ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 987/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 987/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința comercială nr. 18488 din 21

octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost

admis primul capăt de cerere din cererea principală formulat de reclamanta

C.A.D., în contradictoriu cu pârâtele SC M.R.L. SA și SC A. SRL.

S-a constatat

nulitatea absolută parțială a contractului de leasing din 11 martie 2008, în

ceea ce privește calitatea de fidejusor a reclamantei C.A.D.

S-a luat act de

renunțarea reclamantei la judecata capetelor 2 și 3 din cererea principală.

A fost declarată nulitatea

cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC C.R.M. SRL.

A fost anulată

cererea de chemare în judecată a SC C.R.M. SRL, cu sediul în București, B-dul

C., clădirea I.B.C., sector 2 formulată de pârâta SC M.R.L. SA.

Au fost obligați pârâții

în solidar la plata către reclamantă a sumei de 8.405,66 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În pronunțarea

acestei hotărâri instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a manifestat

voința în sensul asumării calității de garant personal al SC A. SRL la

încheierea contractului de leasing criticat, în cauză nefiind administrate

probe din care să rezulte exteriorizarea implicită și neechivocă a voinței

reclamantei privind perfectarea convenției de fidejusiune, lipsa

consimțământului fidejusorului fiind sancționată cu nulitatea absolută parțială

a actului juridic atacat raportat la nesocotirea unei condiții esențiale cerute

pentru formarea valabilă a actului juridic, dispozițiile legale încălcate fiind

imperative și de natură a proteja un interes general, obștesc.

În temeiul

dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., tribunalul a luat act de renunțarea

reclamantei la judecata capetelor de cerere 2 și 3 din acțiunea principală,

aceasta reprezentând manifestarea liberă și neviciată a părții exprimată în ședința

publică din 21 octombrie 2011.

În temeiul

dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., art. 50 alin. (1) C. proc. civ.

și art. 720

1

lit. c) C. proc. civ., ca o consecință a admiterii

excepției nulității prin încheierea de ședință de la termenul din 4 martie

2011, tribunalul a declarat nulitatea cererii de intervenție în interes propriu

formulată de SC C.R.M. SRL.

Față de soluția

admiterii excepției de insuficientă timbrare la termenul din 17 iunie 2011,

instanța a anulat ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecata a

altor persoane formulată de pârâta SC M.R.L. SA.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâții, în solidar, la plata către

reclamantă a sumei de 8.405,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată,

constatând culpa procesuală a acestora raportat la soluția pronunțată în ceea

ce privește primul capăt de cerere din cererea principală.

La stabilirea

cuantumului cheltuielilor de judecată, tribunalul a avut în vedere următoarele

aspecte:

- prin încheierea de

ședință din Camera de Consiliu din 6 decembrie 2010, a fost admisă în parte

cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamată, fiind

dispusă eșalonarea plății taxei de timbru în cuantum de 18.874,54 RON în 48

rate lunare, în cuantum de 393,22 RON fiecare, datorate în prima zi a fiecărei

luni, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la 1 decembrie 2014,

inclusiv;

- reclamanta a

înfățișat dovada achitării a 6 rate în valoare totală de 2.359,32 RON prin

ordin de plată din 28 decembrie 2010, ordin de plată din 21 februarie 2011,

ordin de plată din 21 martie 2011, ordin de plată din 21 aprilie 2011, ordin de

plată din 20 iunie 2011, ordin de plată din 18 octombrie 2011. Din această sumă

reclamantei i se cuvine cu titlu de cheltuieli de judecată numai valoarea de

1.179,66 RON. Astfel, contravaloarea taxei de timbru aferentă primului capăt de

cerere (întrucât cu privire la cel de-al II-lea și cel de-al III-lea instanța a

luat act de renunțarea la judecată) este de 9.437,27 RON calculată în modalitatea

următoare: 6.611 x 1% x (532.627,2 - 250.000), ceea ce reprezintă 1/2 din

valoarea totală a taxei de timbru pentru care reclamanta a obținut ajutorul

public judiciar. în aceste condiții, reclamantei i se cuvin cu titlu de

cheltuieli de judecată (taxă de timbru) 1/2 din suma de 2.359,32 RON, respectiv

1.175,66 RON. La această valoare se adaugă timbrul judiciar în valoare de 5

RON, contravaloarea onorariului plătit pentru efectuarea expertizei 900 RON și

contravaloarea onorariului de avocat în valoare de 5.961 RON.

Onorariul de avocat

achitat de reclamantă este în valoare totală de 10.565 RON, fiind acordat

reclamantei, corespunzător capătului de cerere încuviințat de instanță și

culpei procesuale a pârâților, suma de 5.961 RON.

Împotriva Sentinței

comerciale nr. 18488 din 21 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a civilă, a declarat apel în termen legal apelanta reclamantă

C.A.D., care a criticat sentința atacată sub aspectul cuantumului cheltuielilor

de judecată.

În motivarea apelului,

apelanta a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit legea în

speța dedusă judecății. A arătat că instanța de fond a considerat că taxa de

timbru aferentă primului capăt de cerere este în sumă de 9437,27 RON și că

aceasta poate fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, dar, în schimb,

s-a mărginit a acorda din această sumă doar cota parte din ratele deja

achitate.

S-a mai criticat și

faptul că instanța de fond a arătat că se cuvine cu titlu de cheltuieli de

judecată cota de 1/2 din totalul taxei de timbru achitate, astfel încât,

raportarea lor doar la cuantumul deja achitat nu este temeinică și legală.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 124 din 14 martie 2012, a

admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a

obligat pârâții în solidar la plata sumei de 786,44 RON cu titlu de cheltuieli

de judecată față de reclamantă, menținând în rest celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în interpretarea art.

274 C. proc. civ., că acordarea de cheltuieli de judecată către partea care a

câștigat se realizează în măsura în care aceasta dovedește că Ie-a făcut în

litigiul în care se acordă, că în speță, cheltuielile de judecată viitoare, cum

este cazul taxei de timbru eșalonată în rate ulterioare pronunțării hotărârii

în cauză, nu îndeplinesc condiția prevăzută de lege ca partea să dovedească

faptul că deja ele au fost efectuate, că, potrivit algoritmului corect aplicat

de către prima instanță la calculul cheltuielilor de judecată ce cuprind taxa

judiciară de timbru, cuantumul total al ratelor de taxă de timbru dovedite ca

fiind plătite în apel este de 1572,88 RON, iar apelantei reclamante i se mai

cuvin, în temeiul art. 294 alin. (2) C. proc. civ., 1 din 2 din această sumă,

respectiv suma de 786,44 RON.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta C.A.D. solicitând admiterea recursului,

modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul acordării cheltuielilor de

judecată în cuantumul total stabilit, respectiv obligarea pârâților la plata

sumei de 9437,27 RON.

Recurenta-reclamantă

își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă

arată că instanța în analizarea motivului de apel invocat referitor la faptul

că "în mod greșit prima instanță i-a acordat cheltuieli de judecată doar

în raport ele cele în mod real efectuate", consideră că acest motiv este

fondat după care în continuarea motivării, aceeași instanță afirmă că în

"mod legal prima instanță a acordat cheltuieli de judecată în măsura în

care aceasta a dovedit efectuarea lor".

Se arată în

continuare că hotărârea este contradictorie chiar și în condițiile aplicării

raționamentului instanței de fond și anume: deși aceasta îmbrățișează ideea că

"acordarea de cheltuieli de judecată către partea care a câștigat se

realizează în măsura în care acesta dovedește că Ie-a făcut în litigiul în care

se acordă", instanța acordă cheltuieli de judecată către reclamantă doar

în suma rezultată din jumătate din O.P.-urile aferente ratelor 12 - 16 făcând

abstracție de faptul că la dosarul cauzei se află dovada plății tuturor ratelor

din taxa de timbru achitate de către reclamantă și anume ratele 1 - 16, în suma

totală de 6291.52 RON. Conform acestui raționament exprimat în hotărâre,

recurenta apreciază că ar fi trebuit ca instanța să acorde totalitatea celor 16

rate și nu doar 1/2 din anumite rate (1175,66 + 786.44).

Subsumat art. 304

pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă formulează două critici:

O primă critică

vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008, recurenta arătând că în

raport de conținutul sumelor evocate, prin admiterea cererii de ajutor public,

cheltuielile sunt atât efectuate cât și dovedite, întrucât, conform art. 21

2

pct. 3 din Legea nr. 146/1997 încheierea de încuviințare a cererii de ajutor

public constituie titlu executoriu și se transmite din oficiu către organele

competente ale ANAF pentru urmărirea sumei de plată ceea ce echivalează cu o

cheltuială efectuată deja, chiar dacă se face în mai multe rate și nu deodată.

Precizează recurenta-reclamantă

că aceste cheltuieli sunt astfel dovedite ca întindere prin încheierea de

admitere a cererii de ajutor public și sunt efectuate prin aceeași încheiere,

în caz contrar instanța nefiind legal investită și neputând trece la judecarea

cauzei, conform regulilor de procedură.

O a doua critică

vizează interpretarea și aplicarea eronată de către instanța de apel a

dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008.

Sub acest aspect

recurenta precizează că, pe de-o parte, legea îi dă posibilitatea achitării

taxei de timbru în mai multe rate, ceea ce echivalează cu o cheltuială

efectuată deja chiar dacă se face în mai multe rate și nu deodată, iar pe de

altă parte, deși instanța admite primul capăt de cerere dându-i dreptul de a-și

recupera cheltuielile în sensul art. 274 C. proc. civ., consideră în același

timp că plata taxei de timbru în rate nu face dovada "efectuării"

acestor cheltuieli, contrar legii ajutorului public judiciar și a dispozițiilor

art. 274 C. proc. civ.

În interpretarea și

aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ. recurenta-reclamantă apreciază că în

condițiile aplicării O.U.G. nr. 51/2008, dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

trebuie interpretate atât în sens strict material (interpretarea literală), cu

privire la expresia "cheltuieli efectuate și dovedite", cât și în

sens juridic (interpretarea sistematică), și că interpretarea teleologică,

utilizată în paralel cu interpretarea sistematică, conduc la lipsirea de efecte

atât a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., cât și a dispozițiilor O.U.G. nr.

51/2008, recurenta considerând că, neexistând norma specială de reglementare în

ceea ce privește acordarea ajutorului public sub forma achitării în rate, în

lipsa unor dispoziții exprese în legea specială, se aplică dispozițiile

dreptului comun în materie, respectiv dispozițiile codului de procedură civilă.

Consideră recurenta

că în situația în care aceste rate nu ar reprezenta o cheltuială efectuată, pe

de o parte s-ar ajunge la concluzia că întreaga judecare a cauzei de până acum

s-a făcut fără achitarea taxe de timbru în cuantum legal iar pe de altă parte o

privează de dreptul de a mai recupera aceste cheltuieli, deoarece în momentul

finalizării achitării acestor taxe nu a mai avut nicio cale legală de a obliga

pârâtul la plata acestora.

În continuare recurenta-reclamantă

precizează că instanța nu a ținut cont de toate ratele achitate.

Astfel arată

recurenta, în fapt până la acest moment instanța a acordat doar sumele de

1.175.66 RON respectiv 786.44 RON reprezentând 1/2 din ratele 1, 3, 4, 5, 7, 11

- 15, deși cheltuielile reprezentând taxa aferentă pe care reclamanta Ie-a

achitat efectiv, în sensul înțeles de instanță, este mult mai mare, la dosarul

cauzei fiind depuse 16 rate ale taxei și nu doar cele 10 pentru care instanța a

acordat cota de 1/2 cu titlu de cheltuieli.

O a treia critică

adusă de recurenta-reclamantă vizează faptul că dispozitivul hotărârii,

cuprinde dispoziții potrivnice, întrucât, pe de o parte instanța consideră că

recurenta are dreptul la cheltuieli de judecată în sumă de 9.437.27 RON iar, pe

de altă parte, obligă pârâții la sume mult mai mici decât suma acordată.

Apreciază recurenta

că nedeclarând apel sau recurs cu privire la cuantumul stabilit și acordat

(9.437.27 RON), această sumă cuprinsă în motivarea care ar trebui să constituie

corp comun cu dispozitivul, a intrat în puterea lucrului judecat, dar cu toate

acestea, recurenta nu poate executa decât parte din această creanță împotriva

celui care a căzut în pretenții.

Intimata-pârâtă SC

M.R.L. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Soluția de admitere a

apelului și de modificare a sentinței apelate în sensul completării sumei

acordate reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată nu s-a datorat cenzurii

judecății instanței fondului din perspectiva nelegalității și netemeiniciei, ci

necesității consemnării realității plăților efectuate de reclamantă cu titlu de

taxă judiciară de timbru în aplicarea dispozițiilor încheierii pronunțată de

tribunal la data de 6 decembrie 2010, a respectării dreptului reclamantei de

a-și recupera aceste sume de la partea căzută în pretenții.

Așadar, instanța de

apel și-a însușit în totalitate raționamentul juridic dar și algoritmul de

calcul al instanței de fond.

Astfel, nu poate fi

reținută existența motivelor contradictorii relevate de recurentă întrucât

caracterul fondat al apelului reclamantei a fost examinat prin prisma realității

plăților efectuate după pronunțarea sentinței și introducerea apelului, faptul

achitării sumelor cu titlu de referință de taxă judiciară aferentă acțiunii

fiind necesar a fi reflectat în conținutul hotărârii, odată ce acestea se

raportau la o perioadă cuprinsă între pronunțarea sentinței apelate și judecata

apelului.

Nici criticile

subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite întrucât dispozițiile

art. 274 C. proc. civ. și cele ale O.U.G. nr. 51/2008 au fost corect

interpretate și aplicate.

Aceasta pentru că

astfel cum rezultă expres din conținutul alin. (2) al art. 274 C. proc. civ.,

legiuitorul instituie cerința dovedirii cheltuielilor de judecată efectuate ca

o condiție absolut necesară pentru admiterea unei cereri întemeiată pe art. 274

C. proc. civ.

Nu poate fi astfel

primită aserțiunea recurentei-reclamante și raționamentul adus în susținere cu

privire la faptul că în sens material, respectiv juridic, prin efectul

admiterii cererii de ajutor public judiciar, în forma eșalonării taxei

judiciare de timbru, cheltuielile sunt atât efectuate cât și dovedite întrucât

acestea contrazic principiul înscris în art. 274 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea

aserțiunea recurentei că interpretarea dată de instanțe art. 274 C. proc. civ.

ar împiedica-o să își recupereze de la pârât cheltuielile de judecată ce

urmează a fi efectuate, este lipsită de suport, dat fiind faptul că există în

reglementarea codului de procedură civilă căi procesuale specifice care să

permită satisfacerea unui asemenea drept legitim.

Nici cea din urmă

critică nu poate fi primită întrucât în stabilirea diferenței ce urma să fie

acordată apelantei cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța de apel s-a

raportat în mod corect la algoritmul și raționamentul instanței de fond, suma

acordată de instanța de apel fiind dată în completarea sumei acordată de

instanța de fond cu titlu de cheltuieli de judecată, în aplicarea aceluiași

algoritm de calcul, necontestat de altfel.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul

ca nefondat, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi

cenzurată prin prisma criticilor formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta-reclamantă C.A.D. împotriva Deciziei civile nr. 124/2012

din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat

de GGC - NN