ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1260/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 5080 din 18 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de H.L.I. împotriva sentinței civile nr. 1479 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență că în mod corect acțiunea reclamantului a fost respinsă, la fond, ca inadmisibilă, pârâtul Guvernul României neputând fi obligat la aprobarea/adoptarea unei hotărâri care să cuprindă, ca soluție cu caracter normativ, propunerea de reglementare apreciată de recurent ca fiind potrivită pentru obținerea de fonduri necesare achitării despăgubirilor pentru imobilele naționalizate.

Prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2010, H.L.I. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 5080 din 18 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 322 pct. 2, 5, 7 și 9. În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, că respingerea recursului său prin decizia atacată , reprezintă o încălcare atât a prevederilor legale, cât și a Hotărârii pilot CE din 12 octombrie 2010. De asemenea, a mai arătat revizuentul că apariția Legii nr. 142/2010 reprezintă un înscris nou, conform art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7, revizuentul a învederat instanței că în aceeași pricină există hotărâri judecătorești definitive și irevocabile contrare ale secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii de revizuire, s-a mai arătat că prin decizia care formează obiectul revizuirii, instanța de recurs, cu toate că a soluționat fondul pricinii, nu s-a pronunțat asupra cererii sale introductive. A solicitat anularea deciziei atacate și pronunțarea unei hotărâri așa cum s-a cerut. Înalta Curte sesizată cu cererea de față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța reține că invocarea acestuia presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe hotărâri definitive contradictorii; hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină. Ca atare, trebuie reținută 1. tripla identitate de părți, obiect și cauză care sunt elementele lucrului judecat; 2. hotărârile să fie date în dosare diferite; 3. în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei. 4. dacă instanța sesizată cu cea de-a doua acțiune a respins excepția autorității de lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii date asupra primei acțiuni; 5. să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

Condițiile menționate trebuie să fie îndeplinite cumulativ, întrucât neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la respingerea cererii de revizuire întemeiată pe motivul respectiv. In speță, însă, revizuentul nu a dovedit existența unor astfel de hotărâri judecătorești care să atragă aplicarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ., contrarietatea de hotărâri la care face referire revizuentul, fiind menționată generic în sensul „există hotărâri judecătorești irevocabile contrare ale Secției de contencios administrativ și fiscal a I.C.C.J.", situație care nu se încadrează în prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Sub aspectul motivului prevăzut de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

invocat de revizuent, Înalta Curte constată , din analiza actelor de la dosar, că, de asemenea, revizuentul nu a făcut dovada existenței unei hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care să se constate o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată hotărârii judecătorești pronunțate în cauza sa. Înalta Curte reține că potrivit art. 322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire și dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Din textul menționat rezultă că, pentru hotărârile pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus o condiție generală de admisibilitate a unei cereri de revizuire și anume aceea că asemenea hotărâri pot forma obiectul unei cereri de revizuire numai dacă prin recurs se evocă fondul cauzei, în sensul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, potrivit acestui text legal, coroborat cu dispozițiile art. 316 C. proc. civ., o instanță de recurs evocă fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanța de fond , precum și temeiurile de drept existente, schimbând situația de fapt stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost casată ori modificată, pronunțând o soluție proprie și diferită de cea dată anterior în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății, instanța de control judiciar a respins recursul reclamantului ca nefundat. Din această perspectivă, hotărârea judecătorească (decizia) prin care a fost respins recursul declarat împotriva unei sentințe prin care acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă nu se circumscrie sferei hotărârilor ce evocă fondul în sensul prevederilor art. 322 C. proc. civ. Astfel, din motivele invocate de revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de H.L.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de H.L.I. împotriva Deciziei nr. 5080 din 18 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.