ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC Ș.I. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 70 din 20 martie 2003 și, în parte, a procesului-verbal nr. 66 din 4 februarie 2003, respectiv cap. III pct. 1 lit. a), prin care s-a stabilit în sarcina societății, o diferență de 667.932.358 lei, reprezentând T.V.A. și majorări de întârziere de 873.587.434 lei și penalități de întârziere în sumă de 56.689.397 lei aferente T.V.A. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1554 din 28 iunie 2004, a admis în parte acțiunea. Instanța de fond a anulat actele administrative atacate pentru suma de 10.794.000 lei reprezentând T.V.A.

și a dispus restituirea acestei sume, constatând prescris dreptul pârâtului de a solicita plata taxei pe perioada octombrie 1997 - februarie 1998. Totodată, a respins cererea de anulare a actelor administrative atacate pentru restul sumei de plată cu titlu de T.V.A. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și SC Ș.I. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 762 din 7 martie 2006, a admis recursul declarat de reclamanta SC Ș.I. SRL București, a casat sentința atacată și în fond, a admis în parte acțiunea.

Înalta Curte a anulat în parte procesul-verbal nr. 66 din 4 februarie 2003, cap. III pct. 1 lit. a) referitor la T.V.A. colectată, precum și decizia nr. 70 din 20 martie 2003, ambele acte administrative emise de Ministerul Finanțelor Publice; a dispus exonerarea reclamantei de plata sumei de 1.433.084.134 ROL, reprezentând 653.194.115 ROL T.V.A., 735.489.987 ROL majorări de întârziere și 44.400.032 ROL penalități de întârziere, obligând pârâtul la restituirea sumei. Prin aceeași decizie a fost respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrate Fiscală, împotriva aceleiași sentințe. Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație în anulare împotriva acestei decizii, invocând prevederile art. 318 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor contestației în anulare, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrate Fiscală critică hotărârea judecătorească pentru „nelegalitate și netemeinicie”, susținând că „dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale”. Astfel, în opinia contestatoarei, instanța de fond a confundat elemente importante ale dosarului, respectiv în loc să constate că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 17 pct. B lit. b) din O.G. nr. 3/1992, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 215/1999, prevederi legale în vigoare pentru perioada supusă verificării, aceasta a reținut, în mod greșit, că prestările de servicii efectuate de societate, intră în categoria operațiunilor cu cota 0 de T.V.A.

(scutite, cu drept de deducere). Interpretarea corectă a textelor legale aplicabile era, în opinia contestatoarei, în sensul că exportul reprezintă livrări de bunuri efectuate de agenți economici plătitori de T.V.A., către beneficiari străini cu îndeplinirea formalităților vamale de export și, întrucât efectele personale ale persoanelor fizice nu se pot considera export, pentru transportul acestora nu se aplică cota 0 de T.V.A., respectiv scutirea de drept de deducere (chiar dacă bunurile respective aparțin persoanelor cu rang diplomatic sau au beneficiat de regimul admiterii temporare la import). Examinând contestația în anulare formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, este cunoscut că printre căile extraordinare de atac de retractare prevăzute de Codul de procedură civilă se află și contestația în anulare. Cazurile în care contestația în anulare poate fi admisă, sunt limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Așadar, prima ipoteză are în vedere erori materiale evidente, esențiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pe această cale neputând a fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

Prin urmare, legiuitorul nu a urmărit ca prin această cale extraordinară de atac de retractare să deschidă părților calea recursului la recurs. Chiar dacă un motiv de recurs invocat ar fi fost greșit interpretat, aceasta ar constitui o greșeală de judecată, or, pe calea contestației în anulare nu pot fi îndreptate, astfel cum s-a arătat, eventuale greșeli de judecată. În cauză, Înalta Curte constată că nu se invocă o eroare materială în înțelesul art. 318 C. proc. civ., ci se critică modul în care Înalta Curte a calificat situația de fapt și a stabilit normele de drept aplicabile în cauză, deci motive ce țin de judecata pricinii. Or, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, eventualele erori de judecată nu pot fi îndreptate pe calea contestației în anulare.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva deciziei nr. 762 din 7 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2006.