ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2382/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la instanță la data de 12 septembrie 2006, scutită de taxă de timbru, reclamantul G.C. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.000.000 euro și a unei rente viagere de 5000 euro/lună. În motivarea cererii arată reclamantul că în data de 21 decembrie 2000 a fost reținut pentru o durată de 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind acuzat pe nedrept de săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de distrugere și nedenunțare a respectivei infracțiuni. Mai arată că în data de 22 decembrie 2000 a fost arestat preventiv, măsura fiind revocată de Tribunalul Bihor șapte zile mai târziu prin Decizia penală nr. 403/R din 29 decembrie 2000 dată în Dosar nr. 8177/2000.

Arată apoi, că a fost și judecat pentru faptele de mai sus, fiind achitat încă de la prima instanță prin sentința penală nr. 489 din 23 decembrie 2003 dată de Tribunalul Gorj, sentință rămasă definitivă prin respingerea apelului și a recursului prin Decizia penală nr. 279 din 02 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, respectiv Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Subliniază reclamantul că reținerea și arestarea sa pe nedrept i-au adus greve prejudicii concretizate în special în agravarea stării sale de sănătate precum și apariția unor afecțiuni grave. Totodată mai subliniază că aceste stări de boală declanșate și agravate de represiunea nedreaptă la care a fost supus îl împiedică să-și desfășoare activitatea în condiții de maximă eficiență provocâdu-i o suferință foarte mare în continuare.

În drept au fost invocate art. 504 - 506 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ. Pârâtul Statul Român prin M.F.P. a formulat întâmpinare și nu si-a precizat poziția procesuală în cauză. Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin ordonanța din 22 decembrie 2000, dată în Dosar nr. 471/P/1999, a dispus arestarea preventivă a reclamantului G.C. începând cu data de 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și nedenunțarea infracțiunii. Tribunalul Bihor prin Decizia penală nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării preventive și punerea reclamantului în liberate.

Prin urmare durata arestării preventive a reclamantului a fost de 7 zile. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de distrugere și nedenunțare a infracțiunii, în urma judecării fiind achitat de către Tribunalul Gorj prin sentința pen. nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul disp. art. 10 lit. c) - C. proc. pen, sentința fiind menținută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală nr. 279 din 02 iunie 2004 și apoi de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005. Art. 504 C. proc. pen. prevede cazurile care dau dreptul la repararea pagubei.

Astfel, are dreptul la repararea pagubei în primul rând persoana care a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească dacă în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare pentru faptele pentru care s-a dispus anterior condamnarea sa. De asemenea, are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. În speță, instanța apreciază că arestarea pe nedrept a reclamantului i-a produs acestuia suferința pe plan moral și social de natură să-i lezeze demnitatea și onoarea. Este de știut că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, lezând cele mai importante valori care definesc personalitatea umană.

La aprecierea cuantumului daunelor morale ce urmează a i se acorda reclamantului instanța va urmări și reparația stării de angoasă, de neplăceri și incertitudini rezultate din procedura judiciară derulată împotriva acestuia, al cărui durată nu poate fi apreciată ca fiind deloc rezonabilă (din 1999 până în 2005) ceea ce contravine prev. art. 6 din C.E.D.O. Solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtului la plata unei sume periodice lunare, nu va fi primită, aceasta fiind legată de un eventual prejudiciu material, suferit, care însă nu a fost dovedit. Față de aceste aspecte, instanța apreciază că arestarea nelegală a reclamantului și procedura judiciară demarată împotriva sa, a antrenat atingeri grave dreptului reclamantului la libertate și siguranța, pentru care suma de 30.000 euro, reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suportat.

Față de aceste aspecte, în temeiul disp. art. 504 C. proc. civ. acțiunea va fi admisă în parte, conform dispozitivului prezentei. Împotriva sentinței au declarat recursuri Direcția generală a finanțelor publice Bihor și G.C. Prin sentința civilă nr. 361/ C din 19 noiembrie 2008, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.E.F.P. și în consecință: A dispus obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantului a sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale. Fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentința, instanța de fond a reținut că, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin ordonanța din 22 decembrie 2000, dată în Dos.

nr. 471/P/1999, a dispus arestarea preventivă a reclamantului G.C. începând cu data de 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și nedenunțarea infracțiunii. Tribunalul Bihor prin Decizia penală nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării preventive și punerea reclamantului în liberate, prin urmare durata arestării preventive a reclamantului a fost de 7 zile. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis in judecată pentru comiterea infracțiunii de distrugere și nedenunțare a infracțiunii, în urma judecării fiind achitat de către Tribunalul Gorj prin sentința penală nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul disp.

art. 10 lit. c) - C. proc. pen., sentința fiind menținută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală nr. 279 din 02 iunie 2004 și apoi de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005. Art. 504 C. proc. pen. prevede cazurile care dau dreptul la repararea pagubei, astfel, are dreptul la repararea pagubei în primul rând persoana care a fost condamnată definitiv printr-o hotărâre judecătorească dacă în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare pentru faptele pentru care s-a dispus anterior condamnarea sa. De asemenea, s-a mai apreciat că, reclamantul are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

În speță, prima instanță a reținut că arestarea pe nedrept a reclamantului i-a produs acestuia suferința pe plan moral și social de natură să-i lezeze demnitatea și onoarea, știindu-se că orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și profesional, lezând cele mai importante valori care definesc personalitatea umană. La aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului, prima instanță a urmărit și reparația stării de angoasă, de neplăceri și incertitudini rezultate din procedura judiciară derulată împotriva acestuia, al cărui durată nu poate fi apreciată ca fiind deloc rezonabilă (din 1999 până în 2005) ceea ce contravine prev. art. 6 din C.E.D.O.

Solicitarea reclamantului de a se dispune obligarea pârâtului la plata unei sume periodice lunare, nu a fost primită de instanța de fond, aceasta fiind legată de un eventual prejudiciu material, suferit, care însă nu a fost dovedit. Față de aceste aspecte, instanța de fond a apreciat că arestarea nelegală a reclamantului și procedura judiciară demarată împotriva sa, a antrenat atingeri grave dreptului reclamantului la libertate și siguranța, pentru care suma de 30.000 euro, reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului moral suportat. Față de aceste aspecte, în temeiul disp. art. 504 C. proc. civ. acțiunea a fost admisă în parte, conform dispozitivului prezentei. Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs - recalificat conform art. 84 C. proc.

civ. de instanță ca apel (față de câtimea daunelor solicitate de parte, miliarde lei); -reclamantul G.C. - solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței în sensul majorării daunelor la 2.000 000 euro și o rentă viageră de 5000 euro lunar începând cu 21 decembrie 2000. Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea M.F.P. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței. Prin motivele de apel s-a invocat de către reclamantul G.C. că durata urmăririi penale și a proceselor purtate de 4 ani 3 luni nu este rezonabilă în sensul art. 6 al C.E.D.O., actele medicale confirmă că anterior arestării nu a avut boală psihică, după aceea a fost pacient în Oradea, Cluj, Italia, boala fiind asociată cu frica de persoane ce reprezintă autoritatea, fiind și epileptic.

Cazul său a fost publicat în mai multe ziare cu poza sa, a fost făcut mafiot, iar suma acordată nu-i repară prejudiciul material, moral suferit, bolile sunt nevindecabile se impune o despăgubire lunară de la arestare. Nu i-au fost acordate cheltuielile de judecată de 10.000 euro ocazionate cu derularea urmăririi penale și judecarea cauzei în trei instanțe. Nu s-a motivat în drept apelul. Apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea M.F.P., prin motivele de apel a invocat că, potrivit Ordonanței din Dosar nr. 471/P/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, reclamantul a avut mandat de arestare preventivă pe perioada 22 decembrie 2000 - 21 ianuarie 2001, fiind dispusă revocarea prin Decizia penală nr. 403/R/2000 la 29 decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor și punerea în libertate, deci durata arestării preventive a fost de 7 zile.

Potrivit art. 504 pct. 1 C. proc. pen., persoana ce a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre de achitare, iar pct. 2 stabilește că are dreptul la repararea pagubei și persoana ce în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i-a fost restrânsă libertatea în mod nelegal, însă, doar în cazurile limitativ prevăzute la pct. 3 - privarea, restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie să fie stabilită prin ordonanță a procurorului, de revocare a măsurii privative de libertate, de scoatere de sub urmărire sau încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) - h), C. proc.

pen., ori, reclamantul a fost achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. nu în baza art. 10 lit. j) C. proc. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen. Referitor la cuantumul sumei solicitate, se impune nu doar o apreciere globală subiectivă a sumei ce se consideră că se cuvine ci și cuantumul reprezentat de prejudiciul moral suferit, dovada acestora ce în speță lipsește, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei, chiar practica judiciară a C.E.D.O. a apreciat că prejudiciul moral se stabilește prin apreciere, nu una de ordin general ci potrivit unor criterii rezultând din cazul concret dedus judecății, bazat pe probe, fiind necesar un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale au fost afectate.

S-au invocat în drept dispozițiile art. 504 C. proc. pen. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin motivele de apel a invocat că art. 504 - 507 C. proc. pen. reglementează procedura specială prin care persoana față de care s-a făcut actul de justiție cu încălcarea legii, să poată cere Statului repararea prejudiciilor materiale și morale suferite, la stabilirea întinderii reparației se ține seama - art. 505 C. proc. pen. - de durata privării de libertate, a restrângerii de libertate suferită, a consecințelor produse asupra persoanei ori familiei. Reparația constă în plata unei sume de bani sau ținându-se seama de condițiile celui îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse.

Este criticabilă sentința sub aspectul daunelor morale stabilite de 30.000 euro întrucât arestarea a fost doar de 7 zile, se impunea nu doar o apreciere globală a celor acordate ci precizarea cuantumului prejudiciului moral suferit dovada acestuia, suma acordată este exagerată, nu s-a avut în vedere practica Instanței Supreme ce a apreciat că prejudiciul moral se acordă printr-o apreciere nu de ordin general, astfel instituția răspunderii civile delictuale se poate transform într-un izvor de îmbogățire fără just temei. S-a invocat în drept art. 504 - 507 C. proc. pen.

Examinând decizia apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele: Potrivit Deciziei penale nr. 403/ R din 29 decembrie 2000, pronunțată în Dosar nr. 8177/2000 al Tribunalului Bihor, s-a dispus revocarea arestării preventive luată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor prin mandatul de arestare preventivă nr. 381 din 22 decembrie 2000, împotriva apelantului reclamant G.C. Se reține din considerentele acesteia, că s-a dispus arestarea prin ordonanța din 22 decembrie 2000 în Dosar nr. 471/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor începând cu 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracțiunilor de instigare la distrugere prin incendiere și nedenunțarea infracțiunii de omor, fapte prevăzute de art. 25 C. pen.

raportat la art. 217 alin. (4), art. 262 C. pen., concluzionându-se astfel că s-a încălcat art. 149 C. proc. pen. întrucât arestarea s-a dispus pentru 31 zile în loc de maximul de 30 zile cât era prevăzut în acest sens, iar, pe de altă parte, acuzele aduse se bazau pe o singură declarație a unui alt inculpat, într-un alt dosar - R.A. -probă ce s-a apreciat ca nefiind suficientă a justifica privarea de libertate. Ulterior, prin rechizitoriul din 9 iulie 2002 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 471/P/1999 s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului reclamant pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (4) C. pen., art. 262 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., alături de alte 3 persoane, dosarul penal fiind strămutat la Tribunalul Gorj la 18 februarie 2003 de Curtea Supremă de Justiție.

Prin sentința penală nr. 489 din 23 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosar nr. 1131/2003, s-a dispus achitarea reclamantului apelant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 217 alin. (4), în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 262 C. pen., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., reținându-se totodată că a fost arestat în perioada 21 decembrie 2000 - 29 decembrie 2000, deci 7 zile. Această sentință a fost păstrată prin respingerea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, prin Decizia penală nr. 279 din 2 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Art. 504 C. proc.

pen., în alin. (1) stabilește că, persoana ce a fost condamnată definitiv, are dreptul la repararea pagubei suferite din partea statului, dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre de achitare definitivă, iar alin. (2) stabilește că are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul urmăririi penale a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Alin. (3) din art. 504 C. proc. pen.

prevede că, privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j), ori, prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j). Conform celor expuse mai sus, măsura arestării preventive a fost revocată prin hotărâre a instanței - Tribunalul Bihor, mai mult, s-a dispus achitarea sa pentru infracțiunile raportat la care a fost trimis în judecată, în mod corect față de acest aspect instanța de fond a reținut incidența art. 505 alin. (3) C. proc.

pen., Criticile apelantei D.G.F.P. Bihor fiind astfel nefondate. Situațiile expuse de această apelantă se referă la alte aspecte, la cele de încetare a urmării penale, a neincidenței în speță. Măsura arestării preventive pentru 31 de zile a fost apreciată ca fiind nelegală, în primul rând pentru că depășea termenul maxim de 30 de zile, iar pe de altă parte, probele au fost apreciate ca fiind insuficiente astfel că, pentru cele 7 zile în care reclamantul a fost arestat nelegal erau, sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen., mai mult, s-a dispus achitarea sa de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Art. 3 din art. 504 C. proc. pen. prevede mai multe situații din care cea de achitare printr-o hotărâre a instanței, definitive - cazul de față, fără a se indica în baza cărei litere din art. 10 C. proc.

pen., prevăzându-se totodată și situațiile în care s-a pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal în baza art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. Ca urmare, pentru a face incidente dispozițiile art. 504 C. proc. pen. se impune existența unei hotărâri de achitare - ce în speță există, sau de încetare a procesului penal în baza art. 10 alin. (1) lit. j), fiind deci două situații juridice diferite raportat la care se face de către apelant o confuzie între achitare și încetare a procesului penal. Art. 505 C. proc. pen. prevede că, la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de libertate, a restrângerii de libertate suportată, a consecințelor produse asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate, ori a cărei libertate a fost restrânsă, reparație ce constă în plata unei sume de bani sau constituirea unei rente viagere, reparație suportată de stat prin M.F.P.

Nu există însă o dispoziție legală internă sau internațională care să precizeze modul de calcul, câtimea despăgubirilor ce se impun a fi acordate în această materie, o limită minimă sau maximă, însă, instanțele au obligația de-a proceda la o apreciere în funcție de probele administrate, tocmai pentru a nu se ajunge la o situație excesivă a acordării unor sume foarte mari comparativ cu consecințele produse asupra persoanei ori familiei acestuia. Din analiza dispozițiilor art. 504 C. proc. pen., se reține caracterul civil al dreptului la reparație - fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. (art. 998 C. civ. - Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa, art. 1000 C. civ.

alin. (1) - suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră) prevederi ce nu fac distincție între prejudiciul material și cel moral. Raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Bihor - filele 18-23 dosar fond, a concluzionat că apelantul reclamant prezintă multiple afecțiuni cronice interesând sistemul nervos și alte organe, cea mai mare parte din afecțiunile enumerate fiind anterioare date reținerii arestării, încă din 1998, iar în decembrie 1999 avea deja diagnosticul de hemipareză dreaptă, insuficiență circulatorie vertebro-bazilară, cardiopatie ischemică dureroasă și angină pectorală de efort.

Chiar înainte de reținere, în 5 decembrie 2000 prezenta hemipareză dreaptă, ictus ischemic vertebro-bazilar, parapareză spastică, crize comițiale cu caracter temporal. A mai concluzionat raportul că, perioada de reținere a fost defavorabil evoluției afecțiunilor pe care le prezenta, dar aceasta a fost o perioadă scurtă, astfel că, nu se poate preciza cu certitudine că a suferit afecțiuni în urma procedurilor judiciare, desfășurate cu privire la acesta, nu se poate face un raport de cauzalitate între procedura judiciară și afecțiunile acestuia. Ca urmare, din cele expuse reiese faptul că apelantul reclamant suferea de bolile susmenționate, anterior reținerii, arestării sale, însă acestea au fost agravate de procedurile judiciare, fără însă a se putea reține că se impune acordarea unei rente viagere pentru starea de sănătate anterioară.

Nu reiese faptul că în prezent apelantul nu poate să presteze o activitate ce să-i aducă venituri materiale și nici că starea sa de sănătate în acest sens este o consecință a procedurilor judiciare la care a fost supus, criticile în acest sens fiind nefondate. Astfel cum corect a reținut instanța de fond, arestarea, inculparea reclamantului pe nedrept i-a cauzat atât acestuia cât și familiei, suferințe morale și pe plan social, profesional, valori ce definesc personalitatea umană, mai mult, a fost nevoit să consulte mai mulți medici de specialitate datorită agravării sănătății sale, inclusiv în Italia - la Firencze în 3 mai 2004, - fila 45 dosar fond, la Cluj în 4 octombrie 2002 - fila 41, fila 51, având stări depresive asociate cu idei suicidare, crize de pierdere a cunoștinței necesitând însoțitor.

Aceste aspecte medicale sunt anterioare efectuării raportului de expertiză susmenționat și nu confirmă necesitarea acordării unei rente și nici că ar exista un raport cauzal între starea sănătății și procedurile judiciare la care a fost supus, aspecte ce au putut doar determina doar evoluția afecțiunilor. Faptul că i s-a produs prejudicii morale reclamantului reiese nu doar din cele expuse pe plan medical ci și din copiile Z.C., J.B., E.Z., B., - filele 34-45 dosar fond, conform cărora acesta a fost supus unei presiuni mediatice datorită procedurilor judiciare îndreptate împotriva sa, fiind catalogat ca părtaș la ucidere, mafiot, criminal. Aceste aspecte nu pot fi calificate decât de natură a aduce suferințe pe plan psihic și fizic reclamantului, imaginea sa a fost grav afectată, prejudiciu ce necesită a fi reparat conform art. 504 - 505 C. proc.

pen. Sigur că, astfel cum s-a arătat mai sus, nu se poate cuantifica în bani prejudiciul suferit, însă, instanțele au dreptul și obligația de a aprecia ce sumă ar fi echitabilă a acoperi într-o anumită măsură suferințele pricinuite, fără ca prin aceasta să se ajungă la o îmbogățire nejustificată, dar, nici să le acorde într-o sumă excesivă sau derizorie.

Orice probă ce ar fi fost administrată nu ar fi fost în măsură să determine o valoare echitabilă, de stabilire a întinderii prejudiciului, astfel că, instanța de apel, raportat la practica constantă în materie - cauza Tărău/Statului Român - Decizia civilă nr. 40 din 3 martie 2009 și a celei a C.E.D.O., raportat și la faptul că durata procedurii judiciare de peste 5 ani (1999-2005) a încălcat dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 6 al C.E.D.O., va avea în vedere câtimea despăgubirilor acordate anterior în cauză similară (durata arestării în cauza Tărău/Statului Român a fost de 2 zile, cea a procedurilor peste 5 ani, daunele morale acordate fiind doar de 20.000 RON). De altfel, în cauzele Dima/României, Guță/României, Gheorghe Ștefan/României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând încălcarea art. 6 al C.E.D.O.

a acordat daune doar în valoarea cuprinsă între 2.000 euro - 3000 euro, iar în altele până la 5000 euro. Suma de 30.000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale, raportat la durata arestării - 7 zile - durata procedurilor - peste 5 ani de zile, la trauma psihică, fizică suferită, imaginea publică creată în mass-media, față de cele expuse se apreciază ca fiind excesivă, criticile apelanților pârâți fiind fondate. Mai mult, prin faptul că reclamantul a fost achitat de instanță în urma judecării cauzei sale, acest aspect reprezintă în sine o reparație într-o anumită măsură a prejudiciului moral suferit însă, nu este suficient pentru a-i retrage calitatea de victimă prin încălcarea atât a art. 6 al C.E.D.O.

cât și a art. 5 respectiv a art. 504 C. proc. pen., astfel că, instanța de apel consideră că suma de 20.000 RON este suficientă a fi acordată cu titlu de daune morale, sens în care se impune reducerea celor acordate de instanța de fond. Referitor la cheltuielile de judecată ocazionate de procedurile judiciare anterioare achitării în valoare de 10.000 euro, din analiza dosarului de fond, nu se poate reține că s-ar fi făcut dovada ocazionării acestora și nici a altora în această fază procesuală, proba în acest sens îi revenea conform art. 1169 C. civ. - cel ce face o propunere înaintea judecății, trebuie să o dovedească, astfel că, orice critici în acest sens apar ca fiind nefondate. Luând în considerare toate cele expuse, fiind aplicabile dispozițiile art. 296 C. proc.

civ., instanța de apel va admite ca fondate apelurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea M.F.P. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, va respinge ca nefondat apelul declarat de G.C. și în consecință: Va schimba în parte sentința în sensul că va reduce cuantumul daunelor morale acordate de la suma de 30.000 euro la 20.000 RON în sarcina Statului Român prin M.F.P. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței ca fiind legale și temeinice, constatând totodată că apelanții pârâți nu au solicitat cheltuieli de judecată. Prin Decizia civilă nr. 131/ A din 8 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant G.C.

- împotriva sentinței civile nr. 361/ C din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor. A admis ca fondat apelul civil declarat de apelantul Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor Oradea, în reprezentarea Statului Român - M.F.P. București, și apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu G.C. împotriva sentinței civile nr. 361/C din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă în parte în sensul că: Reduce cuantumul daunelor morale acordate reclamantului G.C. în sarcina Statului Român prin M.F.P., de la 30.000 euro la 20.000 RON. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Fără cheltuieli de judecată în apel. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat în termen legal recursuri la data de 5 noiembrie 2009 Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor și la 9 noiembrie 2009 G.C.

prin care au criticat-o sub următoarele aspecte. I. Recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor: În fapt, prin acțiunea promovata de către reclamantul G.C. în contradictoriu cu Statul Roman, reprezentat prin M.F.P., se solicita obligarea Statului Roman la plata sumei de 2.000.000 euro și a unei rente viagere de 5000 euro/lună reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a arestării acestuia. Parchetul de pe langă Tribunalul Bihor, prin Ordonanța din 22 decembrie 2000 dată în Dosar nr. 471/P/1999 a dispus arestarea preventiva a reclamantului G.C. începând cu data de 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prin incendiere și nedenunțarea infracțiunii.

Tribunalul Bihor, prin Decizia penala nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării preventive și punerea reclamantului în libertate. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de distrugere și nedenunțare a infracțiunii, în urma judecării fiind achitat de Tribunalul Gorj prin sentința penală nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc. pen., sentința fiind menținută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penala nr. 279 din 02 iunie 2004 si apoi de Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia penala nr. 1714 din 10 martie 2005. Prin sentința civilă nr. 361/C/2008 a fost admisă în parte acțiunea formulată de G.C.

și a fost obligat Statul Român prin M.F.P. la plata sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât M.F.P., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cât și G.C. Prin Decizia civilă nr. 131/2009 - pronunțată de Curtea de Apel Oradea în data de 08 octombrie 2009 a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant G.C. si a fost a admis în parte apelul declarat de M.F.P. pentru Statul Român. În drept, art. 304 pct. 8 si 9 C. proc. civ.

Decizia nr. 131/2009 - pronunțată de Curtea de Apel Oradea în data de 08 octombrie 2009 este criticabilă sub următoarele aspecte: 1. Potrivit Ordonanței din Dosar nr. 471/P/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, reclamantul a avut mandat de arestare preventivă pe perioada 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001, dar prin Decizia penala nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a dispus revocarea arestării preventive și punerea reclamantului în libertate. Prin urmare durata arestării preventive a reclamantului a fost de 7 zile. Potrivit art. 504 pct. 1 C. proc. pen. „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.

Pct. 2 al art. 504 C. proc.

pen., prevede ca: „are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal”, însă doar în cazurile expres și limitativ prevăzute în cuprinsul pct. 3, unde se arată în mod indubitabil faptul că, pentru a se putea prevala de dispozițiile pct. 2, „privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de revocare a măsurii privative de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j).” Ori, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței penale nr. 489 din 23 decembrie 2003, sentința menținută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penala nr. 279 din 02 iunie 2004 și apoi de Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005 reclamantul a fost achitat în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen., iar procesul nu a încetat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. j). condiție cerută în mod expres de prevederile art. 504 pct. 3 C. proc. pen. pentru a putea beneficia de măsuri reparatorii din partea Statului Roman. Astfel, prin urmare considerăm că reclamantul nu se putea prevala de dispozițiile art. 504 C. proc. pen. întrucât documentele pe care se întemeiază acțiunea nu constituie un mijloc de probă în sensul celor cerute în mod imperativ de lege, iar instanța de fond și cea de apel ar fi trebuit să constate inadmisibilitatea acestei acțiuni. În acest sens, anexăm Decizia civila nr. 8372 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție. 2. Referitor la cuantumul sumei solicitate denumite generic „prejudiciu” se impune nu doar o apreciere globală, subiectivă a sumei ce considera că se cuvine a fi plătită de Statul Roman, ci și precizarea cuantumului reprezentat de prejudiciul moral suferit și mai ales dovada acestora (care lipsește cu desăvârșire).

În absenta unor astfel de dovezi și dat fiind faptul că prevederile art. 504 C. proc. pen. nu conțin referiri la modul în care se realizează repararea, aplicabile fiind doar dispozițiile C. civ. apreciem că principiul reparării integrale a pagubei impiedica acordarea, cu titlu de despăgubiri a unor sume mari de bani, nejustificate în raport cu întinderea prejudiciului real suferit, instituția răspunderii delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce pretind dezdăunări în temeiul reglementarilor amintite. În acest sens rugam onorata instanța de recurs să aibă în vedere practica constantă a instanței supreme, care a apreciat că prejudiciul moral se stabilește prin apreciere, dar nu o apreciere de ordin general, ci avându-se în vedere criterii rezultând din cazul concret dedus judecații, bazat pe probe.

Pentru ca instanța sa poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde acordarea de despăgubiri să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost afectate și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul. Or, din chiar raportul de expertiză medico - legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Bihor rezultă că „nu se poate face un raport de cauzalitate între procedura judiciară și afecțiunile acestuia”. În concluzie, pentru toate acestea, solicităm Onoratei Instanțe să admită recursul și să modifice în totalitate decizia recurată în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de M.F.P.

pentru Statul Român cu consecința respingerii acțiunii promovate de către reclamantul - intimat G.C. Solicităm judecarea cauzei și în absența noastră de la dezbateri conform dispozițiilor art. 242 alin. (2) C. proc. civ. II. Recursul declarat de G.C.: În fapt, subsemnatul am fost arestat în mod nelegal în perioada 21 decembrie 2000 - 29 decembrie 2000. Dovedindu-se nevinovăția subsemnatului, în urma unor procese ce s-au derulat pe o perioadă de cca. 5 ani, subsemnatul m-am îndreptat cu acțiune în repararea prejudiciului cauzat de eroare judiciară împotriva M.F.P., respectiv M.P. Apreciez că față de durata urmăririi penale, precum și a proceselor purtate la mai multe instanțe din țară se impune majorarea sumei acordate de Tribunalul Bihor (30.000 euro) în sensul solicitat de subsemnatul, nicidecum diminuarea acesteia.

Criteriile de individualizare în acordarea acestui tip de despăgubiri trebuie să rezoneze cu prevederile C.E.D.O. și să urmărească o satisfacere echitabilă și rezonabilă a prejudiciilor suferite, de altfel, ireparabile în integralitatea lor. Mai mult, subsemnatul, urmare a arestării nelegale, pe lângă mediatizarea cazului, cu consecințe nefaste față de mine, familie, rude și prieteni, am avut de suferit dezechilibre de ordin psihic, fiind imperios necesar să urmez tratamente de specialitate. Astfel, din lecturarea raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de S.M.L. Bihor, filele 18-23 dosar fond, rezultă că reclamantul, anterior reținerii/arestării, suferea de mai multe boli fizice și nicidecum de boli psihice.

Instanța de apel reține că aceste boli psihice au fost agravate de procedurile judiciare, dar nu se impune acordarea unei rente viagere pentru starea de sănătate anterioară. Se observă că reclamantul, după data punerii în libertate, 29 decembrie 2000, a avut numeroase internări la spitale sau clinici psihiatrice din țară și străinătate.

După această dată, reclamantul a fost diagnosticat cu diverse boli psihice, începând cu internarea din 08 ianuarie 2001 - 07 februarie 2001, apoi 09 februarie 2001 - 26 februarie 2001, 21 martie 2001 - 10 mai 2001, unde pentru prima dată apare diagnosticul epilepsie, psihoză acută de stress, etc; 11 februarie 2002 - 19 aprilie 2002, cu diagnostic episod psihotic cu idei suicidare, epilepsie, etc, în aceste internări fiind descrise simptome psihice de intensitate psihotică, idei delirante de urmărire, halucinații vizuale și auditive; în 05 septembrie 2002 a fost internat la Clinica de Psihiatrie Cluj cu recomandarea de a evita permanent stress-ul și situațiile psihotraumatizante majore; dintr-un referat semnat de doctorul A., nedatat, dar se referă la anul 2001, iar nu la perioada 1999 - 2000, cum se reține în Expertiză, deoarece se ia ca și calcul vârsta reclamantului indicată în acest Referat, anume 48 de ani, or reclamantul, fiind născut în 1953 și având vârsta de 48 de ani la data consultului, este evident că aceasta se întâmpla în anul 2001 iar nu 2000; examinări psihologice în 16 august 2001, în 21 mai 2004, de unde rezultă existența unor idei delirante de tip persecutor, asociate cu halucinații auditive, voci amenințătoare, deseori asociate cu frica puternică de persoane care reprezintă autoritatea, insomnii cauzate de halucinații,

care-i creează oboseală cronică și imposibilitatea efectuării activităților zilnice. Reclamantul a fost pacientul medicului psihiatru Jeican în perioada 2001 - 2003, cu tulburări depresive persistente, cu idei suicidare, prezentând crize de pierdere a cunoștinței, pe care le avea și atunci, iar datorită tulburărilor psihice nu putea să presteze o activitate eficientă. Reclamantul a avut internări la clinici de psihiatrie din Italia în cursul anului 2004, evidențiindu-se tulburări ale gândirii în sens persecutoriu, epilepsie, etc, afecțiuni care sunt agravate de patologia bolilor fizice anterioare. În orice caz, rezultă foarte clar faptul că reclamantul este pacientul care trebuie să urmeze schema terapeutică atent și continuu.

Rezultă că toate aceste boli psihice au apărut după o reținere și arestare a reclamantului de 9 zile (21 decembrie 2000 2 decembrie 2000), iar nu 7 zile, cum greșit au reținut instanțele de fond și apel, iar în perioada acestor internări, reclamantul avea în desfășurare procedurile judiciare la Tribunalul Bihor, Tribunalul Gorj, Curtea de Apel Craiova și Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv pe o perioadă de 5 ani de zile, hotărârea de achitarea rămânând definitivă în 10 martie 2005, astfel că aceste boli psihice s-au agravat și datorită stress-ului continuu în această perioadă, fiind evident că acesta nu era apt să desfășoare activitățile zilnice firești, fără a vorbi de cele din care să realizeze venituri.

Instanța de apel a raportat cuantumul despăgubirilor de 20.000 RON pentru reclamant la alte cauze, dar considerăm că nu se poate face o analogie între aceste cazuri și cel al reclamantului. Este evident, și acest lucru nu s-a putut dovedi cu acte, sumele imense cheltuite cu internările reclamantului, plus ședințele de terapie la psiholog, în Cluj, Italia, medicamente, timpul acordat de soție, în toată această perioadă, pentru deplasări, internări, vizite. Considerăm că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt netemeinice în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, neputând repara într-o proporție cât-de-cât rezonabilă prejudiciul moral și fizic suferit, întrucât aceste boli psihice subzista, fiind necesară și stabilirea unei rente.

Astfel, rog a se ține seama de cele arătate mai-sus, de cheltuielile ocazionate și de desfășurarea procesului penal în cei 5 ani, onorariu avocațial, transport la instanțe. Reținerea de către instanța de apel a faptului că întrucât reclamantul a fost achitat în urma judecării cauzei sale, aceasta reprezintă în sine o reparație într-o anumită măsură a prejudiciului moral suferit, trebuie înlăturat și evaluat acest așa-zis caracter reparator, vinovat de provocarea acestui proces nefiind reclamantul, ci, dimpotrivă, organele de urmărire penală care, datorită neglijenței sau neștiinței în exercitarea profesiei au început urmărirea penală pentru două fapte pentru care reclamantul a fost achitat, au dispus reținerea și arestarea, mai mult, au dispus trimiterea în judecată a reclamantului, și au exercitat, fără nicio rațiune și analiză corectă a probelor, toate căile de atac posibile, cerând condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate.

Apreciem că pe această cale nu se urmărește o îmbogățire fără just temei, dimpotrivă, cu atât mai mult cu cât nici un magistrat nu are cum să constate ex propriis sensibus consecințele și repercusiunile unei proceduri judiciare nelegale, cu efecte pentru întreaga viață, trebuie să individualizeze just pretențiile, practica judiciară națională și internațională constituind un îndreptar în acest sens. Astfel, omul de afaceri O.T. a declarat ca va cere statului român, pe care l-a chemat în judecată la C.E.D.O., câte un milion de euro pentru fiecare zi petrecută în arest, din data de 3 martie și până la momentul eliberării sale, joi după-amiaza, motivând că i-au fost încălcate dreptul la libertate și siguranță, prevăzute de art. 5 al C.E.D.O.

În S.U.A. s-au acordat despăgubiri de 7,7 milioane de dolari pentru o arestare eronată. O femeie arestată în mod eronat de către politia din Chicago a obținut o recompensa de 7,7 milioane de dolari. Adrian Tărău a fost despăgubit pentru celebra „arestare de vineri seara”. Magistrații Tribunalului Bihor au admis, miercuri, în parte, cererea înaintată de omul de afaceri A.T. pentru repararea prejudiciilor provocate de arestarea sa din 2001 de către procurorul A.L., a anunțat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, D.S. A.T. a formulat cererea de reparare a prejudiciilor provocate de eroarea judiciară în noiembrie 2007, solicitând despăgubiri de 50 de miliarde de lei. După un an de procese și două săptămâni de deliberări, statul român a fost obligat de un complet al Tribunalului Bihor la plata a 50.000 de lei cu titlu de daune morale și 1190 de lei cheltuieli civile.

În ceea ce privește daunele morale Instanța Supremă a avut în vedere că la stabilirea cuantumului acestora trebuie să se țină seama de consecințele arestării preventive, de vătămările cauzate reclamantului atât de arestare cât și intentarea procesului penal în legătură cu serviciul său, de vătămările onoarei, demnității, a creditului moral și poziției sociale pe care cel în cauză a avut-o anterior. În această materie operează principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală, astfel că în raport cu cele hotărâte prin decizia Curții Supreme de Justiție, la care s-a făcut referire, urmează a se aprecia cuantumul pagubei morale la valoarea solicitată de 1 miliard de lei, sens în care se va modifica decizia recurată, prin admiterea recursurilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că pretențiile formulate nu se pot limita la perioada strictă a arestării, ci ele se întind și pe perioada următoare, considerente ce vin în susținerea cererii subsemnatului de acordare a rentei viagere. În final, apreciem că acordarea daunelor de către instanțele de fond și apel avându-se în vedere numai perioada de 7 zile, reținută eronat, iar nu 9 zile, tocmai în perioada Sărbătorilor de iarnă (Crăciun, Anul Nou), cât și excluderea urmărilor arestării, derulării procedurilor judiciare pe parcursul a 5 ani, cu toate consecințele rezultante în mod negativ și nefaste pentru sănătatea reclamantului, echilibrul său psiho-emoțional, deteriorarea raporturilor de familiei, cheltuielile ce s-au dovedit necesare pentru sănătatea reclamantului până în prezent, nu acoperă nici pe departe prejudiciile materiale și morale suferite de reclamant, sens în care vă solicităm a binevoi să admiteți recursul astfel cum a fost formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul G.C. și de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Bihor împotriva Deciziei nr. 131/ A din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.