ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1195/2011

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18/D din 21 ianuarie 2011

Tribunalul Bacău, secția penală, a dispus printre altele, în baza art. 33 lit.

a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen. contopirea

pedepselor reținute în sarcina inculpatului H.M. urmând ca acesta să execute

pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare și 2 ani pedeapsă complementară

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen. și a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), C. pen. în

condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., în baza art. 33

lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.

contopirea pedepselor reținute în sarcina inculpatului B.S. urmând ca acesta să

execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsă

complementară interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C.

pen. și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), C.

pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., în baza

art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen.

contopirea pedepselor reținute în sarcina inculpatului B.G.V. urmând ca acesta

să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare și 2 ani pedeapsă

complementară interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), C.

pen. și a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), C.

pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apel,

inculpații H.M., B.G.V. și B.S. care formează obiectul dosarului nr.

8475/110/2010 al Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

La termenul de judecată di data de 17 martie 2011,

fixat pentru judecarea apelurilor, instanța de control judiciar, respectiv

Curtea de Apel Bacău verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive,

a menținut starea de arest a inculpaților în temeiul art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea

atacată cu recurs în prezenta cauză.

Împotriva acestei încheieri, inculpații H.M., B.G.V.

și B.S. au declarat recurs solicitând admiterea recursurilor, casarea

încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive.

Apărătorul recurentului inculpat B.G.V. a mai

solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi țara sau localitatea.

Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate,

cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. pro. pen.

și dispoziția Curții de Apel Bacău dată în încheierea atacată, constată că

recursurile declarate de inculpați sunt nefondate pentru următoarele

considerente:

Cu privire la această dispoziție a instanței, Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la

libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.

De la această regulă, există însă excepția privării

licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și

limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului

invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau

reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente,

atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau

când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-1 împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia

privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la

aplicabilitatea dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca,

arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de

fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie

să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea

individului împotriva arbitrariului.

Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei

persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.

În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată

respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și

exigențele ce decurg din prevederile Convenției.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de

control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia

arestării preventive.

Conform alin. (3) al aceluiași articol „când instanța

constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării

preventive".

În cauză, așa cum rezultă din încheierea atacată,

instanța de apel a constatat că temeiurile de fapt și de drept, care au stat la

baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea

de libertate a inculpaților.

Înalta Curte constată că, în raport de modul de

operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, în

sensul că inculpatul B.G.V. în complicitate cu alte persoane, prin substituire

de persoană a obținut procuri notariale false în baza cărora au încercat să o

inducă în eroare pe partea vătămată R.G. încercând să-i vândă acestuia imobilul

proprietatea lui B.G., urmând a cauza un prejudiciu de 155.000 Euro, inculpatul

B.S. împreună cu inculpatul T.G. au redactat în fals un antecontract de vânzare

cumpărare între vânzător B.G. și cumpărător inculpat B.S., semnat în calitate

de martor de inculpatul T.G., document pe care l-au folosit în instanță,

solicitând recunoașterea documentului ca act autentic, în vederea producerii de

consecințe juridice, în cuantum de 70.000 Euro, în dauna părții vătămate B.G.,

inculpatul H.M. în perioada septembrie-octombrie 2008, în baza aceleiași

rezoluții infracționale unice, în complicitate cu alte persoane și determinând

pe inculpatul B.G.V. pentru ca acesta, prin substituire de persoană să obțină

procuri notariale în fals în baza cărora a încercat să inducă în eroare pe

partea vătămată R.G. prin vânzarea către acesta a imobilului proprietatea lui B.G.,

urmând a cauza un prejudiciu de 155.000; cât și faptul că pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunile pe care inculpații le-au săvârșit, este pedeapsa cu

închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și

neîncredere în buna desfășurare a justiției.

Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă

că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție

de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate

rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunilor de care sunt

învinuiți inculpații, din reacția publică la comiterea unor astfel de

infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte

persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai

faptelor respective.

In acord cu prima instanță, Înalta Curte apreciază că

sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 300

2

coroborat cu art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în

continuare, privarea de libertate a inculpaților.

Se reține, de asemenea, că menținerea arestării

preventive a inculpaților nu contravine dreptului la libertate ocrotit de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar

pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptelor, modalitatea

concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează

aceste fapte, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la

care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri

suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită,

respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

In același sens, Înalta Curte reține că, în cauză,

menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție

și nici dreptul inculpaților de a fi judecați într-un termen rezonabil,

limitarea libertății acestora încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.

Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara/localitatea, formulată de

către recurentul inculpat B.G.V., prin apărătorul desemnat din oficiu, se

constată următoarele:

Conform art. 139 alin. (2) C. pro. pen., măsura

preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor

legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de

îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, Înalta Curte

apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea

prevederilor legale [art. 143 și art. 148 lit. f), art. 149

1

C.

proc. pen.], neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea

în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar

luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a

procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunii pentru care

inculpatul este cercetat.

Înalta Curte conform art. 385

15

alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații H.M., B.G.V. și B.S. împotriva încheierii din 17 martie 2011 a

Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în

dosarul nr. 8475/110/2010.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga

recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei

hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații

H.M., B.G.V. și B.S. împotriva încheierii din 17 martie 2011 a Curții de Apel

Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr.

8475/110/2010.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte

200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte

100 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 martie 2011.