ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiuni conexe, SC P.C. SA Iași

a solicitat instanței, în contradictoriu cu Direcția Regională Vamală Iași și

Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Iași,

anularea deciziilor nr. 29, nr. 30, nr. 31 și nr. 32 din 7 mai 2001, precum și

a actelor constatatoare nr. 170, nr. 171, nr. 172 și nr. 173 din 21 martie 2001,

emise de pârâte.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că actele a căror anulare s-a solicitat, sunt nelegale, întrucât

bunurile achiziționate în baza contractului de leasing au alt regim vamal,

respectiv cel reglementat de Legea nr. 90/1998.

Pârâtele, prin întâmpinare, au

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu motivarea că actele

contestate au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, întrucât

reclamanta nu a beneficiat de prelungirea termenului privind regimul vamal

suspensiv.

Prin sentința civilă nr. 1000/E din

16 iulie 2001, Tribunalul Iași a respins acțiunea formulată de SC P.C. SA, Iași

cu motivarea că bunurile ce au făcut obiectul contractului de leasing, nu au

primit până la data întocmirii actelor constatatoare, un alt regim vamal.

Curtea de Apel Iași, secția de

contencios administrativ, prin decizia nr. 315 din 16 aprilie 2002, a admis recursul formulat de reclamantă, a modificat în tot hotărârea criticată și, pe fond, a

admis acțiunea și a dispus anularea deciziilor nr. 29, nr. 30, nr. 31 și nr. 32

din 7 mai 2001, precum și a actelor constatatoare nr. 170, nr. 171,nr. 172 și nr.

173 din 21 martie 2001 și a dispus exonerarea reclamantei de plata sumelor de

219.580.123 lei, 163.551.158 lei, 152.737.649 și 153.650.110 lei.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de recurs a reținut în esență, că în speță sunt incidente dispozițiile

Legii nr. 90/1998, reclamanta beneficiind de prelungirea termenului pentru

încheierea regimului vamal suspensiv.

La data de 16 aprilie 2003, în

conformitate cu dispozițiile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992, modificată

și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr.

315 din 16 aprilie 2002 a Curții de Apel Iași, secția de contencios

administrativ.

În motivarea recursului în anulare

s-a arătat că decizia a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea

ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, hotărârea fiind și

vădit netemeinică. S-a precizat că au fost încălcate dispozițiile art. 92 alin.

(3) din Legea nr. 141/1997, care prevăd că „prelungirea termenului pentru încheierea

regimului vamal suspensiv se face la cererea expresă și justificată a

titularului operațiunii, cu aprobarea autorității vamale”, astfel încât

reclamanta nu putea beneficia de prelungirea regimului vamal suspensiv, deci de

scutirea de taxe vamale, decât cu aprobarea autorității vamale; că Legea nr.

90/1998, invocată de reclamantă, reglementează doar operațiunile de leasing, nu

și regimul vamal al bunurilor ce formează obiectul acestor operațiuni.

Verificând cauza în funcție de

recursul în anulare formulat, Curtea constată că acesta nu este fondat.

Din probele administrate în cauză

rezultă că reclamanta a achiziționat bunuri în baza contractului de leasing nr.

1740-22363-97 din 2 aprilie 1998, încheiat cu C.L. GmbH Austria. Conform

contractului de leasing în forma inițială, termenul pentru care s-a încheiat

era de 36 de luni și expira la 29 ianuarie 2001. Contractul a fost prelungit de

părți, cu 4 luni, până la data de 30 aprilie 2001, actul adițional fiind

comunicat organului vamal. Totuși, acesta, în temeiul art. 95 C. vam., a încheiat regimul vamal suspensiv și în baza art. 4 din O.U.G. nr. 12/1995, a dispus

încasarea dublului taxelor vamale datorate la data înregistrării declarației

vamale, apreciind că durata contractului de leasing nu putea fi mai mare de 36

luni, conform art. 2 din O.G. nr. 12/1995.

Curtea constată că la data

încheierii contractului de leasing, 2 aprilie 1998, era în vigoare O.G. nr.

51/1997, care, la art. 27 alin. (5), prevedea că termenul în cadrul căruia

bunurile urmau să fie restituite sau să primească o nouă destinație vamală,

este cel convenit între părți, prin contract, dar nu poate fi mai mare de 7 ani

de la data introducerii în țară a bunului. În acest fel a fost modificat

termenul de 36 luni menționat de art. 2 din O.G. 12/1995.

Prelungirea cu 4 luni a duratei

inițiale de 36 luni a contractului de leasing, prin act adițional încheiat de

părți, a fost efectuată în mod legal, în temeiul actului normativ în vigoare,

O.G. nr. 51/1997.

O.G. nr. 51/1997 prevăzând termenul

maxim de 7 ani, precum și alte dispoziții diferite de cele ale O.G. nr.

12/1995, a abrogat implicit O.G. nr. 12/1995. Prin Legea nr. 90/1998 a fost

aprobată O.G. nr. 51/1997 și în art. III s-a prevăzut în mod expres abrogarea O.G.

nr. 12/1995.

Susținerea din recursul în anulare,

în sensul că Legea nr. 90/1998 nu are aplicabilitate, deoarece reglementează

doar operațiunile de leasing, nu și regimul vamal al bunurilor ce formează

obiectul acestor operațiuni, nu poate fi primită.

În art. 27 și urm. din O.G. nr.

51/1997, aprobată prin Legea nr. 90/1998, sunt cuprinse reglementări

referitoare la regimul vamal aplicabil pentru durata contractului de leasing,

dispoziții care se coroborează cu cele prevăzute de art. 91 și urm. din Legea

nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.

Reclamanta a respectat aceste norme

legale, a încunoștiințat autoritatea vamală de prelungirea contractului de

leasing, pentru a fi prelungit termenul pentru încheierea regimului vamal

suspensiv, autoritate vamală care își dăduse acordul la încheierea inițială a

contractului de leasing. Cum refuzul vămii de a prelungi cu 4 luni, termenul

pentru încheierea regimului vamal suspensiv, a fost motivat doar pe

împrejurarea că ar fi fost încălcate dispozițiile O.G. nr. 12/1995, apare ca o

atitudine nelegală a autorității vamale, deoarece O.G. nr. 12/1995 nu mai era

aplicabilă. Ca atare, și actele încheiate de organele vamale sunt nelegale și

în mod corect au fost anulate de curtea de apel.

Pentru considerentele expuse,

recursul în anulare va fi respins ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge recursul în anulare

formulat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 315 din 16 aprilie 2002 a Curții de Apel Iași, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 aprilie 2004.