ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5736/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului București la data de 12 mai 2003, M.B. a chemat în judecată pârâta, R.B. SA, solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 1.456.628.444 lei, din care, 531.311.772 lei, reprezentând taxă de concesionare datorată pentru perioada 1999 – 2001; 693.214.343 lei, reprezintă majorări și penalități de întârziere, calculate pentru perioada 2000 – 30 noiembrie 2002, datorate pentru neachitarea taxei de concesionare și 246.288.356 lei, reprezintă majorări și penalități de întârziere datorate pentru achitarea cu întârziere a profitului minim garantat. La data de 6 iunie 2003, R.B.

SA a depus la dosar cerere reconvențională, precizată la data de 24 septembrie 2003, prin care a solicitat să se constate existența dreptului său de folosință asupra suprafeței de 43,09 m.p. și inexistența dreptului de folosință al băncii asupra suprafețelor de teren care nu sunt aferente spațiilor bancare și obligarea pârâtului reconvențional M.B. la încheierea unui act adițional la menționatul contract de asociere, prin care să se modifice clauza cuprinsă în Capitolul VIII lit. b), în sensul de a stabili în sarcina reclamantei reconvenționale obligația de plată a taxei de concesiune pentru suprafața de 43,09 mp teren, aferentă spațiilor bancare, proprietatea acesteia.

Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 2030, pronunțată la data de 11 februarie 2004, în dosarul nr. 695/2004 a respins excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, invocată de pârâtul reconvențional prin întâmpinare și, deopotrivă, a respins cererea principală și cererea reconvențională ca fiind neîntemeiate.

Spre a hotărî astfel instanța de fond a reținut, în soluționarea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale, că prin aceasta s-a solicitat constatarea existenței /inexistenței unui drept iar, pe fond, cu referire la cererea principală: că între părți nu s-a încheiat un contract de concesiune iar contractul, are ca obiect asocierea părților în vederea terminării lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și exploatarea distinctă, de către părțile contractante, dispozițiile menționate la Cap. VIII nefiind de natură a atesta existența unui asemenea contract, cele prevăzute de art. 12, cu privire la penalități, nu se referă la taxa de concesiune, iar evocatul contract nu cuprinde clauze privind achitarea profitului minim garantat sau sancțiuni pentru achitarea cu întârziere a acestuia și, cu referire la cererea reconvențională, a apreciat că, față de obiectul și dispozițiile contractului în litigiu, solicitările reclamantei reconvenționale formulate prin primele capete de cerere, astfel cum a fost precizată, sunt neîntemeiate, întrucât obiectul acestuia nu îl constituie o suprafață de teren, iar instanța nu se poate substitui voinței părților spre a admite al treilea capăt al cererii reconvenționale.

Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 482, pronunțată la data de 29 septembrie 2004, în dosarul nr. 695/2004, a respins, ca fiind nefondate, atât cererea de apel formulată de reclamant împotriva sentinței tribunalului cât și cererea de aderare la apel formulată de pârâta reclamantă reconvențională. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut, în esență, referindu-se la cererea de apel, că prin vânzarea spațiilor cu destinație de locuințe s-a transmis și folosința terenului aferent acestora, astfel că obligația achitării taxei de folosință a terenului revine proprietarului imobilului și nu pârâtei R.B. SA, iar în ce privește cererea de aderare la apel a apreciat că soluția dată de instanța de fond cererii reconvenționale este corectă, față de obiectul contractului de asociere și principiul libertății voinței juridice.

Împotriva evocatei decizii a formulat recurs apelantul-reclamant, M.B., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea acestei cereri s-a criticat modul în care instanța de apel a interpretat înscrisurile administrate în probațiune, critică ce nu mai poate fi valorificată pe calea recursului după abrogarea pct. 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 și lipsa rolului său activ prin faptul de a nu fi dispus, în cauză, efectuarea unei expertize contabile, conform cerințelor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., nesocotite, critică ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nedezvoltând, conform cerințelor legale motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc.

civ. spre a putea fi examinate. Intimata a solicitat prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. Recursul este nefondat. Astfel, măsura refacerii, completării probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea unei probe noi în apel, propuse în conformitate cu art. 292 C. proc. civ., poate fi dispusă de instanța de apel numai dacă aceasta le consideră necesare pentru soluționarea cauzei, așa cum rezultă, explicit, din art. 295 alin. (2) C. proc. civ. Este de observat că apelantul-reclamant a solicitat în susținerea cererii sale de apel doar proba cu înscrisuri, încuviințată de instanța de control judiciar în considerarea precizatelor dispoziții legale nu și proba cu expertiză contabilă.

Cum în speța dedusă judecății ordonarea, din oficiu, a administrării probei cu expertiză contabilă nu-și găsește justificare, dovadă făcând în acest sens chiar dezinteresul apelantului reclamant, care nu a înțeles să solicite această probă, în condițiile art. 292 C. proc. civ., nu poate fi primită critica ce vizează incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind încălcarea de către instanța de apel a principiului rolului activ, știut fiind că acesta nu este un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părților. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.B., împotriva deciziei nr. 482 din 29 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.