ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.11.2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5736/2005

HOTĂRÂRE
30.11.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5736/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului

București la data de 12 mai 2003, M.B. a chemat în judecată pârâta, R.B. SA,

solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 1.456.628.444 lei,

din care, 531.311.772 lei, reprezentând taxă de concesionare datorată pentru

perioada 1999 – 2001; 693.214.343 lei, reprezintă majorări și penalități de

întârziere, calculate pentru perioada 2000 – 30 noiembrie 2002, datorate pentru

neachitarea taxei de concesionare și 246.288.356 lei, reprezintă majorări și

penalități de întârziere datorate pentru achitarea cu întârziere a profitului

minim garantat.

La data de 6 iunie 2003, R.B. SA a

depus la dosar cerere reconvențională, precizată la data de 24 septembrie 2003,

prin care a solicitat să se constate existența dreptului său de folosință

asupra suprafeței de 43,09 m.p. și inexistența dreptului de folosință al băncii

asupra suprafețelor de teren care nu sunt aferente spațiilor bancare și

obligarea pârâtului reconvențional M.B. la încheierea unui act adițional la

menționatul contract de asociere, prin care să se modifice clauza cuprinsă în

Capitolul VIII lit. b), în sensul de a stabili în sarcina reclamantei

reconvenționale obligația de plată a taxei de concesiune pentru suprafața de

43,09 mp teren, aferentă spațiilor bancare, proprietatea acesteia.

Secția a VI-a comercială a

Tribunalului București, prin sentința comercială nr. 2030, pronunțată la data

de 11 februarie 2004, în dosarul nr. 695/2004 a respins excepția

inadmisibilității cererii reconvenționale, invocată de pârâtul reconvențional

prin întâmpinare și, deopotrivă, a respins cererea principală și cererea

reconvențională ca fiind neîntemeiate.

Spre a hotărî astfel instanța de

fond a reținut, în soluționarea excepției inadmisibilității cererii

reconvenționale, că prin aceasta s-a solicitat constatarea existenței /inexistenței

unui drept iar, pe fond, cu referire la cererea principală: că între părți nu

s-a încheiat un contract de concesiune iar contractul, are ca obiect asocierea

părților în vederea terminării lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune

și exploatarea distinctă, de către părțile contractante, dispozițiile

menționate la Cap. VIII nefiind de natură a atesta existența unui asemenea

contract, cele prevăzute de art. 12, cu privire la penalități, nu se referă la

taxa de concesiune, iar evocatul contract nu cuprinde clauze privind achitarea

profitului minim garantat sau sancțiuni pentru achitarea cu întârziere a

acestuia și, cu referire la cererea reconvențională, a apreciat că, față de

obiectul și dispozițiile contractului în litigiu, solicitările reclamantei

reconvenționale formulate prin primele capete de cerere, astfel cum a fost

precizată, sunt neîntemeiate, întrucât obiectul acestuia nu îl constituie o

suprafață de teren, iar instanța nu se poate substitui voinței părților spre a

admite al treilea capăt al cererii reconvenționale.

Secția a VI-a comercială a Curții de

Apel București, prin decizia comercială nr. 482, pronunțată la data de 29

septembrie 2004, în dosarul nr. 695/2004, a respins, ca fiind nefondate, atât

cererea de apel formulată de reclamant împotriva sentinței tribunalului cât și

cererea de aderare la apel formulată de pârâta reclamantă reconvențională.

Pentru a pronunța această decizie

instanța de apel a reținut, în esență, referindu-se la cererea de apel, că prin

vânzarea spațiilor cu destinație de locuințe s-a transmis și folosința

terenului aferent acestora, astfel că obligația achitării taxei de folosință a

terenului revine proprietarului imobilului și nu pârâtei R.B. SA, iar în ce

privește cererea de aderare la apel a apreciat că soluția dată de instanța de

fond cererii reconvenționale este corectă, față de obiectul contractului de

asociere și principiul libertății voinței juridice.

Împotriva evocatei decizii a

formulat recurs apelantul-reclamant, M.B., invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea acestei cereri s-a

criticat modul în care instanța de apel a interpretat înscrisurile administrate

în probațiune, critică ce nu mai poate fi valorificată pe calea recursului după

abrogarea pct. 11 al art. 304 prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000 și

lipsa rolului său activ prin faptul de a nu fi dispus, în cauză, efectuarea

unei expertize contabile, conform cerințelor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.,

nesocotite, critică ce poate fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., recurenta nedezvoltând, conform cerințelor legale motivele

invocate, prevăzute de art. 304 pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ. spre a putea fi

examinate.

Intimata a solicitat prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

temeinică și legală.

Recursul este nefondat.

Astfel, măsura refacerii,

completării probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea

unei probe noi în apel, propuse în conformitate cu art. 292 C. proc. civ.,

poate fi dispusă de instanța de apel numai dacă aceasta le consideră necesare

pentru soluționarea cauzei, așa cum rezultă, explicit, din art. 295 alin. (2) C.

proc. civ.

Este de observat că

apelantul-reclamant a solicitat în susținerea cererii sale de apel doar proba

cu înscrisuri, încuviințată de instanța de control judiciar în considerarea

precizatelor dispoziții legale nu și proba cu expertiză contabilă.

Cum în speța dedusă judecății ordonarea,

din oficiu, a administrării probei cu expertiză contabilă nu-și găsește

justificare, dovadă făcând în acest sens chiar dezinteresul apelantului

reclamant, care nu a înțeles să solicite această probă, în condițiile art. 292 C.

proc. civ., nu poate fi primită critica ce vizează incidența art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., privind încălcarea de către instanța de apel a principiului rolului

activ, știut fiind că acesta nu este un mijloc de promovare a conduitei

procesuale arbitrare a părților.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul

declarat în cauză.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta M.B., împotriva deciziei nr. 482 din 29 septembrie 2004

a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2005.

Sursă