ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursurilor civile de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

273 din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 763/117/2008,

s-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta C.G.M., decedată pe

parcursul soluționării cauzei, acțiunea fiind continuată de succesoarea Ș.M.,

împotriva pârâtului S.R. prin C.N.A.D.N.R., și în consecință:

A fost obligat

pârâtul la plata în favoarea reclamantei Ș.M. a sumei de 2.100 euro cu titlu de

despăgubiri aferente suprafeței de teren de 182 m.p., ce a format obiectul exproprierii.

A fost obligat

pârâtul la plata în favoarea aceleiași reclamante a sumei de 3.500 euro cu

titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat.

A fost obligat

pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4.440 cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 85/2007

s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat, situat în

localitatea Săvădisla, categoria de folosință arabil extravilan, tarla 27,

parcela 47, în suprafață de 182 m.p., identificat prin număr cadastral 1320/1.

Persoana propusă în

vederea acordării despăgubirii este reclamanta C.G.M., iar despăgubirile

propuse au fost evaluate la suma de 3442, 61 lei, echivalentul a 1037,40 Euro.

Reclamanta prin

prezenta acțiune a înțeles, de fapt, să conteste cuantumul despăgubirilor

propuse și totodată să solicite repararea prejudiciului ca urmare a scăderii

valorii terenului rămas în proprietatea sa în urma exproprierii. Este adevărat

că formularea petitelor din acțiunea principală nu este una foarte exactă,

reclamanta solicitând anularea parțială și completarea hotărârii, însă, ca

urmare a precizării de acțiune depusă ulterior, Tribunalul a constatat că

reclamanta nu a mai susținut acest capăt de cerere, astfel că excepția

inadmisibilității invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar a rămas

fără obiect.

În cauză s-a dispus

efectuarea unei expertize, de către comisia de experți formată din ing. expert

R.M., ing. expert R.G., ing. expert G.P., din concluziile căreia a rezultat

contravaloarea despăgubirilor aferente suprafeței expropriate de 182 m.p., evaluată la preț de circulație, la suma de 2100 Euro, iar contravaloarea prejudiciului

cauzat reclamantei ca urmare a scăderii valorii terenului rămas neexpropriat,

la suma de 3500 Euro.

În conținutul

raportului de expertiză, s-a explicat de către comisia de experți motivele care

determină o scădere a valorii terenului rămas neexpropriat, în sensul că din

suprafața inițială de 1506,60 m.p., s-a expropriat o parcelă de 182 m.p., care se află în imediata vecinătate a taluzului înalt de cca. 5 metri al autostrăzii,

conducând astfel la apropierea terenului rămas de taluz, cu consecințe grele

asupra exploatării mecanizate agricole. Totodată, terenul rămas este ocupat de

un stâlp pentru iluminat stradal, amplasat spre latura mare a parcelei,

îngreunând astfel atât accesul pe teren cât și exploatarea acestuia. De

asemenea, experții au concluzionat că terenul rămas neexpropriat nu poate

beneficia de sporul de valoare de piață, ce provine din vecinătatea cu

autostrada, deoarece nu poate avea caracter intravilan, în condițiile

amplasamentului local descris.

Pârâta a înțeles să

formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, solicitând totodată fie

constatarea nulității absolute a acestuia, fie încuviințarea unei

contraexpertize, fie refacerea raportului întocmit, motivat de faptul că

comisia de experți a procedat la evaluarea terenului la momentul efectuării

raportului de expertiză și nu au precizat valoarea acestuia de la momentul

exproprierii.

Tribunalul a apreciat

că solicitările pârâtului se subsumează unei singure critici aduse raportului, referitoare

al momentul evaluării imobilului expropriat, obiecțiuni care sunt neîntemeiate.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 9 alin. (3) în forma actualizată, din Legea nr. 198/2004,

acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol respectiv

cea avută în vedere în prezenta speță, când beneficiarul despăgubirii contestă

cuantumul acesteia, se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 – art. 27

din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Potrivit

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, la care face trimitere printre

altele dispozițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, despăgubirea se compune din

valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite. Totodată, se prevede că, la calcularea cuantumului

despăgubirilor, se va ține sama de prețurile cu care se vând în mod obișnuit

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului.

Instanța de fond a

reținut că, din moment ce textul legal prevede în mod expres calcularea

despăgubirilor la momentul efectuării expertizei, obiecțiunile aduse de pârâtă

nu au putut fi primite, din moment ce, persoana beneficiară a acestor măsuri nu

intră efectiv în posesia sumelor la data exproprierii, ci ulterior, în urma

finalizării litigiului, timp în care, valoarea din momentul exproprierii s-ar

putea să nu mai fie de actualitate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâta C.N.A.D.N.R. SA, iar prin decizia civilă nr. 14

din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, reținându-se următoarele

considerente:

Instanța de apel a încuviințat

efectuarea unei noi expertize având ca obiectiv evaluarea imobilului

expropriat, stabilirea valorii de circulație la momentul întocmirii raportului

de expertiză, ținându-se cont de dispozițiile Legii nr. 198/2004, și

determinarea valorii prejudiciului cauzat parcelei inițiale de 1506,5 m.p., în

urma exproprierii parcelei în litigiu, în suprafață de 182 m.p.

În acest sens a

desemnat o comisie formată din trei experți.

Întrucât doar doi

dintre experții numiți în cauză au efectuat și semnat raportul de expertiză,

iar cel de-al treilea expert a întocmit un coraport de expertiză tehnică

judiciară, la termenul de judecată din 14 mai 2010, instanța a constatat

nulitatea celor două lucrări de specialitate pe motiv că acestea nu întrunesc

cerințele art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Totodată, s-a numit

un expert topograf pentru determinarea amplasamentului terenului în litigiu,

însă asupra acestei probe instanța a revenit la termenul de judecată din 18

februarie 2011, apreciind că nu este utilă și pertinentă în cauză, întrucât

amplasamentul imobilului expropriat nu constituie obiect al litigiului, în

sensul că nici reclamanta și nici pârâtul nu au formulat pretenția vizând o

eventuală altă amplasare a terenului față de cea identificată în hotărârea nr. 85

din 11 octombrie 2007, prin care terenul a fost expropriat.

Prin raportul de

expertiză refăcut de către toți cei trei experții desemnați în cauză, s-a

stabilit că valoarea de circulație a terenului stabilită la data emiterii

hotărârii nr. 85 din 11 octombrie 2007 este corectă, la momentul efectuării

expertizei valoarea de circulație a imobilului expropriat este de 8,26 euro/mp,

iar terenul rămas în proprietatea reclamantei nu a suferit nici un prejudiciu

urmare a exproprierii.

Părțile nu au

formulat obiecțiuni la concluziile exprimate de experți.

Coroborând concluziile

exprimate de experți instanța constată că între valoarea stabilită la momentul

exproprierii, de 1037,40 euro pentru suprafața expropriată de 182 m.p. și

valoarea stabilită la momentul efectuării expertizei de 8,26 euro/mp, există o

diferență căreia se impune a i se da eficiență în favoarea reclamantei, în

calitate de proprietară a terenului ce a fost supus exproprierii.

În raport de valoarea

pe mp stabilită prin expertiza efectuată în apel, reclamantei i se cuvin

despăgubiri în sumă de 1503,32 euro (8,26 euro x 182 m.p.).

Instanța de apel a

mai reținut că în ceea ce privește valoarea terenului rămas în proprietatea

reclamantei, experții au concluzionat că acesta nu a suferit o scădere în urma

exproprierii.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanta Ș.M. și pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R.

SA

Astfel, criticile

aduse hotărârii instanței de apel de către pârâtul S.R. vizează nelegalitatea

ei prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele

aspecte:

O primă critică

vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 9 și 10 din Legea

nr. 198/2004 respectiv art. 26 din Legea nr. 33/1994, dar și ale art. 129 C.

proc. civ.

În această idee se

susține că hotărârea instanței de apel se întemeiază pe o gravă greșeală de

fapt și de drept, decurgând dintr-o eronată apreciere a probelor administrate,

respectiv probe privind expertiza tehnică efectuată în cauză.

Se mai susține că

instanța de apel a ignorat și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994

întrucât a omologat raportul de expertiză prin prisma valorii stabilite de

experți la momentul decembrie 2009, moment ales în mod cu totul autoritar de

către Comisia de experți, având în vedere că raportul a fost depus la 4 iunie

2010 și în mod clar a fost întocmit tot în anul 2010.

În aceeași idee se

mai învederează și încălcarea dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1991,

precum și faptul că motivarea hotărârii este superfluă.

De asemenea, pârâtul

mai critică hotărârea instanței de apel și în ce privește încălcarea art. 274 C.

proc. civ., privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Criticile aduse de

reclamantă hotărârii instanței de apel vizează dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., solicitându-se în principal respingerea apelului pârâtului,

iar în subsidiar casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare

instanței de apel.

Reclamanta

susține încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.,

ce consacră

principiul obiectiv, dar și ale art. 261 pct. 1 și 5 C. proc. civ. și ale art. 6

pct. 1 C.E.D.O. și art. 6 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea,

reclamanta susține că în mod nereal se reține în

considerentele hotărârii că părțile nu au formulat obiecții la

concluziile experților, în condițiile în care a susținut în fața instanței de

apel că își rezervă dreptul de a-și preciza și formula obiecțiuni suplimentare

la raportul de expertiză, iar o parte din obiecțiunile și observațiile făcute

verbal sunt consemnate la paginile 1 și 2 din decizia atacată, obiecțiuni ce au

fost respinse fără o motivare pertinentă și că din această perspectivă se poate

considera că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs, invocate de recurenți și a

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Expertiza efectuată

în apel de experții C.R., A.G. și B.G. a avut ca obiective evaluarea imobilului

situat în comuna Săvădisla, înscris n tarla 27, parcela 47, arabil intravilan,

având în vedere evaluarea făcută la prețul de circulație la data de 11

octombrie 2007 și data emiterii hotărârii contestație, precum și stabilirea

valorii de circulație și la momentul întocmirii raportului de expertiză în

raport de dispozițiile Legii nr. 198/2004 și respectiv determinarea valorii

prejudiciului cauzat prin micșorarea parcelei inițiale de 1506,5 m.p., odată cu exproprierea din această suprafață a parcelei în litigiu de 182 m.p.

Expertiza a fost

comunicată pârâților așa cum rezultă din încheierea de ședință din 11 iunie

2010.

Deși reclamanta a

avut reprezentant, și ar fi putut depune la dosar obiecțiuni scrise cu privire

la raportul de expertiză, nu a depus în scris nici un fel de obiecțiuni la

raportul de expertiză, cum de altfel bine a sesizat și instanța de apel.

Or, față de această

situație, raportat și la concluziile exprimate de cei trei experți în raportul

de expertiză, instanța de apel a făcut o legală interpretare a stării de fapt

și de drept, a raporturilor juridice dintre părți, raportat și la dispozițiile art.

26 și 27 din Legea nr. 33/1994.

Expertiza efectuată

în apel, a fost dispusă de către instanță, nu numai în virtutea rolului activ

prevăzut de art. 129 C. proc. civ., dar și al verificării situației reale, a

terenului din litigiu, și a aflării adevărului obiectiv, și respectiv al respectării

dreptului la un proces echitabil, și în concordanță cu dispozițiile art. 26 din

Legea nr. 33/1994.

Criticile legate de

interpretarea probelor, sunt de netemeinicie, și ca atare ele nu se circumscriu

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., ce vizează în cele 9 pct. doar motive de

nelegalitate și nu de netemeinicie.

Nefondate sunt și

susținerile legate de nemotivarea hotărârii, în condițiile în care hotărârea se

circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Motivarea unei

hotărâri înseamnă stabilirea în concret, clar și concis, a stării de fapt,

respectiv încadrarea unei situații particulare de speță, în cadrul prevederilor

generale și abstracte ale unei legi.

De reținut că, legat

de obligația instanței de motivare a unei hotărâri, C.E.D.O. raportat la art. 6

paragraf 1 din C.E.D.O. a statuat că această obligație nu presupune a da un

răspuns detaliat fiecărui argument.

Întinderea obligației

de a motiva hotărârea poate varia în funcție de natura hotărârii și trebuie

stabilită în lumina circumstanțelor cauzei (Hotărârea în cauza B. contra

României din 24 mai 2005).

Nefondată este și

critica legată de greșita acordare a cheltuielilor de judecată, în condițiile

incidenței dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., și a existenței culpei

procesuale.

Ca atare, cum nici

una din criticile recurentelor nu sunt fondate și nefiind incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantă și pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta Ș.M. și pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R.

SA împotriva deciziei nr. 141/ A din 18 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 ianuarie 2012.