ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 987/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 18488 din 21 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admis primul capăt de cerere din cererea principală formulat de reclamanta C.A.D., în contradictoriu cu pârâtele SC M.R.L. SA și SC A. SRL. S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de leasing din 11 martie 2008, în ceea ce privește calitatea de fidejusor a reclamantei C.A.D. S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor 2 și 3 din cererea principală. A fost declarată nulitatea cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC C.R.M. SRL. A fost anulată cererea de chemare în judecată a SC C.R.M.

SRL, cu sediul în București, B-dul C., clădirea I.B.C., sector 2 formulată de pârâta SC M.R.L. SA. Au fost obligați pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 8.405,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut că reclamanta nu și-a manifestat voința în sensul asumării calității de garant personal al SC A. SRL la încheierea contractului de leasing criticat, în cauză nefiind administrate probe din care să rezulte exteriorizarea implicită și neechivocă a voinței reclamantei privind perfectarea convenției de fidejusiune, lipsa consimțământului fidejusorului fiind sancționată cu nulitatea absolută parțială a actului juridic atacat raportat la nesocotirea unei condiții esențiale cerute pentru formarea valabilă a actului juridic, dispozițiile legale încălcate fiind imperative și de natură a proteja un interes general, obștesc.

În temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ., tribunalul a luat act de renunțarea reclamantei la judecata capetelor de cerere 2 și 3 din acțiunea principală, aceasta reprezentând manifestarea liberă și neviciată a părții exprimată în ședința publică din 21 octombrie 2011. În temeiul dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., art. 50 alin. (1) C. proc. civ. și art. 720 1 lit. c) C. proc. civ., ca o consecință a admiterii excepției nulității prin încheierea de ședință de la termenul din 4 martie 2011, tribunalul a declarat nulitatea cererii de intervenție în interes propriu formulată de SC C.R.M. SRL. Față de soluția admiterii excepției de insuficientă timbrare la termenul din 17 iunie 2011, instanța a anulat ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecata a altor persoane formulată de pârâta SC M.R.L.

SA. În temeiul art. 274 C. proc. civ., tribunalul a obligat pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 8.405,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constatând culpa procesuală a acestora raportat la soluția pronunțată în ceea ce privește primul capăt de cerere din cererea principală.

La stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, tribunalul a avut în vedere următoarele aspecte: - prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din 6 decembrie 2010, a fost admisă în parte cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de reclamată, fiind dispusă eșalonarea plății taxei de timbru în cuantum de 18.874,54 RON în 48 rate lunare, în cuantum de 393,22 RON fiecare, datorate în prima zi a fiecărei luni, începând cu data de 1 ianuarie 2011 și până la 1 decembrie 2014, inclusiv; - reclamanta a înfățișat dovada achitării a 6 rate în valoare totală de 2.359,32 RON prin ordin de plată din 28 decembrie 2010, ordin de plată din 21 februarie 2011, ordin de plată din 21 martie 2011, ordin de plată din 21 aprilie 2011, ordin de plată din 20 iunie 2011, ordin de plată din 18 octombrie 2011. Din această sumă reclamantei i se cuvine cu titlu de cheltuieli de judecată numai valoarea de 1.179,66 RON.

Astfel, contravaloarea taxei de timbru aferentă primului capăt de cerere (întrucât cu privire la cel de-al II-lea și cel de-al III-lea instanța a luat act de renunțarea la judecată) este de 9.437,27 RON calculată în modalitatea următoare: 6.611 x 1% x (532.627,2 - 250.000), ceea ce reprezintă 1/2 din valoarea totală a taxei de timbru pentru care reclamanta a obținut ajutorul public judiciar. în aceste condiții, reclamantei i se cuvin cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru) 1/2 din suma de 2.359,32 RON, respectiv 1.175,66 RON. La această valoare se adaugă timbrul judiciar în valoare de 5 RON, contravaloarea onorariului plătit pentru efectuarea expertizei 900 RON și contravaloarea onorariului de avocat în valoare de 5.961 RON.

Onorariul de avocat achitat de reclamantă este în valoare totală de 10.565 RON, fiind acordat reclamantei, corespunzător capătului de cerere încuviințat de instanță și culpei procesuale a pârâților, suma de 5.961 RON. Împotriva Sentinței comerciale nr. 18488 din 21 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat apel în termen legal apelanta reclamantă C.A.D., care a criticat sentința atacată sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată. În motivarea apelului, apelanta a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit legea în speța dedusă judecății. A arătat că instanța de fond a considerat că taxa de timbru aferentă primului capăt de cerere este în sumă de 9437,27 RON și că aceasta poate fi acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, dar, în schimb, s-a mărginit a acorda din această sumă doar cota parte din ratele deja achitate.

S-a mai criticat și faptul că instanța de fond a arătat că se cuvine cu titlu de cheltuieli de judecată cota de 1/2 din totalul taxei de timbru achitate, astfel încât, raportarea lor doar la cuantumul deja achitat nu este temeinică și legală. Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 124 din 14 martie 2012, a admis apelul reclamantei, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâții în solidar la plata sumei de 786,44 RON cu titlu de cheltuieli de judecată față de reclamantă, menținând în rest celelalte dispoziții ale sentinței atacate. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în interpretarea art. 274 C. proc.

civ., că acordarea de cheltuieli de judecată către partea care a câștigat se realizează în măsura în care aceasta dovedește că Ie-a făcut în litigiul în care se acordă, că în speță, cheltuielile de judecată viitoare, cum este cazul taxei de timbru eșalonată în rate ulterioare pronunțării hotărârii în cauză, nu îndeplinesc condiția prevăzută de lege ca partea să dovedească faptul că deja ele au fost efectuate, că, potrivit algoritmului corect aplicat de către prima instanță la calculul cheltuielilor de judecată ce cuprind taxa judiciară de timbru, cuantumul total al ratelor de taxă de timbru dovedite ca fiind plătite în apel este de 1572,88 RON, iar apelantei reclamante i se mai cuvin, în temeiul art. 294 alin. (2) C. proc.

civ., 1 din 2 din această sumă, respectiv suma de 786,44 RON. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.A.D. solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul acordării cheltuielilor de judecată în cuantumul total stabilit, respectiv obligarea pârâților la plata sumei de 9437,27 RON. Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivelor de modificare reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În argumentarea criticii întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă arată că instanța în analizarea motivului de apel invocat referitor la faptul că "în mod greșit prima instanță i-a acordat cheltuieli de judecată doar în raport ele cele în mod real efectuate", consideră că acest motiv este fondat după care în continuarea motivării, aceeași instanță afirmă că în "mod legal prima instanță a acordat cheltuieli de judecată în măsura în care aceasta a dovedit efectuarea lor". Se arată în continuare că hotărârea este contradictorie chiar și în condițiile aplicării raționamentului instanței de fond și anume: deși aceasta îmbrățișează ideea că "acordarea de cheltuieli de judecată către partea care a câștigat se realizează în măsura în care acesta dovedește că Ie-a făcut în litigiul în care se acordă", instanța acordă cheltuieli de judecată către reclamantă doar în suma rezultată din jumătate din O.P.-urile aferente ratelor 12 - 16 făcând abstracție de faptul că la dosarul cauzei se află dovada plății tuturor ratelor din taxa de timbru achitate de către reclamantă și anume ratele 1 - 16, în suma totală de 6291.52 RON.

Conform acestui raționament exprimat în hotărâre, recurenta apreciază că ar fi trebuit ca instanța să acorde totalitatea celor 16 rate și nu doar 1/2 din anumite rate (1175,66 + 786.44). Subsumat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă formulează două critici: O primă critică vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008, recurenta arătând că în raport de conținutul sumelor evocate, prin admiterea cererii de ajutor public, cheltuielile sunt atât efectuate cât și dovedite, întrucât, conform art. 21 2 pct. 3 din Legea nr. 146/1997 încheierea de încuviințare a cererii de ajutor public constituie titlu executoriu și se transmite din oficiu către organele competente ale ANAF pentru urmărirea sumei de plată ceea ce echivalează cu o cheltuială efectuată deja, chiar dacă se face în mai multe rate și nu deodată.

Precizează recurenta-reclamantă că aceste cheltuieli sunt astfel dovedite ca întindere prin încheierea de admitere a cererii de ajutor public și sunt efectuate prin aceeași încheiere, în caz contrar instanța nefiind legal investită și neputând trece la judecarea cauzei, conform regulilor de procedură. O a doua critică vizează interpretarea și aplicarea eronată de către instanța de apel a dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008. Sub acest aspect recurenta precizează că, pe de-o parte, legea îi dă posibilitatea achitării taxei de timbru în mai multe rate, ceea ce echivalează cu o cheltuială efectuată deja chiar dacă se face în mai multe rate și nu deodată, iar pe de altă parte, deși instanța admite primul capăt de cerere dându-i dreptul de a-și recupera cheltuielile în sensul art. 274 C. proc.

civ., consideră în același timp că plata taxei de timbru în rate nu face dovada "efectuării" acestor cheltuieli, contrar legii ajutorului public judiciar și a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. În interpretarea și aplicarea corectă a art. 274 C. proc. civ. recurenta-reclamantă apreciază că în condițiile aplicării O.U.G. nr. 51/2008, dispozițiile art. 274 C. proc. civ., trebuie interpretate atât în sens strict material (interpretarea literală), cu privire la expresia "cheltuieli efectuate și dovedite", cât și în sens juridic (interpretarea sistematică), și că interpretarea teleologică, utilizată în paralel cu interpretarea sistematică, conduc la lipsirea de efecte atât a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., cât și a dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008, recurenta considerând că, neexistând norma specială de reglementare în ceea ce privește acordarea ajutorului public sub forma achitării în rate, în lipsa unor dispoziții exprese în legea specială, se aplică dispozițiile dreptului comun în materie, respectiv dispozițiile codului de procedură civilă. Consideră recurenta că în situația în care aceste rate nu ar reprezenta o cheltuială efectuată, pe de o parte s-ar ajunge la concluzia că întreaga judecare a cauzei de până acum s-a făcut fără achitarea taxe de timbru în cuantum legal iar pe de altă parte o privează de dreptul de a mai recupera aceste cheltuieli, deoarece în momentul finalizării achitării acestor taxe nu a mai avut nicio cale legală de a obliga pârâtul la plata acestora.

În continuare recurenta-reclamantă precizează că instanța nu a ținut cont de toate ratele achitate. Astfel arată recurenta, în fapt până la acest moment instanța a acordat doar sumele de 1.175.66 RON respectiv 786.44 RON reprezentând 1/2 din ratele 1, 3, 4, 5, 7, 11 - 15, deși cheltuielile reprezentând taxa aferentă pe care reclamanta Ie-a achitat efectiv, în sensul înțeles de instanță, este mult mai mare, la dosarul cauzei fiind depuse 16 rate ale taxei și nu doar cele 10 pentru care instanța a acordat cota de 1/2 cu titlu de cheltuieli. O a treia critică adusă de recurenta-reclamantă vizează faptul că dispozitivul hotărârii, cuprinde dispoziții potrivnice, întrucât, pe de o parte instanța consideră că recurenta are dreptul la cheltuieli de judecată în sumă de 9.437.27 RON iar, pe de altă parte, obligă pârâții la sume mult mai mici decât suma acordată.

Apreciază recurenta că nedeclarând apel sau recurs cu privire la cuantumul stabilit și acordat (9.437.27 RON), această sumă cuprinsă în motivarea care ar trebui să constituie corp comun cu dispozitivul, a intrat în puterea lucrului judecat, dar cu toate acestea, recurenta nu poate executa decât parte din această creanță împotriva celui care a căzut în pretenții. Intimata-pârâtă SC M.R.L. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Soluția de admitere a apelului și de modificare a sentinței apelate în sensul completării sumei acordate reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată nu s-a datorat cenzurii judecății instanței fondului din perspectiva nelegalității și netemeiniciei, ci necesității consemnării realității plăților efectuate de reclamantă cu titlu de taxă judiciară de timbru în aplicarea dispozițiilor încheierii pronunțată de tribunal la data de 6 decembrie 2010, a respectării dreptului reclamantei de a-și recupera aceste sume de la partea căzută în pretenții. Așadar, instanța de apel și-a însușit în totalitate raționamentul juridic dar și algoritmul de calcul al instanței de fond.

Astfel, nu poate fi reținută existența motivelor contradictorii relevate de recurentă întrucât caracterul fondat al apelului reclamantei a fost examinat prin prisma realității plăților efectuate după pronunțarea sentinței și introducerea apelului, faptul achitării sumelor cu titlu de referință de taxă judiciară aferentă acțiunii fiind necesar a fi reflectat în conținutul hotărârii, odată ce acestea se raportau la o perioadă cuprinsă între pronunțarea sentinței apelate și judecata apelului. Nici criticile subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite întrucât dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și cele ale O.U.G. nr. 51/2008 au fost corect interpretate și aplicate. Aceasta pentru că astfel cum rezultă expres din conținutul alin. (2) al art. 274 C. proc.

civ., legiuitorul instituie cerința dovedirii cheltuielilor de judecată efectuate ca o condiție absolut necesară pentru admiterea unei cereri întemeiată pe art. 274 C. proc. civ. Nu poate fi astfel primită aserțiunea recurentei-reclamante și raționamentul adus în susținere cu privire la faptul că în sens material, respectiv juridic, prin efectul admiterii cererii de ajutor public judiciar, în forma eșalonării taxei judiciare de timbru, cheltuielile sunt atât efectuate cât și dovedite întrucât acestea contrazic principiul înscris în art. 274 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea aserțiunea recurentei că interpretarea dată de instanțe art. 274 C. proc. civ. ar împiedica-o să își recupereze de la pârât cheltuielile de judecată ce urmează a fi efectuate, este lipsită de suport, dat fiind faptul că există în reglementarea codului de procedură civilă căi procesuale specifice care să permită satisfacerea unui asemenea drept legitim.

Nici cea din urmă critică nu poate fi primită întrucât în stabilirea diferenței ce urma să fie acordată apelantei cu titlu de cheltuieli de judecată, instanța de apel s-a raportat în mod corect la algoritmul și raționamentul instanței de fond, suma acordată de instanța de apel fiind dată în completarea sumei acordată de instanța de fond cu titlu de cheltuieli de judecată, în aplicarea aceluiași algoritm de calcul, necontestat de altfel. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată prin prisma criticilor formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă C.A.D. împotriva Deciziei civile nr. 124/2012 din 14 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 martie 2013. Procesat de GGC - NN