ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.10.2003

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2003

HOTĂRÂRE
02.10.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2984/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 19

aprilie 2000, reclamanta SC E.E. SA Botoșani a chemat în judecată Direcția

Generală a Vămilor București și a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta, să

se dispună anularea deciziilor nr. 162 din 20 decembrie 1999 și nr. 533 din 28

martie 2000, a actelor de constatare nr. 756 și 757 din 14 septembrie 1999

privind obligarea sa la plata sumei de 125.320.800 lei cu titlu de taxe vamale.

A susținut reclamanta, în acțiune,

că potrivit contractului de leasing încheiat la 12 octombrie 1998 și a

acordului B.N.R. din 9 decembrie 1998 cu nr. 3333 a importat un utilaj pentru

care a beneficiat de exonerare totală de plata sumelor aferente drepturilor de

import, inclusiv a garanțiilor vamale.

Prin actele de constatare nr. 756 și

757 din 14 septembrie 1999 și procesul-verbal nr. 609/B.S.C.V.Iași au stabilit,

însă, obligații vamale de 125.320.800 lei, urmare, însă, a unor aprecieri și

constatări nereale.

Curtea de Apel Suceava, secția de

contencios administrativ și comercială, a admis acțiunea prin sentința nr. 112

din 27 iulie 2003 și a anulat actele emise de pârâtă.

Împotriva acestei sentințe s-a

declarat recurs de către pârâta Direcția Regională Vamală Iași, în numele

Direcției Generale a Vămilor, recurs admis de către Curtea Supremă de Justiție,

secția de contencios administrativ ,prin decizia 974 din 9 martie 2001, a fost

casată sentința 112/2000 și trimisă cauza spre rejudecare, reținându-se că nu a

fost cercetat corespunzător fondul cauzei, în sensul că, deși acțiunea

reclamantei a vizat și operațiunea de import efectuată cu DVIT nr. 1/3425 din

18 decembrie 1998, elementele componente ale bunului înscris în această

declarație vamală nu corespund cu cele prevăzute în documentele însoțitoare și

în contractul de leasing.

Procedând la rejudecare, instanța a

dispus efectuarea unei expertize contabile care, prin obiectivele stabilite, să

conducă la lămurirea aspectelor susținute de părțile în proces.

Prin sentința nr. 120 din 25

septembrie 2002, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei și a anulat deciziile nr. 162/1999

și 533/1999 emise de pârâte, a anulat actele de constatare nr. 756 și nr. 757

din 14 septembrie 1999.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a constatat că reclamanta beneficiază de exonerarea la plată a

sumelor aferente drepturilor de import, inclusiv a garanțiilor vamale conform

art. 25 din O.G. nr. 51/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 90/1998,

astfel că reținerile și constatările organelor vamale au fost nelegale,

situație demonstrată de expertiza de specialitate efectuată.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs de către Direcția Regională Vamală Iași, în nume propriu și

pentru Direcția Generală a Vămilor, invocând ca motiv de casare prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii de către instanță,

susținând că reclamanta nu a respectat condițiile de bază pentru a beneficia de

exonerarea de la plata taxelor vamale și anume, destinația bunurilor importate,

că nu a înscris în evidențele contabile art. 21 din O.G. 51/1997, nu a efectuat

plățile cu titlu de redevență, dezvoltând argumentația din actele de control și

întâmpinările din dosarul de fond.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art.

25 din O.G. nr. 51/1997, modificată și completată prin Legea nr. 90/1998,

bunurile mobile importate în sistem leasing se încadrează în regimul vamal de

admitere temporară toată durata contractului de leasing, cu exonerare totală de

plată de sume aferente drepturilor de import, inclusiv garanțiile bancare.

Aceste prevederi sunt menținute și

în Legea nr. 99/1999, regimul vamal de admitere temporară este aplicabil pe

toată durata contractului de leasing, dar nu mai mult de 7 ani de la data

introducerii în țară, nefiind cerute alte condiții sau stabilite alte

obligații.

Prin actele de control ale organelor

vamale s-au reținut că valoarea bunurilor nu a fost înscrisă în evidențele

contabile a sistemului de leasing sau că nu au fost evidențiate cotele aferente

contractului, nu au fost efectuate plăți pentru redevență, utilajul fiind

operațional, că au fost încălcate prevederile art. 21 din O.G. 51/1997,

modificată prin Legea 90/1998, nemaifiind astfel beneficiara exonerării de

plata taxelor vamale, în contradicție, însă, cu prevederile actelor normative

menționate.

Instanța de fond a constatat în mod

judicios că reclamanta a respectat clauzele contractului de leasing și

legislația vamală și se încadrează în prevederile art. 25 din O.G. 51/1997,

dovezile cauzei coroborându-se cu concluziile expertizei contabile.

Față de considerentele expuse,

Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de

Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele și pe seama Direcției

Generale a Vămilor, împotriva sentinței nr. 120 din 25 septembrie 2002 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 octombrie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 758/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor împotriva sentinței civile nr.194 din 7 noiembrie 2001 a Curții de Apel Suceava – Secția comercială și
ÎCCJ 2004-04-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1376/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiuni conexe, SC P.C. SA Iași a solicitat instanței, în contradictoriu cu Direcția Regională Vamală Iași și Direcția Generală a Finanțelor Publice
ÎCCJ 2003-02-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 563/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 23 august 2001 reclamanta SC B. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 122 din 23 iulie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor
ÎCCJ 2003-10-30
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2003
casată necuvenit. Pentru motivarea soluției, s-a reținut că pentru importurile făcute în baza contractului extern menționat în acțiune, la data de 7 decembrie 2000 și 23 februarie 2001, reclamanta beneficiază de scutire de plata taxelor vam
ÎCCJ 2003-05-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1805/2003
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Iași sub nr. 279 din 14 ianuarie 2002, reclamanta SC E.E. SRL Iași, în contradi
Sursă