ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 25 mai 2001 sub nr. 3131/2001 la Curtea de Apel Suceava, reclamanta SC T. SA

București, sucursala Electrocentrale Suceava, a solicitat în contradictoriu cu

Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 592 din 30 aprilie 2001 și

restituirea sumei de 1.601.415.355 lei, reprezentând taxe vamale achitate și

nedatorate.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 134 din 4 iulie

2001, a respins acțiunea ca nefondată, pe considerentul că în cauză nu este

vorba de o contestație formulată împotriva unui act de control sau de impunere

întocmit de organul vamal.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 1596 din 24 aprilie 2002, a admis

recursul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta SC T. SA București,

sucursala Electrocentrale Suceava, în prezent SC T. SA Suceava, a casat

sentința. cu trimitere spre rejudecare, aceleiași instanțe, întrucât reclamanta

a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prevăzute de Legea nr.

29/1990, pentru suma plătită cu titlul de taxe vamale.

Rejudecând în fond, după casare,

Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința nr. 170 din 11 decembrie 2002, a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC T. SA Suceava împotriva Ministerului Finanțelor Publice și în

contradictoriu cu Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, obligând

Ministerul Finanțelor Publice să restituie reclamantei suma de 1.601.415.355 lei,

încasată necuvenit.

Pentru motivarea soluției, s-a

reținut că pentru importurile făcute în baza contractului extern menționat în

acțiune, la data de 7 decembrie 2000 și 23 februarie 2001, reclamanta

beneficiază de scutire de plata taxelor vamale și suprataxe vamale, potrivit

O.U.G. nr. 195/2000.

Această hotărâre a fost atacată cu

recurs, declarat atât de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Suceava, în numele Ministerului Finanțelor Publice, cât și de Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele și pe seama Direcției Generale

a Vămilor.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice critică hotărârea în temeiul art. 304 pct. 4, 5, 9 și 10 C. proc. civ.,

susținând, în esență, că: instanța a reținut greșit calitatea părților în

proces; că, întrucât Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Suceava a

încasat taxele vamale, în valoare de 1.601.415.355 lei, acestuia îi revine și

obligația de restituire a sumei în litigiu, iar nu Ministerului Finanțelor

Publice, acțiunea fiind admisibilă împotriva Direcției Generale a Vămilor și în

contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, iar nu invers, cum a hotărât

instanța; judecând în fond, după casare, instanța trebuia să respingă capătul

de cerere privind anularea deciziei nr. 592/2001 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice; hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât nu s-a emis o hotărâre

de guvern care să cuprindă lista instalațiilor, echipamentelor, utilajelor și

părților acestora, cu precizarea valorilor care urmează a fi scutite de la

plata taxelor vamale, potrivit O.U.G. nr. 195/2000, aprobată prin Legea nr.

353/2001, art. 2 fiind modificat.

Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Iași, în recursul declarat în numele și pe seama Direcției

Generale a Vămilor, motivat în drept, potrivit art. 304 pct. 7, 9 și 10 C.

proc. civ., susține că, de scutirile prevăzute de O.U.G. nr.195/2000, nu putea

să beneficieze reclamanta pentru importurile din 7 decembrie 2000 și 23

februarie 2001, întrucât ordinul prevăzut în art. 2 din acest act normativ a

fost publicat la 15 martie 2001 (Ordinul nr. 362/49/2001 al Ministerului

Industriei și Resurselor ).

Examinând sentința atacată în raport cu criticile

formulate, probele administrate în cauză și dispozițiile legale incidente

pricinii, se constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Potrivit O.U.G. nr.

13/2001, art. 1 „contestațiile formulate în condițiile prezentei ordonanțe sunt

căi administrative de atac, prin care se solicită diminuarea sau anularea după caz,

a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuțiilor la fondurile speciale,

a majorărilor de întârziere sau a penalităților ori a altor sume constatate și

aplicate, precum și a altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanțelor

Publice, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau impunere”.

În conformitate cu dispozițiile art.

5 ale O.U.G. nr. 13/2001, competența de soluționare a contestației formulată de

SC T. SA, sucursala Electrocentrale Suceava, aparținea Ministerului Finanțelor

Publice, întrucât obiectul său depășea 500.000.000 lei.

Prin decizia

nr. 592 din 30 aprilie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a cărei

anulare s-a solicitat prin acțiune, s-a stabilit că Ministerul Finanțelor

Publice nu are competența materială de a se învesti cu soluționarea cererii

depusă de reclamantă, privind restituirea sumei de 1.601.415.355 lei, în

condițiile în care nu a fost întocmit un act de control sau de impunere de

către autoritatea vamală.

În cauză, actul administrativ de impunere care a generat

datoria vamală este tocmai actul constatator al organului vamal, concretizat în

semnătura și ștampila aplicată pe declarația vamală. În aceste condiții, este

nejustificat ca procedura de contestare a datoriei vamale să fie diferită de

procedura de contestare a altor taxe și impozite. În speță, organul vamal a

efectuat un control documentar și fizic în momentul înregistrării declarației

vamale, datoria vamală fiind stabilită în urma controlului efectuat de organul

vamal.

Prin adoptarea O.U.G. nr. 13/2001,

legiuitorul a urmărit unificarea tuturor procedurilor de contestare  având ca

obiect taxe și impozite, indiferent de ce natură ar fi acestea. Astfel în

„Expunerea de motive” la O.U.G. nr. 13/2001 se menționează că „se reglementează

o procedură unitară de soluționare a contestațiilor împotriva măsurilor dispuse

prin actele de control sau de impunere întocmite de toate organele Ministerului

Finanțelor Publice”.

Se reține că,

Ministerul Finanțelor Publice, care

are competența materială de a soluționa contestația formulată de SC T. SA

București, sucursala Electrocentrale Suceava, în prezent SC T. SA Suceava, nu a

soluționat cererea în fond.

Așa fiind, se vor admite

recursurile, se va casa sentința atacată, se va admite acțiunea, se va anula decizia

nr. 592/2001, a Ministerului Finanțelor Publice și se va trimite cauza la

Ministerul Finanțelor Publice, pentru a soluționa pe fond cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, în numele

Ministerului Finanțelor Publice și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană

Iași, în numele și pe seama Direcției Generale a Vămilor, împotriva sentinței

nr. 170 din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de

contencios administrativ.

Casează sentința atacată și admite

acțiunea formulată de SC T. SA București, sucursala Electrocentrale Suceava, în

prezent SC T. SA Suceava.

Anulează decizia nr. 592 din 30

aprilie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice.

Trimite cauza la Ministerul

Finanțelor Publice, pentru a soluționa pe fond, cererea.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 octombrie 2003.