ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 724/2003

S-a luat în examinare

recursul  declarat de S.C. „F.” SA Suceava împotriva sentinței civile nr.633

din 18 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția de contencios

administrativ.

La apelul nominal au lipsit

părțile.

Procedura completă.

S-a referit că recurenta

reclamantă SC „F.” SA Suceava a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art.242

pct.2 C. proc. civ.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la 12 august 2002 la Curtea de Apel București, SC „F.” SA Suceava a declarat

recurs împotriva sentinței civile nr.633 din 18 iulie 2002 pronunțată de Curtea

de Apel București, solicitând  casarea hotărârii pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea cererii,

recurenta a susținut că a realizat  licențele de export din contingentul anului

1995, astfel încât  sentința pronunțată în cauză este nelegală.

Din actele cauzei, Curtea

Supremă de Justiție reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.633

din 18 iunie 2002, Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ

a respins excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea formulată

de reclamanta SC „F.” SA, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor

Externe.

S-a reținut că prin

acțiunea înregistrată la 20 martie 1996 pe rolul Judecătoriei Sector 5

București, reclamanta a solicitat obligarea Ministerului Comerțului  la plata

sumei de 9.500.000 lei, cu titlu de  garanție bancară, reținută nelegal în baza

scrisorii de garanție nr.174/1995 cu obligarea la cheltuieli de judecată,

întrucât suma de 9.500.000 lei i-a fost reținută nelegal, deoarece încasările

la licența de export au fost efectuate în termen.

Excepția ridicată de

Ministerul Industriei și Comerțului de autoritatea de lucru judecat, a fost

respinsă, întrucât nu a fost îndeplinită tripla identitate (obiect, părți și

cauză). Astfel în pricina ce a făcut obiectul deciziei nr.421 din 9 februarie

2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr.774/1999

reclamanta  solicita suma de 234.200.000 lei cu titlu de daune corespunzând

unui număr de 4 scrisori bancare cu nr.159,164,165 și 166 din 6 iunie 1995.

În cauza de față, în

discuție este suma de 9.500.000 lei reprezentând garanție bancară.

Cât privește obiectul

cauzei, este de reținut că reclamanta în calitate de agent economic ce a

solicitat licențe pentru export pentru  masa lemnoasă nu a probat la dosar

îndeplinirea condițiilor prevăzute de H.G. nr.449/1992 pentru restituirea

acestei sume constituită cu titlu de garanție bancară.

A mai reținut instanța de

fond că reclamanta nu a probat că a depus documentele justificative pentru

susținerea cererii de deblocare, astfel că în mod legal i s-a refuzat

restituirea garanției, reclamanta neinvocând în concret motivele de

nelegalitate ale refuzului de a i se restitui suma reținută cu titlu de

garanție bancară.

În raport de recursul

declarat în cauză și în raport de sentința recurată se constată că sentința

atacată este legală și temeinică, recurenta  neinvocând un motiv care să se

verifice în raport de  actele cauzei și care să determine constatarea

abuzului   intimatei pârâte.

Neexistând dovezi că

reclamantei i s-ar fi vătămat un drept recunoscut de lege în mod corect

instanța de fond a respins acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul  declarat

de S.C. „F.” SA Suceava împotriva sentinței civile nr.633 din 18 iunie 2002 a

Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2003.