ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1612/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1612/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând asupra recursului de fata
constata
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 59 din 29 decembrie 2010, Tribunalul Covasna a condamnat pe
inculpatul P.C., în baza art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr.
78/2000, la două pedepse de câte 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii
de trafic de influență (privind pe Z.K. și B.L.).
În
baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. a contopit
pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În baza art.
71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a-II-a, b), c) C. pen., pe durata executării pedepsei închisorii.
A constatat restituirea sumelor care
au făcut obiectul infracțiunilor de trafic de influență părților civile, martori
denunțători Z.K. și B.L.
În
baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.
proc. pen. a achitat inculpatul sub aspectul infracțiunii de mită prevăzută de
art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr.
78/2000.
În
baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C.
proc. pen. a achitat pe același inculpat sub aspectul a două infracțiuni de înșelăciune,
prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen. (privind părțile civile G.J.A. și P.V.).
A lăsat nesoluționată acțiunea civilă
formulată de părțile civile, referitoare la infracțiunile de înșelăciune.
A respins acțiunea civilă formulată de
partea civilă G.J.A., referitoare la infracțiunea de luare de mită.
Pentru a hotarî astfel instanța de
fond, a reținut că prin rechizitoriul din 4 mai 2010, Direcția Națională
Anticorupție, Serviciul Teritorial Brașov a dispus trimiterea în judecată a inculpatului
P.C. pentru săvârșirea în concurs a unei infracțiuni de luare de mită, două
infracțiuni de înșelăciune și două infracțiuni de trafic de influență, constând
în aceea că:
- în data de 5 mai 2008, în
exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu ocazia verificării actelor SC A. SRL
Sfântu Gheorghe, a primit în mod injust de la G.J.A., administratorul
societății, suma de 500 RON, în scopul aplicării unei amenzi minime;
- în data de 27 noiembrie 2008 a indus
în eroare pe partea vătămată G.J.A., administrator al SC A. SRL Sfântu
Gheorghe, comunicându-i în mod mincinos că are o plângere împotriva sa, în
scopul obținerii unei sume de bani sub pretextul unui imprumut, pricinuindu-i
acesteia o pagubă de 1.000 RON;
- în aceeași dată a pretins martorei Z.K.
suma de 1000 RON, și a primit 135 RON pentru sine, susținând că există o plângere
înregistrată la Garda Financiară, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra
colegilor săi și promițându-i că va vorbi cu aceștia să nu mai facă controlul;
- în luna decembrie 2008 a pretins suma
de 1000 RON de la martorul B.L. și a primit 200 euro și 400 RON, lăsând să înțeleagă
că are influență asupra colegilor săi de la Garda Financiară, pentru ca aceștia
să nu mai controleze SC E.S. SRL Sfântu Gheorghe;
- în data de 11 februarie 2009 a cerut
părții vătămate P.V., angajat la SC P.K. SRL Turia, să îi permită vânzătoarei B.E.
să îi dea diverse mărfuri din magazin, în valoare de 302,50 RON, inducând-o în eroare
prin promisiunea că îi va plati c/val. În aceeași zi, când urma să se întâlnească,
promisiune fără de care partea vătămată nu ar fi acceptat cererea inculpatului.
În
baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale
și la cercetarea judecătorească instanța de fond a reținut următoarea situație de
fapt:
Inculpatul P.C. a fost angajat la Garda
Financiara-Secția Covasna, în funcția de comisar asistent 1/3, calitate în care,
conform fișei postului, avea ca atribuții
efectuarea controalelor în
spațiile în care se produc, comercializează ori depozitează bunuri ori se efectuează
diverse activități, verificarea documentelor contabile, a modului în care sunt ținute
registrele, încheierea actelor de control și constatarea contravențiilor.
În ziua de 1 mai 2008, inculpatul P.C.,
însoțit de martorul P.I., ambii având calitatea de comisari ai Gărzii Financiare,
s-au deplasat la magazinul situat în localitatea B., jud. Covasna, aparținând SC
A. SRL Sfântu Gheorghe, în vederea efectuării unor verificări.
În urma verificărilor efectuate, aceștia
au ridicat mai multe bonuri fiscale și, întrucat administratorul societății, martora
G.J.A., nu se afla în țară, au lăsat o citație pentru aceasta, să se prezinte la
sediul Gărzii Financiare.
Administratorul societății s-a prezentat
la sediul Gărzii Financiare, în data de 10 mai 2008, având asupra sa documentele
solicitate.
Documentele au fost verificate de martorul
P.I., acesta constatând că pe bonurile fiscale nu sunt trecute detaliile produselor
vândute.
Potrivit declarației martorei G.J.A., inculpatul
i-a spus că pentru această faptă societatea poate fi închisă 3 luni și se poate
aplica o amendă de 80.000.000 ROL.
Martora a declarat că a ripostat, susținând
că sancțiunile i se par exagerate și, în momentul în care martorul P.I. a ieșit
din birou, inculpatul i-a spus că i se poate aplica o amendă mai mică, de 20.000.000
ROL, situație în care însă aceasta ar trebui să-i mulțumească lui, fără însă a preciza
în ce mod. Inculpatul a mai spus martorei și că amenda nu trebuie plătită pe loc.
Martora a susținut că a remis inculpatului
suma de 500 RON, în ideea că plătește o parte din amendă, însă inculpatul a luat
banii și i-a pus în buzunar, afirmând că aceștia sunt pentru el și pentru colegul
lui.
Inculpatul a ieșit din birou, iar când
a revenit în încăpere s-a comportat foarte familiar, povestindu-i martorei amănunte
din viața sa personală și i-a dat numărul de telefon, spunându-i că poate apela
la el pentru orice problemă pe care o avea cu Garda Financiară.
Martorul P.I. a confirmat efectuarea controlului
și invitarea administratorului societății la sediul Gărzii Financiare, întocmirea
procesului verbal de contravenție de către inculpat.
Acesta nu a infirmat posibilitatea ca unul
dintre comisari să fi ieșit din încăpere, fiind necesare uneori xerografierea documentelor
prezentate și martora să fi rămas în birou, pentru o scurta perioada de timp, numai
cu unul dintre comisari, aceasta fiind însă o situație de excepție.
Instanța de fond a apreciat că din probele
administrate nu se poate desprinde o concluzie fermă, dincolo de orice dubiu, că
inculpatul a exercitat vreuna dintre acțiunile prin care se realizează latura obiectivă
a infracțiunii de luare de mită și, drept urmare, a dispus în sensul achitării inculpatului
sub aspectul acestei infracțiuni.
În
luna iunie 2008 inculpatul P.C. a fost suspendat din funcția
de comisar, urmare trimiterii acestuia în judecată prin rechizitoriul din 24 iunie
2008 al Direcției Naționale Anticoruptie, Serviciul Teritorial Brașov.
Suspendat din funcție fiind, inculpatul
s-a deplasat din nou la magazinul din localitatea Bita, în data de 27 noiembrie
2008, și întrucât administratorul societății nu era acolo, inculpatul a solicitat
vânzătoarei să îi facă legătura pe telefonul de serviciu al acesteia.
Inculpatul a discutat telefonic cu G.J.A.,
spunându-i că tatăl său a avut un accident și are nevoie de 1.000 RON pentru a merge
la doctor.
Martora l-a confundat cu un alt comisar,
care controlase societatea cu o săptămână înainte, și a fost de acord cu împrumutul
solicitat, suma fiind remisă de către vânzătoarea P.M.M.
La data respectivă nu s-a precizat termenul
de restituire a împrumutului.
Martora a susținut că în discuția telefonică,
inculpatul i-a spus inițial că există o plângere împotriva ei, făcută de o persoană
a cărei identitate nu o poate preciza, deoarece nu a fost făcută în scris, dar că
se vor întâlni ulterior, pentru a-i da toate detaliile. Aceasta a susținut că din
modul în care a decurs discuția a înțeles că i se face o favoare, întrucât nu se
trece imediat la controlul firmei și sancționarea sa. În instanță, prin declarația
dată, martora nu a făcut referire la aceste aspecte, cu privire la conținutul discuției
în sensul susținut la urmărirea penală.
Instanța a reținut că, așa cum rezultă
din probele administrate, nu se poate constata că inculpatul ar fi exercitat vreo
acțiune de inducere în eroare. Prin urmare, în cauză este
vorba
de un împrumut și nu o infracțiune și, întrucât fapta inculpatului nu este prevăzută
de legea penală, instanța a dispus în sensul achitării sub aspectul infracțiunii
de înșelăciune.
În
data de 11 februarie 2009, inculpatul s-a deplasat la magazinul
din localitatea Turia aparținând SC P.K. SRL, societate pe care o controlase anterior,
când exercită funcția de comisar.
În
magazin i-a spus vânzătoarei B.E. că dorește să vorbească
cu P.V., cel care administra în fapt magazinul respectiv.
A vorbit la telefon cu P.V., acesta fiind
plecat la Târgu Secuiesc, căruia i-a spus că dorește să cumpere câteva produse din
magazin și că urmează să facă plata personal, când se va întâlni cu acesta.
Inculpatul a luat din magazin produse
în valoare de 302.50 RON. Ulterior s-a întâlnit cu P.V. în Târgu Secuiesc și au
băut o cafea la benzinăria M., unde s-a plâns că are nevoie de bani și a solicitat
cca 1.500-2.000 RON. Întrucât a fost refuzat, inculpatul a plecat, fără să mai aducă
în discuție produsele luate din magazin și fără să facă plata acestora.
Din cele expuse, instanța de fond a reținut
că P.V. a fost de acord ca inculpatul să ia din magazin o serie de produse, fără
să achite pe loc c/val lor și să le plătească mai târziu.
În
aceste condiții, instanța de fond a apreciat că ne aflăm
în realitate în fața unui raport juridic civil, respectiv a unei vânzări-cumpărări
și a unei răspunderi contractuale pentru plata prețului.
Drept urmare, instanța de fond a reținut
că fapta nu este prevăzută de legea penală și a dispus achitarea inculpatului.
În
aceeași zi, inculpatul s-a deplasat în satul L., jud.Covasna,
la magazinul aparținând SC P. SRL. Inculpatul s-a prezentat ca fiind de la Garda
Financiară și a spus vânzătoarei că dorește să discute cu Z.K., administratorul
societății. Întrucât aceasta nu era în magazin, legătura s-a realizat pe telefonul
mobil al vânzătoarei Z.E.
Inculpatul i-a spus administratorului că
împotriva societății a fost depusă o plângere la Garda Financiară și că o poate
ajuta, în sensul nevenirii colegilor săi în control, în schimbul aportului sau solicitând
suma de 1.000 RON.
Z.K. i-a spus că nu are atâția bani și
că îi poate da doar suma reprezentând încasările din ziua respectivă. Vânzătoarea,
ulterior convorbirii cu sora sa, i-a înmanat inculpatului suma de 135 RON, reprezentând
încasările din acea zi.
În
raport de starea de fapt rezultând din probele administrate,
instanța a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la
art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În
anul 2007, inculpatul a fost în control la SC E.S. SRL și,
întrucât nu s-au constatat nereguli, nu s-a încheiat niciun act. Cu aceasta ocazie
i-a cunoscut pe cei doi asociați ai societății, B.L. și Z.S.
Întrucât
societatea avea o spălătorie auto, incupatul
s-a deplasat de mai multe ori la societate pentru a-și spăla mașina, fără a plăti
contravaloarea prestației.
În
discuțiile purtate cu cei doi asociați inculpatul a afirmat
încă de la început că în cazul în care se vor confrunta cu controale din partea
colegilor săi va interveni pentru a rezolva orice problemă.
În
vara anului 2008 inculpatul a fost arestat, o perioadă, iar
după punerea în libertate s-a prezentat din nou la societate, convingându-i pe cei
doi asociați că lucrează în continuare la Gardă și unde are aceeași influență asupra
colegilor săi.
Într-o zi din luna decembrie 2008, inculpatul
a solicitat asociatului B.L. suma de 1.000 RON, motivând că are probleme și că,
în schimb, va avea grijă de ei și se va revanșa.
Având reprezentarea ca asociatul său Z.
și-a dat acordul, B.L. a înmanat inculpatului 200 euro și 400 RON.
Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului
de a face afirmații care lăsau impresia că are influență asupra colegilor săi întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de
art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care acesta urmează
a fi condamnat.
La individualizarea pedepselor instanța
a ținut seama de pericolul social concret al faptelor, de împrejurările în care
au fost săvârșite, de prejudicile cauzate care de altfel au fost recuperate, de
conduita inculpatului pe parcursul procesului, în raport de care a apreciat că aplicarea
unei pedepse spre minimul special este îndestulătoare.
În
ceea ce privește modalitatea de executare, instanța de fond
a reținut că nu se poate face abstracție de faptul că inculpatul face obiectul unor
cercetări judecătorești privind săvârșirea mai multor infracțiuni de corupție, apreciindu-se
astfel că realizarea scopului preventiv al pedepsei nu poate fi atins decât prin
executarea acesteia în detenție.
Împotriva hotărârii primei instanțe au
declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Direcția Naționala
Anticoruptie, Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul P.C.
Procurorul a criticat sentința pentru netemeinicie
și nelegalitate sub aspecte privind cuantumul pedepselor aplicate, achitarea pentru
infracțiunile de luare de mită și de înșelăciune, menținerea măsurii preventive
a obligării de a nu părăsi țara până la rămânerea definitivă a sentinței, precum
și a cheltuielilor judiciare, cu referire la faptul că o parte ar fi trebuit să
rămână în sarcina statului.
În
concluzie, procurorul a solicitat admiterea apelului, desființarea
sentinței atacate și pronunțarea unei noi hotărâri, în sensul majorării pedepselor
aplicate inculpatului, condamnării acestuia pentru infracțiunile de luare de mită,
înșelăciune (două fapte), înlăturarea mențiunii privind menținerea măsurii preventive
„până la rămânerea defintivă a hotărârii” și aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc.
pen.
Inculpatul a criticat sentința, sub aspectul
condamnării sale, susținând că probele administrate nu dovedesc comiterea acestora,
intenția de a înșela părțile vătămate.
În
subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepselor
în sensul reducerii cuantumului acestora și suspendarea condiționată a executării
pedepsei.
Prin decizia penală nr. 100/Ap din 29 septembrie
2011, Curtea de Apel Brasov, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile,
a desființat în parte sentința atacată numai cu privire la menținerea măsurii preventive
a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpat și obligarea acestuia la
plata cheltuielilor judiciare.
Rejudecând, în baza art. 145
1
alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen., a înlocuit măsura obligării
de a nu părăsi țara luată față de inculpatul P.C., cu măsura arestării preventive.
A dispus ca jumătate din cheltuielile judiciare
la care a fost obligat inculpatul, în sumă de 1.750 RON, să fie suportate din fondul
Ministerului Justiției.
A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii
atacate.
Verificând hotărârea atacată în raport
cu motivele de apel și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371
C. proc. pen., instanța de apel a constatat că apelurile declarate împotriva hotărârii
instanței de fond sunt parțial fondate.
În
motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut că starea
de fapt a fost corect și amănunțit stabilită de prima instanță, în concordanță cu
probele administrate.
Sub aspectul stării de fapt, instanța de
apel a apreciat că aceasta a fost corect și amănunțit stabilită de prima instanță,
în concordanță cu probele administrate în cauză.
Cu privire la apelul declarat de Ministerul
Public, instanța de apel a apreciat că prima instanță a procedat la o analiză exhaustivă
a probelor administrate în cauză.
În
ceea ce privește infracțiunile pentru care s-a dispus achitarea
inculpatului, instanța de apel a apreciat că soluția este corectă.
Astfel, cu referire la prima faptă, din
data de 1 mai 2008, pentru care s-a dispus achitarea, când inculpatul însoțit de
martorul P.I., ambii având calitatea de comisari ai Gărzii Financiare Covasna, s-a
deplasat la magazinul situat în localitatea B., jud.Covasna, aparținând SC A.
SRL Sfântu Gheorghe, pentru efectuarea unor verificări, în urma cărora a ridicat
mai multe bonuri fiscale și a lăsat o citație administratorului care nu se afla
în țară, pentru ca acesta să se prezinte la sediul Gărzii Financiare, se reține
că martora G.J.A. s-a prezentat la sediul organului de control la data de 10 mai
2008.
Martora denunțătoare K.A. a relatat că
martora G.J.A. i-a povestit că, cu această ocazie, inculpatul i-a cerut imprumut
1.000 RON.
Sub aspectul acestei fapte există pe de
o parte susținerile martorei G.J.A. și, pe de altă parte, susținerile inculpatului.
Declarația martorului P.I. nu poate reprezenta
o dovadă a comiterii vreunei fapte penale și, mai mult, acesta a confirmat susținerile
inculpatului.
Pe de altă parte, declarația martorei K.A.
reprezintă o probă indirectă, cu privire la care se constată și existența unor discrepanțe
serioase între această depoziție și declarația martorului G.C., care relevă un alt
mod în care G.J.A. s-a interesat dacă inculpatul mai este comisar și a ajuns la
comisarul șef.
Prin urmare, s-a apreciat că în mod corect
instanța de fond nu a luat în considerare declarația acestei martore, ca reprezentând
o dovadă certă a comiterii vreunei fapte penale de către inculpat.
Totodată, susținerile martorei G.J.A. rămân
în sfera probabilităților, așa cum judicios a constatat prima instanță.
Or, o soluție de condamnare nu poate fi
dispusă decât în baza unor probe certe, care să dovedească fără putință de tăgada
că inculpatul a comis fapta imputată.
Instanța de apel a apreciat că
întrucât alte probe în sprijinul învinuirii nu se întrevăd și îndoiala persistă,
în mod judicios prima instanța a dat eficiența regulii în dubio pro reo.
Sub aspectul achitării pentru infracțiunea
de înșelăciune, cu privire la fapta din 27 noiembrie 2008, când inculpatul s-a deplasat
din nou la magazinul din localitatea B., jud. Covasna și a solicitat un imprumut
în suma de 1.000 RON, rezultă din probatoriul administrat ca martora G.J.A. i-a
dat acești bani doar pentru că l-a confundat cu un alt comisar al Gărzii Financiare
Covasna, care efectuase anterior un control la societate.
În
raport de probatoriul administrat nu se poate reține că ar
fi existat o acțiune de inducere în eroare a administratorului SC A. SRL, inculpatul
primind suma de 1.000 RON cu titlu de imprumut.
Prin urmare, a apreciat instanța de apel,
în mod intemeiat instanța de fond a reținut existența unui raport juridic civil
și a dispus judicios în sensul achitării sub aspectul infracțiunii de înșelăciune.
Cu privire la fapta din 11 februarie 2009,
când inculpatul a luat din magazinul din localitatea Turia a SC P.K. SRL produse
în valoare totală de 302,50 RON, rezultă din probatoriul administrat în cauză că
P.V., administratorul societății, nu i-a cerut inculpatului să plătească în aceeași
zi contravaloarea produselor, împrejurare în raport de care apare verosimila susținerea
inculpatului că a promis că face plata mai târziu.
Instanța de apel a apreciat că în mod judicios
prima instanța a reținut existenta unui raport juridic civil, cu referire la o vânzare-cumparare,
așa încât soluția de achitare sub aspectul infracțiunii de înșelăciune este temeinică.
Instanța de apel a reținut că pedepsele
aplicate inculpatului sunt judicios individualizate, așa încât apelurile au fost
constatate ca nefondate sub aspectul acestor critici.
Instanța de apel a apreciat că sunt însă
întemeiate criticile referitoare la mențiunea referitoare la durata măsurii preventive,
precum și la aplicarea dispozițiilor referitoare la suportarea cheltuielilor judiciare.
Astfel, prima instanță nu s-a pronunțat
cu privire la momentul până la care durează măsura preventivă a obligării de a nu
părăsi țara, ulterior modificată în solicitarea de a se dispune arestarea preventivă
a inculpatului.
În
cauza dedusă judecății se constată că inculpatul nu numai
că nu s-a mai prezentat în fața instanței, începând cu data de 26 aprilie 2011,
care corespunde cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, ci se
confirmă prin cercetările efectuate de organele de poliție și faptul că inculpatul,
cu rea credință, nu a respectat obligațiile impuse de instanță, ceea ce atrage aplicarea
art. 148 lit. a
1
) C. proc. pen. și arestarea preventivă a acestuia.
Instanța de apel a apreciat că apare ca
intemeiată fiind și critica referitoare la modalitatea de stabilire a cheltuielilor
judicioare de către instanța de fond, în raport de imprejurarea achitării inculpatului
pentru o parte din infracțiunile reținute în sarcina acestuia prin rechizitoriu.
Împotriva acestei din urma hotărâri a declarat
recurs Parchetul de pe langa Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională
Anticoruptie, Serviciul Teritorial Brașov, întemeiat pe cazurile de casare prevăzute
de art. 385
9
pct. 14, 16 și 17
1
C. proc. pen.
Oral, în ședința publică, procurorul a
precizat că recursul declarat în cauză se întemeiază pe cazurile de casare prevăzute
de art. 385
9
alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen.
Criticile formulate în recurs, astfel cum
au fost precizate în ședința publică, privesc netemeinicia hotărârii atacate, cu
referire la cuantumul pedepselor aplicate inculpatului și achitarea acestuia pentru
comiterea infracțiunii de luare de mită și a două infracțiuni de înșelăciune.
Procurorul a susținut că gradul de pericol
social ridicat al infracțiunilor de trafic de influență reținute în sarcina inculpatului,
repetabilitatea acțiunilor sale în sfera ilicitului penal nu se regăsesc în pedepsele
aplicate acestuia, individualizarea judiciară a acestora fiind greșită. Drept urmare,
având în vedere scopul și funcțiile pedepsei, se impune majorarea pedepselor aplicate
inculpatului.
Procurorul a susținut ca instanțele au
făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, care conturează cu evidenta
vinovăția acestuia, impunându-se soluția legală a înlocuirii soluțiilor de achitare
cu soluții de condamnare.
În
concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea
deciziei atacate și desființarea hotărârii primei instanțe, la rejudecare instanța
urmând a dispune majorarea pedepselor aplicate inculpatului P.C. pentru două infracțiuni
de trafic de influență și condamnarea aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor
de luare de mita, respectiv înșelăciune (două infracțiuni).
Examinând hotărârea atacată în raport de
cazurile de recurs invocate și dispozițiilor art. 385
9
alin. (3) C. proc.
pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,
următoarele:
Instanțele au stabilit corect situația
de fapt, corespunzător probelor administrate.
Prezumția de nevinovăție a fost înlăturată
în cauză de probele administrate din care rezultă că:
- invocând calitatea de comisar al Gărzii
Financiare, invederând ca împotriva societății comerciale există o plângere, cu
privire la care se poate implica în sensul neefectuării controlului de către colegii
săi, inculpatul a solicitat administratorului societății suma de 1.000 RON, în schimbul
ajutorului promis, și a primit de la vânzătoare suma de 135 RON;
- invocând păstrarea calității de comisar
și menținerea influenței asupra colegilor săi, cu promisiunea că va avea grijă de
asociații societății comerciale și se va revanșa, inculpatul a solicitat suma de
1.000 RON și a primit de la asociatul B.L. suma de 200 euro și 400 RON.
Faptele descrise întrunesc conținutul constitutiv
a două infracțiuni de trafic de influență, pentru care inculpatul a fost condamnat
în prima instanță, soluția fiind menținută în apel.
Propunând o alta selecție și interpretare
a probelor administrate, procurorul solicită reținerea și condamnarea inculpatului
și sub aspectul celorlalte trei infracțiuni, una de luare de mită și două de înșelăciune,
reținute prin actul de sesizare a instanței.
Or, o soluție de condamnare nu poate fi
dispusă decât în baza unor probe certe, formând un lanț deductiv fără discontinuitate
și care se coroborează între ele, care să dovedească comiterea infracțiunii.
Pentru a contura ipoteza descrisă de acuzare
ar trebui luate în considerare numai anumite probe, apreciate ca fiind corespunzătoare
adevărului, deși acestea nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauza.
Astfel, sub aspectul infracțiunii de luare
de mita pentru care instanța de fond a dispus achitarea, probatoriul administrat
nu are aptitudinea formarii unei convingeri ferme privind vinovăția inculpatului.
Sub aspectul acestei infracțiuni:
- pe de o parte există declarația inculpatului
și, pe de altă parte, susținerile martorei denunțătoare G.J.A.;
- declarația martorului P.I. confirmă susținerile
inculpatului și, totodată, nu relevă comiterea vreunei infracțiuni;
- declarația martorei K.A. reprezintă o
probă indirectă, aceasta relatând ceea ce i-ar fi spus martora-denunțătoare;
- declarația acestei martore, dată după
aproape 6 luni, prezintă semnificative discrepante în raport cu declarația martorului
G.C., acesta din urmă relevând un alt mod în care martora-denunțătoare s-a interesat
dacă inculpatul mai este comisar și a ajuns la comisarul șef al Gărzii Financiare
Covasna.
Prin urmare, având în vedere îndoiala pe
care probele o lasă sub aspectul vinovăției inculpatului, în mod intemeiat prima
instanță a dat eficiența regulii în dubio pro reo.
Sub aspectul infracțiunilor de inselaciune
pentru
săvârșirea cărora inculpatul a fost trimis
în judecată, rezultă neechivoc primirea sumei de 1.000 RON, de la martora G.J.A.,
cu titlu de împrumut, respectiv stabilirea unui raport civil, un contract de vanzare-cumparare,
în raport cu P.V., coroborat cu lipsa acțiunilor de inducere în eroare a acestora,
în raport de care sa poată fi reținută săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Se constată așadar concordanța deplină
dintre concluziile pe care probele administrate le impun și modul cum acestea au
fost percepute și analizate în hotărâre.
Prin urmare, în mod întemeiat s-a dispus
achitarea inculpatului sub aspectul acestor infracțiuni.
Respingând apelul și menținând hotărârea
primei instanțe, instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică, nesupusă cazului
de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., recursul constatându-se
neîntemeiat sub aspectul acestor critici.
Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen. „la
stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale
a acestui Cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol
social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de imprejurările care atenuează
sau agravează răspunderea penală”.
Prin urmare, înfăptuirea justiției penale
impune stabilirea de pedepse care, concomitent, sunt rezultatul proporționalizării
în raport de aplicarea, cumulat, a criteriilor generale de individualizare prevăzute
de art. 72 C. pen. și asigură realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În
raport de determinarea coordonatelor de bază stabilite prin
individualizarea legală, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei are loc
o operațiune de adaptare a acesteia la cazul concret dedus judecații.
Pe de altă parte, cum scopul și funcțiile
pedepsei se realizează în primul rând în raport cu inculpatul, apare ca esențial
a se ține seama de persoana acestuia, așa încât în procesul individualizării judiciare
răspunderea penală să fie diferențiată în fiecare caz în parte.
În
consecință, temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești
de condamnare este dată de existența proporției juste dintre riposta socială determinată
în procesul de stabilire și aplicare a pedepsei și culpabilitatea și periculozitatea
relevate de probatoriul administrat în cauză.
Or, examinând cauza sub acest aspect, se
constată că prima instanță a ținut cont, cumulat, de toate criteriile prevăzute
de legiuitor prin art. 72 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului fiind în măsura
a îndeplini funcțiile și rolul acesteia, reglementate prin art. 52 C. pen.
Prin urmare, pedepsele aplicate inculpatului
fiind just individualizate, respingând apelul și menținând sentința atacată, instanța
de apel a pronunțat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc.
pen., recursul constatându-se a fi nefondat
și sub aspectul acestei critici.
Alte cazuri de casare susceptibile a fi
puse în discuție din oficiu nu se constată.
În
consecință, pentru motivele expuse, conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație, Direcția Națională Anticorupție,
Serviciul Teritorial Brașov împotriva deciziei penale nr. 100/Ap din 29 septembrie
2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe
inculpatul P.C., ca nefondat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat
din oficiu, conform dispozitivului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională
Anticoruptie, Serviciul Teritorial Brașov
împotriva deciziei penale
nr. 100/Ap din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru
cauze cu minori, privind pe inculpatul P.C.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu
pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 mai
2012.