ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1788/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr.

2724 din 6 septembrie 1999, reclamantul P.E., administrator la SC S. SRL Iași,

în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru anularea deciziei

nr. 1452/3006/1999 și respectiv, procesul-verbal încheiat de Garda Financiară Iași

cu nr. 3871 din 21 ianuarie 1997.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

suma de 9.060.024 lei T.V.A., suma egală cu T.V.A. și majorări de întârziere,

s-a calculat de organul de control, deși pe baza documentelor depuse nu se

justifica.

Cele două autoturisme achiziționate,

au fost folosite în scopul obținerii de profit, alături de încă două

autoturisme ale firmei și nu pentru transport de persoane, cum eronat s-a

reținut.

Prin sentința civilă nr. 1 din 10

ianuarie 2002, s-a menținut decizia nr. 1452 din 30 iunie 1999 a Ministerului

Finanțelor.

În urma recursului declarat de

societate, Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 4092 din 10

decembrie 2001, s-a casat sentința nr. 1/2000 și s-a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru completarea probelor, în sensul

verificării susținerii privind operațiunile de transport.

În fond după casare, prin sentința

nr. 45/CA din 8 aprilie 2002, instanța a admis acțiunea reclamantei SC S. SRL

Iași, a anulat procesul-verbal de control din 21 ianuarie 1997 al Gărzii

Financiare Iași și decizia nr. 1452 din 30 iunie 1999 a Direcției Generale de

Soluționare a Plângerilor din cadrul Ministerul Finanțelor.

A fost exonerată reclamanta de plata

sumei de 9.060.624 lei, reprezentând 4.278.094 lei T.V.A., 4.278.094 lei sumă

egală cu T.V.A. și 293.484 lei majorări de întârziere.

A fost obligată pârâta la 2.459.429

lei cheltuieli de judecată reclamantei.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

avut în vedere:

Facturile aflate la dosarul cauzei,

atestă faptul că reclamanta a livrat în mod repetat către diferiți beneficiari,

cantități de vopsele, diluanți și alte produse chimice, variind între 30-210

kg/transport, cu autoturismele proprietatea SC S. SRL, transporturi confirmate

la beneficiari prin sondaj, conform notei din 29 martie 2002 întocmită de Garda

Financiară Iași.

Cărțile tehnice aferente celor două

autoturisme, depuse la dosar, atestă faptul că ele pot transporta o sarcină

utilă de 375 kg Tico și respectiv, 435 kg Cielo, confirmând astfel

posibilitatea efectuării transporturilor de marfă aferente facturilor în

litigiu.

La societățile beneficiare

verificate, în evidențele contabile figurau și mijloacele de transport

suscitate, iar pe de altă parte, pârâta nu a înțeles să se înscrie în fals

împotriva mențiunilor din facturi privitoare la mijlocul de transport utilizat,

așa încât acestea fac dovada până la proba contrarie.

Cum s-a făcut dovada utilizării

autoturismelor, proprietatea sa, în scopul realizării obiectului de activitate

al SC S. SRL, astfel că eronat organul de control a obligat reclamanta la plata

T.V.A., aferentă achiziționării celor două autovehicule.

Împrejurarea că produsele

transportate ar fi făcut parte din categoria bunurilor reglementate de H.G. nr.

223/1992, privind produsele inflamabile, instanța a considerat că organul de

control putea eventual declanșa procedura de nerespectare a dispozițiilor

actului normativ citat, nu consecințe privind plata T.V.A.

Împotriva sentinței a declarat

recurs Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice, criticând-o astfel:

La data efectuării controlului s-a

constatat că societatea nu a întocmit pentru cele două autoturisme, foi de

parcurs FAZ, pentru a putea justifica întrebuințarea acestora în scopul

obținerii de profit, pentru a beneficia de regimul deducerii de T.V.A., conform

H.G. nr. 809/1995, ce reprezenta normele pentru aplicare O.G. nr. 3/1992,

privind T.V.A.

În baza procedurii prealabile

administrative, intimata a depus o serie de facturi din care nu s-a putut

deduce numărul autovehiculului cu care s-a livrat marfa, furnizorul, nu au

existat contracte de livrare, facturile nu aveau date de identificare.

În faza judecății în contencios

administrativ, inițial, s-au depus facturi incomplete, ulterior s-au depus

facturi completate, unele cu date nereale privind transporturi peste

încărcătura maximă la un Tico.

Foile de parcurs nu au fost

prezentate nici în această fază.

Analizându-se actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Intimata, așa cum s-a reținut de

instanța de fond, a făcut dovada că autoturismele au fost folosite în mod

obișnuit la livrarea mărfurilor, respectiv a vopselelor și diluanților, precum

și a altor produse chimice la diverși beneficiari.

Faptul că facturile, în final

complete, s-au depus în faza judecății la instanța de contencios administrativ

este relevant sub aspectul probațiunii, atâta vreme cât pârâtele nu au

declanșat procedura înscrierii în fals.

Chiar în lipsa foilor de parcurs

atâta vreme, cât și din constatările organelor de control, prin sondaj, a

rezultat că în evidențele contabile ale beneficiarilor figurau cele două

autoturisme ca fiind cele cu care s-a transportat marfa, în mod legal

reclamanta intimată a dedus T.V.A. pentru autoturismele citate.

Așa fiind și pentru considerentele

expuse, constatându-se sentința legală și temeinică, se va respinge recursul ca

nefondat.

Văzând și prevederile art. 276 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a

județului Iași, împotriva sentinței civile nr. 45/CA din 8 aprilie 2002 a

Curții de Apel Iași.

Obligă recurentul pârât să plătească

SC S. SRL Iași, cheltuieli de judecată în sumă de 6.662.000 lei.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 mai 2003.