ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 955/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată cu data

de 28 ianuarie 1999, reclamanta SC T.N. SA București a solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor (în prezent Ministerul

Finanțelor Publice) și D.G.F.P.C.F.S. București (actualmente Direcția Generală

a Finanțelor Publice a municipiului București): anularea deciziei nr. 15 din 11

ianuarie 1999, emisă de pârât, a dispoziției nr. 175 din 27 mai 1998, a pârâtei

și a procesului-verbal nr. 135333 din 18 martie 1998, al Administrației

Financiare a sectorului 3 București, precum și obligarea pârâtului, la

restituirea sumei de 3.897.747.101 lei, calculată și reținută nelegal, cu

cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea, reclamanta a

arătat că, prin actele contestate, pârâții i-au stabilit și menținut nelegal în

sarcină și ulterior i-au și încasat, suma de 3.847.777.101 lei, reprezentând

impozit pe profit, T.V.A. și majorări de întârziere aferente, pentru majorarea

capitalului social cu contravaloarea unor terenuri aflate în administrarea

societății, pentru care, până la 31 decembrie 1995, conform prevederilor Legii nr.

15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome

și societăți comerciale, s-au primit certificate de proprietate.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 714 din 7 iunie 1999, a admis

acțiunea, a anulat actele contestate, a obligat Ministerul Finanțelor să

restituie reclamantei, suma de 3.897.771.001 lei, reținută ca datorată și încasată

prin executare silită și suma de 38.977.771 lei (ordin de plată nr. 10640 din 19

iunie 1998) și pe pârâta D.G.F.P.C.F.S. București să restituie suma de

77.955.542 lei (ordin de plată nr. 10383 din 9 aprilie 1998), reprezentând taxe

de timbru achitate în faza administrativ-jurisdicțională.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin procesul-verbal nr. 136333 din 18 septembrie 1998,

organele fiscale au supus impozitării, contravaloarea terenurilor pentru care

reclamanta a obținut titluri de proprietate, la data de 31 decembrie 1995, dar

că societatea, după aprobarea bilanțului pe anul 1995, depusese toată

documentația cerută la Registrul Comerțului, obținând majorarea de capital cu

contravaloarea terenurilor.

În concluzie, motivează instanța,

stabilirea impozitului suplimentar pe profit, ca și a penalităților de

întârziere, s-au făcut prin interpretarea eronată a prevederilor legale,

privind majorarea de capital social care nu influențează baza de impozitare

privind impozitul pe profit.

S-a mai motivat că din interpretarea

sistematică a prevederilor legale incidente (art. 1 din Legea nr. 69/1993, art.

16 din Legea nr. 27/1994, art. 16 din O.G. nr. 70/1994, republicată), rezultă

că agenții economici sunt obligați să plătească numai taxă aferentă terenurilor

pe care le dețin, iar nu și impozit pe profit calculat la valoarea acestora,

din moment ce majorarea capitalului social nu a adus venit, societății

reclamante.

Împotriva sentinței au declarat

recurs, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P.C.F.S. a municipiului,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 416 din 2 februarie 2001, a admis

recursurile și a casat sentința atacată, trimițând cauza, spre rejudecare, la

aceeași instanță, cu motivarea că instanța de fond a omis să-și motiveze

soluția, și în ceea ce privește exonerarea reclamantei de la plata T.V.A. și a

majorărilor de întârziere aferente, contrar prevederilor art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ.

Judecând pricina în fond după

casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 968 din 29 iunie 2001, a admis acțiunea, a anulat actele

contestate și a obligat Ministerul Finanțelor să restituie reclamantei, suma de

3.897.777.101 lei reprezentând impozit pe profit și T.V.A. și sumele de

38.977.771 lei și 77.955.542 lei, reprezentând cheltuieli efectuate în

procedura administrativ-jurisdicțională.

Și împotriva ultimei sentințe au

declarat recurs, pârâții Ministerul Finanțelor și D.G.F.P.C.F.S a municipiului

București.

Recursurile au fost admise de către

Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, care, prin

decizia nr. 701 din 20 februarie 2003, a casat hotărârea recurată, cauza fiind

trimisă din nou, spre rejudecare, la aceeași instanță, pe motiv că acțiunea a

fost soluționată fără participarea în proces a Administrației Financiare a sectorului

3 București (în prezent Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3

București), deși aceasta are legitimare procesuală pasivă, pentru că a emis

două dintre actele atacate de reclamantă.

În fond după casare, Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1033 din 25 iunie

2003, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Instanța a reținut că soluția se

impune, în raport cu prevederile art. 4, 5 și 20 din O.G. nr. 70/1994, art. 8

din O.G. nr. 11/1996, art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001 și ale art. 3 pct. 1 C.

proc. civ., cu referire la prevederile art. 3 din Legea nr. 29/1990 și cu

împrejurarea că în declarația pentru impozitul pe profit depusă de reclamantă,

la 15 mai 1996, suma de 3.771.343.495 lei, reprezentând valoarea terenurilor, a

fost scăzută din creșterea de patrimoniu net aferentă anului 1995 și, în acest

fel, nu s-a avut în vedere la calcularea profitului impozabil, și a impozitului

pe profit aferent.

Această din urmă hotărâre a fost

atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanta SC T.N. SA București.

În motivare, recurenta a susținut în

esență, că instanța de fond a omis voit să se pronunțe asupra unor mijloace de

apărare și dovezi administrate care erau hotărâtoare în soluționarea cauzei,

iar sentința este lipsită de suport legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, atât în ceea ce privește impozitul pe profit, cât și T.V.A. și

majorările de întârziere în discuție.

Astfel, instanța fondului și-ar fi

însușit exclusiv punctul de vedere al intimaților-pârâți, fără a avea în vedere

susținerile sale privind:

- faptul că cel puțin o parte din

impozit și T.V.A., cu majorările aferente, sunt stabilite pentru terenuri

scutite în mod expres de la plata vreunui impozit sau taxă;

- nerespectarea dispozițiilor art. 22

din Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996, intimata modificând

retroactiv destinația sumelor achitate de recurentă;

- faptul că legea impunea doar plata

unor dividende către F.P.S., a impozitelor aferente dividendelor și la plata

unei taxe pe teren, în caz contrar realizându-se o nepermisă dublă impozitare;

- litigiile cu terții, privitoare la

aceste terenuri, amplificate de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2000.

- incidența dispozițiilor H.G. nr. 887/1995

și ale Legii nr. 55/1995.

Recurenta a mai susținut că instanța

a aplicat greșit H.G. nr. 104/1997; a omis să se refere la decizia nr. 1/1996

care îi susținea apărarea, iar intimații au obligat-o în mod eronat, la

înregistrarea majorării capitalului social, la Oficiul Registrului Comerțului, până la sfârșitul anului fiscal, operațiune dificil de realizat

și neprevăzută de nici un text legal.

Criticile formulate sunt

neîntemeiate.

În speță, recurenta-reclamantă a

contestat sumele stabilite în sarcina sa, ca urmare a constatării de către

organele de control, a unei diferențe de impozit pe profit, determinată de

înregistrarea eronată a sumei de 3.771.345.495 lei, drept majorare de capital

social la nivelul anului 1995.

În conformitate cu prevederile art. 3

din O.G. nr. 70/1994, recurenta făcea parte din categoria marilor

contribuabili.

Nu poate fi primită susținerea

recurentei, potrivit căreia profitul impozabil se calculează conform art. 4 din

O.G. nr. 70/1994, republicată, ca diferența dintre veniturile și cheltuielile

aferente, întrucât în această calitate, impozitul său pe profit se determină în

conformitate cu dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 70/1994, coroborate cu cele

ale cap. II din H.G. nr. 974/1994, ca diferență între activul din bilanțul de

la sfârșitul anului fiscal, diminuat cu obligațiile și activul din bilanțul de

la începutul anului fiscal, diminuat cu obligațiile de plată aferente.

Aportul la capitalul social se

deduce din activul bilanțului de la sfârșitul anului fiscal, cu consecința

diminuării masei impozabile și, corespunzător, a impozitului pe profit, numai

cu condiția respectării prevederilor legale care reglementează această

operațiune.

În ceea ce o privește pe recurentă,

acesta a înregistrat în contabilitate, majorarea capitalului social în anul

1995, fără ca această operațiune să fie înregistrată și la Oficiul Registrului Comerțului în același an, ci abia mai târziu, în luna iunie 1996.

S-au încălcat, astfel, dispozițiile

cap. II art. 158 din Legea nr. 31/1990, art. 21 pct. a, art. 22 alin. (1) din

Legea nr. 26/1990, care stabilesc obligația agenților economici, de a

înregistra la Registrul Comerțului, toate modificările sau mențiunile făcute.

Potrivit prevederilor art. 5 din

Legea nr. 26/1990, înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților, de la

data efectuării lor în Registrul Comerțului, iar persoana care are obligația de

a cere înregistrarea, nu poate opune terților, actele ori faptele

neînregistrate.

Din acest motiv, nu poate fi primită

nici susținerea recurentei, referitoare la incidența dispozițiilor H.G. nr. 104/1997,

deoarece conform art. 15 din acest act normativ, hotărârea de guvern se aplică

numai pentru exercițiul financiar al anului 1996, în timp ce recurenta a

înregistrat în contabilitate majorarea capitalului social, în anul 1995:

Având în vedere cele expuse, prima instanță

a concluzionat în mod corect că pârâții au stabilit și menținut în sarcina

recurentei-reclamante, diferența de impozit pe profit și majorările de

întârziere în discuție.

Soluția instanței de fond după

casare, este temeinică și legală, și în ceea ce privește T.V.A. și majorările

de întârziere accesorii.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 8 din O.G. nr. 11/1996, plata obligațiilor bugetare restante

se face în ordinea vechimii acestora, odată cu plata majorărilor de întârziere

aferente fiecărei sume achitate.

Întrucât societatea recurentă nu a

respectat aceste prevederi, în conformitate cu dispozițiile art. 22, 23 și 24

din Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996, organul fiscal a

efectuat stingerea obligațiilor bugetare restante în ordinea vechimii și a

schimbat destinația sumelor, în vederea achitării acestor debite, aducând la

cunoștința recurentei, acest mod de acoperire a creanțelor, prin procesele-verbale

nr. 135.099 din 27 februarie 1998 și nr. 136.333 din 18 martie 1998.

Ca urmare a aplicării eronate de

către societatea recurentă, a O.G. nr. 11/1996 și a Ordinului ministrului

finanțelor nr. 620/1997, organul de control a procedat legal la recalcularea

obligațiilor bugetare reprezentând T.V.A. și a majorărilor de întârziere.

Instanța de fond a dat o corectă

dezlegare și capătului de cerere privind restituirea taxelor achitate în

procedura administrativ-jurisdicțională, întrucât, într-adevăr, potrivit Legii nr.

105/1997, în vigoare la acea dată, restituirea acestor taxe de timbru se putea

face numai în măsura în care contestația sau plângerea erau admise, ceea ce, în

speță, nu s-a întâmplat.

Dând o corectă dezlegare situației

de fapt dedusă judecății și aplicând corespunzător prevederile legale

incidente, instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru

care, în considerarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul

reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC T.N. SA București împotriva sentinței civile nr. 1033 din 25

iunie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 februarie 2005.