ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 113/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele. Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă, revizuienții A.E. și A.G. au solicitat revizuirea sentinței comerciale nr. 91 din 03 aprilie 2007, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin sentința nr. 31/2012 din 12 martie 2012, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A.E. și A.G. În argumentarea acestei sentințe, Curtea de Apel București pronunțându-se asupra admisibilității cererii de revizuire, a reținut, în esență, că pentru a fi admisibilă revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 344 pct. 4 C. proc.

civ., înscrisul trebuie să fi fost determinant în darea hotărârii, în sensul că în lipsa lui soluția ar fi fost alta. Or, înscrisurile indicate ca false de revizuienți, respectiv contractul de credit nr. 120 din 21 martie 1995 și contractul de garanție imobiliară din 17 aprilie 1995, nu au fost determinante în cauză, iar soluția de respingere a acțiunii nu s-a întemeiat pe aceste contracte. Dimpotrivă, instanța a reținut îndeplinite condițiile legale de valabilitate a contractului de cesiune de creanță, în special cele privind consimțământul, analiza fiind independentă de celelalte acțiuni promovate de reclamanți privind constarea nulității absolute a contractului de credit și a celui de garanție imobiliară.

Ca urmare, reținând că motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., Curtea de Apel București a respins cererea ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, revizuenții A.G. și A.E. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5-9 C. proc. civ. În susținerea motivelor de recurs indicate, recurenții au arătat, în esență, că deși întâmpinarea este obligatorie nu Ie-a fost comunicată instanța pronunțându-se la primul termen de judecată fiindu-le încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 C.E.D.O. privind un proces echitabil. Totodată, susțin recurenții, cererea de revizuire a fost tratată în mod superficial fără a fi luat în discuție raportul de expertiză nr. 114 din 08 iulie 2005 și prezumția de nevinovăție.

Recurenții susțin că sentința nu a fost motivată în fapt și în drept conform art. 261 C. proc. civ. Pentru aceste motive recurenții au solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Recurenții au indicat drept motive de recurs pct. 5-9 ale art. 304 C. proc. civ.' Prealabil examinării motivelor de nelegalitate prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului ci o examinare a legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Recurenții au invocat în mod formal dispozițiile art. 304 pct. 5 și 6 C. proc. civ., fără a arăta în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva fiecărui text de lege evocat, context în care înalta Curte va respinge motivele de nelegalitate invocate. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; „când hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină sau conține motive străine de natura pricinii”. Din perspectiva acestui motiv s-a criticat faptul că instanța de apel nu a motivat în fapt și în drept decizia recurată conform dispozițiilor art. 261 C. proc. civ. Critica recurenților este nefondată. Din punctul de vedere al motivului de nelegalitate invocat recurenții nu au demonstrat faptul că hotărârea nu ar conține elementele obligatorii prevăzute de art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. și nici care sunt motivele contradictorii sau străine de natura pricinii care ar duce la nelegalitatea deciziei criticate. Se va reține că în analiza cererii de revizuire, Curtea de Apel, care nu se afla în situația de a rejudeca fondul ci de a analiza condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, a respectat prevederile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., decizia recurată fiind motivată în fapt și în drept. Pe calea revizuirii, partea nu este îndreptățită să solicite efectuarea unui control de legalitate al hotărârii pronunțate ci este ținută să dovedească incidența motivului de revizuire pe care și-a întemeiat calea de atac extraordinară, condiție neîndeplinită în cauză, astfel încât în mod corect Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșii: actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia, nu a fost argumentat în fapt și în drept în mod distinct. Argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este o cerință impusă de faptul că, procedural, fiecare motiv vizează o anumită nelegalitate. Prin urmare, Înalta Curte nu poate păși la o analiză a neegalității imaginând posibile argumente și dispoziții legale pe care să le examineze din perspectiva acestui motiv. Din același punct de vedere, al nemotivării, se observă că recurenta a relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt ceea ce vizează în realitate netemeinicia.

În cazul de față, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a pune în discuție probele, respectiv raportul de expertiză nr. 114 din 08 iulie 2005 și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludenta acestuia, ceea ce nu este permis în această fază procesuală, cu atât mai mult cu cât cererea de revizuire a fost respinsă pe excepția inadmisibilității. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva motivului de recurs indicat recurenții au susținut că au fost încălcate prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., privind dreptul la apărare, art. 21 din Constituția României și art. 6 C.E.D.O.

privind un proces echitabil. Critica recurenților privind încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea întâmpinării și pronunțarea de către instanță la primul termen de judecată prin aceasta încălcându-se prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., este nefondată. Dreptul la apărare este garantat prin modul în care sunt organizate instanțele, prin legile de procedură și prin asistența judiciară. Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., „dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Dispoziția legală menționată fixează cu claritate care sunt limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, soluția impunându-se în raport de specificul revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Totodată, se observă că legiuitorul impune ca dezbaterile să fie limitate numai cu privire la admisibilitatea cererii și cu privire la faptele pe care se întemeiază indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Așa fiind, se constată că soluția instanței de revizuire, de a pune în dezbaterea părților, la data de 12 martie 2012, admisibilitatea cererii de revizuire nu încalcă dreptul la apărare, ci dimpotrivă, se sprijină pe dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ. Critica recurenților privind necomunicarea întâmpinării nu poate constitui un motiv pentru lipsa de apărare având în vedere că cererea de revizuire s-a soluționat pe excepția inadmisibilității, cu atât mai mult cu cât întâmpinarea nu a fost depusă la dosar pentru termenul când s-a soluționat această cerere.

Cât privește criticile privind încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituția României și a art. 6 C.E.D.O. privind un proces echitabil nu pot face obiectul unei analize având în vedere că recurenții nu au prezentat un minim de argument prin care să demonstreze că le-au fost încălcate drepturile constituționale sau la un proces echitabil. Așa fiind, se constată că, instanța de soluționare a cererii de revizuire a analizat în mod corect condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, astfel încât, sub acest aspect decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefundat, recursul declarat de revizuenții A.G. și A.E. împotriva sentinței civile nr. 31/2012 din 12 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2013.