ÎCCJ, decizie (scj.ro #85433)

Suspendarea

judecății în temeiul art.244 alin.(1) din Codul de procedură civila

În condițiile concrete ale unui caz, se va examina dacă nu cumva

suspendarea judecății, cu consecința întârzierii soluționării pe fond a unei cauze,

poate prejudicia grav pe oricare dintre părți.

Decizia

nr.322 din 31 ianuarie 2002

SC.”A” SA Iași a solicitat anularea în parte a deciziei nr.1551 din 21

noiembrie 2000 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința

anulării procesului-verbal nr.340 din 22 februarie 1999 întocmit de comisarii

pârâtei Garda Financiară – Secția Iași, prin care s-a reținut  în sarcina

reclamantei plata către bugetul de stat a sumei de 15.994.880.310 lei, cu titlu

de obligații fiscale reprezentând accize și taxă pe valoarea adăugată, cu

majorările de întârziere aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că: în mod greșit, Ministerul

Finanțelor Publice care a fost investit cu soluționarea plângerii, a remis

cauza Gărzii Financiare  - Secția Iași, cu recomandarea ca aceasta să se

ocupe de latura civilă a cauzei, în funcție de rezolvarea laturii penale; a

făcut dovada realizării exportului iar latura penală îl privește doar pe

partenerul extern care a ridicat marfa de la sediul reclamantei și nu a mai

trecut-o peste graniță, toate obligațiile privind ridicarea, transportul și

tranzitarea mărfii peste graniță, revenindu-i acestui partener extern.

Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ prin încheierea din 23

aprilie 2001, a dispus suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu

prevederile art.244 alin.(1) pct.2 din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat recurs.

În motivarea recursului, s-a susținut că: nu s-a făcut dovada că s-ar fi

început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra hotărârii  ce urmează a se da în prezenta cauză; actele

depuse de pârâți la dosar nu justifică măsura suspendării judecării cauzei

reclamanta și-a îndeplinit obligația de livrare la export, în momentul în care

a pus marfa la dispoziția cumpărătorului; vămuirea mărfii pentru export s-a

făcut la sediul reclamantei care justifică efectuarea exportului cu factura

externă, declarația vamală de export vizată de organele vamale și documenteul

de transport internațional; în cazul în care marfa nu a fost trecută peste

graniță și a fost valorificată în țară, răspunderea  revine cumpărătorului

extern iar eventuala infracțiune a acestuia nu are nici o înrâurire asupra

hotărârii ce urmează să se dea în acțiunea reclamantei.

Curtea constată că recursul este fondat.

Potrivit art. 244 alin.(1), pct.2 din Codul de procedură civilă, instanța poate

suspenda judecarea cauzei, atunci când se ivesc indiciile unei infracțiuni a

cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să

se dea.

Prin procesul-verbal înregistrat  sub nr.340 din 12 februarie 1999,

comisarii Gărzii Financiare – Secția Iași, verificând vânzările la export

efectuate de către SC. „A” SA Iași, în anul 1998, au constatat că : pentru un

număr de 38 operațiuni de export, din cele 39 care au făcut obiectul

verificării, exportul  nu a fost realizat efectiv; cele 38 transporturi de

alcool alimentar nu au părăsit teritoriul României, situație în care unitatea

nu mai poate fi scutită de la plata accizelor iar TVA-ul nu mai poate fi

aplicat la cota zero.

Actele depuse de pârâte în susținerea cererii de suspendare (adresa nr.537 din

19 martie 2001 emisă de Grda Financiară – Secția Iași, adresa de răspuns

nr.6576/P/1999 din 5 aprilie 2001 emisă de Parchetul Militar de pe lângă

Tribunalul Militar teritorial și adresa nr.758 din 11 aprilie 2000 emisă de

Garda Financiară – Secția Iași), nu fac dovada constatării unei infracțiuni în

care ar fi implicată conducerea SC.”A” SA Iași.

Chiar și în ipoteza în care conducerea unității ar fi implicată în săvârșirea

vreunei infracțiuni în legătură cu operațiunile vamale de export supuse

verificării, acest fapt nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce

urmează să fie dată de instanța de fond, în soluționarea acțiunii reclamantei.

Ținând seama de valoarea mare a obligațiilor fiscale care fac obiectul cauzei,

măsura suspendării dispusă de instanța de fond poate avea consecințe negative

atât în ceea ce privește recuperarea creanțelor financiar-fiscale ale statului

cât și în ceea ce privește rezultatele financiare ale unității plătitoare,

acestea din urmă fiind grevate de majorările de întârziere care vor curge pe

totată durata soluționării cauzei penale.

În consecință, recursul s-a admis, încheierea atacată a fost casată iar cauza

s-a trimis pentru continuarea judecății, la instanța de fond.