ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1805/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 279 din 14 ianuarie

2002, reclamanta SC E.E. SRL Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor, a solicitat anularea

deciziei nr. 2083 din 27 decembrie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice

– Direcția generală de soluționare a contestațiilor , prin care a fost impusă

în sarcina sa o obligație financiară față de bugetul de stat, în valoare de

1.585.561.169 lei din care 210.752.482 lei reprezintă taxe vamale, iar

1.374.808.687 lei reprezintă T.V.A., așa cum aceasta a fost stabilită prin

actele constatatoare nr. 701 și 702 din 22 noiembrie 2001 întocmite de Biroul

Vamal Iași. Totodată, reclamanta a solicitat exonerarea sa de la plata acestei

obligații financiare, precum și suspendarea executării acesteia până la

soluționarea cauzei de către instanța judecătorească.

În motivarea acțiunii, reclamant a

arătat următoarele:

- ca urmare a importului unei linii

tehnologice de confecționat cutii din carton, la data de 5 și 6 martie 2001, în

Vama Iași s-au prezentat pentru vămuire 2 autocamioane conținând componentele

liniei tehnologice importate;

- la data efectuării importului, ea

reclamanta, beneficia de facilitățile vamale prevăzute de art. 22 din Legea nr.

133/1999, această situație fiind însușită de organul vamal care nu a avut nici

un fel de obiecțiuni cu privire la documentația anexată declarației vamale de

import;

- după opt luni de la efectuarea

importului, Biroul Vamal Iași a întocmit pe seama societății actele

constatatoare nr. 701 și 702 din 22 noiembrie 2001 prin care i-au fost anulate

facilitățile vamale, pe motivul că la momentul vămuirii, societatea nu a

prezentat avizul Ministerului Industriei și Resurselor pentru efectuarea importului;

- avizul menționat de organul vamal

prin cele două acte constatatoare este prevăzut de Normele de aplicare a Legii

nr. 133/1999, iar la momentul vămuirii importului, organul vamal nu a aplicat

aceste norme întrucât încă nu le primise, acestea fiind comunicate birourilor

vamale teritoriale cu mare întârziere;

- societatea nu are nici o culpă în

ceea ce privește nerespectarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

133/1999, aceasta revenindu-i exclusiv organului vamal care, nici în momentul

vămuirii și nici după aceea, nu i-a cerut să prezinte avizul invocat prin actul

constatator;

- contestația pe care a adresat-o

Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul art. 4, alin. (1) din O.U.G. nr.

13/2002, a fost respinsă ca urmare a unei interpretări incorecte a principiilor

care guvernează aplicarea legii.

Prin întâmpinarea formulată de

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. a județului Iași,

s-a solicitat respingerea acțiunii, susținându-se următoarele:

- potrivit pct. 14 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 244/2001, scutirile de la plata taxelor

vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale, know-how care

se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de producție și

servicii, se acordă de către birourile vamale, pe baza unei declarații pe

propria răspundere, cu condiția ca întreprinzătorul să fi obținut avizul

Ministerului Industriei și Resurselor, aceasta fiind o condiție obligatorie

pentru a se putea beneficia de facilitatea acordată de lege:

- reclamanta nu poate beneficia de

facilitatea acordată de lege, întrucât nu a respectat prevederile pct. 16 din

Normele metodologice sus-menționate, potrivit cărora eliberarea avizului de

către Ministerul Industriei și Resurselor se face în termen de 10 zile, la

cererea întreprinzătorului;

- Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 133/1999 au apărut la data de 15 februarie 2001, iar importurile s-au

făcut la data de 5 și 6 martie 2001, astfel că reclamanta nu poate să invoce

necunoașterea acestora;

- lista nr. 781 din 5 martie 2001

privind documentele însoțitoare, anexată de reclamantă la dosarul cauzei,

atestă faptul că avizul Ministerului Industriei și Resurselor nu a existat, în

dreptul rubricii respective, fiind trasă linie.

Instanța de fond, Curtea de Apel

Iași, prin sentința civilă nr. 63/CA din 10 iunie 2002, a admis acțiunea

reclamantei, a anulat decizia nr. 2083 din 27 decembrie 2001 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, precum și actele constatatoare nr. 701 și 702

din 22 noiembrie 2001, emise de Biroul Vamal Iași, exonerând-o pe reclamantă de

plata sumei de 1.585.561.169 lei.

Pentru a pronunța astfel, instanța

de fond a reținut următoarele:

- culpa revine, în totalitate

organului vamal care nu a solicitat reclamantei să depună avizul prevăzut la

art. 16 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, care se

eliberează de Ministerul Industriei și Resurselor în termen de 10 zile, la

cererea întreprinzătorului;

- întrucât normele metodologice

sus-menționate nu fac referire cu privire la data de la care începe să curgă

termenul de 10 zile pentru eliberarea avizului, organul vamal avea obligația

ca, în cadrul verificărilor efectuate la data de 22 noiembrie 2001, să ceară

întreprinzătorului declarant, respectiv reclamantei, să facă dovada existenței

acestui aviz;

- prin Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 133/1999 nu s-a urmărit să se îngreuneze posibilitatea

întreprinderilor mici și mijlocii de a beneficia de facilitățile prevăzute de

Legea nr. 133/1999, ci dimpotrivă, prin stabilirea termenului de 10 zile pentru

eliberarea avizului, la cererea întreprinzătorului, s-a dat acestuia

posibilitatea să acopere în termen o eventuală carență în documentația depusă

de declarantul vamal, astfel că, sub acest aspect reclamanta încă mai este în

termen pentru depunerea acestui aviz;

- nerespectarea de către organul

vamal a prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, nu

poate atrage pentru reclamantă sancțiunea anulării facilităților prevăzute de

această lege.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a județului Iași și

Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele Direcției Generale a

Vămilor.

Recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. a județului Iași, prezintă următoarea

motivare:

- aprecierile instanței de fond cu

privire la lipsa de culpă a reclamantei în ceea ce privește obținerea avizului

impus de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 sunt greșite în

raport cu faptul că aceste norme au apărut la 15 februarie 2001, importul s-a

făcut la data de 5 și 6 martie 2002, iar actele constatatoare s-au întocmit la

data de 22 noiembrie 2001, reclamanta având timp suficient pentru obținerea

acestui aviz;

- termenul de 10 zile pentru

eliberarea avizului, prevăzut la pct. 16 din normele sus-menționate este pentru

Ministerul Industriei și Resurselor, iar nu și pentru întreprinzătorul care-l

cere, astfel că nu se poate face o repunere în termen pentru acesta.

Prin recursul declarat de Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele și pentru Direcția Generală a

Vămilor, se susțin următoarele:

- din reglementarea art. 51, alin.

(2) C. vam., potrivit căreia, data declarației vamale acceptate este data

înregistrării acesteia și determină stabilirea și aplicarea regimului vamal, și

a art. 45 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, care menționează

documentele ce însoțesc declarația vamală, rezultă că, avizul pentru acordarea

facilităților vamale trebuia depus la data efectuării importurilor, iar nu

ulterior, cum greșit a reținut instanța de fond;

- atât depunerea cererii pentru

eliberarea avizului, cât și emiterea avizului solicitat trebuie să fie

anterioară întocmirii și depunerii la autoritatea vamală a declarației vamale

și a documentelor însoțitoare;

- în condițiile în care, în cauză nu

s-a făcut dovada că reclamanta a depus o cerere la Ministerul Industriei și

Resurselor pentru obținerea avizului, nu poate fi reținută buna credință a

acesteia și nici obligația organului vamal de a pune în vedere reclamantei să

depună acest aviz, așa cum a susținut instanța de fond.

Examinând sentința atacată în raport

cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale

incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., această

instanță constată că recursurile sunt nefondate, după cum se va arăta în

continuare.

Conform reglementării art. 22 din

Legea nr. 133/1999, întreprinderile mici și mijlocii sunt scutite de la plata

taxelor vamale pentru mașinile, instalațiile, echipamentele industriale,

know-how care se importă în vederea dezvoltării activităților proprii de

producție și servicii și care se achită din fonduri proprii sau din credite

obținute de la bănci românești sau străine.

Reclamanta SC E.E. SRL Iași, pentru

a beneficia de reglementarea sus-menționată al cărui scop a fost stimularea

întreprinzătorilor privați pentru înființarea întreprinderilor mici și

mijlocii, a încheiat la data de 15 ianuarie 2001, cu o firmă din Italia, un

contract de vânzare-cumpărare privind o linie tehnologică de confecționat cutii

din carton ondulat cu tipar în trei culori. (A se vedea în acest sens,

contractul de vânzare-cumpărare, depus de reclamantă ca act nou în recurs).

Conform celor susținute de

reclamantă prin notele scrise depuse la dosarul de recurs, pentru plata

utilajului tehnologic importat, aceasta a contractat un credit la B.R.D. Iași

în limita valorii de 500.000 mărci germane, pe termen de 4 ani.

Prin H.G. nr. 244/2001 au fost

aprobate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999. Conform pct. 14

și 16 din aceste norme, scutirile de la plata taxelor vamale, se acordă de

către birourile vamale teritoriale, pe baza unei declarații pe propria

răspundere semnată de reprezentantul legal al întreprinderii mici sau mijlocii,

cu condiția ca întreprinzătorul să fi obținut avizul Ministerului Industriei și

Resurselor, eliberarea avizului urmând a se face în termen de 10 zile

lucrătoare de la data înregistrării cererii formulate de întreprinzător.

Conform declarațiilor vamale,

reclamanta a prezentat pentru vămuire, la data de 5 și 6 martie 2001, utilajul

tehnologic importat, reprezentantul acesteia întocmind atât declarația vamală

de import în condițiile art. 22 din Legea nr. 133/1999, cât și lista documentelor

însoțitoare. Organul vamal nu a manifestat nici o obiecțiune cu privire la

documentația prezentată de reclamantă.

Este lesne de observat că Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999, care au apărut la un interval

mare de timp de la intrarea în vigoare a legii menționate și cu puțin timp

înainte ca reclamanta să prezinte utilajul tehnologic importat la vămuire, nu

au fost cunoscute la momentul vămuirii nici de organul vamal și nici de

reclamantă, practica activității organelor vamale demonstrând că asemenea norme

nu ajung în termen util la unitățile vamale teritoriale pentru aplicare

imediată. Astfel, organul vamal avea obligația să-i pună în vedere reclamantei

ca, în raport cu normele recent apărute, să completeze documentația anexată

declarației vamale cu avizul Ministerului Industriei și Resurselor.

Din conținutul celor două acte

constatatoare nr. 701 și 702 din 22 noiembrie 2001, întocmite de organul vamal

cu ocazia controlului vamal ulterior, rezultă că obiectivul acestui control

vizează chiar aplicarea normelor metodologice menționate, în sensul de a pune

în vedere întreprinzătorului al cărui import a fost realizat în condițiile

arătate mai sus, să prezinte într-un anumit interval de timp avizul

Ministerului Industriei și Resurselor, aviz ce urma să fie eliberat în termen

de 10 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii pe care întreprinzătorul

declarant urma să o formuleze. Neprocedând astfel, organul vamal a încălcat

principiile care stau la baza raportului juridic de drept financiar - fiscal

dintre autoritatea vamală și întreprinzătorul privat importator de utilaje în

condițiile Legii nr. 133/1999. Orice altă interpretare a acestui raport juridic

ar contraveni însăși scopului Legii nr. 133/1999 și anume, acela de stimulare a

întreprinzătorilor privați.

În consecință, culpa în

nerespectarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 133/1999 nu

aparține reclamantei, așa cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, iar

măsura anulării facilităților fiscale pentru reclamantă este neîntemeiată,

astfel că se impune anularea actelor administrativ prin care s-a dispus o

asemenea măsură.

Față de considerentele expuse și în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile

declarate în cauză, urmează a fi respinse ca nefondate, iar sentința instanței

de fond va fi menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice; Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași,

în numele Direcției Generale a Vămilor, D.G.F.P. a județului Iași împotriva

sentinței civile nr. 63/CA din 10 iunie 2002 a Curții de Apel Iași, ca

nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 mai 2003.