ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 55/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 3 mai 2001,

reclamanta SC V.I. SRL a formulat contestație împotriva deciziei nr. 427 din 30

martie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, iar la data de 26 iunie

2001, la cererea sa, a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă și Garda

Financiară Centrală, organ emitent al actului constatator, respectiv al

procesului-verbal nr. 417 din 5 decembrie 1995.

Reclamanta a susținut că soluția

Ministerului Finanțelor este nelegală, deoarece în mod greșit s-a reținut că în

anul 1995, societatea a prestat activitate de turism internațional, când în

realitate societatea a efectuat numai transport internațional de persoane la

nivelul anului 1995, și pentru această activitate nu se datorează T.V.A.

Prin sentința civilă nr. 1569 din 20

noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de SC V.I. SRL București, reținând că

în mod corect organul de control a stabilit că reclamanta a efectuat prestări

de servicii în domeniul turismului, situație în care nu se poate aplica

reclamantei cota zero T.V.A.

În privința sumei la care societatea

a fost obligată, în temeiul art. 18 din Legea pentru combaterea evaziunii

fiscale, instanța de fond a reținut că a fost respectată Decizia nr. 97 din1998

a Curții Constituționale, pentru suma neîncasată de 12.761.346 lei, contestația

reclamantei fiind admisă.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs SC V.I. SRL, care a susținut, în esență, că la

data controlului Gărzii Financiare Centrale, societatea efectua numai transport

internațional de persoane, fiind, deci, exclusă activitatea de turism, iar

pentru activitatea de transport internațional de persoane nu datorează T.V.A.

S-a mai susținut că existența licenței de turism din luna februarie 1995 nu

înseamnă și desfășurarea acestei activități, iar transportul de turiști în

Grecia nu înseamnă că societatea făcea turism, deoarece SC V.I. SRL asigura

transportul internațional de persoane, iar partenerul grec era cel care

desfășura activitatea de turism.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului și a normelor juridice incidente în cauză, se constată că recursul

este nefondat.

Urmare a verificărilor efectuate de

comisari din Garda Financiară Centrală, la societatea recurentă, s-a constatat

că aceasta nu a calculat, evidențiat și virat la bugetul statului T.V.A.

aferentă activității de turism internațional pe care a desfășurat-o în perioada

ianuarie – noiembrie 1995.

Contestația formulată de SC V.I.

SRL, împotriva procesului-verbal de control a fost soluționată pe fond o

singură dată, prin decizia nr. 427/2001, iar finalizarea târzie a soluționării

contestației nu se datorează culpei pârâților, motivele fiind cunoscute de

recurentă și datorate necesității respectării unei proceduri legale de către

organele administrative cu atribuții în acest sens.

Instanța de fond a reținut în mod

temeinic și legal că SC V.I. SRL a efectuat, pe perioada supusă controlului,

prestări de servicii în domeniul turismului internațional.

S-a avut în vedere în acest sens

Licența de turism nr. 530 din 20 februarie 1995, eliberată de Ministerul

Turismului, precum și nota explicativă dată de către asociatul unic al

societății, din conținutul căreia rezultă că oferta făcută beneficiarilor se

referea la servicii din domeniul turismului internațional.

De asemenea, în convenția încheiată

la 15 martie 1995 între Hotel A. din Kalampaka – Grecia și

reclamanta-recurentă, se precizează „... părțile au convenit ca Hotelul A. din

Kalampaka să pună la dispoziția SC V.I. SRL și a Agenției de Turism V.a, locuri

de cazare pentru grupurile turistice ale acesteia...”.

Chiar și cuantumul contravalorii

serviciilor prestate (225 dolari SUA) sugerează faptul că obiectul acestor

servicii nu se limita numai la transport internațional de persoane cu

autocarul.

Având în vedere considerentele

prezentate și reținându-se faptul că sentința instanței de fond este legală și

temeinică, iar motivele invocate de SC V.I. SRL București nu sunt de natură să

ducă la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC

V.I. SRL București, împotriva sentinței civile nr. 1569 din 20 noiembrie 2001 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 ianuarie 2003.