ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 762/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 5

mai 2004, reclamanta SC S.I. SRL București a chemat în judecată Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând anularea deciziei nr. 70 din 20 martie 2003 și

în parte, a procesului-verbal nr. 66 din 4 februarie 2003 cap. III pct. 1a,

prin care s-a stabilit în sarcina societății, o diferență suplimentară de

667.932.358 lei, reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere de 873.587.434

lei.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că pentru perioada octombrie 1997 - februarie 1998, dreptul creditorului

de a pretinde plata creanței de 10.794.000 lei, s-a stins prin prescripție.

Pe fond, reclamanta a învederat că

organele de control au apreciat în mod greșit că intermedierea transportului de

efecte personale, în și din străinătate ar fi o operațiune de export de mărfuri

și, deci, societatea a aplicat eronat cota 0 de T.V.A.

În realitate, aceste servicii sunt

legate direct de transportul internațional de persoane și beneficiază de

scutire la plata T.V.A., reglementările în vigoare necondiționând ca această

activitate de transport al efectelor personale să se realizeze concomitent cu

transportul de persoane.

Prin sentința civilă nr. 1554 din 28

iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea și a anulat actele administrative atacate, pentru suma

de 10.794.000 ei, reprezentând T.V.A., constatând prescris dreptul pârâtului de

a solicita plata taxei pe perioada octombrie 1997 - februarie 1998.

Instanța a respins cererea de

anulare pentru restul sumei de plată cu titlu de T.V.A.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că pentru intervalul octombrie 1997 - februarie 1998,

pârâtul nu mai poate pretinde plata creanțelor, fiind depășit termenul de prescripție

de 5 ani.

Instanța a considerat ca

neconcludent raportul de expertiză efectuat în cauză, întrucât societatea nu

poate beneficia de prevederile art. 17 lit. c) din O.G. nr. 3/1992, art. 17

lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 și, respectiv, art. 11 din Legea nr. 345/2002,

privind aplicarea cotei 0 la T.V.A., întrucât intermedierea transportului de

bunuri ale unor persoane în străinătate nu intră în categoria prestărilor de

servicii legate direct de transportul de persoane.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală și reclamanta SC Ș.I. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, pârâtul a susținut greșita

admitere a excepției prescripției dreptului de a cere plata creanței de

10.794.000 lei, pentru perioada octombrie 1997 - februarie 1998, întrucât

reclamanta a invocat acest aspect, și în cuprinsul contestației formulată la

Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a

analiza toate motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat contestația.

Reclamanta a criticat sentința, sub

aspectul ignorării probelor administrate - acte și expertiză contabilă și al

dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt.

Din aceste probe, a arătat

reclamanta, rezultă faptul că transportul efectelor personale în și din

străinătate, precum și intermedierea acestor servicii intră în categoria

prestărilor de servicii legate direct de transportul internațional de persoane

și beneficiază de cota 0, respectiv de scutire de T.V.A.

În acest sens, societatea a invocat

dispozițiile art. 11 lit. b) și r) din Legea nr. 345/2002, art. 17 lit. b) din

O.U.G. nr. 17/2000, art. 17 lit. c) din O.G. nr. 3/1992, precum și art. 266

alin. (2) și (4) din H.G. nr. 626/1997, pentru aprobarea Regulamentului de

aplicare a Codului vamal.

Reclamanta a susținut că instanța a

greșit, hotărând că intermedierea transportului de bunuri în străinătate nu

intră în categoria prestărilor de servicii legate direct de transportul de

persoane și că de cota 0 la T.V.A. s-ar beneficia numai în condițiile

exportului de bunuri.

Dispozițiile legale în vigoare,

respectiv art. 11 lit. b) și r) din Legea nr. 345/2002 prevăd că sunt scutite

de T.V.A., transporturile internaționale de persoane în și din străinătate,

precum și prestările de servicii legate direct de acestea, ca și prestările de

servicii efectuate de intermediari care acționează în numele sau în contul

altuia, atunci când intervin în asemenea operațiuni.

Reclamanta a mai învederat că activitatea

pe care a realizat-o în perioada 1997 - 2003, prestări servicii constând în

transportul efectelor personale din România, atât pentru cetățeni români, cât

și străini, a fost direct legată de transportul internațional de persoane,

având, astfel, dreptul de a beneficia de cota 0 de T.V.A.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul declarat de pârât este nefondat,

în timp ce criticile aduse sentinței de către reclamantă, sunt întemeiate,

urmând a fi admisă acțiunea, în sensul anulării actelor administrative

contestate și al exonerării societății de plata sumei de 1.433.084.134 lei

(ROL).

Astfel, este nefondată susținerea

pârâtului privind greșita constatare a intervenirii prescripției privind plata

obligațiilor bugetare în cuantum de 10.794.000 lei, în condițiile în care nu se

contestă depășirea termenului de 5 ani pentru perioada octombrie 1997 -

februarie 1998, iar instanța era obligată ca și din oficiu, să cerceteze dacă

dreptul la acțiune sau la executare silită era sau nu prescris.

Sentința atacată este, însă,

nelegală și netemeinică cu privire la respingerea acțiunii pentru restul sumei

reprezentând T.V.A.

Din actele dosarului rezultă că reclamanta

a intermediat transportul efectelor personale în străinătate pentru români și

cetățeni străini care au călătorit în trafic internațional prin intermediul

unor companii aeriene, facturând serviciile prestate, cu cota 0 de T.V.A.

În perioada controlată, regimul

T.V.A. a fost reglementat succesiv de O.G. nr. 3/1992, O.U.G. nr. 17/2000 și,

respectiv, Legea nr. 345/2002, toate aceste acte normative prevăzând cota 0 de

T.V.A. și pentru prestările de servicii legate direct de transportul

internațional de persoane, inclusiv cele efectuate de intermediari.

Instanța de fond a apreciat în mod

greșit că intermedierea transportului efectelor personale din România, în

străinătate, constituie o operațiune independentă de transportul persoanei

fizice la aceeași destinație, supusă plății T.V.A.

Atât Codul vamal, cât și

regulamentul lui de aplicare prevăd că transportul efectelor personale - termen

definit de art. 266 alin. (2) din H.G. nr. 626/1997, se poate efectua atât ca

bagaj însoțit, cât și ca bagaj neînsoțit, nefiind supus plății drepturilor de

import, ce include și T.V.A.

În cauză, expertiza a constatat că

pe documentele ce atestă efectuarea serviciilor de transport aerian, în

majoritatea cazurilor, expeditorul efectelor personale și beneficiarul acestora

sunt una și aceeași persoană, ceea ce demonstrează legătura directă între

călătoria persoanei și transportul efectelor personale ale acesteia.

În aceste împrejurări, prestările de

servicii beneficiază de cota 0 de T.V.A., astfel încât reclamanta urmează a fi

exonerată de la plata sumelor de: 653.194.115 lei T.V.A., 735.489.987 lei

majorări de întârziere aferente și 44.400.032 lei penalități de întârziere

aferente, conform completării la raportul de expertiză.

Întrucât aceste sume în valoare

totală de 1.433.084.134 lei ROL au fost achitate de reclamantă, Curtea,

admițând acțiunea în parte, va dispune obligarea pârâtului la restituirea

acestei sume.

În raport cu cele expuse mai sus,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât și va admite

recursul reclamantei, urmând a se dispune casarea sentinței și admiterea în

parte a acțiunii, în sensul anulării parțiale a actelor administrative atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC Ș.I.

SRL împotriva sentinței civile nr. 1554 din 28 iunie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și în fond,

admite în parte acțiunea.

Anulează în parte procesul-verbal

nr. 66 din 4 februarie 2003, cap. III, pct. 1a, referitor la T.V.A. colectată,

precum și decizia nr. 70 din 20 martie 2003, ambele acte administrative emise

de Ministerul Finanțelor Publice.

Dispune exonerarea reclamantei de

plata sumei de 1.433.084.134 ROL, reprezentând 653.194.115 ROL T.V.A.,

735.489.987 ROL majorări de întârziere și 44.400.032 ROL penalități de

întârziere și obligă pârâtul la restituirea sumei.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare

Fiscală împotriva aceleiași sentințe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 martie 2006.