ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1425/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1425/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La

data de 02 februarie 2009, reclamantul G.C.G. a solicitat în contradictoriu cu

pârâții SC N.C. SRL, G.I. și G.T. pronunțarea unei hotărâri prin care să se

dispună obligarea în solidar a acestora la plata de daune interese evaluate

provizoriu la suma de 150.000 Euro (echivalent în lei), reprezentând

prejudiciul produs ca urmare a neîndeplinirii obligației contractuale de plată

către reclamant a cotei de participare la beneficii și pierderi, în

conformitate cu dispozițiile convenției simulație (înțelegere de cumpărare)

încheiată în data de 01 februarie 2006 între pârâții SC N.C. SRL, G.P.S. SRL și

reclamantul G.C.G., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de

judecată în caz de opoziție.

Prin sentința nr. 1667 din data de 21

aprilie 2011, Tribunalul Buzău a admis acțiunea reclamantului, așa cum a fost

precizată; a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de

223.052,42 lei, reprezentând prejudiciu produs urmare neîndeplinirii obligației

contractuale de plată a cotei de participare la beneficii și pierderi, conform

stipulației pentru altul reprezentată de Convenția simulație încheiată la data

de 01 februarie 2006. A dispus darea în debit a reclamantului cu suma de 3500

lei, reprezentând onorariu cuvenit expertului R.V.

Pârâții au fost obligați în solidar la

8461 lei cheltuieli de judecată către reclamant, din care 3461 lei reprezintă

taxă judiciară de timbru și 5000 lei onorariu expert.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că la data de 01 februarie 2006 între SC N.C. SRL,

reprezentată de pârâtul G.I. și SC G.P.S. SRL, reprezentată de G.C.G. a fost

încheiat contractul intitulat „Convenție Simulație (înțelegere de cumpărare)”

prin care a fost stabilită modalitatea în care urma să fie efectuată cumpărarea

obiectivului comercial Piața B90, condițiile de reprezentare a raporturilor cu

terții, precum și modul de exploatare și distribuire a profitului, scopul

încheierii acestei convenții fiind determinarea unei modalități juridice prin

care să fie cumpărată și exploatată piața agroalimentară B 90 Buzău, fără ca în

raporturile cu terții să figureze reclamantul G.C.G.

Prin Convenție s-a stabilit că SC N.C.

SRL va fi societatea ce va cumpăra de la SC B.N.I. SRL piața agroalimentară B

90 Buzău, contractul de vânzare cumpărare urmând să fie încheiat în mod aparent

între aceste două societăți.

De asemenea, în ceea ce privește

raporturile cu terții s-a stabilit că după achitarea prețului și preluarea în

proprietate a obiectivului comercial (piața agroalimentară), activitatea de exploatare

comercială și administrare va fi realizată de SC N.C. SRL și totodată că, față

de această convenție partenerii de comerț vor încheia raporturi juridice numai

cu SC N.C. SRL.

Convenția simulație (înțelegere de

cumpărare) din data de 01 februarie 2006 a fost semnată de către pârâții G.I.

și G.T. și de reclamantul G.C.G. în calitate de persoană interpusă și de

reprezentant al SC G.P.S. SRL.

Instanța de fond a mai reținut că

potrivit dispozițiilor din Capitolul VII al Convenției încheiate între părți „După

începerea exploatării obiectivului comercial, părțile vor participa la

beneficii și pierderi astfel: 10% - SC G.P.S. SRL, 75% - persoana interpusă

(reclamantul G.C.G., în calitate de beneficiar ce a acceptat stipulația) și 15

% - SC N.C. SRL”.

S-a stabilit de instanța de fond că

reclamantul este beneficiar al stipulației pentru altul, în condițiile în care

urma să primească direct o sumă de bani corespunzătoare unui procent de 75% din

beneficiul real obținut prin exploatarea obiectivului comercial, iar pârâții

(ce au dobândit în mod aparent calitatea de proprietari ai pieței

agroalimentare și au exploatat acest obiectiv) au calitatea de promitenți,

obligându-se să-i plătească suma de bani determinată convențional.

Modul de calcul a sumelor reprezentând

beneficii ce urmau să fie distribuite conform procentelor stabilite este

determinat prin art. VII alin. (2) al Convenției simulație , în care se arată

că „Beneficiile și pierderile vor fi determinate din profitul real obținut

exclusiv din acest obiectiv, după achitarea tuturor obligațiilor comerciale, de

creditare și fiscale, și vor fi raportate numai la rezultatele obținute din

exploatarea obiectivului comercial”.

Prin art. VI al Convenției se

stabilește că, după achitarea prețului și preluarea în proprietate a

obiectivului comercial activitatea de exploatare comercială și administrare va

fi realizată de SC N.C. SRL care are obligația să organizeze și realizeze

nemijlocit activitatea comercială convenită și să țină evidența contabilă

separată a activităților comune.

Pârâții persoane fizice, a reținut

instanța de fond, asociați ai SC N.C. SRL au confirmat la interogatoriu că,

prin acest contract au fost transpuse condițiile înțelegerii referitoare la

condițiile cumpărării și exploatării în comun a pieței agroalimentare și

determinată modalitatea de distribuire a profitului. Totodată, aceștia au

arătat că nu au respectat obligația asumată de a plăti reclamantului cota

procentuală din profitul net datorită neavansării de către acesta a sumei ce

revenea în sarcina sa, în calitate de persoană interpusă, în vederea obținerii

fondurilor necesare cumpărării obiectivului comercial.

Instanța a reținut și faptul că

reclamantul a avansat pârâților persoane fizice suma de 20.000 Euro în vederea

cumpărării pieței agroalimentare; astfel în data de 17 octombrie 2006,

reclamantul a împrumutat de la numita V.E. - notar, suma de 20.000 Euro pentru

a o folosi în vederea plății unei părți din prețul vânzării, astfel cum rezultă

atât din declarația pe proprie răspundere data de aceasta cât și din extrasul

de cont depuse la dosar.

A reținut instanța că reclamantul în

calitate de persoană interpusă și terț beneficiar al stipulației pentru altul

și-a îndeplinit toate condițiile determinate pentru cumpărarea pieței

agroalimentare și este îndreptățit să primească cota procentuală din profitul

net realizat.

Expertul contabil R.V. a concluzionat

prin raportul de expertiză întocmit că profitul net realizat din exploatarea

obiectivului comercial - piața agroalimentară „B 90”, pentru perioada cerută

este de 59.811,23 lei, iar suma corespunzătoare procentului de 75% din

beneficiul realizat este de 44.858,42 lei, menționându-și acest punct de vedere

și prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamant.

Dar, a reținut instanța de fond,

întrucât expertul R.V., nu a avut în vedere toate beneficiile realizate de

societatea pârâtă, cu precădere cele rezultate din închirierea spațiilor a

stabilit ca la beneficiul realizat din exploatarea obiectivului comercial -

piața agroalimentară B 90, stabilit de expertul R.V. în sumă de 44.852,42 lei,

se va adăuga cu beneficiul stabilit de expertul asistent P.F. în sumă de

178.200 lei, rezultând un beneficiu cuvenit persoanei interpuse în sumă de

223.052,42 lei.

La termenul de judecată din 14 aprilie

2011 reclamantul a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumelor

înserate în raportul de expertiză R.V., la care se adaugă cea din raportul de

expertiză P.F.

Prin decizia nr. 92 din 29 septembrie

2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelurile declarate de pârâții SC N.C. SRL, G.I. și G.T.

împotriva sentinței civile nr. 1667 din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Buzău,

pe care a schimbat-o în tot și, pe fond, a respins acțiunea reclamantului, ca

nefondată.

Constatând că motivele de apel sunt

comune, instanța de apel le-a analizat împreună și a reținut următoarele:

Între părți, reclamant și pârâții s-a

încheiat la data de 01 februarie 2006 o convenție intitulată - Convenție

Simulație (înțelegere de cumpărare) care potrivit art. 1 din preambul se

încheie pentru cumpărarea de către părți a pieței agroalimentare situate în

Buzău lângă Piața Centrală cunoscută public sub denumirea de Piața B 90

amplasata pe terenul concesionat de Municipiul Buzău prin contractul de concesiune

nr. 10.088/2001.

Această convenție potrivit art. 2 din

- preambul - reprezintă actul ascuns din simulație și cuprinde adevărata

înțelegere și voință a părților, actul public urmând a fi un contract de

asociere în participațiune.

Capitolul II din convenție arată

părțile contractante, respectiv SC N.C. SRL, prin reprezentantul sau G.I., în

calitatea de administrator și SC G.P.S. SRL prin reprezentant G.G. în calitate

de administrator, Cap. III definește termenii convenției.

Potrivit definiției din convenție

persoana interpusă - este persoana desemnată de SC G.S. care va încasa în

raport cu prevederile art. IV ultimul alineat, în numele SC G.S. SRL

beneficiile cuvenite .

Analizând sentința pronunțată de

instanța de fond prin prisma criticilor invocate de apelantă și a susținerilor

intimatului prin întâmpinare a constatat însă că apelurile sunt întemeiate .

Este adevărat că așa cum arăta

intimatul prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecării apelului, instanța de

fond a stabilit prin sentința nr. 1640 din 24 noiembrie 2009 (rectificată

ulterior prin încheierea din 14 ianuarie 2010, în sensul că a fost asimilată

unei încheieri, stabilind calea de atac odată cu fondul) că modalitatea

juridică ce a fost avută în vedere la momentul redactării Convenției simulație

a fost realizarea prin aceasta a unei stipulații pentru altul, în care

reclamantul a dobândit calitatea de terț beneficiar, iar SC N.C. SRL și pârâții

persoane fizice calitatea de promitenți.

Reținându-se că în cauză părțile au

încheiat un act juridic caracterizat ca o stipulație pentru altul instanța de

fond a analizat condițiile îndeplinirii acesteia și în urma probelor, a admis

acțiunea.

S-a mai reținut că apelanții nu au

declarat expres apel și împotriva sentinței din data de 24 noiembrie 2009, dar

au invocat faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile stipulației pentru

altul, condiții pe care curtea de apel le-a analizat, după cum urmează:

Contractul în folosul unei terțe

persoane (stipulația pentru altul) este definit ca fiind acel contract prin

care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă parte, denumită

promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terțe persoane,

străine de contract, denumită terț beneficiar.

Analizând însă contractul încheiat

între părți la data de 01 februarie 2006, reținut de instanța de fond ca fiind

o stipulație pentru altul, acesta nu poate fi caracterizat astfel, deoarece

reclamantul nu poate avea calitatea în primul rând de terț față de contract,

când în realitate este parte care reprezintă SC G.P.S. SRL așa cum rezultă din

cap. II din definiția dată persoanei interpuse prin cap. III și semnăturile

prezente pe contract.

Reclamantul nu poate avea calitatea de

terț beneficiar, el participând în contract ca reprezentant al SC G.S. SRL,

părțile stabilind prin cap. IV ultimul alineat că ,,asociatul G.C.G., va încasa

în numele SC G.P.S. SRL și pentru aceasta beneficiile cuvenite ...”.

Ca atare, reținându-se că reclamantul

intimat a participat la încheierea contractului ca reprezentant al SC G.S. SRL,

acesta nu poate pretinde drepturi proprii ca efect al contractului, motiv

pentru care în raport cu art. 296 C. proc. civ. apelurile au fost admise, schimbată

în tot sentința și pe fond respinsă acțiunea reclamantului.

Având în vedere că prima critică din

motivele de apel, analizată, s-a constatat a fi întemeiată și a dus la

admiterea apelurilor, analiza celorlalte motive invocate de pârâții nu mai

prezintă interes, respectiv cele privind lipsa condițiilor unei simulații prin

interpunere de persoane (care nu a fost reținută și analizată nici de instanța

de fond), excepția neexecutării obligațiilor de către reclamant și reținerea

greșită a solidarității în executarea obligațiilor.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs reclamantul G.C.G., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii

recurate în sensul respingerii ca nelegal și netemeinic a apelului formulat de

către apelanții-pârâți SC N.C. SRL, G.I. și G.T. și menținerii ca fiind legală

și temeinică a sentinței tribunalului, cu obligarea intimaților-pârâți la plata

cheltuielilor de judecată.

Recurentul formulează astfel, în

esență, următoarele critici:

Instanța de apel a verificat

legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, cu depășirea limitelor prevăzute

de dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care

apelanții au formulat critici exclusiv cu privire la soluția pronunțată pe

fondul cererii, așa încât ar fi trebuit să opereze o devoluțiune parțială în

apel (tantum devolutum quantum apellatum), toate celelalte aspecte trecând în

puterea lucrului judecat.

Interpretând în mod greșit actul

juridic dedus judecații și dispozițiile legale ce guvernează stipulația pentru

altul, instanța de apel a modificat soluția primei instanțe, respingând

acțiunea formulată de către reclamant, în condițiile în care Convenția ce

constituie fundamentul pretențiilor reprezintă o veritabilă stipulație pentru

altul, cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare.

În mod nelegal, interpretând in mod

greșit atât actul juridic dedus judecații, cât și normele legale incidente,

instanța de apel a reținut faptul că actul juridic încheiat în data de 01

februarie 2006 nu reprezintă o stipulație pentru altul, datorită faptului că nu

este îndeplinită condiția ca reclamantul să aibă calitatea de terț față de

contract.

Instanța a dat o greșită interpretare

condițiilor cerute pentru existenta unei stipulații pentru altul și a preluat

trunchiat dispozițiile contractuale, ignorând scopul încheierii acestuia,

confirmat inclusiv de pârâții din prezenta cauză prin răspunsurile la

interogatoriul administrat în fața primei instanțe.

Instanța de apel, interpretând și

aplicând în mod greșit legea, a făcut o gravă si inexplicabilă confuzie între

calitatea de parte într-un contract și calitatea de reprezentant legal

(mandatar) al uneia dintre părți,- aceasta întrucât, G.C.G. nu a avut calitatea

de parte în contract, ci doar pe aceea de reprezentant al societății comerciale

Grup P.S., în virtutea calității sale de administrator al acesteia la acel

moment, acționând ca un veritabil mandatar al societății, fără a se putea

considera însă că a fost parte în Convenție.

A fost ignorată intenția reală a

părților contractante și adevărata lor înțelegere, pârâții având calitatea de

promitenți și asumându-și anumite obligații față de reclamantul persoană

fizică, terț beneficiar.

Reclamantul a dobândit calitatea de

,,persoană interpusă” în virtutea calității sale speciale în operațiunea de

dobândire și exploatare a pieței agroalimentare și atâta timp cât urma să

primească o sumă de bani, în mod evident reclamantul avea calitatea de terț

beneficiar al convenției și nu de mandatar al uneia dintre părți, având o

acțiune directă împotriva promitentului (SC N.C. SRL și pârâții persoane

fizice) pentru satisfacerea dreptului dobândit .

Chiar dacă reclamantul nu și-ar fi

îndeplinit obligația de a achita vreo sumă de bani (deși nu este cazul),

apelanții-pârâți nu ar fi putut să refuze îndeplinirea propriilor obligații,

având cel mult un drept de creanță împotriva reclamantului, corespunzător sumei

de bani neachitate.

În situația în care s-ar fi stabilit

că nu suntem în prezența unei stipulații pentru altul, instanța de apel ar fi

trebuit să analizeze temeinicia pretențiilor reclamantului prin aplicarea

regulilor generate din materia ,,obligațiilor”, iar nu să respingă cererea,- în

condițiile în care chiar dacă nu a reprezentat o stipulație pentru altul,

convenția a produs efecte ca un contract nenumit.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea criticilor formulate în

recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale

aplicabile în cauză, se constată următoarele:

În ce privește critica, cu referire la

dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia instanța de apel

și-ar fi depășit limitele propriei investiri, se constată că nu poate fi

primită, întrucât instanța de apel a apreciat judicios că chiar dacă apelanții

nu au declarat expres apel și împotriva sentinței nr. 1640 din 24 noiembrie

2009, rectificată ulterior și asimilată unei încheieri, - în mod evident

apelanții au susținut că nu sunt îndeplinite condițiile stipulații pentru altul

și că s-a statuat greșit cu privire la calitatea reclamantului de beneficiar al

stipulației pentru altul.

Prin urmare, nu pot fi primire

susținerile recurentului conform cărora în apel ar fi trebuit să opereze o

devoluțiune exlusiv parțială (tantum devolutum quantum apellatum), de vreme ce

în apel au fost formulate critici atât privind natura juridică a convenției

aflate în discuție, cât și cu privire la calitatea reclamantului de terț

beneficiar.

Totodată, este de menționat că din

calificarea corectă a convenției intervenite între părți decurge și calitatea

reclamantului, or, această împrejurare nu putea fi dezlegată decât odată cu

soluționarea fondului cauzei.

Pe de altă parte, instanța de apel,

analizând prima critică formulată de apelanții pârâți, respectiv neîndeplinirea

condițiilor cerute pentru existența unei stipulații pentru altul și constatând

că această critică este întemeiată, în mod corect a apreciat că analiza

celorlalte motivele de apel invocate de pârâți și anume, lipsa condițiilor unei

simulații prin interpunere de persoane, excepția neexecutării obligațiilor de

către reclamant și reținerea greșită a solidarității în executarea

obligațiilor, nu mai prezintă interes.

Așadar, față de cele mai sus arătate,

în examinarea primei critici aduse de recurent deciziei curții de apel, se

reține că instanța de apel nu și-a depășit limitele propriei investiri, așa cum

eronat susține recurentul, ci, dimpotrivă, a procedat la soluționarea cauzei în

limitele investirii sale prin cererea de apel, cu respectarea dispozițiilor

art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile

formulate de recurent asupra fondului cauzei, prin raportare la dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se constată de asemenea nu pot fi primite,

fiind neîntemeiate.

În examinarea acestora, se rețin,

astfel, următoarele:

Stipulația pentru altul, denumită și

contractul în folosul unei terțe persoane, reprezintă acel contract prin care o

parte denumită stipulent dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea,

să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terțe persoane, străine de

contract, denumită terț beneficiar, în virtutea unei obligații valabile al

cărui debitor față de stipulant este promitentul, obligație care a ajuns la

scadență.

În speță, se constată că instanța de

apel, în mod legal, cu interpretarea corectă a actului dedus judecății și fără

a schimba cu nimic natura juridică a acestuia a apreciat că în baza

contractului încheiat , între părți, reclamantul nu poate avea în același timp

calitatea de parte și calitatea de terț beneficiar, persoană străină de acest

contract, - cele două noțiuni excluzându-se reciproc.

În aceeași ordine de idei, tot corect

s-a reținut și că reclamantul, care a participat la încheierea contractului ca

reprezentant al uneia dintre părți (SC G.S. SRL), nu poate pretinde drepturi

proprii ca efect al contractului, în condițiile în care la cap. IV ultim

alineat s-a stabilit că ,,asociatul G.C.G. va încasa în numele SC G.S. SRL și

pentru aceasta beneficiile cuvenite...”.

Astfel fiind, în mod judicios instanța

de apel a apreciat că, în cauză, nu există o clauză de stipulare a unui terț

beneficiar și nu rezultă nici că sumele de bani urmau să fie încasate în nume

propriu de către recurentul reclamant,- împrejurare în care, a pronunțat o

soluție corectă, concluzionând că, în prezenta speță, nu sunt îndeplinite

condițiile stipulației pentru altul, ce au făcut obiectul singurului motiv de

apel analizat de curtea de apel, examinarea celorlalte motive de apel devenind

superfluă prin admiterea celui dintâi.

Drept urmare, cum neîndeplinirea

condițiilor simulației, ce presupune coexistența a două acte, simulației prin

interpunere de persoane, ce presupune desemnarea persoanei interpuse, excepția

neexecutării obligațiilor de către reclamant și reținerea greșită a

solidarității în executarea obligațiilor nu au făcut obiectul examinării în

apel, ele nu pot face obiect examinării omisso medio, în recurs.

În fine, nu poate fi primită nici

susținerea conform căreia dacă aprecia că nu suntem în prezența unei simulații

pentru altul, instanța ar fi trebuit să analizeze totuși cuprinsul convenției

înfățișate de către reclamant prin prisma drepturilor și obligațiilor

corelative ale părților, întrucât chiar dacă nu a reprezentat o stipulație

pentru altul, convenția a produs efecte ca un contract nenumit.

Această susținere nu poate fi primită

deoarece, pe de-o parte, se impune a fi respectat principiul disponibilității,

judecătorul fiind ținut a analiza temeinicia cererii de chemare în judecată

prin raportare la obiectul concret al acesteia, or, în speță, reclamantul și-a

fundamentat acțiunea pe o pretinsă simulație prin interpunere de persoană, iar

pe de altă parte, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum,

instanța de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac declarate era

ținută a analiza exclusiv criticile aduse hotărârii atacate, ceea ce a și

făcut.

În consecință, reținându-se că

recurentul reclamant nu a formulat nicio critică întemeiată, care în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. să conducă la casarea sau

modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută a fiind legală și,

conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului G.C.G. se

va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul G.C.G. împotriva deciziei nr. 92 din 29 septembrie 2011 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

14 martie 2012.