ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3903/2012

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Brașov, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC F. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC P. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 50.246 Euro în echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune-interese și la restituirea sumei de 36.485,79 dolari SUA și a sumei de 1.877,32 Euro, sume achitate în plus, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. W90/C din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ s-a respins acțiunea reclamantei. Totodată, reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtei suma de 30.089 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență că, reclamanta nu a dovedit îndeplinirea niciuneia din condițiile prevăzute de art. 1020 C. civ., și anume, una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin; neexecutarea să fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; debitorul obligației să fi fost pus în întârziere, în condițiile prevăzute de lege. Instanța de fond a mai reținut că, reclamanta a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale începând cu nerespectarea termenului de execuție a lucrării, continuând cu deficiențe cantitative și calitative, cu modificarea unilaterală a proiectului inițial pentru care s-a eliberat autorizația de construire fără să i se aducă la cunoștință și fără să se obțină acordul proiectantului construcției.

Referitor la nerespectarea termenului de 18 săptămâni prevăzut la art. 2 din contract, instanța de fond a constatat că nu poate fi imputată societății pârâte întrucât, pe parcursul derulării lucrărilor, au apărut ca necesare o serie de lucrări suplimentare, fiind modificat proiectul inițial. Acest fapt a dus la prelungirea termenelor de execuție în conformitate cu art. 3 lit. b) din contract.

Totodată, s-a constatat că, în speță, nu rezultă din nicio probă administrată că, dispozițiile contractului nu au mai fost executate datorită culpei exclusive a pârâtei în conformitate cu art. 17 din contract, în acest sens reținându-se și că la data de 2 august 2004 s-a încheiat între părți un proces-verbal de conciliere potrivit căruia reclamanta solicită ca în termen de 48 de ore de la încheierea procesului-verbal de conciliere să i se predea cheile de la sediul societății situat în Poiana Brașov - farmacia F. -, respectiv în data de 4 august 2004 între orele 11 - 12, la sediul societății, de la data încheierii procesului-verbal de conciliere interzicându-se accesul reprezentanților pârâtei în sediul reclamantei.

În ceea ce privește deficiențele cantitative și calitative ale lucrării, s-a reținut că la data de 2 august 2004 pârâtei i-a fost interzis accesul pe șantier, precum și că din Raportul de expertiză nr. 490977/2007/2010 rezultă că singurul defect important, necesar a fi remediat, îl reprezintă grinda principală din beton armat din axul B a planșeului peste mansarda 1 ce are capătul dinspre axul 4 gâtuit la cca. 70% din lățimea tălpii, defect cu privire la care pârâta a precizat că este de acord să îl repare.

S-a mai constatat că, sunt nefondate susținerile reclamantei în sensul că pârâta a modificat unilateral proiectul inițial pentru care s-a eliberat autorizația de construire fără să i se aducă la cunoștință și fără să se obțină acordul proiectantului construcției, deoarece reclamanta prin administrator a solicitat Primăriei Municipiului Brașov eliberarea unui certificat de urbanism pentru reamenajare farmacie cu extindere pe orizontală și verticală, cu modificări față de Autorizația de construire nr. 344 din 19 aprilie 2002 și refacerea PUD. De asemenea, Proiectul nr. 46/284/2002, întocmit de societatea pârâtă, proiect ce conține completări și modificări la proiectul inițial nr. 46/2001 elaborat de SC M.C.

SRL, este avizat favorabil de aceeași SC M.C. SRL. Nedovedindu-se culpa pârâtei în nerespectarea termenelor stabilite, pentru motivele mai sus arătate, cererea reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 50.246 Euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății reprezentând daune-interese stabilite în conformitate cu art. 13 alin. (5) și art. 17 din contract, s-a constatat că este nefondată. Instanța de fond a mai reținut că potrivit art. 992 C. civ. cel ce, din eroare sau cu știință, primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care l-a primit. Restituirea plății nedatorate nu se întemeiază pe ideea de vinovăție (culpă) din partea debitorului, nedeosebindu-se esențial de îmbogățirea fără justă cauză.

Pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia debitorul va fi obligat la restituirea către creditor a ceea ce a primit, este necesară întrunirea mai multor condiții: prestația pe care creditorul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operației juridice a unei plăți, să fi fost făcută așadar, cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei; datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere juridic, în raporturile dintre creditor și debitor; plata să fi fost făcută din eroare. Sub acest aspect, instanța a reținut că, în speță, reclamanta nu a dovedit inexistența datoriei în vederea căreia s-a făcut plata sumelor de 36.485,79 dolari SUA și de 1.877,32 Euro, din concluziile Raportului de expertiză nr. 490977/2007/2010 rezultând o valoare estimată a lucrărilor executate de 204.431,70 dolari SUA și 31.317,15 Euro, reclamanta achitând pârâtei suma de 182.011,243 dolari SUA și 29.282 Euro.

Totodată, s-a mai reținut că, nici condițiile îmbogățirii fără justă cauză nu sunt îndeplinite în cauză, reclamanta nedovedind absența cauzei legitime a măririi patrimoniului pârâtei prin plata de către SC F. SRL a sumelor de 36.485,79 dolari SUA și de 1.877,32 Euro. Împotriva sentinței sus-menționate, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială s-a admis apelul declarat de reclamanta SC F. SRL, s-a schimbat în tot Sentința civilă nr. 1090/C din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov, în sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL și în consecință: s-a dispus rezilierea contractului de Antrepriză generală nr. 2141 din 29 aprilie 2002, încheiat între părți, din vina exclusivă a pârâtei.

Pârâta a fost obligată să-i restituie reclamantei echivalentul în RON la data plății al sumelor de 36.485,79 dolari și 1.877,32 Euro. S-au respins restul pretențiilor. Pârâta a fost obligată să-i plătească reclamantei suma de 6.695,58 RON, cheltuieli de judecată în cele două faze procesuale. S-a dispus restituirea cauțiunii de 3.000 RON, consemnată la CEC Bank cu recipisa nr. 755458/1 și înregistrată în Registrul de valori al instanței sub nr. 142 din 19 noiembrie 2010. S-a respins cererea de ridicare a popririi înființată de BEJ D.I. asupra sumei de 35.825,45 RON. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Primul capăt de cerere din acțiune este rezilierea contractului de antrepriză încheiat între reclamantă, în calitate de beneficiar și pârâtă, în calitate de antreprenor general.

Din dispozițiile art. 1021 C. civ. rezultă că rezilierea unui contract poate fi solicitată, în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește, în mod culpabil, obligațiile contractuale, de partea care și-a executat sau se declară gata să execute contractul. Obiectul contractului încheiat între părți, astfel cum a fost stipulat în art. 1 constă în executarea lucrărilor de construcții și instalații, conform „Proiectului nr. 46/2001, elaborat de SC MGH P. SRL și Autorizației de construire nr. 344 din 19 aprilie 2002", iar durata de execuție a lucrărilor din etapa 1 a fost stabilită la 18 săptămâni de la semnarea contractului și îndeplinirea condițiilor acestuia.

Potrivit art. 8, 9 și 10 din contract, executantul se obligă să execute lucrările în conformitate cu prevederile din documentația în execuție, respectând cu strictețe reglementările specifice în domeniul construcțiilor și legislația în vigoare iar beneficiarul este în drept să urmărească modul în care executantul își îndeplinește obligațiile privind utilizarea materialelor prevăzute în deviz, respectarea tehnologiilor de lucru și a normativelor specifice în domeniul construcțiilor. Executantul garantează calitatea lucrărilor executate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, obligându-se ca în termenul de garanție să remedieze eventualele defecte de calitate, cu excepția celor care se datorează culpei beneficiarului.

Din cele trei expertize judiciare întocmite în cauză, cea a expertei M.P., efectuată în cadrul Dosarului civil nr. 12353/2005 al Judecătoriei Brașov, având ca obiect asigurare de dovezi, cea a expertului C.L., întocmită cu ocazia judecării cauzei în primă instanță și cea efectuată în apel de expertul P.F., rezultă că antreprenorul nu a respectat termenul de execuție a lucrărilor, nu au fost respectate proiectul inițial și autorizația de construire și există deficiențe cantitative și calitative ale lucrărilor executate, în raport de prevederile contractuale și de ofertele de execuție. Prima instanță, însușindu-și apărarea pârâtei, a reținut că nerespectarea termenului de execuție este consecința modificării proiectului de execuție, care s-a făcut cu acordul beneficiarului iar singurul defect important necesar a fi remediat este grinda principală din beton armat din axul B a planșeului peste mansarda 1, ce are capătul gâtuit la circa 70% din lățimea tălpii.

Instanța de apel a apreciat că această apărare nu poate fi însă reținută, față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/1995 din care rezultă obligația constructorilor de a efectua lucrările numai în conformitate cu autorizațiile de construire și cu proiectele verificate de specialiști atestați, de faptul că lucrarea nu a fost finalizată nici până la data de 25 iulie 2005, data retragerii de pe șantier și de deficiențele de calitate, constatate prin cele trei expertize, astfel cum s-a arătat mai sus. În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 17 din contract, în conformitate cu care, „În situația în care prezentul contract nu mai poate fi executat datorită culpei exclusive a uneia din părți, cealaltă parte este în drept să ceară rezilierea contractului.

În cazul rezilierii contractului părțile vor calcula valoarea prestațiilor executate de fiecare până la data rezilierii efectuând regularizarea lor în condițiile și termenele ce vor fi stabilite de comun acord". În condițiile în care, prin Procesele-verbale încheiate la 2 august 2004, 25 iulie 2005 și 1 octombrie 2008 părțile nu au ajuns la un acord cu privire la valoarea prestațiilor executate de fiecare dintre ele până la sistarea lucrărilor, s-a impus ca acest aspect să fie soluționat de către instanță. Sub acest aspect, cele trei expertize judiciare mai sus menționate au ajuns la concluzii diferite, după cum urmează: expertul M.P. a calculat o diferență dintre lucrările achitate și cele real executate de 36.485 dolari SUA și 1.877,32 Euro; expertul C.L.

estimează că, în raport de lucrările executate și de plățile efectuate până la data sistării lucrărilor, reclamanta mai are de achitat către pârâtă o diferență de 22.420,457 dolari SUA și 2.035,15 Euro iar expertul P.F. concluzionează că lucrările plătite în plus de societatea reclamantă, față de lucrările efectiv realizate de pârâtă este de 57.885,173 dolari SUA sau 40.165 Euro. Ca urmare a analizării celor trei expertize, s-a reținut că cea mai completă și mai obiectivă este cea întocmită în cadrul procedurii de asigurare de dovezi, de expertul tehnic M.P., expertiză la care părțile nu au formulat obiecțiuni. Față de expertiza întocmită în apel de expertul P.F., la șapte ani după sistarea lucrărilor, timp în care lucrările neterminate nu au fost protejate, această expertiză are avantajul de a fi efectuată la un interval mai scurt de la sistarea lucrărilor, ceea ce a permis formarea unei imagini corecte asupra lucrărilor executate și a calității acestora.

În plus, expertul P.F. ajunge la concluzia radicală a necesității demolării construcției, soluție care nu a fost propusă nici chiar prin expertiza extrajudiciară efectuată la cererea reclamantei și nici de expertul consilier al reclamantei iar limbajul folosit este extrem de virulent, impropriu unei expertize tehnice, ceea ce denotă un grad de subiectivism al acestui expert. Concluziile expertului C.L., care constată că antreprenorul a solicitat în mod necuvenit o sumă de 19.764,45 dolari SUA și 912,15 Euro, totuși în raport de lucrările executate până la data sistării, suma estimată rămasă de achitat de către reclamant este de 22.420,457 dolari SUA și 2.035,15 Euro nu au putut fi reținute, având în vedere faptul că expertul nu a stabilit o valoare certă ci una estimativă și nu a evaluat deficiențele calitative ale lucrărilor, susținând că acestea pot fi evaluate numai prin repararea lor și imputarea contravalorii către pârâtă.

În plus, acest expert a formulat o cerere de abținere, cu motivarea că a fost coleg de serviciu cu unele persoane din conducerea societății pârâte, însă cererea i-a fost respinsă de instanța de fond. În consecință, s-a constatat că, reclamanta i-a achitat în plus pârâtei, față de lucrările efectiv realizate și față de lucrările necorespunzătoare calitativ sumele de 36.485,79 dolari SUA și 1.877,32 Euro. Față de clauza stipulată în art. 17 alin. (1) din contract, și de art. 969 C. civ., care consacră forța obligatorie a convențiilor legal făcute între părțile contractante, această sumă urmează a-i fi restituită reclamantei.

Cu privire la daunele-interese în valoare de 40.246 Euro, solicitate de reclamantă pentru prejudiciile suferite ca urmare a întârzierii executării lucrărilor, ceea ce a determinat închiderea farmaciei o perioadă de șapte luni peste cea prevăzută în contract, se reține că această pretenție are ca temei art. 17 alin. (2) din contract, în conformitate cu care, partea contractantă vinovată de întârzierea contractului datorează celeilalte părți daune-interese. Clauza contractuală se bazează pe dispozițiile art. 1082 C. civ., în conformitate cu care „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării". Așadar, răspunderea contractuală intervine numai cu condiția existenței unui prejudiciu.

În baza art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească, existența și întinderea prejudiciului trebuie dovedită de către creditor. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut că, în speță, reclamanta a depus la dosar situația vânzărilor pe anii 2001 și 2002, pe baza căreia a calculat media încasărilor pe lună, ca fiind de 21.618 RON. Încasările realizate din vânzări nu sunt egale însă cu beneficiul societății. Din aceste încasări reclamanta ar fi trebuit să scadă toate cheltuielile și să calculeze profitul net, numai pe baza acestuia putând fi calculat prejudiciul real. Ca urmare, pretenția reclamantei de obligare a pârâtei la o sumă egală cu încasările pe care le-ar fi făcut dacă farmacia ar fi fost deschisă cu șapte luni mai devreme sunt neîntemeiate.

S-a mai reținut că, nici suma de 10.000 Euro, reprezentând valoarea bunurilor pe care constructorul s-a obligat să le restituie beneficiarului nu a fost dovedită, valoarea stabilită unilateral de către reclamantă nefiind confirmată de către pârâtă sau de vreo altă probă existentă la dosar, astfel că nici aceste pretenții nu au fost admise. În raport de aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța a admis apelul și a schimbat sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, în sensul celor mai sus expuse. În baza art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă a fost obligată la plata către apelanta intimată a cheltuielilor de judecată, proporțional cu pretențiile admise, în cele două faze procesuale.

Totodată, având în vedere că în raport de soluția pronunțată, reclamanta nu poate fi obligată la plata de despăgubiri către intimata-pârâtă pentru suspendarea executării sentinței apelate, s-a dispus restituirea către apelantă a cauțiunii consemnate în vederea suspendării executării sentinței. Cu privire la cererea de ridicare a popririi înființată de BEJ D.I. asupra sumei de 35.825,45 RON, formulată de apelantă prin concluziile scrise, s-a reținut că nu este de competența acestei instanțe, astfel că a fost respinsă. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamanta SC F. SRL Brașov, cât și pârâta SC P. SRL Brașov. 1. Recursul declarat de reclamanta SC F. SRL Brașov, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și s-a solicitat admiterea lui, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii în totalitate a cererilor din acțiunea introductivă. În motivarea recursului, se arată că instanța de apel deși a dispus rezilierea Contractului de antrepriză generală nr. 2141 din 29 aprilie 2002 încheiat între părți din culpa exclusivă a pârâtei, stabilirea sumelor de bani ce i-au fost achitate în plus pârâtei nu a fost corectă, întrucât nu a ținut cont de raportul de expertiză tehnică-construcții întocmit de expertul ing. P.F. Recurenta apreciază că instanța de apel eronat nu a luat în calcul valoarea de 57.885,173 dolari SUA sau 40.165 Euro, întrucât explicațiile expertului tehnic P.F. date în cuprinsul răspunsurilor la obiecțiunile formulate de părți la raportul său inițial de expertiză tehnică sunt clare, explicite și la obiect, fără nicio doză de subiectivism.

Cea de a doua critică vizează daunele-interese în sumă de 40.246 Euro solicitate pentru prejudiciile suferite ca urmare a întârzierii executării lucrărilor, ceea ce a determinat închiderea farmaciei pe o perioadă de șapte luni, recurenta arată că instanța de apel a apreciat că în mod corect au fost solicitate daune-interese în raport de starea de fapt reținută, însă cererea i-a fost respinsă. Sub acest aspect, recurenta arată că pretenția s-a se micșorează de la 40.246 Euro - reprezentând costul total al încasărilor de care a fost lipsită timp de 7 luni, la 13.281,18 Euro - această sumă reprezentând doar adaosul comercial de 33%, sumă de care a fost lipsită prin nefuncționarea farmaciei timp de 7 luni peste termenul limită stabilit în contract.

Cea de a treia critică vizează nelegala respingere a pretențiilor în sumă de 10.000 Euro, reprezentând valoarea bunurilor pe care constructorul s-a obligat să le restituie, în sensul că n-ar fi fost dovedită și că valoarea a fost stabilită unilateral, nefiind confirmată de altă probă de la dosar. În susținerea acestei critici, recurenta invocă Procesele-verbale din 2 august 2004 și 25 iulie 2005, din care rezultă că bunurile respective au existat, au fost preluate de pârâtă și aruncate. Evaluarea bunurilor respective a fost făcută la suma de 10.000 Euro, ținându-se seama de starea lor bună din momentul demontării și preluării acestora de către pârâtă. Din moment ce pârâta nu a contestat existența acestor bunuri și nici valoarea lor, recunoscând că le-a aruncat la gunoi, este evident că pretenția sa este întemeiată.

Prin urmare, nerespectând prevederile art. 969 C. civ. privind caracterul obligatoriu al convențiilor legal încheiate între părți, prin respingerea pretențiilor sale de 10.000 Euro, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală cu privire la acest petit al nostru. Cea de a patra critică vizează nelegalitatea deciziei recurate și sub aspectul cuantumului stabilit cu titlu de cheltuieli de judecată. În susținerea acestei critici, se susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 274 C. proc. civ., în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată din cele două instanțe. Astfel, instanța de apel a dispus rezilierea contractului din culpa exclusivă a societății pârâte și a reținut că pretențiile sunt justificate pentru sumele de 36.485,79 dolari SUA și de 1.877,32 Euro.

Or, numai la instanța de fond au fost achitate taxe judiciare de timbru de 8.532 RON, iar în apel în sumă de 4.266 RON și de 4.080,69 RON. La aceste sume se mai adaugă costul expertizelor tehnice făcute la instanța de fond de către expertul C.L. și la instanța de apel de expertul tehnic P.F., pentru acesta din urmă achitându-se suma de 22.840 RON onorariu de expert, onorariile de avocat dovedite cu chitanțe - suma de 3.600 RON la tribunal și suma de 1.500 RON la Curtea de Apel Brașov. Prin urmare, suma de 6.695,58 RON stabilită de instanța de apel apare ca derizorie.

Ultima critică a recurentei vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată la instanța de fond, în susținerea căreia se solicită înlăturarea de la plata sumei de 30.089 RON, întrucât suma de 28.219 RON a fost plătită de un terț și nu de societatea pârâtă, iar pe de altă parte, având în vedere că s-a constatat legalitatea și temeinicia pretențiilor sale prin admiterea acțiunii introductive, pârâta trebuie să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul acestui litigiu, atât la instanța de fond, la cea de apel, precum și cea din recurs. 2. Recursul declarat de pârâta SC P. SRL, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a solicitat admiterea lui, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului reclamantei și, în consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

În argumentarea recursului, se susține că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, aceasta bazându-se pe o evaluare incorectă a probelor administrate în cauză și pe încadrarea greșită a actelor și faptelor reținute din probe în prevederile legale aplicabile raporturilor dintre părțile în litigiu. Recurenta, după prezentarea situației de fapt, face precizări cu privire la pretinsa nerespectare a proiectelor și a autorizației de construire, la fundațiile construcției, la termenul de execuție a lucrărilor, la procesele-verbale pentru verificarea calității lucrărilor, la documentația economică, la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. P.I.F. Cu privire la decizia recurată, se arată că instanța de apel a analizat întregul material probator depus la dosarul cauzei reținând o stare de fapt doar parțial conformă cu realitatea.

Astfel, cele trei expertize judiciare administrate în cauză, care au ajuns la concluzii diferite în majoritatea obiectivelor încuviințate spre analiză, nu pot constitui probe solide care să conducă la stabilirea corectă a condițiilor în care s-au derulat raporturile dintre părțile în litigiu, a modului în care au fost respectate dispozițiile legale aplicabile în materie, precum și a modului în care fiecare dintre părți și-a îndeplinit obligațiile asumate. Se susține că soluția privind rezilierea contractului de antrepriză din vina exclusivă a constructorului este nelegală și netemeinică. Sub acest aspect, se arată că nu poate fi reținută nicio culpă în sarcina constructorului în condițiile în care intimata-reclamantă a denunțat în mod unilateral Contractul în data de 2 august 2004 și a interzis accesul pe șantier, punând în imposibilitate de a continua lucrările până la finalizarea acestora.

Depășirea termenului de 18 săptămâni pentru executarea lucrărilor prevăzute în oferta de execuție nr. 2028 din 11 februarie 2002 s-a datorat unor cauze obiective, care nu au fost luate în considerare de către instanța de apel. În ceea ce privește pretinsa nerespectare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/1995, recurenta pârâtă consideră că instanța de apel este în eroare, întrucât lucrările pentru realizarea obiectivului ce a făcut obiectul contractului de antrepriză nu se puteau practic executa în condițiile în care a trebuit rezolvată în prealabil problema omisiunilor și neconformităților dintre proiectele puse la dispoziție constructorului de către reclamantă și diferențele de cote constatate pe teren.

Referitor la incidența dispozițiilor art. 17 din contract, recurenta consideră că, în raport de cauzele și împrejurările relatate, în culpă este exclusiv reclamanta, care a denunțat unilateral contractul de antrepriză și a interzis în mod abuziv accesul la locul de executare a lucrărilor contractate. Deficiențele de calitate constatate prin expertize nu puteau constitui în niciun caz motiv de reziliere a contractului, având în vedere că aceste deficiențe nu au putut fi remediate ca urmare o obstrucționării accesului pe șantier. Cu privire la sumele pretinse de către reclamantă, cu titlu de diferențe încasate în plus de către SC P. SRL pentru lucrări care nu ar fi fost executate sau care ar fi necorespunzătoare calitativ, se arată că din compararea procedurilor și metodelor de calcul utilizate de experți la determinarea valorii lucrărilor executate, rezultă că procedura aprecierii, cu o marjă variabilă de la expert la expert, este predominantă.

În aceste condiții, este dificil și hazardat, totodată, să se aleagă varianta cea mai bună dintre două sau mai multe proceduri aparent deopotrivă corecte sau eronate. Neluarea în considerare de către instanța de apel a concluziilor expertului C.L., pe motiv că expertul nu a stabilit o valoare certă, ci una estimativă, este nejustificată în condițiile în care și valorile stabilite de expertul M.P. sunt tot unele estimative. Recurenta, consideră că expertiza întocmită de expertul C.L. este mai completă și obiectivă la capitolul de analiză a devizelor-ofertă de cheltuieli bazându-se pe măsurători efectuate pe teren și pe calcule efectuate pe fiecare lucrare și operațiune în parte. Potrivit concluziilor din această expertiză au rămas nedecontate de către intimata-reclamantă lucrări în valoare de 22.420,457 dolari SUA și 2.035,15 Euro, nerezultând din analiza documentației economice și din calculele efectuate nicio sumă încasată în plus de către SC P. SRL.

În consecință, dispoziția din decizia recurată privind obligarea SC P. SRL la restituirea către reclamanta SC F. SRL a sumelor de 36.485,79 dolari SUA și 1.877,32 Euro în echivalent RON este nelegală și lipsită de temei. Pârâta SC P. SRL Brașov a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe și cu privire la restituirea sumei achitate cu titlu de cauțiune pentru suspendarea executării deciziei instanței de apel. Părțile au depus la dosar întâmpinări solicitând, fiecare în parte, respingerea, ca nefondat a recursului declarat de adversar. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

1. Cât privește recursul reclamantei SC F. SRL, acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente: În primul motiv de recurs reclamanta critică decizia instanței de apel pentru respingerea pretențiilor sale de restituire de către SC P. SRL a sumei de 57.885,173 $ SUA sau 40.165 Euro cu titlu de sumă achitată în plus față de lucrările efective și față de lucrările necorespunzătoare calitativ, realizate conform Contractului nr. 2141 din 29 aprilie 2002, prin majorarea pretențiilor. SC F. SRL susține că, în condițiile în care instanța de apel a dispus rezilierea Contractului de antrepriză nr. 2141 din 29 aprilie 2002 din culpa exclusivă a SC P. SRL, admiterea pretențiilor sale majorate era îndreptățită față de raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul P.F.

în cursul judecății la instanța de apel. Această critică a reclamantei nu poate fi primită întrucât ea are în vedere aprecierea probelor, mai exact a probei cu expertiză tehnică, împrejurare care nu se încadrează în dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ. Modalitatea de apreciere a probelor poate fi supusă controlului judecătoresc numai în cazul căilor de atac care permit analizarea aspectelor de netemeinicie, cum este apelul, care are un caracter devolutiv, și nicidecum în calea de atac a recursului rezervată exclusiv controlului de legalitate. Cu privire la daunele-interese în sumă de 40.246 Euro pe care SC F. SRL le-a cerut pentru pretinsul prejudiciu pe care l-ar fi suferit ca urmare a întârzierii executării lucrărilor, determinând închiderea farmaciei pe o perioadă de 7 luni peste cea prevăzută în contract, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în mod corect instanța de apel a respins ca neîntemeiate aceste pretenții.

Suma de 40.246 Euro reprezenta valoarea încasărilor pe care SC F. SRL le-ar fi realizat în perioada de 7 luni în care farmacia nu a funcționat din cauza întârzierii executării lucrărilor. Instanța de apel a reținut însă că eventualul prejudiciu pe care l-ar fi suferit SC F. SRL constă nu în valoarea încasărilor ci în profitul net rezultat după scăderea tuturor cheltuielilor aferente încasărilor, respectiv impozite, taxe, contribuții și alte obligații prevăzute de lege. În fața instanței recurs, SC F. SRL menționează că la produsele vândute și serviciile prestate pentru populație farmacia aplică un adaos de 33%, procent a cărui valoare pe cele 7 luni ar fi de 13.281,18 Euro, sumă care ar reprezenta, în susținerea recurentei-reclamante SC F. SRL, valoarea prejudiciului suferit prin nefuncționarea farmaciei.

Însă, reclamanta SC F. SRL nu a prezentat un calcul detaliat al valorii profitului net care ar fi rezultat din activitatea pe care pretinde că nu a putut să o desfășoare în cele 7 luni de nefuncționare a farmaciei. Din valoarea încasărilor nerealizate, estimată la suma de 40.246 Euro, adaosul comercial de 33% este în valoare de 9.985,85 Euro și nu de 13.281,18 Euro, cum în mod eronat este calculat și prezentat în motivul 2 de recurs. Suma de 9.985,85 Euro ar reprezenta însă profitul brut al activității, din care trebuie scăzute cheltuielile mai sus menționate, pentru a se obține valoarea profitului net reprezentând prejudiciul efectiv suferit de către recurenta-reclamantă SC F. SRL, care eventual ar fi putut fi pretins cu titlu de daune-interese.

Dar și în ipoteza în care reclamanta ar fi prezentat un calcul corect, ea nu mai poate modifica în recurs temeiul pretențiilor sale (de la prejudiciul reprezentând încasări nerealizate, la prejudiciul reprezentat de nerealizarea profitului net), fiind oprit de dispozițiile art. 292 coroborate cu disp. art. 316 C. proc. civ. Cu privire la respingerea pretențiilor la plata sumei de 10.000 Euro reprezentând valoarea unor bunuri rezultate din demolarea construcției vechi, soluția instanței de apel este temeinică urmând în consecință a fi menținută de către instanța de recurs. Fac obiectul discuției: grilaje metalice de protecție a geamurilor exterioare, 2 uși metalice, 3 uși de lemn și ferestre metalice.

Aceste bunuri reclamate de SC F. SRL provin din demolarea construcției vechi a farmaciei, care a suferit consecințele unui incendiu înainte de a se lua măsura demolării pentru edificarea construcției noi. Aceste obiecte au fost deteriorate atât ca urmare a incendiului cât și la lucrările de demolare a construcției vechi astfel, încât starea lor tehnică făcea total improprie reutilizarea lor. Evaluarea acestor obiecte la suma de 10.000 Euro nu au niciun temei în condițiile în care această valoare a fost stabilită unilateral, în lipsa oricărui element material în baza căruia să se poată face o evaluare. De altfel, în contractul de antrepriză nu s-a prevăzut recuperarea unor materiale rezultate din demolare.

Susținerea recurentei-reclamante SC F. SRL că muncitorii constructorului au sustras veselă de farmacie și medicamente în valoare de 200.000.000 ROL nu este cu nimic dovedită, motiv pentru care nici nu a fost luată în considerare de către instanța de apel, fiind așadar corect aplicate dispozițiile art. 1169 C. civ. („Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească."). Cu privire la cheltuielile de judecată stabilite prin Decizia nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011, soluția instanței de apel este corectă, stabilirea cheltuielilor de judecată cuvenite recurentei-reclamante SC F. SRL fiind făcută cu respectarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., urmând ca pretenția recurentei privind acordarea tuturor cheltuielilor de judecată să fie respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la cheltuielile de judecată în sumă de 30.089 RON, recurenta-reclamantă SC F. SRL arătă că prin Sentința civilă nr. 1090/C din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov a fost obligată să plătească SC P. SRL suma de 30.089 RON reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 28.219 RON reprezenta onorariul de avocat. Se susține de către recurenta-reclamantă SC F. SRL că potrivit art. 274 C. proc. civ. se pot pretinde în proces cheltuielile de judecată făcute de părți și nu de terți în favoarea părților. De asemenea, se susține că prin Chitanța nr. 00683269/2 din 13 ianuarie 2009 se atestă de avocat că a primit de la numitul I.D. pentru SC P. SRL suma de 28.219 RON onorariu de avocat.

În mod eronat recurenta apreciază că I.D., plătitorul sumei de 28.219 RON, este un terț în raport cu persoana juridică SC P. SRL. Astfel, în opinia recurentei-reclamante SC F. SRL, "se ajunge la situația în care deși SC P. SRL nu a plătit cheltuieli de judecată pentru reprezentarea de către apărător, să i se acorde cheltuieli de judecată achitate de o terță persoană ceea ce echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză". Critica recurentei reclamante este nefondată întrucât I.D. are calitatea de asociat și administrator al SC P. SRL și în această calitate a plătit suma de 28.219 RON cu titlu de onorariu de avocat care a reprezentat SC P. SRL la Tribunalul Brașov. Această calitate a fost dovedită cu Certificatul constatator nr. 88325 din 17 octombrie 2008 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov, depus la dosarul instanței de apel.

Pentru aceste considerente instanța de apel a respins prin Decizia nr. H8/Ap din 16 decembrie 2011 cererea de completare a Deciziei nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, cerere formulată de SC F. SRL. În consecință, pretenția recurentei-reclamante SC F. SRL la înlăturarea obligației sale de plată a sumei de 30.089 RON cu titlu de cheltuieli de judecată stabilite în sarcina sa de instanța de fond urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

1. Cât privește recursul formulat de către pârâta SC P. SRL și acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente: De la pagina 1 și până la pagina 8 a recursului formulat de SC P. SRL sunt cuprinse numai critici cu privire la starea de fapt precum și cu privire la probele administrate în fața celor două instanțe de judecată din Brașov: Tribunalul Brașov și Curtea de Apel Brașov, pârâta fiind nemulțumită de faptul că instanța a apreciat ca fiind convingătoare expertiza întocmită de experta M.P., și nu cea realizată de expertul C.L. Astfel cum s-a arătat și cu privire la prima critică din recursul reclamantei, modalitatea de apreciere a probelor poate fi supusă controlului judecătoresc numai în cazul căilor de atac care permit analizarea aspectelor de netemeinicie, cum este apelul, care are un caracter devolutiv, și nicidecum în calea de atac a recursului rezervată exclusiv controlului de legalitate.

În ceea ce privește criticile propriu-zise aduse de către recurenta-pârâtă deciziei atacate, acestea sunt nefondate pentru următoarele motive: Corect instanța de apel a reținut că pârâtei SC P. SRL îi aparține culpa pentru neexecutarea contractului de antrepriză, toate cele trei expertize tehnice realizate în cauză evidențiind că antreprenorul nu a respectat termenul de execuție a lucrărilor, nu au fost respectate proiectul inițial și autorizația de construire și există deficiențe calitative și cantitative ale lucrărilor executate în raport de prevederile contractuale și de ofertele de execuție.

Instanța de apel a mai relevat corect că, în raport de art. 23 din Legea nr. 10/1995 potrivit căruia constructorul are obligația de a efectua lucrările numai în conformitate cu autorizațiile de construire și cu proiectele verificate de specialiști atestați și ținând seama și de faptul că nici până la 25 iulie 2005, data retragerii de pe șantier, lucrarea nu fusese finalizată, este evidentă culpa societății pârâte pentru neexecutarea contractului de antrepriză. În aceste condiții, în mod corect instanța de apel, invocând art. 17 din contract a dispus rezilierea acestuia din culpa pârâtei. Pentru toate considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC F. SRL Poiana Brașov și de pârâta SC P. SRL Brașov împotriva Deciziei nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Cererea de restituire a cauțiunii, formulată de recurenta pârâtă SC P. SRL Brașov, se va respinge în considerarea dispozițiilor art. 723 1 alin. (3) teza finală C. proc. civ., raportat la poziția procesuală a reclamantei, care s-a opus restituirii de îndată a sumei achitate cu titlu de cauțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC F. SRL Poiana Brașov și de pârâta SC P. SRL Brașov împotriva Deciziei nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Respinge cererea de restituire a cauțiunii formulată de recurenta pârâtă SC P. SRL Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM