ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 955/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată cu data de 28 ianuarie 1999, reclamanta SC T.N. SA București a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor (în prezent Ministerul Finanțelor Publice) și D.G.F.P.C.F.S. București (actualmente Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București): anularea deciziei nr. 15 din 11 ianuarie 1999, emisă de pârât, a dispoziției nr. 175 din 27 mai 1998, a pârâtei și a procesului-verbal nr. 135333 din 18 martie 1998, al Administrației Financiare a sectorului 3 București, precum și obligarea pârâtului, la restituirea sumei de 3.897.747.101 lei, calculată și reținută nelegal, cu cheltuieli de judecată.

Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că, prin actele contestate, pârâții i-au stabilit și menținut nelegal în sarcină și ulterior i-au și încasat, suma de 3.847.777.101 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și majorări de întârziere aferente, pentru majorarea capitalului social cu contravaloarea unor terenuri aflate în administrarea societății, pentru care, până la 31 decembrie 1995, conform prevederilor Legii nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome și societăți comerciale, s-au primit certificate de proprietate. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 714 din 7 iunie 1999, a admis acțiunea, a anulat actele contestate, a obligat Ministerul Finanțelor să restituie reclamantei, suma de 3.897.771.001 lei, reținută ca datorată și încasată prin executare silită și suma de 38.977.771 lei (ordin de plată nr. 10640 din 19 iunie 1998) și pe pârâta D.G.F.P.C.F.S.

București să restituie suma de 77.955.542 lei (ordin de plată nr. 10383 din 9 aprilie 1998), reprezentând taxe de timbru achitate în faza administrativ-jurisdicțională. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin procesul-verbal nr. 136333 din 18 septembrie 1998, organele fiscale au supus impozitării, contravaloarea terenurilor pentru care reclamanta a obținut titluri de proprietate, la data de 31 decembrie 1995, dar că societatea, după aprobarea bilanțului pe anul 1995, depusese toată documentația cerută la Registrul Comerțului, obținând majorarea de capital cu contravaloarea terenurilor. În concluzie, motivează instanța, stabilirea impozitului suplimentar pe profit, ca și a penalităților de întârziere, s-au făcut prin interpretarea eronată a prevederilor legale, privind majorarea de capital social care nu influențează baza de impozitare privind impozitul pe profit.

S-a mai motivat că din interpretarea sistematică a prevederilor legale incidente (art. 1 din Legea nr. 69/1993, art. 16 din Legea nr. 27/1994, art. 16 din O.G. nr. 70/1994, republicată), rezultă că agenții economici sunt obligați să plătească numai taxă aferentă terenurilor pe care le dețin, iar nu și impozit pe profit calculat la valoarea acestora, din moment ce majorarea capitalului social nu a adus venit, societății reclamante. Împotriva sentinței au declarat recurs, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P.C.F.S. a municipiului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 416 din 2 februarie 2001, a admis recursurile și a casat sentința atacată, trimițând cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, cu motivarea că instanța de fond a omis să-și motiveze soluția, și în ceea ce privește exonerarea reclamantei de la plata T.V.A.

și a majorărilor de întârziere aferente, contrar prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Judecând pricina în fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 968 din 29 iunie 2001, a admis acțiunea, a anulat actele contestate și a obligat Ministerul Finanțelor să restituie reclamantei, suma de 3.897.777.101 lei reprezentând impozit pe profit și T.V.A. și sumele de 38.977.771 lei și 77.955.542 lei, reprezentând cheltuieli efectuate în procedura administrativ-jurisdicțională. Și împotriva ultimei sentințe au declarat recurs, pârâții Ministerul Finanțelor și D.G.F.P.C.F.S a municipiului București.

Recursurile au fost admise de către Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, care, prin decizia nr. 701 din 20 februarie 2003, a casat hotărârea recurată, cauza fiind trimisă din nou, spre rejudecare, la aceeași instanță, pe motiv că acțiunea a fost soluționată fără participarea în proces a Administrației Financiare a sectorului 3 București (în prezent Administrația Finanțelor Publice a sectorului 3 București), deși aceasta are legitimare procesuală pasivă, pentru că a emis două dintre actele atacate de reclamantă. În fond după casare, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1033 din 25 iunie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 4, 5 și 20 din O.G. nr. 70/1994, art. 8 din O.G. nr. 11/1996, art. 12 din O.U.G. nr. 13/2001 și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cu referire la prevederile art. 3 din Legea nr. 29/1990 și cu împrejurarea că în declarația pentru impozitul pe profit depusă de reclamantă, la 15 mai 1996, suma de 3.771.343.495 lei, reprezentând valoarea terenurilor, a fost scăzută din creșterea de patrimoniu net aferentă anului 1995 și, în acest fel, nu s-a avut în vedere la calcularea profitului impozabil, și a impozitului pe profit aferent. Această din urmă hotărâre a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamanta SC T.N. SA București.

În motivare, recurenta a susținut în esență, că instanța de fond a omis voit să se pronunțe asupra unor mijloace de apărare și dovezi administrate care erau hotărâtoare în soluționarea cauzei, iar sentința este lipsită de suport legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, atât în ceea ce privește impozitul pe profit, cât și T.V.A. și majorările de întârziere în discuție. Astfel, instanța fondului și-ar fi însușit exclusiv punctul de vedere al intimaților-pârâți, fără a avea în vedere susținerile sale privind: - faptul că cel puțin o parte din impozit și T.V.A., cu majorările aferente, sunt stabilite pentru terenuri scutite în mod expres de la plata vreunui impozit sau taxă; - nerespectarea dispozițiilor art. 22 din Normele metodologice pentru aplicarea O.G.

nr. 11/1996, intimata modificând retroactiv destinația sumelor achitate de recurentă; - faptul că legea impunea doar plata unor dividende către F.P.S., a impozitelor aferente dividendelor și la plata unei taxe pe teren, în caz contrar realizându-se o nepermisă dublă impozitare; - litigiile cu terții, privitoare la aceste terenuri, amplificate de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2000. - incidența dispozițiilor H.G. nr. 887/1995 și ale Legii nr. 55/1995. Recurenta a mai susținut că instanța a aplicat greșit H.G. nr. 104/1997; a omis să se refere la decizia nr. 1/1996 care îi susținea apărarea, iar intimații au obligat-o în mod eronat, la înregistrarea majorării capitalului social, la Oficiul Registrului Comerțului, până la sfârșitul anului fiscal, operațiune dificil de realizat și neprevăzută de nici un text legal.

Criticile formulate sunt neîntemeiate. În speță, recurenta-reclamantă a contestat sumele stabilite în sarcina sa, ca urmare a constatării de către organele de control, a unei diferențe de impozit pe profit, determinată de înregistrarea eronată a sumei de 3.771.345.495 lei, drept majorare de capital social la nivelul anului 1995. În conformitate cu prevederile art. 3 din O.G. nr. 70/1994, recurenta făcea parte din categoria marilor contribuabili. Nu poate fi primită susținerea recurentei, potrivit căreia profitul impozabil se calculează conform art. 4 din O.G. nr. 70/1994, republicată, ca diferența dintre veniturile și cheltuielile aferente, întrucât în această calitate, impozitul său pe profit se determină în conformitate cu dispozițiile art. 5 din O.G.

nr. 70/1994, coroborate cu cele ale cap. II din H.G. nr. 974/1994, ca diferență între activul din bilanțul de la sfârșitul anului fiscal, diminuat cu obligațiile și activul din bilanțul de la începutul anului fiscal, diminuat cu obligațiile de plată aferente. Aportul la capitalul social se deduce din activul bilanțului de la sfârșitul anului fiscal, cu consecința diminuării masei impozabile și, corespunzător, a impozitului pe profit, numai cu condiția respectării prevederilor legale care reglementează această operațiune.

În ceea ce o privește pe recurentă, acesta a înregistrat în contabilitate, majorarea capitalului social în anul 1995, fără ca această operațiune să fie înregistrată și la Oficiul Registrului Comerțului în același an, ci abia mai târziu, în luna iunie 1996. S-au încălcat, astfel, dispozițiile cap. II art. 158 din Legea nr. 31/1990, art. 21 pct. a, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, care stabilesc obligația agenților economici, de a înregistra la Registrul Comerțului, toate modificările sau mențiunile făcute. Potrivit prevederilor art. 5 din Legea nr. 26/1990, înmatricularea și mențiunile sunt opozabile terților, de la data efectuării lor în Registrul Comerțului, iar persoana care are obligația de a cere înregistrarea, nu poate opune terților, actele ori faptele neînregistrate.

Din acest motiv, nu poate fi primită nici susținerea recurentei, referitoare la incidența dispozițiilor H.G. nr. 104/1997, deoarece conform art. 15 din acest act normativ, hotărârea de guvern se aplică numai pentru exercițiul financiar al anului 1996, în timp ce recurenta a înregistrat în contabilitate majorarea capitalului social, în anul 1995: Având în vedere cele expuse, prima instanță a concluzionat în mod corect că pârâții au stabilit și menținut în sarcina recurentei-reclamante, diferența de impozit pe profit și majorările de întârziere în discuție. Soluția instanței de fond după casare, este temeinică și legală, și în ceea ce privește T.V.A. și majorările de întârziere accesorii. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din O.G.

nr. 11/1996, plata obligațiilor bugetare restante se face în ordinea vechimii acestora, odată cu plata majorărilor de întârziere aferente fiecărei sume achitate. Întrucât societatea recurentă nu a respectat aceste prevederi, în conformitate cu dispozițiile art. 22, 23 și 24 din Normele metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 11/1996, organul fiscal a efectuat stingerea obligațiilor bugetare restante în ordinea vechimii și a schimbat destinația sumelor, în vederea achitării acestor debite, aducând la cunoștința recurentei, acest mod de acoperire a creanțelor, prin procesele-verbale nr. 135.099 din 27 februarie 1998 și nr. 136.333 din 18 martie 1998. Ca urmare a aplicării eronate de către societatea recurentă, a O.G.

nr. 11/1996 și a Ordinului ministrului finanțelor nr. 620/1997, organul de control a procedat legal la recalcularea obligațiilor bugetare reprezentând T.V.A. și a majorărilor de întârziere. Instanța de fond a dat o corectă dezlegare și capătului de cerere privind restituirea taxelor achitate în procedura administrativ-jurisdicțională, întrucât, într-adevăr, potrivit Legii nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, restituirea acestor taxe de timbru se putea face numai în măsura în care contestația sau plângerea erau admise, ceea ce, în speță, nu s-a întâmplat. Dând o corectă dezlegare situației de fapt dedusă judecății și aplicând corespunzător prevederile legale incidente, instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în considerarea art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC T.N. SA București împotriva sentinței civile nr. 1033 din 25 iunie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.