ÎCCJ, decizie (scj.ro #85433)

Suspendarea judecății în temeiul art.244 alin.(1) din Codul de procedură civila În condițiile concrete ale unui caz, se va examina dacă nu cumva suspendarea judecății, cu consecința întârzierii soluționării pe fond a unei cauze, poate prejudicia grav pe oricare dintre părți. Decizia nr.322 din 31 ianuarie 2002 SC.”A” SA Iași a solicitat anularea în parte a deciziei nr.1551 din 21 noiembrie 2000 emisă de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, cu consecința anulării procesului-verbal nr.340 din 22 februarie 1999 întocmit de comisarii pârâtei Garda Financiară – Secția Iași, prin care s-a reținut în sarcina reclamantei plata către bugetul de stat a sumei de 15.994.880.310 lei, cu titlu de obligații fiscale reprezentând accize și taxă pe valoarea adăugată, cu majorările de întârziere aferente.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că: în mod greșit, Ministerul Finanțelor Publice care a fost investit cu soluționarea plângerii, a remis cauza Gărzii Financiare - Secția Iași, cu recomandarea ca aceasta să se ocupe de latura civilă a cauzei, în funcție de rezolvarea laturii penale; a făcut dovada realizării exportului iar latura penală îl privește doar pe partenerul extern care a ridicat marfa de la sediul reclamantei și nu a mai trecut-o peste graniță, toate obligațiile privind ridicarea, transportul și tranzitarea mărfii peste graniță, revenindu-i acestui partener extern. Curtea de Apel Iași – Secția de contencios administrativ prin încheierea din 23 aprilie 2001, a dispus suspendarea judecării cauzei, în conformitate cu prevederile art.244 alin.(1) pct.2 din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri reclamanta a declarat recurs. În motivarea recursului, s-a susținut că: nu s-a făcut dovada că s-ar fi început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da în prezenta cauză; actele depuse de pârâți la dosar nu justifică măsura suspendării judecării cauzei reclamanta și-a îndeplinit obligația de livrare la export, în momentul în care a pus marfa la dispoziția cumpărătorului; vămuirea mărfii pentru export s-a făcut la sediul reclamantei care justifică efectuarea exportului cu factura externă, declarația vamală de export vizată de organele vamale și documenteul de transport internațional; în cazul în care marfa nu a fost trecută peste graniță și a fost valorificată în țară, răspunderea revine cumpărătorului extern iar eventuala infracțiune a acestuia nu are nici o înrâurire asupra hotărârii ce urmează să se dea în acțiunea reclamantei.

Curtea constată că recursul este fondat. Potrivit art. 244 alin.(1), pct.2 din Codul de procedură civilă, instanța poate suspenda judecarea cauzei, atunci când se ivesc indiciile unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea. Prin procesul-verbal înregistrat sub nr.340 din 12 februarie 1999, comisarii Gărzii Financiare – Secția Iași, verificând vânzările la export efectuate de către SC. „A” SA Iași, în anul 1998, au constatat că : pentru un număr de 38 operațiuni de export, din cele 39 care au făcut obiectul verificării, exportul nu a fost realizat efectiv; cele 38 transporturi de alcool alimentar nu au părăsit teritoriul României, situație în care unitatea nu mai poate fi scutită de la plata accizelor iar TVA-ul nu mai poate fi aplicat la cota zero.

Actele depuse de pârâte în susținerea cererii de suspendare (adresa nr.537 din 19 martie 2001 emisă de Grda Financiară – Secția Iași, adresa de răspuns nr.6576/P/1999 din 5 aprilie 2001 emisă de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar teritorial și adresa nr.758 din 11 aprilie 2000 emisă de Garda Financiară – Secția Iași), nu fac dovada constatării unei infracțiuni în care ar fi implicată conducerea SC.”A” SA Iași. Chiar și în ipoteza în care conducerea unității ar fi implicată în săvârșirea vreunei infracțiuni în legătură cu operațiunile vamale de export supuse verificării, acest fapt nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să fie dată de instanța de fond, în soluționarea acțiunii reclamantei.

Ținând seama de valoarea mare a obligațiilor fiscale care fac obiectul cauzei, măsura suspendării dispusă de instanța de fond poate avea consecințe negative atât în ceea ce privește recuperarea creanțelor financiar-fiscale ale statului cât și în ceea ce privește rezultatele financiare ale unității plătitoare, acestea din urmă fiind grevate de majorările de întârziere care vor curge pe totată durata soluționării cauzei penale. În consecință, recursul s-a admis, încheierea atacată a fost casată iar cauza s-a trimis pentru continuarea judecății, la instanța de fond.