ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2382/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2382/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la instanță la data de 12

septembrie 2006, scutită de taxă de timbru, reclamantul G.C. a solicitat

instanței ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. să dispună

obligarea acestuia la plata sumei de 2.000.000 euro și a unei rente viagere de

5000 euro/lună.

În motivarea cererii arată

reclamantul că în data de 21 decembrie 2000 a fost reținut pentru o durată de

24 de ore de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind acuzat pe

nedrept de săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de distrugere

și nedenunțare a respectivei infracțiuni.

Mai arată că în data de 22 decembrie

2000 a fost arestat preventiv, măsura fiind revocată de Tribunalul Bihor șapte

zile mai târziu prin Decizia penală nr. 403/R din 29 decembrie 2000 dată în Dosar

nr. 8177/2000.

Arată apoi, că a fost și judecat

pentru faptele de mai sus, fiind achitat încă de la prima instanță prin

sentința penală nr. 489 din 23 decembrie 2003 dată de Tribunalul Gorj, sentință

rămasă definitivă prin respingerea apelului și a recursului prin Decizia penală

nr. 279 din 02 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, respectiv Decizia penală nr.

1714 din 10 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Subliniază reclamantul că reținerea

și arestarea sa pe nedrept i-au adus greve prejudicii concretizate în special

în agravarea stării sale de sănătate precum și apariția unor afecțiuni grave.

Totodată mai subliniază că aceste

stări de boală declanșate și agravate de represiunea nedreaptă la care a fost

supus îl împiedică să-și desfășoare activitatea în condiții de maximă eficiență

provocâdu-i o suferință foarte mare în continuare.

În drept au fost invocate art. 504 -

506 C. proc. pen. și art. 998 - 999 C. civ.

Pârâtul Statul Român prin M.F.P. a

formulat întâmpinare și nu si-a precizat poziția procesuală în cauză.

Analizând actele și lucrările

dosarului instanța constată următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor, prin ordonanța din 22 decembrie 2000, dată în Dosar nr. 471/P/1999, a

dispus arestarea preventivă a reclamantului G.C. începând cu data de 22

decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracțiunilor de

distrugere prin incendiere și nedenunțarea infracțiunii.

Tribunalul Bihor prin Decizia penală

nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării preventive și

punerea reclamantului în liberate.

Prin urmare durata arestării

preventive a reclamantului a fost de 7 zile.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis în

judecată pentru comiterea infracțiunii de distrugere și nedenunțare a

infracțiunii, în urma judecării fiind achitat de către Tribunalul Gorj prin

sentința pen. nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul disp. art. 10 lit. c) -

C. proc. pen, sentința fiind menținută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penală

nr. 279 din 02 iunie 2004 și apoi de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia

penală nr. 1714 din 10 martie 2005.

Art. 504 C. proc. pen. prevede cazurile

care dau dreptul la repararea pagubei.

Astfel, are dreptul la repararea

pagubei în primul rând persoana care a fost condamnată definitiv printr-o

hotărâre judecătorească dacă în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat o

hotărâre definitivă de achitare pentru faptele pentru care s-a dispus anterior

condamnarea sa.

De asemenea, are dreptul la

repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de

libertate, ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.

În speță, instanța apreciază că

arestarea pe nedrept a reclamantului i-a produs acestuia suferința pe plan

moral și social de natură să-i lezeze demnitatea și onoarea.

Este de știut că orice arestare și

inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan moral, social și

profesional, lezând cele mai importante valori care definesc personalitatea

umană.

La aprecierea cuantumului daunelor

morale ce urmează a i se acorda reclamantului instanța va urmări și reparația

stării de angoasă, de neplăceri și incertitudini rezultate din procedura

judiciară derulată împotriva acestuia, al cărui durată nu poate fi apreciată ca

fiind deloc rezonabilă (din 1999 până în 2005) ceea ce contravine prev. art. 6

din C.E.D.O.

Solicitarea reclamantului de a se

dispune obligarea pârâtului la plata unei sume periodice lunare, nu va fi

primită, aceasta fiind legată de un eventual prejudiciu material, suferit, care

însă nu a fost dovedit.

Față de aceste aspecte, instanța

apreciază că arestarea nelegală a reclamantului și procedura judiciară demarată

împotriva sa, a antrenat atingeri grave dreptului reclamantului la libertate și

siguranța, pentru care suma de 30.000 euro, reprezintă o reparație echitabilă a

prejudiciului moral suportat.

Față de aceste aspecte, în temeiul

disp. art. 504 C. proc. civ. acțiunea va fi admisă în parte, conform

dispozitivului prezentei.

Împotriva sentinței au declarat

recursuri Direcția generală a finanțelor publice Bihor și G.C.

Prin sentința civilă nr. 361/ C din

19 noiembrie 2008, Tribunalul Bihor a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul G.C. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.E.F.P. și în

consecință:

A dispus obligarea pârâtului la

plata în favoarea reclamantului a sumei de 30.000 euro reprezentând daune

morale. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentința,

instanța de fond a reținut că, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin

ordonanța din 22 decembrie 2000, dată în Dos. nr. 471/P/1999, a dispus

arestarea preventivă a reclamantului G.C. începând cu data de 22 decembrie 2000

până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracțiunilor de distrugere prin

incendiere și nedenunțarea infracțiunii.

Tribunalul Bihor prin Decizia penală

nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării preventive și

punerea reclamantului în liberate, prin urmare durata arestării preventive a

reclamantului a fost de 7 zile.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis in

judecată pentru comiterea infracțiunii de distrugere și nedenunțare a

infracțiunii, în urma judecării fiind achitat de către Tribunalul Gorj prin

sentința penală nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul disp. art. 10 lit. c)

- C. proc. pen., sentința fiind menținută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia

penală nr. 279 din 02 iunie 2004 și apoi de Înalta Curte de Casație și Justiție

prin Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005.

Art. 504 C. proc. pen. prevede

cazurile care dau dreptul la repararea pagubei, astfel, are dreptul la

repararea pagubei în primul rând persoana care a fost condamnată definitiv

printr-o hotărâre judecătorească dacă în urma rejudecării cauzei, s-a pronunțat

o hotărâre definitivă de achitare pentru faptele pentru care s-a dispus

anterior condamnarea sa.

De asemenea, s-a mai apreciat că,

reclamantul are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul

procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i s-a restrâns

libertatea în mod nelegal.

În speță, prima instanță a reținut

că arestarea pe nedrept a reclamantului i-a produs acestuia suferința pe plan

moral și social de natură să-i lezeze demnitatea și onoarea, știindu-se că

orice arestare și inculpare pe nedrept produce celor în cauză suferințe pe plan

moral, social și profesional, lezând cele mai importante valori care definesc

personalitatea umană.

La aprecierea cuantumului daunelor

morale acordate reclamantului, prima instanță a urmărit și reparația stării de

angoasă, de neplăceri și incertitudini rezultate din procedura judiciară

derulată împotriva acestuia, al cărui durată nu poate fi apreciată ca fiind

deloc rezonabilă (din 1999 până în 2005) ceea ce contravine prev. art. 6 din

C.E.D.O.

Solicitarea reclamantului de a se

dispune obligarea pârâtului la plata unei sume periodice lunare, nu a fost

primită de instanța de fond, aceasta fiind legată de un eventual prejudiciu

material, suferit, care însă nu a fost dovedit.

Față de aceste aspecte, instanța de

fond a apreciat că arestarea nelegală a reclamantului și procedura judiciară

demarată împotriva sa, a antrenat atingeri grave dreptului reclamantului la

libertate și siguranța, pentru care suma de 30.000 euro, reprezintă o reparație

echitabilă a prejudiciului moral suportat.

Față de aceste aspecte, în temeiul

disp. art. 504 C. proc. civ. acțiunea a fost admisă în parte, conform

dispozitivului prezentei.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au declarat recurs - recalificat conform art. 84 C. proc. civ. de

instanță ca apel (față de câtimea daunelor solicitate de parte, miliarde lei);

-reclamantul G.C. - solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței în sensul

majorării daunelor la 2.000 000 euro și o rentă viageră de 5000 euro lunar

începând cu 21 decembrie 2000.

Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bihor în reprezentarea M.F.P. solicitând admiterea acestuia, modificarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței.

Prin motivele de apel s-a invocat de

către reclamantul G.C. că durata urmăririi penale și a proceselor purtate de 4

ani 3 luni nu este rezonabilă în sensul art. 6 al C.E.D.O., actele medicale

confirmă că anterior arestării nu a avut boală psihică, după aceea a fost

pacient în Oradea, Cluj, Italia, boala fiind asociată cu frica de persoane ce

reprezintă autoritatea, fiind și epileptic.

Cazul său a fost publicat în mai

multe ziare cu poza sa, a fost făcut mafiot, iar suma acordată nu-i repară

prejudiciul material, moral suferit, bolile sunt nevindecabile se impune o

despăgubire lunară de la arestare. Nu i-au fost acordate cheltuielile de

judecată de 10.000 euro ocazionate cu derularea urmăririi penale și judecarea

cauzei în trei instanțe.

Nu s-a motivat în drept apelul.

Apelanta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Bihor în reprezentarea M.F.P., prin motivele de apel a

invocat că, potrivit Ordonanței din Dosar nr. 471/P/1999 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bihor, reclamantul a avut mandat de arestare preventivă pe

perioada 22 decembrie 2000 - 21 ianuarie 2001, fiind dispusă revocarea prin Decizia

penală nr. 403/R/2000 la 29 decembrie 2000 pronunțată de Tribunalul Bihor și

punerea în libertate, deci durata arestării preventive a fost de 7 zile.

Potrivit art. 504 pct. 1 C. proc.

pen., persoana ce a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către

stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării s-a pronunțat o hotărâre de

achitare, iar pct. 2 stabilește că are dreptul la repararea pagubei și persoana

ce în cursul procesului penal a fost privată de libertate, ori căreia i-a fost

restrânsă libertatea în mod nelegal, însă, doar în cazurile limitativ prevăzute

la pct. 3 - privarea, restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie să fie

stabilită prin ordonanță a procurorului, de revocare a măsurii privative de

libertate, de scoatere de sub urmărire sau încetare a urmăririi penale pentru

cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) - h), C. proc. pen., ori,

reclamantul a fost achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. nu în baza art.

10 lit. j) C. proc. pen., nefiind aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc.

pen.

Referitor la cuantumul sumei

solicitate, se impune nu doar o apreciere globală subiectivă a sumei ce se

consideră că se cuvine ci și cuantumul reprezentat de prejudiciul moral

suferit, dovada acestora ce în speță lipsește, instituția răspunderii delictuale

neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei, chiar

practica judiciară a C.E.D.O. a apreciat că prejudiciul moral se stabilește

prin apreciere, nu una de ordin general ci potrivit unor criterii rezultând din

cazul concret dedus judecății, bazat pe probe, fiind necesar un minimum de

argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale

nepatrimoniale au fost afectate.

S-au invocat în drept dispozițiile art.

504 C. proc. pen.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor,

prin motivele de apel a invocat că art. 504 - 507 C. proc. pen. reglementează

procedura specială prin care persoana față de care s-a făcut actul de justiție

cu încălcarea legii, să poată cere Statului repararea prejudiciilor materiale

și morale suferite, la stabilirea întinderii reparației se ține seama - art. 505

C. proc. pen. - de durata privării de libertate, a restrângerii de libertate

suferită, a consecințelor produse asupra persoanei ori familiei. Reparația

constă în plata unei sume de bani sau ținându-se seama de condițiile celui

îndreptățit la repararea pagubei și de natura daunei produse.

Este criticabilă sentința sub

aspectul daunelor morale stabilite de 30.000 euro întrucât arestarea a fost

doar de 7 zile, se impunea nu doar o apreciere globală a celor acordate ci

precizarea cuantumului prejudiciului moral suferit dovada acestuia, suma

acordată este exagerată, nu s-a avut în vedere practica Instanței Supreme ce a

apreciat că prejudiciul moral se acordă printr-o apreciere nu de ordin general,

astfel instituția răspunderii civile delictuale se poate transform într-un

izvor de îmbogățire fără just temei.

S-a invocat în drept art. 504 - 507 C.

proc. pen.

Examinând decizia apelată, prin

prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată

următoarele:

Potrivit Deciziei penale nr. 403/ R

din 29 decembrie 2000, pronunțată în Dosar nr. 8177/2000 al Tribunalului Bihor,

s-a dispus revocarea arestării preventive luată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bihor prin mandatul de arestare preventivă nr. 381 din 22 decembrie

2000, împotriva apelantului reclamant G.C.

Se reține din considerentele

acesteia, că s-a dispus arestarea prin ordonanța din 22 decembrie 2000 în Dosar

nr. 471/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor începând cu 22

decembrie 2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracțiunilor de

instigare la distrugere prin incendiere și nedenunțarea infracțiunii de omor,

fapte prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (4), art. 262 C.

pen., concluzionându-se astfel că s-a încălcat art. 149 C. proc. pen. întrucât

arestarea s-a dispus pentru 31 zile în loc de maximul de 30 zile cât era

prevăzut în acest sens, iar, pe de altă parte, acuzele aduse se bazau pe o

singură declarație a unui alt inculpat, într-un alt dosar - R.A. -probă ce s-a

apreciat ca nefiind suficientă a justifica privarea de libertate.

Ulterior, prin rechizitoriul din 9

iulie 2002 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, în Dosar nr. 471/P/1999

s-a dispus trimiterea în judecată a apelantului reclamant pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. (4) C.

pen., art. 262 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., alături de alte 3

persoane, dosarul penal fiind strămutat la Tribunalul Gorj la 18 februarie 2003

de Curtea Supremă de Justiție.

Prin sentința penală nr. 489 din 23

decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Gorj, în Dosar nr. 1131/2003, s-a

dispus achitarea reclamantului apelant pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 25 raportat la art. 217 alin. (4), în baza art. 10 lit. c) C. proc.

pen., iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 262 C. pen., în baza art. 10 lit.

a) C. proc. pen., reținându-se totodată că a fost arestat în perioada 21

decembrie 2000 - 29 decembrie 2000, deci 7 zile. Această sentință a fost

păstrată prin respingerea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă

Tribunalul Gorj, prin Decizia penală nr. 279 din 2 iunie 2004 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova.

Art. 504 C. proc. pen., în alin. (1)

stabilește că, persoana ce a fost condamnată definitiv, are dreptul la

repararea pagubei suferite din partea statului, dacă în urma rejudecării s-a

pronunțat o hotărâre de achitare definitivă, iar alin. (2) stabilește că are

dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul urmăririi penale a fost

privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal. Alin.

(3) din art. 504 C. proc. pen. prevede că, privarea sau restrângerea de

libertate în mod nelegal, trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța

procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin

ordonanță de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale

pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j), ori, prin hotărâre a

instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin

hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a

procesului penal, pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j).

Conform celor expuse mai sus, măsura

arestării preventive a fost revocată prin hotărâre a instanței - Tribunalul

Bihor, mai mult, s-a dispus achitarea sa pentru infracțiunile raportat la care

a fost trimis în judecată, în mod corect față de acest aspect instanța de fond

a reținut incidența art. 505 alin. (3) C. proc. pen., Criticile apelantei

D.G.F.P. Bihor fiind astfel nefondate. Situațiile expuse de această apelantă se

referă la alte aspecte, la cele de încetare a urmării penale, a neincidenței în

speță.

Măsura arestării preventive pentru

31 de zile a fost apreciată ca fiind nelegală, în primul rând pentru că depășea

termenul maxim de 30 de zile, iar pe de altă parte, probele au fost apreciate

ca fiind insuficiente astfel că, pentru cele 7 zile în care reclamantul a fost

arestat nelegal erau, sunt aplicabile dispozițiile art. 504 C. proc. pen., mai

mult, s-a dispus achitarea sa de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost

trimis în judecată.

Art. 3 din art. 504 C. proc. pen.

prevede mai multe situații din care cea de achitare printr-o hotărâre a

instanței, definitive - cazul de față, fără a se indica în baza cărei litere

din art. 10 C. proc. pen., prevăzându-se totodată și situațiile în care s-a

pronunțat o hotărâre definitivă de încetare a procesului penal în baza art. 10 alin.

(1) lit. j) C. proc. pen. Ca urmare, pentru a face incidente dispozițiile art. 504

C. proc. pen. se impune existența unei hotărâri de achitare - ce în speță

există, sau de încetare a procesului penal în baza art. 10 alin. (1) lit. j),

fiind deci două situații juridice diferite raportat la care se face de către

apelant o confuzie între achitare și încetare a procesului penal.

Art. 505 C. proc. pen. prevede că,

la stabilirea întinderii reparației se ține seama de durata privării de

libertate, a restrângerii de libertate suportată, a consecințelor produse

asupra persoanei ori familiei celui privat de libertate, ori a cărei libertate

a fost restrânsă, reparație ce constă în plata unei sume de bani sau

constituirea unei rente viagere, reparație suportată de stat prin M.F.P.

Nu există însă o dispoziție legală

internă sau internațională care să precizeze modul de calcul, câtimea

despăgubirilor ce se impun a fi acordate în această materie, o limită minimă

sau maximă, însă, instanțele au obligația de-a proceda la o apreciere în

funcție de probele administrate, tocmai pentru a nu se ajunge la o situație

excesivă a acordării unor sume foarte mari comparativ cu consecințele produse

asupra persoanei ori familiei acestuia.

Din analiza dispozițiilor art. 504 C.

proc. pen., se reține caracterul civil al dreptului la reparație - fiind astfel

aplicabile dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. (art. 998 C. civ. - Omul este

responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela

ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa, art. 1000 C. civ. alin. (1)

- suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor

pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza

noastră) prevederi ce nu fac distincție între prejudiciul material și cel

moral.

Raportul de expertiză medico-legală

psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului Bihor - filele

18-23 dosar fond, a concluzionat că apelantul reclamant prezintă multiple

afecțiuni cronice interesând sistemul nervos și alte organe, cea mai mare parte

din afecțiunile enumerate fiind anterioare date reținerii arestării, încă din

1998, iar în decembrie 1999 avea deja diagnosticul de hemipareză dreaptă, insuficiență

circulatorie vertebro-bazilară, cardiopatie ischemică dureroasă și angină

pectorală de efort. Chiar înainte de reținere, în 5 decembrie 2000 prezenta

hemipareză dreaptă, ictus ischemic vertebro-bazilar, parapareză spastică, crize

comițiale cu caracter temporal.

A mai concluzionat raportul că,

perioada de reținere a fost defavorabil evoluției afecțiunilor pe care le

prezenta, dar aceasta a fost o perioadă scurtă, astfel că, nu se poate preciza

cu certitudine că a suferit afecțiuni în urma procedurilor judiciare,

desfășurate cu privire la acesta, nu se poate face un raport de cauzalitate

între procedura judiciară și afecțiunile acestuia.

Ca urmare, din cele expuse reiese

faptul că apelantul reclamant suferea de bolile susmenționate, anterior

reținerii, arestării sale, însă acestea au fost agravate de procedurile

judiciare, fără însă a se putea reține că se impune acordarea unei rente

viagere pentru starea de sănătate anterioară.

Nu reiese faptul că în prezent

apelantul nu poate să presteze o activitate ce să-i aducă venituri materiale și

nici că starea sa de sănătate în acest sens este o consecință a procedurilor

judiciare la care a fost supus, criticile în acest sens fiind nefondate.

Astfel cum corect a reținut instanța

de fond, arestarea, inculparea reclamantului pe nedrept i-a cauzat atât

acestuia cât și familiei, suferințe morale și pe plan social, profesional,

valori ce definesc personalitatea umană, mai mult, a fost nevoit să consulte

mai mulți medici de specialitate datorită agravării sănătății sale, inclusiv în

Italia - la Firencze în 3 mai 2004, - fila 45 dosar fond, la Cluj în 4 octombrie

2002 - fila 41, fila 51, având stări depresive asociate cu idei suicidare,

crize de pierdere a cunoștinței necesitând însoțitor. Aceste aspecte medicale

sunt anterioare efectuării raportului de expertiză susmenționat și nu confirmă

necesitarea acordării unei rente și nici că ar exista un raport cauzal între

starea sănătății și procedurile judiciare la care a fost supus, aspecte ce au

putut doar determina doar evoluția afecțiunilor.

Faptul că i s-a produs prejudicii

morale reclamantului reiese nu doar din cele expuse pe plan medical ci și din

copiile Z.C., J.B., E.Z., B., - filele 34-45 dosar fond, conform cărora acesta

a fost supus unei presiuni mediatice datorită procedurilor judiciare îndreptate

împotriva sa, fiind catalogat ca părtaș la ucidere, mafiot, criminal. Aceste

aspecte nu pot fi calificate decât de natură a aduce suferințe pe plan psihic

și fizic reclamantului, imaginea sa a fost grav afectată, prejudiciu ce

necesită a fi reparat conform art. 504 - 505 C. proc. pen.

Sigur că, astfel cum s-a arătat mai

sus, nu se poate cuantifica în bani prejudiciul suferit, însă, instanțele au

dreptul și obligația de a aprecia ce sumă ar fi echitabilă a acoperi într-o

anumită măsură suferințele pricinuite, fără ca prin aceasta să se ajungă la o

îmbogățire nejustificată, dar, nici să le acorde într-o sumă excesivă sau

derizorie. Orice probă ce ar fi fost administrată nu ar fi fost în măsură să

determine o valoare echitabilă, de stabilire a întinderii prejudiciului, astfel

că, instanța de apel, raportat la practica constantă în materie - cauza

Tărău/Statului Român - Decizia civilă nr. 40 din 3 martie 2009 și a celei a C.E.D.O.,

raportat și la faptul că durata procedurii judiciare de peste 5 ani (1999-2005)

a încălcat dreptul la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 6 al C.E.D.O.,

va avea în vedere câtimea despăgubirilor acordate anterior în cauză similară

(durata arestării în cauza Tărău/Statului Român a fost de 2 zile, cea a

procedurilor peste 5 ani, daunele morale acordate fiind doar de 20.000 RON). De

altfel, în cauzele Dima/României, Guță/României, Gheorghe Ștefan/României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, constatând încălcarea art. 6 al C.E.D.O.

a acordat daune doar în valoarea cuprinsă între 2.000 euro - 3000 euro, iar în

altele până la 5000 euro.

Suma de 30.000 euro acordată

reclamantului cu titlu de daune morale, raportat la durata arestării - 7 zile -

durata procedurilor - peste 5 ani de zile, la trauma psihică, fizică suferită,

imaginea publică creată în mass-media, față de cele expuse se apreciază ca

fiind excesivă, criticile apelanților pârâți fiind fondate.

Mai mult, prin faptul că reclamantul

a fost achitat de instanță în urma judecării cauzei sale, acest aspect

reprezintă în sine o reparație într-o anumită măsură a prejudiciului moral

suferit însă, nu este suficient pentru a-i retrage calitatea de victimă prin

încălcarea atât a art. 6 al C.E.D.O. cât și a art. 5 respectiv a art. 504 C.

proc. pen., astfel că, instanța de apel consideră că suma de 20.000 RON este

suficientă a fi acordată cu titlu de daune morale, sens în care se impune

reducerea celor acordate de instanța de fond.

Referitor la cheltuielile de

judecată ocazionate de procedurile judiciare anterioare achitării în valoare de

10.000 euro, din analiza dosarului de fond, nu se poate reține că s-ar fi făcut

dovada ocazionării acestora și nici a altora în această fază procesuală, proba

în acest sens îi revenea conform art. 1169 C. civ. - cel ce face o propunere

înaintea judecății, trebuie să o dovedească, astfel că, orice critici în acest

sens apar ca fiind nefondate.

Luând în considerare toate cele

expuse, fiind aplicabile dispozițiile art. 296 C. proc. civ., instanța de apel

va admite ca fondate apelurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Bihor în reprezentarea M.F.P. și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bihor, va respinge ca nefondat apelul declarat de G.C. și în consecință:

Va schimba în parte sentința în

sensul că va reduce cuantumul daunelor morale acordate de la suma de 30.000 euro

la 20.000 RON în sarcina Statului Român prin M.F.P.

Păstrează celelalte dispoziții ale

sentinței ca fiind legale și temeinice, constatând totodată că apelanții pârâți

nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 131/ A din 8

octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă a respins ca nefondat

apelul declarat de apelantul reclamant G.C. - împotriva sentinței civile nr. 361/

C din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor.

A admis ca fondat apelul civil

declarat de apelantul Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor Oradea, în

reprezentarea Statului Român - M.F.P. București, și apelantul Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu G.C. împotriva sentinței civile nr.

361/C din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o schimbă

în parte în sensul că:

Reduce cuantumul daunelor morale

acordate reclamantului G.C. în sarcina Statului Român prin M.F.P., de la 30.000

euro la 20.000 RON.

Păstrează celelalte dispoziții ale

sentinței.

Fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei instanței de apel

au formulat în termen legal recursuri la data de 5 noiembrie 2009 Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bihor și la 9 noiembrie 2009 G.C. prin care au

criticat-o sub următoarele aspecte.

I. Recursul declarat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bihor:

În fapt, prin acțiunea promovata de

către reclamantul G.C. în contradictoriu cu Statul Roman, reprezentat prin M.F.P.,

se solicita obligarea Statului Roman la plata sumei de 2.000.000 euro și a unei

rente viagere de 5000 euro/lună reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a

arestării acestuia.

Parchetul de pe langă Tribunalul

Bihor, prin Ordonanța din 22 decembrie 2000 dată în Dosar nr. 471/P/1999 a

dispus arestarea preventiva a reclamantului G.C. începând cu data de 22 decembrie

2000 până la 21 ianuarie 2001 pentru comiterea infracțiunilor de distrugere

prin incendiere și nedenunțarea infracțiunii.

Tribunalul Bihor, prin Decizia

penala nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 a dispus revocarea arestării

preventive și punerea reclamantului în libertate.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bihor din data de 09 iulie 2002, reclamantul a fost trimis în

judecată pentru comiterea infracțiunii de distrugere și nedenunțare a

infracțiunii, în urma judecării fiind achitat de Tribunalul Gorj prin sentința

penală nr. 489 din 23 decembrie 2003, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C.

proc. pen., sentința fiind menținută de Curtea de Apel Craiova prin Decizia penala

nr. 279 din 02 iunie 2004 si apoi de Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia

penala nr. 1714 din 10 martie 2005.

Prin sentința civilă nr. 361/C/2008

a fost admisă în parte acțiunea formulată de G.C. și a fost obligat Statul

Român prin M.F.P. la plata sumei de 30.000 euro reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel atât M.F.P., Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor cât și G.C.

Prin Decizia civilă nr. 131/2009 -

pronunțată de Curtea de Apel Oradea în data de 08 octombrie 2009 a fost respins

ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant G.C. si a fost a admis în

parte apelul declarat de M.F.P. pentru Statul Român.

În drept, art. 304 pct. 8 si 9 C.

proc. civ.

Decizia nr. 131/2009 - pronunțată de

Curtea de Apel Oradea în data de 08 octombrie 2009 este criticabilă sub următoarele

aspecte:

471/P/1999 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, reclamantul a avut

mandat de arestare preventivă pe perioada 22 decembrie 2000 până la 21 ianuarie

2001, dar prin Decizia penala nr. 403/R/2000 din 29 decembrie 2000 pronunțată

de Tribunalul Bihor s-a dispus revocarea arestării preventive și punerea

reclamantului în libertate.

Prin urmare durata arestării

preventive a reclamantului a fost de 7 zile.

Potrivit art. 504 pct. 1 C. proc.

pen. „persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de

către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o

hotărâre definitivă de achitare.

Pct. 2 al art. 504 C. proc. pen.,

prevede ca: „are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul

procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns

libertatea în mod nelegal”, însă doar în cazurile expres și limitativ prevăzute

în cuprinsul pct. 3, unde se arată în mod indubitabil faptul că, pentru a se

putea prevala de dispozițiile pct. 2, „privarea sau restrângerea de libertate

în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanța procurorului de

revocare a măsurii privative de libertate, prin ordonanța procurorului de

scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza

prevăzută în art. 10 alin. (1) lit. j).”

Ori, așa cum rezultă din cuprinsul

sentinței penale nr. 489 din 23 decembrie 2003, sentința menținută de Curtea de

Apel Craiova prin Decizia penala nr. 279 din 02 iunie 2004 și apoi de Înalta

Curte de Casație si Justiție prin Decizia penală nr. 1714 din 10 martie 2005

reclamantul a fost achitat în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. c) C. proc.

pen., iar procesul nu a încetat în temeiul art. 10 alin. (1) lit. j). condiție

cerută în mod expres de prevederile art. 504 pct. 3 C. proc. pen. pentru a

putea beneficia de măsuri reparatorii din partea Statului Roman. Astfel, prin

urmare considerăm că reclamantul nu se putea prevala de dispozițiile art. 504 C.

proc. pen. întrucât documentele pe care se întemeiază acțiunea nu constituie un

mijloc de probă în sensul celor cerute în mod imperativ de lege, iar instanța

de fond și cea de apel ar fi trebuit să constate inadmisibilitatea acestei

acțiuni.

În acest sens, anexăm Decizia civila

nr. 8372 pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție.

solicitate denumite generic „prejudiciu” se impune nu doar o apreciere globală,

subiectivă a sumei ce considera că se cuvine a fi plătită de Statul Roman, ci

și precizarea cuantumului reprezentat de prejudiciul moral suferit și mai ales

dovada acestora (care lipsește cu desăvârșire).

În absenta unor astfel de dovezi și

dat fiind faptul că prevederile art. 504 C. proc. pen. nu conțin referiri la

modul în care se realizează repararea, aplicabile fiind doar dispozițiile C. civ.

apreciem că principiul reparării integrale a pagubei impiedica acordarea, cu

titlu de despăgubiri a unor sume mari de bani, nejustificate în raport cu

întinderea prejudiciului real suferit, instituția răspunderii delictuale

neputându-se transforma într-un izvor de îmbogățire fără just temei a celor ce

pretind dezdăunări în temeiul reglementarilor amintite.

În acest sens rugam onorata instanța

de recurs să aibă în vedere practica constantă a instanței supreme, care a

apreciat că prejudiciul moral se stabilește prin apreciere, dar nu o apreciere

de ordin general, ci avându-se în vedere criterii rezultând din cazul concret

dedus judecații, bazat pe probe.

Pentru ca instanța sa poată aplica

aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde acordarea de despăgubiri

să producă un minimum de argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură

drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constituție, i-au fost

afectate și pe cale de consecință să se poată proceda la o evaluare a

despăgubirilor ce urmează să compenseze prejudiciul. Or, din chiar raportul de

expertiză medico - legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului

Bihor rezultă că „nu se poate face un raport de cauzalitate între procedura

judiciară și afecțiunile acestuia”.

În concluzie, pentru toate acestea,

solicităm Onoratei Instanțe să admită recursul și să modifice în totalitate

decizia recurată în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de M.F.P.

pentru Statul Român cu consecința respingerii acțiunii promovate de către

reclamantul - intimat G.C.

Solicităm judecarea cauzei și în

absența noastră de la dezbateri conform dispozițiilor art. 242 alin. (2) C. proc.

civ.

II. Recursul declarat de G.C.:

În fapt, subsemnatul am fost arestat

în mod nelegal în perioada 21 decembrie 2000 - 29 decembrie 2000.

Dovedindu-se nevinovăția

subsemnatului, în urma unor procese ce s-au derulat pe o perioadă de cca. 5

ani, subsemnatul m-am îndreptat cu acțiune în repararea prejudiciului cauzat de

eroare judiciară împotriva M.F.P., respectiv M.P.

Apreciez că față de durata urmăririi

penale, precum și a proceselor purtate la mai multe instanțe din țară se impune

majorarea sumei acordate de Tribunalul Bihor (30.000 euro) în sensul solicitat de

subsemnatul, nicidecum diminuarea acesteia.

Criteriile de individualizare în

acordarea acestui tip de despăgubiri trebuie să rezoneze cu prevederile C.E.D.O.

și să urmărească o satisfacere echitabilă și rezonabilă a prejudiciilor

suferite, de altfel, ireparabile în integralitatea lor.

Mai mult, subsemnatul, urmare a

arestării nelegale, pe lângă mediatizarea cazului, cu consecințe nefaste față

de mine, familie, rude și prieteni, am avut de suferit dezechilibre de ordin

psihic, fiind imperios necesar să urmez tratamente de specialitate.

Astfel, din lecturarea raportului de

expertiză medico-legală psihiatrică, întocmit de S.M.L. Bihor, filele 18-23

dosar fond, rezultă că reclamantul, anterior reținerii/arestării, suferea de

mai multe boli fizice și nicidecum de boli psihice.

Instanța de apel reține că aceste

boli psihice au fost agravate de procedurile judiciare, dar nu se impune

acordarea unei rente viagere pentru starea de sănătate anterioară.

Se observă că reclamantul, după data

punerii în libertate, 29 decembrie 2000, a avut numeroase internări la spitale

sau clinici psihiatrice din țară și străinătate. După această dată, reclamantul

a fost diagnosticat cu diverse boli psihice, începând cu internarea din 08

ianuarie 2001 - 07 februarie 2001, apoi 09 februarie 2001 - 26 februarie 2001,

21 martie 2001 - 10 mai 2001, unde pentru prima dată apare diagnosticul

epilepsie, psihoză acută de stress, etc; 11 februarie 2002 - 19 aprilie 2002,

cu diagnostic episod psihotic cu idei suicidare, epilepsie, etc, în aceste internări

fiind descrise simptome psihice de intensitate psihotică, idei delirante de

urmărire, halucinații vizuale și auditive; în 05 septembrie 2002 a fost

internat la Clinica de Psihiatrie Cluj cu recomandarea de a evita permanent

stress-ul și situațiile psihotraumatizante majore; dintr-un referat semnat de

doctorul A., nedatat, dar se referă la anul 2001, iar nu la perioada 1999 - 2000,

cum se reține în Expertiză, deoarece se ia ca și calcul vârsta reclamantului

indicată în acest Referat, anume 48 de ani, or reclamantul, fiind născut în

1953 și având vârsta de 48 de ani la data consultului, este evident că aceasta

se întâmpla în anul 2001 iar nu 2000; examinări psihologice în 16 august 2001,

în 21 mai 2004, de unde rezultă existența unor idei delirante de tip

persecutor, asociate cu halucinații auditive, voci amenințătoare, deseori

asociate cu frica puternică de persoane care reprezintă autoritatea, insomnii

cauzate de halucinații, care-i creează oboseală cronică și imposibilitatea

efectuării activităților zilnice.

Reclamantul a fost pacientul

medicului psihiatru Jeican în perioada 2001 - 2003, cu tulburări depresive

persistente, cu idei suicidare, prezentând crize de pierdere a cunoștinței, pe

care le avea și atunci, iar datorită tulburărilor psihice nu putea să presteze

o activitate eficientă.

Reclamantul a avut internări la

clinici de psihiatrie din Italia în cursul anului 2004, evidențiindu-se

tulburări ale gândirii în sens persecutoriu, epilepsie, etc, afecțiuni care

sunt agravate de patologia bolilor fizice anterioare. În orice caz, rezultă

foarte clar faptul că reclamantul este pacientul care trebuie să urmeze schema

terapeutică atent și continuu.

Rezultă că toate aceste boli psihice

au apărut după o reținere și arestare a reclamantului de 9 zile (21 decembrie 2000

2  decembrie 2000), iar nu 7 zile, cum greșit au reținut instanțele de fond și

apel, iar în perioada acestor internări, reclamantul avea în desfășurare

procedurile judiciare la Tribunalul Bihor, Tribunalul Gorj, Curtea de Apel

Craiova și Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv pe o perioadă de 5

ani de zile, hotărârea de achitarea rămânând definitivă în 10 martie 2005,

astfel că aceste boli psihice s-au agravat și datorită stress-ului continuu în

această perioadă, fiind evident că acesta nu era apt să desfășoare activitățile

zilnice firești, fără a vorbi de cele din care să realizeze venituri.

Instanța de apel a raportat

cuantumul despăgubirilor de 20.000 RON pentru reclamant la alte cauze, dar

considerăm că nu se poate face o analogie între aceste cazuri și cel al

reclamantului. Este evident, și acest lucru nu s-a putut dovedi cu acte, sumele

imense cheltuite cu internările reclamantului, plus ședințele de terapie la

psiholog, în Cluj, Italia, medicamente, timpul acordat de soție, în toată

această perioadă, pentru deplasări, internări, vizite.

Considerăm că hotărârile instanțelor

de fond și apel sunt netemeinice în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor,

neputând repara într-o proporție cât-de-cât rezonabilă prejudiciul moral și

fizic suferit, întrucât aceste boli psihice subzista, fiind necesară și

stabilirea unei rente.

Astfel, rog a se ține seama de cele

arătate mai-sus, de cheltuielile ocazionate și de desfășurarea procesului penal

în cei 5 ani, onorariu avocațial, transport la instanțe.

Reținerea de către instanța de apel

a faptului că întrucât reclamantul a fost achitat în urma judecării cauzei

sale, aceasta reprezintă în sine o reparație într-o anumită măsură a

prejudiciului moral suferit, trebuie înlăturat și evaluat acest așa-zis

caracter reparator, vinovat de provocarea acestui proces nefiind reclamantul,

ci, dimpotrivă, organele de urmărire penală care, datorită neglijenței sau

neștiinței în exercitarea profesiei au început urmărirea penală pentru două

fapte pentru care reclamantul a fost achitat, au dispus reținerea și arestarea,

mai mult, au dispus trimiterea în judecată a reclamantului, și au exercitat,

fără nicio rațiune și analiză corectă a probelor, toate căile de atac posibile,

cerând condamnarea acestuia la o pedeapsă privativă de libertate.

Apreciem că pe această cale nu se

urmărește o îmbogățire fără just temei, dimpotrivă, cu atât mai mult cu cât

nici un magistrat nu are cum să constate ex propriis sensibus consecințele și

repercusiunile unei proceduri judiciare nelegale, cu efecte pentru întreaga

viață, trebuie să individualizeze just pretențiile, practica judiciară

națională și internațională constituind un îndreptar în acest sens.

Astfel, omul de afaceri O.T. a

declarat ca va cere statului român, pe care l-a chemat în judecată la C.E.D.O.,

câte un milion de euro pentru fiecare zi petrecută în arest, din data de 3

martie și până la momentul eliberării sale, joi după-amiaza, motivând că i-au

fost încălcate dreptul la libertate și siguranță, prevăzute de art. 5 al C.E.D.O.

În S.U.A. s-au acordat despăgubiri

de 7,7 milioane de dolari pentru o arestare eronată.

O femeie arestată în mod eronat de

către politia din Chicago a obținut o recompensa de 7,7 milioane de dolari.

Adrian Tărău a fost despăgubit

pentru celebra „arestare de vineri seara”.

Magistrații Tribunalului Bihor au

admis, miercuri, în parte, cererea înaintată de omul de afaceri A.T. pentru

repararea prejudiciilor provocate de arestarea sa din 2001 de către procurorul

A.L., a anunțat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, D.S.

A.T. a formulat cererea de reparare

a prejudiciilor provocate de eroarea judiciară în noiembrie 2007, solicitând

despăgubiri de 50 de miliarde de lei. După un an de procese și două săptămâni

de deliberări, statul român a fost obligat de un complet al Tribunalului Bihor

la plata a 50.000 de lei cu titlu de daune morale și 1190 de lei cheltuieli

civile.

În ceea ce privește daunele morale

Instanța Supremă a avut în vedere că la stabilirea cuantumului acestora trebuie

să se țină seama de consecințele arestării preventive, de vătămările cauzate

reclamantului atât de arestare cât și intentarea procesului penal în legătură

cu serviciul său, de vătămările onoarei, demnității, a creditului moral și

poziției sociale pe care cel în cauză a avut-o anterior.

În această materie operează

principiul reparației integrale care guvernează răspunderea civilă delictuală,

astfel că în raport cu cele hotărâte prin decizia Curții Supreme de Justiție,

la care s-a făcut referire, urmează a se aprecia cuantumul pagubei morale la

valoarea solicitată de 1 miliard de lei, sens în care se va modifica decizia

recurată, prin admiterea recursurilor.

Înalta Curte de Casație și Justiție

reține că pretențiile formulate nu se pot limita la perioada strictă a

arestării, ci ele se întind și pe perioada următoare, considerente ce vin în

susținerea cererii subsemnatului de acordare a rentei viagere.

În final, apreciem că acordarea

daunelor de către instanțele de fond și apel avându-se în vedere numai perioada

de 7 zile, reținută eronat, iar nu 9 zile, tocmai în perioada Sărbătorilor de

iarnă (Crăciun, Anul Nou), cât și excluderea urmărilor arestării, derulării

procedurilor judiciare pe parcursul a 5 ani, cu toate consecințele rezultante

în mod negativ și nefaste pentru sănătatea reclamantului, echilibrul său

psiho-emoțional, deteriorarea raporturilor de familiei, cheltuielile ce s-au

dovedit necesare pentru sănătatea reclamantului până în prezent, nu acoperă

nici pe departe prejudiciile materiale și morale suferite de reclamant, sens în

care vă solicităm a binevoi să admiteți recursul astfel cum a fost formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul G.C. și de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin

D.G.F.P. Bihor împotriva Deciziei nr. 131/ A din 8 octombrie 2009 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 aprilie 2010.