ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 918/2010

Asupra recursurile de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la 16

iunie 2008 și precizată ulterior, reclamantul I.C.D. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și

Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, anularea Deciziei nr. 357 din 11

decembrie 2007, admiterea plângerii împotriva procesului-verbal din 15

noiembrie 2001 și exonerarea societății de plata tuturor sumelor stabilite prin

procesul-verbal, și în subsidiar admiterea plângerii și obligarea pârâtei la

soluționarea în fond a contestației.

În motivarea cererii

sale, reclamantul a arătat că până în luna iunie a deținut calitatea de asociat

unic și administrator la S.C. "D." S.R.L.

Ulterior societatea a

intrat în procedura de lichidare judiciară conform Legii nr. 64/1995.

Prin procesul-verbal

din 15 noiembrie 2001, contestat, întocmit de organele de control ale Direcției

de Control Fiscal Arad, au fost stabilite obligații suplimentare de plată în

sarcina persoanei juridice reprezentând impozit pe profit, TVA, penalități și

majorări, precum și 2 amenzi în cuantum total de 22.000.000 ROL.

Mai arată că,

procesul-verbal contestat nu i-a fost comunicat de către Direcția de Control

Fiscal Arad, acesta fiindu-i comunicat, la cererea sa, în data de 13 septembrie

2007.

Prin Decizia din 11

decembrie 2007 a Ministerul Economiei și Finanțelor - Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare Contestațiilor, i s-a respins

contestația formulată împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001, cu

motivarea că reclamantul nu are calitatea de a contesta respectivul

proces-verbal, iar contestația a fost depusă tardiv, cu depășirea termenului

legal de 30 de zile de la data comunicării acestuia, procesul-verbal fiind

comunicat lichidatorului judiciar al societății încă de la data de 14 noiembrie

2001.

Reclamantul a

susținut nelegalitatea actelor contestate, atât sub aspectul sumelor reținute

cât și al greșitei soluționări a plângerii prealabile, arătând că este

îndreptățit să atace procesul-verbal menționat de la data comunicării acestuia.

Pârâtele au formulat

întâmpinări prin care au solicitat respingerea plângerii.

Prin Sentința civilă

nr. 2809 din 23 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul I.C.D.; a anulat Decizia din 11 decembrie 2007 și a obligat pârâta

la soluționarea în fond a contestației administrative și a respins cererea de

anulare a procesului-verbal ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că organul fiscal și-a fundamentat soluția

de respingere a contestației, pe dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr.

13/2001, cu argumentul că doar lichidatorul judiciar S.C. "E." S.R.L.

Arad putea formula contestație, S.C. D. S.R.L. fiind în procedura falimentului.

Or, conform

prevederilor art. 205 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003, în vigoare la

momentul formulării contestației (octombrie 2007), se reține că și reclamantul,

ca persoană care considera că a fost lezată în drepturile sale printr-un act

administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, este îndreptățit la contestație.

S-a apreciat că

dispozițiile legale cu caracter special C. proc. fisc. menționate, se

completează cu dispozițiile cu caracter comun cuprinse în Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ, astfel că reclamantul putea formula contestație

împotriva procesului-verbal după comunicarea acestuia la 13 septembrie 2007.

S-a mai reținut că reclamantul

avea interes, în calitate de persoană fizică, fost administrator al societății

comerciale verificate, să solicite anularea procesului-verbal de control, având

în vedere obligația de plată stabilită în sarcina sa prin Sentința civilă nr.

457 din 18 aprilie 2005 a Tribunalului Arad, respectiv suma de

208.918.441.441.552 ROL din pasivul societății.

Mai mult, instanța de

fond a constatat că pârâtele nu au dovedit împrejurarea că reclamantul a avut

cunoștință de conținutul actului contestat anterior lunii iunie 2007.

Referitor la cererea

privind anularea procesului-verbal de control s-a reținut că aceasta este

inadmisibilă cât timp contestația administrativă nu a fost analizată pe fond.

Împotriva acestei

sentințe considerată netemeinică și nelegală a declarat recurs Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice,

invocând dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentele, au adus,

în esență, aceleași critici sentinței atacate.

În opinia recurentelor-pârâte

instanța de fond greșit a reținut că intimatul era îndreptățit să mai formuleze

în anul 2007 contestație administrativă împotriva procesului-verbal din 15

noiembrie 2001.

Se susține de

recurente că S.C. "D." S.R.L. în sarcina căreia au fost stabilite

obligațiile de plată prin procesul-verbal nr. X/2001 se afla în procedura

prevăzută de Legea nr. 64/1995 la momentul întocmirii acestui act, fapt ce

rezultă din Sentința civilă nr. 747 din 13 septembrie 2001 a Tribunalului Arad

și Încheierea nr. 1441 din 6 decembrie 2001 a aceleiași instanțe, potrivit

cărora s-a dispus intrarea în faliment și s-a ridicat dreptul administratorului

societății de a mai dispune sau administra bunurile debitoarei. Cum

procesul-verbal a fost comunicat lichidatorului judiciar doar acesta îl putea

contesta.

Mai mult, conform

Sentinței nr. 1282 din 11 octombrie 2005 odată cu închiderea procedurii

insolvenței, societatea în cauză a fost radiată.

Prin urmare,

intimatul-reclamant nu mai avea calitatea de a formula plângerea prealabilă.

De asemenea, greșit

s-a apreciat și cu privire la tardivitatea plângerii prealabile formulate

împotriva procesului-verbal nr. X/2001.

Se arată că

intimatul-reclamant a luat cunoștință de procesul-verbal în contextul

soluționării cererii de atragere a răspunderii organelor de conducere ale

debitoarei S.C. "D." S.R.L. prin Sentința nr. 457 din 18 aprilie 2005

împotriva căreia a formulat recurs, astfel că excepția tardivității plângerii

prealabile este întemeiată.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor

Publice Arad a criticat sentința și pentru faptul că nu cuprinde motivele pe

care se sprijină.

Intimatul-reclamant a

formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor ca

nefondate, arătând că avea calitatea de a ataca respectivul proces-verbal

pentru că este evidentă vătămarea sa prin acest act.

De asemenea,

tardivitatea plângerii prealabile în mod corect a fost soluționată întrucât în

raport de data comunicării procesului-verbal, plângerea este în termen.

Hotărârile

judecătorești nu fac dovada că a avut cunoștință de acest act, cu atât mai mult

cu cât, urmare a executării unei pedepse privative de libertate, judecata s-a

făcut în lipsa sa.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând sentința recurată prin prisma criticilor

formulate a înscrisurilor ce se află la dosarul cauzei, a dispozițiilor legale

incidente, cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., apreciază ca fiind fondate recursurile formulate pentru considerentele ce

vor fi expuse.

Critica ce vizează

situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este fondată.

Prin Sentința nr. 747

din 13 ianuarie 2001, Tribunalul Arad a deschis procedura prevăzută de Legea

nr. 64/1995 împotriva debitoarei S.C. "D." S.R.L. și a desemnat

administrator judiciar S.C. "E." S.R.L. Arad, cu mențiunea de a

conduce "în tot" activitatea debitoarei.

Din înscrisurile care

există la dosarul cauzei, rezultă că procesul-verbal din 12 noiembrie 2001 a

fost comunicat administratorului judiciar al S.C. "D." S.R.L., fapt

de altfel necontestat, iar acesta nu l-a contestat conform art. 3 și 4 alin.

(1) din O.U.G. nr. 13/2001 în vigoare la aceea dată.

Ulterior, prin

încheierea din 6 decembrie 2001 a Tribunalului Arad s-a dispus deschiderea

procedurii falimentului împotriva aceleiași debitoare, fiind numit lichidator

judiciar tot S.C. "E." S.R.L.

De asemenea, s-a

dispus și ridicarea de drept, a dreptului administratorului societății

debitoare de a mai dispune și administra bunurile acesteia, în temeiul art. 78

din Legea nr. 64/1995.

Prin Sentința nr.

1282 din 11 octombrie 2005 a Tribunalului Arad, s-a închis procedura

falimentului debitoarei, care a și fost radiată.

În raport de situația

de fapt expusă, în mod corect s-a reținut în decizia contestată că plângerea

prealabilă împotriva procesului-verbal din 15 noiembrie 2001, putea fi

formulată în condițiile O.U.G. nr. 13/2001, privind soluționarea contestațiilor

împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de

organele Ministerului Finanțelor Publice, de lichidatorul judiciar al

debitoarei, căreia îi fusese comunicat acest act la 14 noiembrie 2001, întrucât

dreptul de administrare al administratorului debitoarei încetează de drept la

data intrării în faliment, conform art. 78 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la

acest moment, iar lichidatorul judiciar putea uza la acea dată de procedura

instituită de O.U.G. nr. 13/2001.

Este adevărat că prin

Sentința nr. 457/2005 a Tribunalului Arad rămasă irevocabilă prin Decizia nr.

87/R/2006 a Curții de Apel Timișoara reclamantul a fost obligat să plătească

debitoarei suma de 208.918.441.152 ROL reprezentând pasivul societății,

definitivat prin tabelul creanțelor în care figura creditoare și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Arad și cu suma din procesul-verbal.

Din Decizia nr.

419/R/2006 a Curții de Apel Timișoara cât și din Decizia nr. 87/R/2006 rezultă

că reclamantul avea cunoștință de creanța Direcției Generale a Finanțelor

Publice Arad întrucât recursurile formulate de acesta, care au fost respinse

prin aceste decizii vizau cereri ale Direcției Generale a Finanțelor Publice

Arad în calitate de creditor pentru debite ce includeau sumele contestate.

Astfel, susținerile reclamantului referitoare la momentul luării la cunoștință

despre sumele impuse la plată prin procesul-verbal nr. X/2001, ca fiind acel al

comunicării procesului-verbal în 2007, nu pot fi reținute.

În consecință,

pretinsa vătămare a reclamantului în raport de Sentința nr. 457/2005 și Decizia

nr. 87/R/2005 putea fi invocată de acesta la acel moment, ori, plângerea a fost

formulată abia în anul 2007 cu depășirea oricăror termene de contestare a

procesului-verbal.

Faptul că se afla în

executarea unei pedepse privative de libertate nu reprezintă o justificare

obiectivă, întrucât aceasta își putea exercita drepturile procesuale la care se

considera îndreptățit.

În raport de cele

expuse, aprecierile instanței de fond cu privire la aceste aspecte criticate

prin cererea de recurs, și implicit cu privire la nelegalitatea Deciziei nr.

357/2007 contestată, sunt eronate.

Prin urmare, sentința

recurată este nelegală din perspectiva criticilor formulate.

Critica ce vizează

situația prevăzută de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. nu poate fi reținută

întrucât sentința atacată respectă cerințele art. 261 C. proc. civ.

Față de cele reținute

cât și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se vor admite

recursurile formulate, se va casa sentința recurată și se va respinge acțiunea

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad împotriva Sentinței civile nr. 2709 din 23 iunie 2009 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și pe fond respinge acțiunea, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2010