ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3588/2003

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 25 mai 2001 sub nr. 3131/2001 la Curtea de Apel Suceava, reclamanta SC T. SA București, sucursala Electrocentrale Suceava, a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 592 din 30 aprilie 2001 și restituirea sumei de 1.601.415.355 lei, reprezentând taxe vamale achitate și nedatorate. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 134 din 4 iulie 2001, a respins acțiunea ca nefondată, pe considerentul că în cauză nu este vorba de o contestație formulată împotriva unui act de control sau de impunere întocmit de organul vamal.

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 1596 din 24 aprilie 2002, a admis recursul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta SC T. SA București, sucursala Electrocentrale Suceava, în prezent SC T. SA Suceava, a casat sentința. cu trimitere spre rejudecare, aceleiași instanțe, întrucât reclamanta a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 29/1990, pentru suma plătită cu titlul de taxe vamale. Rejudecând în fond, după casare, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 170 din 11 decembrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC T. SA Suceava împotriva Ministerului Finanțelor Publice și în contradictoriu cu Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, obligând Ministerul Finanțelor Publice să restituie reclamantei suma de 1.601.415.355 lei, încasată necuvenit.

Pentru motivarea soluției, s-a reținut că pentru importurile făcute în baza contractului extern menționat în acțiune, la data de 7 decembrie 2000 și 23 februarie 2001, reclamanta beneficiază de scutire de plata taxelor vamale și suprataxe vamale, potrivit O.U.G. nr. 195/2000. Această hotărâre a fost atacată cu recurs, declarat atât de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, în numele Ministerului Finanțelor Publice, cât și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele și pe seama Direcției Generale a Vămilor. Direcția Generală a Finanțelor Publice critică hotărârea în temeiul art. 304 pct. 4, 5, 9 și 10 C. proc.

civ., susținând, în esență, că: instanța a reținut greșit calitatea părților în proces; că, întrucât Biroul Vamal de Control și Vămuire la Interior Suceava a încasat taxele vamale, în valoare de 1.601.415.355 lei, acestuia îi revine și obligația de restituire a sumei în litigiu, iar nu Ministerului Finanțelor Publice, acțiunea fiind admisibilă împotriva Direcției Generale a Vămilor și în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, iar nu invers, cum a hotărât instanța; judecând în fond, după casare, instanța trebuia să respingă capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 592/2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice; hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât nu s-a emis o hotărâre de guvern care să cuprindă lista instalațiilor, echipamentelor, utilajelor și părților acestora, cu precizarea valorilor care urmează a fi scutite de la plata taxelor vamale, potrivit O.U.G.

nr. 195/2000, aprobată prin Legea nr. 353/2001, art. 2 fiind modificat. Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, în recursul declarat în numele și pe seama Direcției Generale a Vămilor, motivat în drept, potrivit art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., susține că, de scutirile prevăzute de O.U.G. nr.195/2000, nu putea să beneficieze reclamanta pentru importurile din 7 decembrie 2000 și 23 februarie 2001, întrucât ordinul prevăzut în art. 2 din acest act normativ a fost publicat la 15 martie 2001 (Ordinul nr. 362/49/2001 al Ministerului Industriei și Resurselor ). Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit O.U.G. nr. 13/2001, art. 1 „contestațiile formulate în condițiile prezentei ordonanțe sunt căi administrative de atac, prin care se solicită diminuarea sau anularea după caz, a impozitelor, taxelor, datoriei vamale, contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalităților ori a altor sume constatate și aplicate, precum și a altor măsuri dispuse de organele Ministerului Finanțelor Publice, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau impunere”. În conformitate cu dispozițiile art. 5 ale O.U.G. nr. 13/2001, competența de soluționare a contestației formulată de SC T. SA, sucursala Electrocentrale Suceava, aparținea Ministerului Finanțelor Publice, întrucât obiectul său depășea 500.000.000 lei.

Prin decizia nr. 592 din 30 aprilie 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice și a cărei anulare s-a solicitat prin acțiune, s-a stabilit că Ministerul Finanțelor Publice nu are competența materială de a se învesti cu soluționarea cererii depusă de reclamantă, privind restituirea sumei de 1.601.415.355 lei, în condițiile în care nu a fost întocmit un act de control sau de impunere de către autoritatea vamală. În cauză, actul administrativ de impunere care a generat datoria vamală este tocmai actul constatator al organului vamal, concretizat în semnătura și ștampila aplicată pe declarația vamală. În aceste condiții, este nejustificat ca procedura de contestare a datoriei vamale să fie diferită de procedura de contestare a altor taxe și impozite.

În speță, organul vamal a efectuat un control documentar și fizic în momentul înregistrării declarației vamale, datoria vamală fiind stabilită în urma controlului efectuat de organul vamal. Prin adoptarea O.U.G. nr. 13/2001, legiuitorul a urmărit unificarea tuturor procedurilor de contestare având ca obiect taxe și impozite, indiferent de ce natură ar fi acestea. Astfel în „Expunerea de motive” la O.U.G. nr. 13/2001 se menționează că „se reglementează o procedură unitară de soluționare a contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de toate organele Ministerului Finanțelor Publice”. Se reține că, Ministerul Finanțelor Publice, care are competența materială de a soluționa contestația formulată de SC T. SA București, sucursala Electrocentrale Suceava, în prezent SC T. SA Suceava, nu a soluționat cererea în fond.

Așa fiind, se vor admite recursurile, se va casa sentința atacată, se va admite acțiunea, se va anula decizia nr. 592/2001, a Ministerului Finanțelor Publice și se va trimite cauza la Ministerul Finanțelor Publice, pentru a soluționa pe fond cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Suceava, în numele Ministerului Finanțelor Publice și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Iași, în numele și pe seama Direcției Generale a Vămilor, împotriva sentinței nr. 170 din 11 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și admite acțiunea formulată de SC T. SA București, sucursala Electrocentrale Suceava, în prezent SC T. SA Suceava. Anulează decizia nr. 592 din 30 aprilie 2001, a Ministerului Finanțelor Publice. Trimite cauza la Ministerul Finanțelor Publice, pentru a soluționa pe fond, cererea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2003.