarea din anul 2008 de produse petroliere iar, ulterior, prin inducerea în eroare a părții vătămate cu ocazia executării contractului au emis două înscrisuri sub semnătură privată (inculpatul Z.E.E.) ce conțineau date nereale, au semnat cele două „minute" de eșalonare a perioadei de efectuare a plății contravalorii mărfii în condițiile în care se aflau în incapacitatea de plată (ambii inculpați) și au emis o filă CEC fără acoperire pentru suma de 495.261,68 RON, concomitent cu neînregistrarea în contabilitatea firmei a unui număr de 22 facturi de cumpărare combustibil, constituie infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen., aflate în concurs real.

Referitor la încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte rețin că, în art. 215 C. pen. legiuitorul a incriminat fapta de înșelăciune în mai multe variante, printre care și cea prevăzută la alin. (3), înșelăciunea cu prilejul încheierii sau executării unui contract, denumită în jurisprudență și practică „înșelăciunea în convenții". Varianta specială de la alin. (3) al textului incriminator nu poate fi disociată de forma tip a infracțiunii, ci reprezintă o modalitate specifică de inducere în eroare a unei persoane fizice sau juridice cu prilejul încheierii sau executării unui contract, prin urmare, și condiția producerii unei pagube este presupusă, în condițiile în care activitățile descrise la alin. (2), (3) și (4) sunt variante ale infracțiunii tip și nu îmbracă forma unor infracțiuni distincte.

În ceea ce privește critica recurentului inculpat privind greșita reținere de către instanța de apel a agravantei de la alin. (5) a art. 215 C. pen., Înalta Curte constată că, valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate SC A.B., ca urmare a inducerii în eroare a acesteia pe parcursul executării contractului de vânzare-cumpărare din 24 aprilie 2008, este de 495.261,68 RON, sumă recunoscută chiar de către inculpații Z., relevante fiind în acest sens mențiunile cuprinse în cele două „minute" de reeșalonare a perioadei de plată, și biletul la ordin seria XXX nr. 0069ZZZ, cu scadență la 04 martie 2009, fără acoperire. Prin urmare, dată fiind valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate, care depășește suma de 200.000 RON prevăzută de art. 146 C. pen.

ca fiind un criteriu de apreciere a consecințelor deosebit de grave a unei infracțiuni, Înalta Curte apreciază că încadrare juridică corectă a faptei este cea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, astfel cum a reținut și instanța de prim control judiciar. Nici criticile recurenților inculpați Z.E.E. și Z.O. circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 și 18 C. proc. pen. nu pot fi primite de către Înalta Curte. Se constată că, instanța de apel în baza unei analize și interpretări judicioase a ansamblului probator administrat în cauză, reținând o situație de fapt corectă, în concordanță cu dispozițiile art. 6 și art. 62 C. proc. pen., a apreciat că sunt elemente care să susțină vinovăția celor doi inculpați în comiterea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 215 alin. (3) C. pen. există infracțiunea de înșelăciune în convenții atunci când inducerea în eroare a părții vătămate se realizează cu prilejul încheierii sau executării unui contract, sub condiția dovedirii faptului că fără această eroare cel amăgit nu ar fi încheiat ori nu ar fi executat contractul în condițiile stipulate. Din probatoriile administrate rezultă, fără putință de tăgadă că, deși la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare nu au existat acțiuni de inducere în eroare a părții vătămate SC A.B., ulterior, pe parcursul executării contractului, a cărui valabilitate era de 4 ani, inculpații Z.E.E. și Z.O. au realizat activități frauduloase cu scopul menținerii în eroare a părții vătămate privind posibilitatea lor de plată.

Astfel, după constatarea de către partea vătămată la data de 10 decembrie 2008 a neefectuării plății pentru combustibilul livrat inculpaților Z.E.E. și Z.O., a unui număr de 8 facturi, în valoare de 448,097,29 RON (suma fiind stabilită de expertiza judiciară efectuată în cauză la 495.261,68 RON), inculpații au încheiat și semnat la aceeași dată cu reprezentantul părții vătămate o minută prin care recunoșteau suma pe o care o datorau, lăsând garanție biletul la ordin seria XXX nr. 0069ZZZ, cu scadență la data de 04 martie 2009, bilet refuza la plată pentru lipsă totală disponibil în cont. În continuarea activităților de inducere în eroare a părți vătămate au fost și acțiunile desfășurate de inculpați la data de 17 februarie 2009 când s-a încheiat o nouă minută între părți, semnată de cei doi inculpați, prin care recunoșteau debitul față de partea vătămată iar pentru menținerea acesteia în eroare cu privire la posibilitatea de plată, inculpatul Z.E.E.

a depus adresele nr. BB din 24 decembrie 2008 către A. Timișoara și nr. AA din 24 decembrie 2008 către C.A. Arad SRL, societăți care nu existau în realitate, dând asigurări reprezentatului părți vătămate că va plăti, fiind solvabil dar are de încasat plăți de la alte societăți, aspect confirmat și de martorii S.M. și C.C. Faptul că societatea inculpaților se afla în blocaj financiar sau că aveau de recuperat sume de la alți debitori nu pot fi apreciate ca împrejurări care justifice acțiunile dolosive ale inculpaților și să înlăture răspunderea lor penală, în condițiile în care, deși cunoșteau situația financiară în care se afla societatea pe care o administrau împreună, astfel cum au și declarat în fața instanței, au continuat să mențină partea vătămată în eroare cu privire la posibilitatea plată, semnând cele două minute de recunoaștere a sumei datorate, lăsând garanție un bilet la ordin fără acoperire și prezentând două înscrisuri sub semnătură privată false.

Contrar celor susținute de recurenți, Înalta Curte reține că toate aceste activități prin modalitatea faptică în care au fost realizate de către inculpații Z.E.E. și Z.O. se circumscriu elementului material al infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., dată fiind valoarea prejudiciului cauzat părții vătămate SC A.B., în sumă de 495.261,68 RON, și dovedesc fără echivoc intenția celor doi inculpați de a înșela partea civilă pe parcursul executării contractului privind achiziționarea de combustibil. Nu poate fi primită susținerea recurentului inculpat Z.E.E.

privind existența unui litigiu comercial, în sensul nerespectării obligației de plată a prețului stabilit într-un contract, întrucât, legiuitorul nu distinge și nici nu condiționează incidența normei penale de obiectul sau caracterul contractului, câtă vreme s-a dovedit asumarea unor angajamente de ordin patrimonial de către părțile contractante și prejudicierea materială a subiectului pasiv prin folosirea de manopere dolosive. În cauză, din probele administrate rezultă că inculpații prin activitățile desfășurate au acționat cu rea credință, contrar dispozițiilor art. 970 C. civ., și au indus în eroare partea vătămată pe parcursul executării contractului de vânzare cumpărare, fiind incidente astfel dispozițiile art. 215 alin. (3) C. pen.

Faptul că partea vătămată nu a mai efectuat nicio livrare de combustibil după constatarea neplății facturilor de către beneficiarul mărfii, iar activitățile de inducere în eroare s-au realizat după acest moment, nu are relevanță sub aspectul existenței infracțiunii de înșelăciune în convenții întrucât, prin sintagma folosită de legiuitor „cu prilejul executării unui contract" se înțelege tot intervalul în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la definitiva executare, or, în cauză contractul încheiat de părți nu fost reziliat și are o durată de valabilitate de 4 ani.

Totodată, plata parțială a prețului pe parcursul derulării contractului nu înlătură răspunderea penală a inculpaților și nu dovedește buna lor credință în executarea obligațiilor, deoarece din situația de fapt, astfel cum a fost reținută de către instanța de apel și însușită de instanța de recurs, rezultă că manoperele dolosive ale inculpaților s-au realizat pe parcursul executării contractului tocmai în scopul inducerii în eroare a părții vătămate cu privire la bonitatea financiară a societății și posibilitatea de plată a sumei restante datorate. Înalta Curte mai reține, contrar apărărilor formulate de inculpata Z.O., că participare acesteia la comiterea faptelor este dovedită de împrejurarea că, în calitate de reprezentant al SC D.&E.

SRL, a fost prezentă la încheierea celor două „Minute" din data de 10 decembrie 2008 și 17 februarie 2009, le-a semnat alături de inculpatul Z.E.E., fapt ce confirmă că avea cunoștință de negocierile și actele întocmite de soțul său. În același sens sunt și declarațiile martorilor S.M. și C.C. care au arătat în depozițiile lor că inculpata a participat, împreună cu soțul său, la negocierile de reeșalonare a plății, la încheierea celor două minute, pe care le-a și semnat.

Raportat la mijloacele de probă analizate și prin prisma apărărilor formulate de inculpați și argumentarea soluției de condamnare pronunțată de către instanța de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dovedit existența și natura penală a faptei precum și contribuția inculpaților din punct de vedere subiectiv la comiterea infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave, astfel cum s-a reținut în actul de sesizare și, pe cale de consecință, nu se poate dispune achitarea lor, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b), c) sau d) C. proc. pen., astfel cum au solicitat în motivele de recurs.

În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală reținută în sarcina ambilor inculpați și de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținută în sarcina inculpatului Z.E.E., Înalta Curte constată că din probatoriul administrat în cauză rezultă că acestea există și au fost comise de către inculpați cu forma de vinovăție cerută de lege. Vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, este dovedită de concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară din care rezultă că partea vătămată SC A.B. SRL a emis în executarea contractului din anul 2008 către societatea SC D.&E. SRL un număr de 23 facturi, în sumă totală de 997.453,75 RON, fiind achitată în numerar de către cumpărător, suma de 502.192,60 RON, iar în contabilitatea societății inculpaților a fost înregistrată doar factura din 31 martie 2008, în valoare de 6.473,32 RON, fiind creat un prejudiciu la bugetul statului de 2.463 RON, reprezentând impozit profit și TVA de plată.

Relevanță sub aspect probator prezintă și declarația martorului Ș.G. care în calitate de contabil al societății a arătat că nu i-au fost înmânate alte facturi pentru a le înregistra în contabilitatea societății, dar și declarațiile inculpatei Z.O. în care a declarat că deși a semnat un exemplar al facturilor emise de partea vătămată nu le-a dat contabilului în vederea înregistrării în contabilitate. De asemenea, întocmirea de către inculpatul Z. a adreselor nr. BB din 24 decembrie 2008 către A. Timișoara și nr. AA din 24 decembrie 2008 către SC C.A. Arad SRL, societăți care nu există în realitate și prezentarea acestor înscrisuri părții vătămate pentru a o induce în eroare cu privire la posibilitatea de plată a societății pe care o reprezenta, aspecte care dealtfel nici nu au fost contestate de către inculpat, constituie infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Vinovăția inculpatului este dovedită de existența acestor înscrisuri, depozițiile martorilor S.M., C.C.,