ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1449/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1449/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asuprea recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea din 26 aprilie 2012

pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală, în dosarul nr.

960/57/2011 s-a dispus admiterea cererilor de liberare provizorie sub control

judiciar formulate de inculpații S.M.I. și I.D.I.

A dispus punerea în libertate

provizorie a inculpaților S.M.I. și I.D.I.

Pe timpul liberării provizorii,

fiecare inculpat a fost obligat să respecte următoarele obligații:

a) să nu depășească limita teritorială

a localității Lancrăm pentru inculpatul S.M.I. și a orașului Cugir pentru

inculpatul I.D.I., decât în condițiile stabilite de instanță;

b) să se prezinte la instanța de

judecată ori de câte ori este chemat;

c) să se prezinte la organul de

poliție desemnat cu supravegherea de instanță, respectiv Poliția Mun. Sebeș

pentru S.M.I. și Poliția orașului Cugir pentru inculpatul I.D.I., conform

programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori

este chemat;

d) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței;

e) să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nici o categorie de arme;

f) să nu se apropie de persoanele

împreună cu care a comis fapta, martori, experți și să nu comunice cu acestea

direct sau indirect.

A atras atenția fiecărui inculpat că,

în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față

de acesta măsura arestării preventive.

A dispus punerea de îndată în

libertate a inculpaților:

arestare preventivă nr. 12 din 12 mai 2011 emis de Curtea de Apel Alba-Iulia în

dosarul nr. 626/57/2011.

I.D.I. de sub puterea mandatului de

arestare preventivă nr. 13 din 12 mai 2011 emis de Curtea de Apel Alba-Iulia în

dosarul nr. 626/57/2011, dacă nu sunt arestați în altă cauză.

Cheltuielile judiciare avansate de

stat au rămas in sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut în esență că, prin încheierea penală nr. 6/MP din 12 mai

2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia în dosar nr. 626/57/2011 a fost

admisă propunerea de arestare preventivă a inculpaților S.M.I. și I.D.I.

formulată de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba-Iulia și s-a dispus arestarea

acestora pe o durată de 29 de zile.

Inculpatul S.M.I. a fost arestat în

temeiul art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., iar inculpatul I.D.I.

în temeiul art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Referitor la inculpatul S. s-a reținut

că din discuțiile purtate cu J.R., privind neconcordanța datelor din rapoartele

de control efectuate de către inculpat, împreună cu inculpatul I. și

contabilitatea firmei, rezultă că acesta a sfătuit-o pe J.R. să ascundă această

neconcordanța față de echipa de control trimisă de D.I.I.C.O.T. (vol. 9 fila

185-188, 189-194).

S-a apreciat că, raportat la

gravitatea faptei, la tulburarea produsă în funcționarea instituțiilor

statului, lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret

pentru ordinea publică.

Măsura arestării preventive a fost

prelungită și menținută succesiv.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial

Alba-Iulia din 03 august 2011 din în dosarul nr. 114/D/P/2010 s-a dispus

trimiterea în judecată în stare de arest a inculpaților:

infracțiunilor de:

- sprijinire a unui grup infracțional

nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune

fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b), d) din Legea nr.

241/2005 (referitor la redevențele calculate la SC P.P.O. SA și activitățile

derulate prin SC E.E.X. SRL), conflict de interese prev. de art. 253/1 C. pen.

(sume de bani și alte foloase primite de la L.A.), favorizarea infractorului

prev. de art. 264 C. pen., omisiunea sesizării organelor judiciare prev. de

art. 263 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(constatările de la SC E.E.X. ARL și SC P.P.O. SA), fals în declarații prev. de

art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (declarațiile de avere

și interese), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

infracțiunilor de;

- sprijinire a unui grup infracțional

nestructurat prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune

fiscală prev. de art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005 (referitor la redevențele calculate la SC P.P.O. SA și activitățile

derulate prin SC E.E.X. SRL), conflict de interese prev. de art. 253/1 C. pen.,

favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen., omisiunea sesizării

organelor judiciare prev. de art. 263 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. (constatările de la SC E.E.X. SRL și SC P.P.O. SA), fals în

declarații prev. de art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(declarațiile de avere și interese), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Pe parcursul procedurilor inculpații

au formulat cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive și cereri de

liberare provizorie sub control judiciar, care au fost respinse de instanța de

fond sau de instanța de recurs.

Curtea de Apel a apreciat că cererile

de liberare provizorie sub control judiciar îndeplinesc condițiile de formă și

de fond pentru admiterea în principiu a acestora, infracțiunile de care sunt

acuzați inculpații fiind sancționate cu pedeapsa închisorii ce nu depășește 18

ani, luând în considerare și Decizia nr. 7/2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție - Secțiile Unite prin care a fost admis recursul în interesul legii.

A mai reținut că temeiurile care au

stat la baza arestării preventive subzistă. Acordarea liberării provizorii

reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, iar instanța trebuie să se

pronunțe asupra oportunității acestei măsuri pe baza unui examen al cauzei

concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea, calitatea

acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia și persoana inculpatului.

Din actele și lucrările aflate la

dosarul cauzei nu există date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica

pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni sau că aceștia vor încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.

Caracterul inculpaților, pregătirea

superioară a acestora, domiciliul, resursele și legăturile familiale constituie

împrejurări din care rezultă presupunerea rezonabilă că buna desfășurare a

procesului penal nu va fi împiedicată de punerea în libertate sub control

judiciar a inculpaților.

La examinarea temeiniciei cererilor

instanța a avut în vedere și împrejurarea că o parte din autori, care au

solicitat judecarea în temeiul art. 320

1

C. proc. pen., nu au fost

arestați, fiind condamnați la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a

executării acesteia, precum și faptul că inculpații sunt arestați de aproape 1

an de zile (care se împlinește 8 mai 2012).

Pericolul concret pentru ordinea

publică s-a diminuat prin trecerea timpului, iar pericolul pentru influențarea

anchetei nu mai subzistă, prin luarea depozițiilor persoanelor implicate și

realizarea tuturor verificărilor cerute de circumstanțele cauzei, neexistând în

realitate un risc de ascundere a dovezilor și influențarea martorilor în acest

moment.

După un anumit timp existența

motivelor plauzibile de a bănui persoanele arestate de comiterea infracțiunii

nu mai sunt suficiente pentru a justifica detenția preventivă a acesteia.

Inculpații sunt în detenție preventivă

din luna mai 2011, de aproximativ 1 an.

Ținând cont de complexitatea cauzei,

de diligenta specială a organelor judiciare, de stadiul procedurilor, instanța

apreciază că durata rezonabilă a arestării preventive a fost depășită, iar

motivele invocate de autorități pentru menținerea detenției preventive nu au

fost completate cu elemente factuale concrete, convingătoare și pertinente

referitoare la necesitatea menținerii măsurii arestării preventive.

Când se decide cu privire la

menținerea arestării preventive, instanțele sunt obligate să ia în considerare

posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezența

persoanei respective la proces (CEDO cauza Vrencev.contra Serbiei), această

posibilitate putând fi evaluată încă din primele faze ale arestării (CEDO cauza

Mc.Kay contra Regatului Unit).

La menținerea unei persoane în stare

de detenție, instanțele nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea

faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul

persoanei în cauză, la moralitatea sa, la domiciliul sau profesia sa, resursele

materiale și legăturile cu familia (cauza Neumeister vs. Austria).

În aprecierea pericolului de

influențare a bunei desfășurări a procesului penal trebuie indicate fapte

concrete care să arate că riscul ascunderii dovezilor și influențarea

martorilor există în realitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -

Serviciul Teritorial Alba-Iulia prin care a solicitat, admiterea recursului cu

consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar și

cercetarea în stare de libertate.

Recursul declarat nu este fondat.

Potrivit art. 23 alin. (10) din

Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă

o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării

activității judiciare de natură penală.

Potrivit art. 160

1

C. proc.

pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat

preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune.

Analizând recursul inculpatului, prin

prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc.

pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta

Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect,

că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii

inculpaților, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru

care inculpații sunt cercetați nu depășesc limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2)

C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în

cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe

inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte.

În ce privește această a doua condiție

prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare

provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport

de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea

cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia cererii, prin

prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., se constată

că în mod corect a apreciat Curtea de Apel că buna desfășurare a procesului penal

nu va fi împiedicată de punerea în libertate sub control judiciar a

inculpaților în raport de caracterul inculpaților, pregătirea superioară a

acestora, domiciliul, resursele și legăturile familiale, precum și faptul că

inculpații sunt arestați de aproape 1 an de zile (din mai 2011).

Drept urmare, se constată că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care conduc la admiterea

cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului

penal, în condițiile art.160

2

alin. (1) și 2 C. proc. pen., și sub

aspectul oportunității cererile sunt întemeiate, în raport de prevederile art. 136

alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se raportează atât la

elementele care privesc faptele presupus comise de inculpați (gradul de pericol

social concret, împrejurările comiterii faptelor, calitatea inculpaților), cât

și la cele care privesc persoana inculpaților, pentru a aprecia în concret dacă

scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a

acesteia.

Examinarea gradului de pericol social

al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta

punerea în libertate a inculpaților într-adevăr nu pot fi ignorate cu ocazia

verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens

pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Dar sub acest aspect prin hotărârea

atacată s-a reținut, în mod corect că pericolul concret pentru ordinea publică

s-a diminuat prin trecerea timpului, iar pericolul pentru influențarea

cercetărilor nu mai subzistă, având în vedere că au fost audiate toate

persoanele implicate în cauză, neexistând în realitate un risc de ascundere a

dovezilor și influențarea martorilor în acest moment.

De asemenea, după un anumit timp

existența motivelor plauzibile de a bănui persoanele arestate de comiterea

infracțiunii nu mai sunt suficiente pentru a justifica detenția preventivă a

acesteia. De aceea, în raport de complexitatea cauzei, de stadiul procedurilor,

de faptul că inculpații sunt în detenție preventivă din luna mai 2011,deci de

aproximativ 1 an, durata rezonabilă a arestării preventive a fost depășită.

Totodată, potrivit practicii C.E.D.O.

(cauza Vrencev vs. Serbia), instanțele sunt obligate să ia în considerare

posibilitatea luării unor măsuri alternative și nu trebuie să se raporteze

numai la gravitatea faptelor, ci și caracterul persoanei în cauză, la moralitatea

sa, la domiciliul sau profesia sa, resursele materiale și legăturile cu familia

(cauza Neumeister vs. Austria).

În consecință, criticile din recurs și

solicitarea de respingere a cererilor de liberare provizorie sub control

judiciar nu sunt întemeiate.

Față de circumstanțele ce preced,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii din 26 aprilie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. 960/57/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii din 26

aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul

nr. 960/57/2011 privind pe inculpații S.M.I. și I.D.I.

Cheltuielile judiciare ocazionate de

soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba

Iulia, rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu pentru intimații inculpați, până la prezentarea

apărătorilor aleși, în sumă de câte 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

mai 2012.