ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1425/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 02 februarie 2009, reclamantul G.C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC N.C. SRL, G.I. și G.T. pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea în solidar a acestora la plata de daune interese evaluate provizoriu la suma de 150.000 Euro (echivalent în lei), reprezentând prejudiciul produs ca urmare a neîndeplinirii obligației contractuale de plată către reclamant a cotei de participare la beneficii și pierderi, în conformitate cu dispozițiile convenției simulație (înțelegere de cumpărare) încheiată în data de 01 februarie 2006 între pârâții SC N.C. SRL, G.P.S. SRL și reclamantul G.C.G., precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în caz de opoziție.

Prin sentința nr. 1667 din data de 21 aprilie 2011, Tribunalul Buzău a admis acțiunea reclamantului, așa cum a fost precizată; a obligat pârâții în solidar să plătească reclamantului suma de 223.052,42 lei, reprezentând prejudiciu produs urmare neîndeplinirii obligației contractuale de plată a cotei de participare la beneficii și pierderi, conform stipulației pentru altul reprezentată de Convenția simulație încheiată la data de 01 februarie 2006. A dispus darea în debit a reclamantului cu suma de 3500 lei, reprezentând onorariu cuvenit expertului R.V. Pârâții au fost obligați în solidar la 8461 lei cheltuieli de judecată către reclamant, din care 3461 lei reprezintă taxă judiciară de timbru și 5000 lei onorariu expert.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 01 februarie 2006 între SC N.C. SRL, reprezentată de pârâtul G.I. și SC G.P.S. SRL, reprezentată de G.C.G. a fost încheiat contractul intitulat „Convenție Simulație (înțelegere de cumpărare)” prin care a fost stabilită modalitatea în care urma să fie efectuată cumpărarea obiectivului comercial Piața B90, condițiile de reprezentare a raporturilor cu terții, precum și modul de exploatare și distribuire a profitului, scopul încheierii acestei convenții fiind determinarea unei modalități juridice prin care să fie cumpărată și exploatată piața agroalimentară B 90 Buzău, fără ca în raporturile cu terții să figureze reclamantul G.C.G.

Prin Convenție s-a stabilit că SC N.C. SRL va fi societatea ce va cumpăra de la SC B.N.I. SRL piața agroalimentară B 90 Buzău, contractul de vânzare cumpărare urmând să fie încheiat în mod aparent între aceste două societăți. De asemenea, în ceea ce privește raporturile cu terții s-a stabilit că după achitarea prețului și preluarea în proprietate a obiectivului comercial (piața agroalimentară), activitatea de exploatare comercială și administrare va fi realizată de SC N.C. SRL și totodată că, față de această convenție partenerii de comerț vor încheia raporturi juridice numai cu SC N.C. SRL. Convenția simulație (înțelegere de cumpărare) din data de 01 februarie 2006 a fost semnată de către pârâții G.I.

și G.T. și de reclamantul G.C.G. în calitate de persoană interpusă și de reprezentant al SC G.P.S. SRL. Instanța de fond a mai reținut că potrivit dispozițiilor din Capitolul VII al Convenției încheiate între părți „După începerea exploatării obiectivului comercial, părțile vor participa la beneficii și pierderi astfel: 10% - SC G.P.S. SRL, 75% - persoana interpusă (reclamantul G.C.G., în calitate de beneficiar ce a acceptat stipulația) și 15 % - SC N.C. SRL”. S-a stabilit de instanța de fond că reclamantul este beneficiar al stipulației pentru altul, în condițiile în care urma să primească direct o sumă de bani corespunzătoare unui procent de 75% din beneficiul real obținut prin exploatarea obiectivului comercial, iar pârâții (ce au dobândit în mod aparent calitatea de proprietari ai pieței agroalimentare și au exploatat acest obiectiv) au calitatea de promitenți, obligându-se să-i plătească suma de bani determinată convențional.

Modul de calcul a sumelor reprezentând beneficii ce urmau să fie distribuite conform procentelor stabilite este determinat prin art. VII alin. (2) al Convenției simulație , în care se arată că „Beneficiile și pierderile vor fi determinate din profitul real obținut exclusiv din acest obiectiv, după achitarea tuturor obligațiilor comerciale, de creditare și fiscale, și vor fi raportate numai la rezultatele obținute din exploatarea obiectivului comercial”. Prin art. VI al Convenției se stabilește că, după achitarea prețului și preluarea în proprietate a obiectivului comercial activitatea de exploatare comercială și administrare va fi realizată de SC N.C. SRL care are obligația să organizeze și realizeze nemijlocit activitatea comercială convenită și să țină evidența contabilă separată a activităților comune.

Pârâții persoane fizice, a reținut instanța de fond, asociați ai SC N.C. SRL au confirmat la interogatoriu că, prin acest contract au fost transpuse condițiile înțelegerii referitoare la condițiile cumpărării și exploatării în comun a pieței agroalimentare și determinată modalitatea de distribuire a profitului. Totodată, aceștia au arătat că nu au respectat obligația asumată de a plăti reclamantului cota procentuală din profitul net datorită neavansării de către acesta a sumei ce revenea în sarcina sa, în calitate de persoană interpusă, în vederea obținerii fondurilor necesare cumpărării obiectivului comercial. Instanța a reținut și faptul că reclamantul a avansat pârâților persoane fizice suma de 20.000 Euro în vederea cumpărării pieței agroalimentare; astfel în data de 17 octombrie 2006, reclamantul a împrumutat de la numita V.E.

- notar, suma de 20.000 Euro pentru a o folosi în vederea plății unei părți din prețul vânzării, astfel cum rezultă atât din declarația pe proprie răspundere data de aceasta cât și din extrasul de cont depuse la dosar. A reținut instanța că reclamantul în calitate de persoană interpusă și terț beneficiar al stipulației pentru altul și-a îndeplinit toate condițiile determinate pentru cumpărarea pieței agroalimentare și este îndreptățit să primească cota procentuală din profitul net realizat. Expertul contabil R.V. a concluzionat prin raportul de expertiză întocmit că profitul net realizat din exploatarea obiectivului comercial - piața agroalimentară „B 90”, pentru perioada cerută este de 59.811,23 lei, iar suma corespunzătoare procentului de 75% din beneficiul realizat este de 44.858,42 lei, menționându-și acest punct de vedere și prin răspunsul la obiecțiunile formulate de reclamant.

Dar, a reținut instanța de fond, întrucât expertul R.V., nu a avut în vedere toate beneficiile realizate de societatea pârâtă, cu precădere cele rezultate din închirierea spațiilor a stabilit ca la beneficiul realizat din exploatarea obiectivului comercial - piața agroalimentară B 90, stabilit de expertul R.V. în sumă de 44.852,42 lei, se va adăuga cu beneficiul stabilit de expertul asistent P.F. în sumă de 178.200 lei, rezultând un beneficiu cuvenit persoanei interpuse în sumă de 223.052,42 lei. La termenul de judecată din 14 aprilie 2011 reclamantul a solicitat obligarea în solidar a pârâților la plata sumelor înserate în raportul de expertiză R.V., la care se adaugă cea din raportul de expertiză P.F.

Prin decizia nr. 92 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelurile declarate de pârâții SC N.C. SRL, G.I. și G.T. împotriva sentinței civile nr. 1667 din 21 aprilie 2011 a Tribunalului Buzău, pe care a schimbat-o în tot și, pe fond, a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată. Constatând că motivele de apel sunt comune, instanța de apel le-a analizat împreună și a reținut următoarele: Între părți, reclamant și pârâții s-a încheiat la data de 01 februarie 2006 o convenție intitulată - Convenție Simulație (înțelegere de cumpărare) care potrivit art. 1 din preambul se încheie pentru cumpărarea de către părți a pieței agroalimentare situate în Buzău lângă Piața Centrală cunoscută public sub denumirea de Piața B 90 amplasata pe terenul concesionat de Municipiul Buzău prin contractul de concesiune nr. 10.088/2001.

Această convenție potrivit art. 2 din - preambul - reprezintă actul ascuns din simulație și cuprinde adevărata înțelegere și voință a părților, actul public urmând a fi un contract de asociere în participațiune. Capitolul II din convenție arată părțile contractante, respectiv SC N.C. SRL, prin reprezentantul sau G.I., în calitatea de administrator și SC G.P.S. SRL prin reprezentant G.G. în calitate de administrator, Cap. III definește termenii convenției. Potrivit definiției din convenție persoana interpusă - este persoana desemnată de SC G.S. care va încasa în raport cu prevederile art. IV ultimul alineat, în numele SC G.S.

SRL beneficiile cuvenite . Analizând sentința pronunțată de instanța de fond prin prisma criticilor invocate de apelantă și a susținerilor intimatului prin întâmpinare a constatat însă că apelurile sunt întemeiate . Este adevărat că așa cum arăta intimatul prin întâmpinarea depusă cu ocazia judecării apelului, instanța de fond a stabilit prin sentința nr. 1640 din 24 noiembrie 2009 (rectificată ulterior prin încheierea din 14 ianuarie 2010, în sensul că a fost asimilată unei încheieri, stabilind calea de atac odată cu fondul) că modalitatea juridică ce a fost avută în vedere la momentul redactării Convenției simulație a fost realizarea prin aceasta a unei stipulații pentru altul, în care reclamantul a dobândit calitatea de terț beneficiar, iar SC N.C.

SRL și pârâții persoane fizice calitatea de promitenți. Reținându-se că în cauză părțile au încheiat un act juridic caracterizat ca o stipulație pentru altul instanța de fond a analizat condițiile îndeplinirii acesteia și în urma probelor, a admis acțiunea. S-a mai reținut că apelanții nu au declarat expres apel și împotriva sentinței din data de 24 noiembrie 2009, dar au invocat faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile stipulației pentru altul, condiții pe care curtea de apel le-a analizat, după cum urmează: Contractul în folosul unei terțe persoane (stipulația pentru altul) este definit ca fiind acel contract prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terțe persoane, străine de contract, denumită terț beneficiar.

Analizând însă contractul încheiat între părți la data de 01 februarie 2006, reținut de instanța de fond ca fiind o stipulație pentru altul, acesta nu poate fi caracterizat astfel, deoarece reclamantul nu poate avea calitatea în primul rând de terț față de contract, când în realitate este parte care reprezintă SC G.P.S. SRL așa cum rezultă din cap. II din definiția dată persoanei interpuse prin cap. III și semnăturile prezente pe contract. Reclamantul nu poate avea calitatea de terț beneficiar, el participând în contract ca reprezentant al SC G.S. SRL, părțile stabilind prin cap. IV ultimul alineat că ,,asociatul G.C.G., va încasa în numele SC G.P.S. SRL și pentru aceasta beneficiile cuvenite ...”.

Ca atare, reținându-se că reclamantul intimat a participat la încheierea contractului ca reprezentant al SC G.S. SRL, acesta nu poate pretinde drepturi proprii ca efect al contractului, motiv pentru care în raport cu art. 296 C. proc. civ. apelurile au fost admise, schimbată în tot sentința și pe fond respinsă acțiunea reclamantului. Având în vedere că prima critică din motivele de apel, analizată, s-a constatat a fi întemeiată și a dus la admiterea apelurilor, analiza celorlalte motive invocate de pârâții nu mai prezintă interes, respectiv cele privind lipsa condițiilor unei simulații prin interpunere de persoane (care nu a fost reținută și analizată nici de instanța de fond), excepția neexecutării obligațiilor de către reclamant și reținerea greșită a solidarității în executarea obligațiilor.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamantul G.C.G., întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca nelegal și netemeinic a apelului formulat de către apelanții-pârâți SC N.C. SRL, G.I. și G.T. și menținerii ca fiind legală și temeinică a sentinței tribunalului, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. Recurentul formulează astfel, în esență, următoarele critici: Instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii apelate, cu depășirea limitelor prevăzute de dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care apelanții au formulat critici exclusiv cu privire la soluția pronunțată pe fondul cererii, așa încât ar fi trebuit să opereze o devoluțiune parțială în apel (tantum devolutum quantum apellatum), toate celelalte aspecte trecând în puterea lucrului judecat.

Interpretând în mod greșit actul juridic dedus judecații și dispozițiile legale ce guvernează stipulația pentru altul, instanța de apel a modificat soluția primei instanțe, respingând acțiunea formulată de către reclamant, în condițiile în care Convenția ce constituie fundamentul pretențiilor reprezintă o veritabilă stipulație pentru altul, cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare. În mod nelegal, interpretând in mod greșit atât actul juridic dedus judecații, cât și normele legale incidente, instanța de apel a reținut faptul că actul juridic încheiat în data de 01 februarie 2006 nu reprezintă o stipulație pentru altul, datorită faptului că nu este îndeplinită condiția ca reclamantul să aibă calitatea de terț față de contract.

Instanța a dat o greșită interpretare condițiilor cerute pentru existenta unei stipulații pentru altul și a preluat trunchiat dispozițiile contractuale, ignorând scopul încheierii acestuia, confirmat inclusiv de pârâții din prezenta cauză prin răspunsurile la interogatoriul administrat în fața primei instanțe. Instanța de apel, interpretând și aplicând în mod greșit legea, a făcut o gravă si inexplicabilă confuzie între calitatea de parte într-un contract și calitatea de reprezentant legal (mandatar) al uneia dintre părți,- aceasta întrucât, G.C.G. nu a avut calitatea de parte în contract, ci doar pe aceea de reprezentant al societății comerciale Grup P.S., în virtutea calității sale de administrator al acesteia la acel moment, acționând ca un veritabil mandatar al societății, fără a se putea considera însă că a fost parte în Convenție.

A fost ignorată intenția reală a părților contractante și adevărata lor înțelegere, pârâții având calitatea de promitenți și asumându-și anumite obligații față de reclamantul persoană fizică, terț beneficiar. Reclamantul a dobândit calitatea de ,,persoană interpusă” în virtutea calității sale speciale în operațiunea de dobândire și exploatare a pieței agroalimentare și atâta timp cât urma să primească o sumă de bani, în mod evident reclamantul avea calitatea de terț beneficiar al convenției și nu de mandatar al uneia dintre părți, având o acțiune directă împotriva promitentului (SC N.C. SRL și pârâții persoane fizice) pentru satisfacerea dreptului dobândit . Chiar dacă reclamantul nu și-ar fi îndeplinit obligația de a achita vreo sumă de bani (deși nu este cazul), apelanții-pârâți nu ar fi putut să refuze îndeplinirea propriilor obligații, având cel mult un drept de creanță împotriva reclamantului, corespunzător sumei de bani neachitate.

În situația în care s-ar fi stabilit că nu suntem în prezența unei stipulații pentru altul, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze temeinicia pretențiilor reclamantului prin aplicarea regulilor generate din materia ,,obligațiilor”, iar nu să respingă cererea,- în condițiile în care chiar dacă nu a reprezentat o stipulație pentru altul, convenția a produs efecte ca un contract nenumit. Recursul nu este fondat. Din examinarea criticilor formulate în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, se constată următoarele: În ce privește critica, cu referire la dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit căreia instanța de apel și-ar fi depășit limitele propriei investiri, se constată că nu poate fi primită, întrucât instanța de apel a apreciat judicios că chiar dacă apelanții nu au declarat expres apel și împotriva sentinței nr. 1640 din 24 noiembrie 2009, rectificată ulterior și asimilată unei încheieri, - în mod evident apelanții au susținut că nu sunt îndeplinite condițiile stipulații pentru altul și că s-a statuat greșit cu privire la calitatea reclamantului de beneficiar al stipulației pentru altul. Prin urmare, nu pot fi primire susținerile recurentului conform cărora în apel ar fi trebuit să opereze o devoluțiune exlusiv parțială (tantum devolutum quantum apellatum), de vreme ce în apel au fost formulate critici atât privind natura juridică a convenției aflate în discuție, cât și cu privire la calitatea reclamantului de terț beneficiar.

Totodată, este de menționat că din calificarea corectă a convenției intervenite între părți decurge și calitatea reclamantului, or, această împrejurare nu putea fi dezlegată decât odată cu soluționarea fondului cauzei. Pe de altă parte, instanța de apel, analizând prima critică formulată de apelanții pârâți, respectiv neîndeplinirea condițiilor cerute pentru existența unei stipulații pentru altul și constatând că această critică este întemeiată, în mod corect a apreciat că analiza celorlalte motivele de apel invocate de pârâți și anume, lipsa condițiilor unei simulații prin interpunere de persoane, excepția neexecutării obligațiilor de către reclamant și reținerea greșită a solidarității în executarea obligațiilor, nu mai prezintă interes.

Așadar, față de cele mai sus arătate, în examinarea primei critici aduse de recurent deciziei curții de apel, se reține că instanța de apel nu și-a depășit limitele propriei investiri, așa cum eronat susține recurentul, ci, dimpotrivă, a procedat la soluționarea cauzei în limitele investirii sale prin cererea de apel, cu respectarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește criticile formulate de recurent asupra fondului cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., se constată de asemenea nu pot fi primite, fiind neîntemeiate.

În examinarea acestora, se rețin, astfel, următoarele: Stipulația pentru altul, denumită și contractul în folosul unei terțe persoane, reprezintă acel contract prin care o parte denumită stipulent dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu facă ceva în folosul unei terțe persoane, străine de contract, denumită terț beneficiar, în virtutea unei obligații valabile al cărui debitor față de stipulant este promitentul, obligație care a ajuns la scadență. În speță, se constată că instanța de apel, în mod legal, cu interpretarea corectă a actului dedus judecății și fără a schimba cu nimic natura juridică a acestuia a apreciat că în baza contractului încheiat , între părți, reclamantul nu poate avea în același timp calitatea de parte și calitatea de terț beneficiar, persoană străină de acest contract, - cele două noțiuni excluzându-se reciproc.

În aceeași ordine de idei, tot corect s-a reținut și că reclamantul, care a participat la încheierea contractului ca reprezentant al uneia dintre părți (SC G.S. SRL), nu poate pretinde drepturi proprii ca efect al contractului, în condițiile în care la cap. IV ultim alineat s-a stabilit că ,,asociatul G.C.G. va încasa în numele SC G.S. SRL și pentru aceasta beneficiile cuvenite...”. Astfel fiind, în mod judicios instanța de apel a apreciat că, în cauză, nu există o clauză de stipulare a unui terț beneficiar și nu rezultă nici că sumele de bani urmau să fie încasate în nume propriu de către recurentul reclamant,- împrejurare în care, a pronunțat o soluție corectă, concluzionând că, în prezenta speță, nu sunt îndeplinite condițiile stipulației pentru altul, ce au făcut obiectul singurului motiv de apel analizat de curtea de apel, examinarea celorlalte motive de apel devenind superfluă prin admiterea celui dintâi.

Drept urmare, cum neîndeplinirea condițiilor simulației, ce presupune coexistența a două acte, simulației prin interpunere de persoane, ce presupune desemnarea persoanei interpuse, excepția neexecutării obligațiilor de către reclamant și reținerea greșită a solidarității în executarea obligațiilor nu au făcut obiectul examinării în apel, ele nu pot face obiect examinării omisso medio, în recurs. În fine, nu poate fi primită nici susținerea conform căreia dacă aprecia că nu suntem în prezența unei simulații pentru altul, instanța ar fi trebuit să analizeze totuși cuprinsul convenției înfățișate de către reclamant prin prisma drepturilor și obligațiilor corelative ale părților, întrucât chiar dacă nu a reprezentat o stipulație pentru altul, convenția a produs efecte ca un contract nenumit.

Această susținere nu poate fi primită deoarece, pe de-o parte, se impune a fi respectat principiul disponibilității, judecătorul fiind ținut a analiza temeinicia cererii de chemare în judecată prin raportare la obiectul concret al acesteia, or, în speță, reclamantul și-a fundamentat acțiunea pe o pretinsă simulație prin interpunere de persoană, iar pe de altă parte, conform principiului tantum devolutum quantum apellatum, instanța de apel, în virtutea efectului devolutiv al căii de atac declarate era ținută a analiza exclusiv criticile aduse hotărârii atacate, ceea ce a și făcut. În consecință, reținându-se că recurentul reclamant nu a formulat nicio critică întemeiată, care în raport de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. să conducă la casarea sau modificarea deciziei curții de apel, aceasta va fi menținută a fiind legală și, conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului G.C.G. se va respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul G.C.G. împotriva deciziei nr. 92 din 29 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2012.