ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 23

august 2001 reclamanta SC B. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 122 din 23

iulie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice (în realitate decizia nr.

1122) și a actului constatator nr. 185 din 6 aprilie 2001 întocmit de Vama

Iași, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de

874.041.417 lei reprezentând taxe vamale și T.V.A.

A mai solicitat și suspendarea

executării celor două acte până la soluționarea acțiunii, ca și obligarea la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că a importat o instalație completă de bowling, la 7.11.2000, pentru care

Vama nu a obligat-o la plata taxelor vamale la data importului, însă ulterior a

fost obligată nelegal la plata acestora, în contradicție cu prevederile Legii

nr. 133/1999.

Mai arată că importul efectuat nu

intră sub incidența unor prevederi legale adoptate ulterior, prin care s-au

limitat facilitățile la importul anumitor bunuri și anume ale H.G. nr. 244/2001

și nici nu sunt aplicabile dispozițiile art. 61 din Legea nr. 144/1997.

Printr-o cerere separată reclamanta

a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 122/2001 a Ministerului

Finanțelor Publice și a actului constatator nr. 185/2001 al Vămii Iași, cerere

admisă prin încheierea din 10 septembrie 2001 dată în Camera de consiliu de

către Curtea de Apel Iași.

Prin sentința nr. 6 din 14 ianuarie

2002 a Curții de Apel Iași a fost admisă acțiunea, s-a dispus anularea celor

două acte contestate, a fost exonerată reclamanta de plata sumei de 874.041.417

lei, s-a dispus restituirea cauțiunii de 12.000.000 lei, au fost obligați

pârâții la 50.608.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată și a fost debitată

reclamanta cu suma de 30.000.000 lei reprezentând diferență onorar expert.

Instanța reține că reclamantei îi

sunt aplicabile dispozițiile art. 22 din Legea nr. 133/1999, deoarece a devenit

proprietara instalației importate la 7.11.2000, când a efectuat plata, nu la

data importului (9.02.2001), organul vamal făcând o greșită aplicare a art. 20

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, aprobate prin H.G.

nr. 244/2001, intrate în vigoare la 28.02.2001, deci ulterior importului și

care nu se pot avea în vedere retroactiv.

Împotriva sentinței au declarat

recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Iași și Direcția Generală a Vămilor, prin Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Iași.

Ministerul Finanțelor Publice

critică sentința pentru nelegalitate, susținând că importul făcut de reclamantă

reprezintă o instalație de jocuri de societate, nu de mașini, instalații,

echipamente industriale care să ducă la dezvoltarea activității de producție

sau de prestării servicii, care sunt prevăzute în art. 21

1

din Legea

nr. 133/1999 că sunt scutite de plata taxelor vamale pentru întreprinderile

mici și mijlocii.

Consideră că Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 133/1999 vin numai să detalieze și să arate modul practic

de aplicare a legii, dar nu schimbă textul acesteia.

Menționează și că instanța nu

trebuia să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată pentru că s-au

opus la efectuarea expertizei, iar obiectivele acesteia nu au fost puse în

discuția părților.

Direcția Generală a Vămilor critică

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie .

Susține că instanța a ignorat

apărările pe care le-a făcut și dispozițiile legale aplicabile, bazându-și

soluția pe concluziile din raportul de expertiză, expertul interpretând eronat

conținutul unor texte de lege, ca și momentul intrării lor în vigoare, atribut

ce revenea în exclusivitate instanței.

Mai susține că instanța a reținut

greșit aplicarea în cauză de către organele vamale a prevederilor art. 20 din

Normele metodologice adoptate prin H.G. nr. 244/2001, când în realitate s-a

precizat în actul constatator că reclamanta nu beneficiază de scutire de taxe

vamale în baza Legii nr. 133/1999.

Arată și că instalația de bowling

importată, încadrată la poziția tarifară 95.04.90.90, nu poate fi asimilată cu

mașini, instalații și echipamente industriale, pentru care art. 21

1

din Legea nr. 123/1999 prevede scutirea de plată a taxelor vamale.

Ambele recursuri sunt fondate pentru

considerentele care se vor arăta în continuare.

Intimata a achiziționat din S.U.A o

instalație completă de bowling, la 7.11.2000, importată în baza declarației

vamale de import nr. 11569 din 9.02.2001 și pentru care, potrivit declarației

pe proprie răspundere a importului, i s-au acordat facilitățile fiscale

prevăzute de art. 22 din Legea nr. 133/1999.

Ulterior, organul vamal a considerat

că intimata nu beneficiază de aceste facilități și a stabilit în sarcina ei

obligația de plată a sumei de 874.041.417 lei reprezentând taxe vamale și

T.V.A., prin nota de constatare nr. 185 din 6 aprilie 2001, măsură menținută

prin decizia nr. 1122 din 23 iulie 2001 a Ministerului Finanțelor Publice.

Instanța de fond, prin sentința

contestată a apreciat că organele vamale au stabilit eronat obligația intimatei

la plata sumei de 874.041.417 lei, deoarece aceasta beneficiază de scutire la

plata taxelor vamale în temeiul art. 22 din Legea nr. 133/1999, iar art. 20 din

Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 133/1999, invocate de organul

constatator, nu prezintă relevanță pentru că au intrat în vigoare ulterior

efectuării importului.

Dar, în conținutul notei de

constatare nu se face referire la Normele metodologice, ci la Legea nr.

133/1999, astfel că este irelevantă motivarea instanței în ce privește

neaplicarea acestor norme pentru considerentul că publicarea lor a intervenit

ulterior importului.

Esențial în rezolvarea pricinii este

dacă instalația de bowling se poate încadra la poziția tarifară 84.59.87 –

mașini, instalații, echipamente industriale , Know - bow în vederea dezvoltării

activității proprii de producție și servicii, ori la poziția tarifară

95.04.90.90 – articole pentru jocurile de societate, inclusiv jocurile cu motor

sau cu mecanisme de mișcare, jocuri de biliard, mese speciale pentru jocurile

de cazino și jocurile de popice automate.

Curtea consideră că punctul de

vedere al recurenților este cel corect și anume că bunul importat se încadrează

la poziția tarifară 95.04.90.90, deoarece nu intră în categoria mașini,

instalații, echipamente industriale, Know-how, destinate dezvoltării unei

activități proprii de producție și servicii, prevăzută de art. 21

1

din O.U.G. nr. 297/2000, pentru completarea Legii nr. 133/1999, prin care se

prevede scutirea de plată a taxelor vamale.

În Tariful vamal de import al

României jocul de bowling nu este considerat ca fiind o instalație, iar poziția

tarifară 95.04.90.90 cuprinde articole pentru jocuri de societate, inclusiv

jocurile cu motor sau cu mecanisme în mișcare, jocuri de biliard, mese speciale

pentru jocuri de cazino și jocuri de popice automate.

Bowlingul este un joc de popice

automat, deci se încadrează la poziția tarifară 95.04.90.90, nefiind astfel

scutit de plata facilităților vamale.

Ca atare, se vor admite recursurile

și va fi modificată sentința atacată în sensul că va fi respinsă ca nefondată

acțiunea formulată de SC B. SRL, Iași în temeiul art. 312 și art. 314 C. proc.

civ.

În ce privește diferența de onorariu de expert de 30.000.000

lei pentru care instanța de fond a dispus debitarea reclamantei, Curtea

consideră că expertul are dreptul numai la suma de 5.000.000 lei, deja virată

în contul Biroului de expertize judiciare de pe lângă Tribunalul Iași, în

raport de volumul de muncă efectuat, dar și pentru că decontul de cheltuieli nu

are viza Biroului de expertiză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Iași, precum

și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași în numele și pentru

Direcția Generală a Vămilor împotriva sentinței civile nr. 6/CA din 14 ianuarie

2002 a Curții de Apel Iași.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea

formulată de SC Bowling SRL Iași, ca nefondată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 februarie 2003.