ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1260/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1260/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de revizuire de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin decizia nr. 5080 din 18 noiembrie
2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ
și fiscal, a respins recursul declarat de H.L.I. împotriva sentinței civile nr.
1479 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de recurs a reținut, în esență că în mod corect acțiunea reclamantului
a fost respinsă, la fond, ca inadmisibilă, pârâtul Guvernul României neputând
fi obligat la aprobarea/adoptarea unei hotărâri care să cuprindă, ca soluție cu
caracter normativ, propunerea de reglementare apreciată de recurent ca fiind
potrivită pentru obținerea de fonduri necesare achitării despăgubirilor pentru
imobilele naționalizate.
Prin cererea înregistrată la data de
25 noiembrie 2010, H.L.I. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 5080 din 18
noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios
administrativ și fiscal, invocând dispozițiile art. 322 pct. 2, 5, 7 și 9.
În motivarea cererii, revizuentul a
arătat, în esență, că respingerea recursului său prin decizia atacată ,
reprezintă o încălcare atât a prevederilor legale, cât și a Hotărârii pilot CE
din 12 octombrie 2010.
De asemenea, a mai arătat revizuentul
că apariția Legii nr. 142/2010 reprezintă un înscris nou, conform art. 322 pct.
5 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului prevăzut de
art. 322 pct. 7, revizuentul a învederat instanței că în aceeași pricină există
hotărâri judecătorești definitive și irevocabile contrare ale secției de
contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea cererii de revizuire, s-a
mai arătat că prin decizia care formează obiectul revizuirii, instanța de
recurs, cu toate că a soluționat fondul pricinii, nu s-a pronunțat asupra
cererii sale introductive.
A solicitat anularea deciziei atacate
și pronunțarea unei hotărâri așa cum s-a cerut.
Înalta Curte sesizată cu cererea de
față și procedând la verificarea acesteia a constatat că este nefondată, pentru
considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispozițiile art.
125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată
sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile
interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile
legii.
Sub aspectul motivului prevăzut de
art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța reține că invocarea acestuia presupune
îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe hotărâri definitive
contradictorii; hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină.
Ca atare, trebuie reținută
tripla identitate de părți, obiect
și cauză care sunt elementele lucrului judecat;
hotărârile să fie date în dosare diferite;
în al doilea proces, să nu se fi
invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată,
instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei.
dacă instanța sesizată cu cea de-a
doua acțiune a respins excepția autorității de
lucru judecat, această apărare nu mai poate fi reiterată pe calea
revizuirii, deoarece s-ar opune tocmai puterea de lucru judecat a hotărârii
date asupra primei acțiuni;
să se ceară anularea celei de a
doua hotărâri.
Condițiile menționate trebuie să fie
îndeplinite cumulativ, întrucât neîndeplinirea uneia dintre condiții duce la
respingerea cererii de revizuire întemeiată pe motivul respectiv.
In speță, însă, revizuentul nu a
dovedit existența unor astfel de hotărâri judecătorești care să atragă
aplicarea art. 322 pct. 7 C. proc. civ., contrarietatea de hotărâri la care
face referire revizuentul, fiind menționată generic în sensul „există hotărâri
judecătorești irevocabile contrare ale Secției de contencios administrativ și
fiscal a I.C.C.J.", situație care nu se încadrează în prevederile art. 322
pct. 7 C. proc. civ.
Sub aspectul motivului prevăzut de
art. 322 pct. 9 C. proc. civ. invocat de revizuent, Înalta Curte constată , din
analiza actelor de la dosar, că, de asemenea, revizuentul nu a făcut dovada
existenței unei hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului
prin care să se constate o încălcare a drepturilor sau libertăților
fundamentale datorată hotărârii judecătorești pronunțate în cauza sa.
Înalta Curte reține că potrivit art.
322 pct. 1 și 2 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri rămase definitive în
instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o
instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă dispozitivul
hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire și
dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat
asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Din textul menționat rezultă că,
pentru hotărârile pronunțate de instanța de recurs, legiuitorul a impus o
condiție generală de admisibilitate a unei cereri de revizuire și anume aceea
că asemenea hotărâri pot forma obiectul unei cereri de
revizuire numai dacă prin recurs se evocă fondul cauzei, în sensul art.
297 alin. (1)
C. proc. civ.
Astfel, potrivit acestui text legal,
coroborat cu dispozițiile art. 316 C. proc. civ., o instanță de recurs evocă
fondul cauzei când ea reapreciază probele administrate în cauză de instanța de
fond , precum și temeiurile de drept existente, schimbând situația de fapt
stabilită de instanța a cărei hotărâre a fost casată ori modificată, pronunțând
o soluție proprie și diferită de cea dată anterior în cauză.
Analizând actele și lucrările
dosarului, Înalta Curte a constatat că, în cauza dedusă judecății, instanța de
control judiciar a respins recursul reclamantului ca nefundat.
Din această perspectivă, hotărârea
judecătorească (decizia) prin care a fost respins recursul declarat împotriva
unei sentințe prin care acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă nu se
circumscrie sferei hotărârilor ce evocă fondul în sensul prevederilor art. 322
C. proc. civ.
Astfel, din motivele invocate de
revizuent rezultă că prezenta cerere de revizuire tinde în realitate la o nouă
judecare a recursului, situație inadmisibilă față de prevederile art. 6 alin.
(1) din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale,
cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.
Pentru considerentele arătate, Înalta
Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de H.L.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire
formulată de H.L.I. împotriva Deciziei nr. 5080 din 18 noiembrie 2010 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca
nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi
2 martie 2011.