ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3903/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3903/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la Tribunalul Brașov, astfel cum a fost precizată, reclamanta SC

F. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC P. SRL, solicitând obligarea acesteia

la plata sumei de 50.246 Euro în echivalent în RON la data plății, cu titlu de

daune-interese și la restituirea sumei de 36.485,79 dolari SUA și a sumei de

1.877,32 Euro, sume achitate în plus, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă

nr. W90/C din 25 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială

și de contencios administrativ s-a respins acțiunea reclamantei. Totodată,

reclamanta a fost obligată să-i plătească pârâtei suma de 30.089 RON,

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență că, reclamanta nu a dovedit

îndeplinirea niciuneia din condițiile prevăzute de art. 1020 C. civ., și anume,

una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile ce-i revin; neexecutarea să

fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația; debitorul

obligației să fi fost pus în întârziere, în condițiile prevăzute de lege.

Instanța de fond a

mai reținut că, reclamanta a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile

contractuale începând cu nerespectarea termenului de execuție a lucrării,

continuând cu deficiențe cantitative și calitative, cu modificarea unilaterală

a proiectului inițial pentru care s-a eliberat autorizația de construire fără

să i se aducă la cunoștință și fără să se obțină acordul proiectantului

construcției.

Referitor la

nerespectarea termenului de 18 săptămâni prevăzut la art. 2 din contract,

instanța de fond a constatat că nu poate fi imputată societății pârâte

întrucât, pe parcursul derulării lucrărilor, au apărut ca necesare o serie de

lucrări suplimentare, fiind modificat proiectul inițial. Acest fapt a dus la

prelungirea termenelor de execuție în conformitate cu art. 3 lit. b) din

contract.

Totodată, s-a

constatat că, în speță, nu rezultă din nicio probă administrată că,

dispozițiile contractului nu au mai fost executate datorită culpei exclusive a

pârâtei în conformitate cu art. 17 din contract, în acest sens reținându-se și

că la data de 2 august 2004 s-a încheiat între părți un proces-verbal de

conciliere potrivit căruia reclamanta solicită ca în termen de 48 de ore de la

încheierea procesului-verbal de conciliere să i se predea cheile de la sediul

societății situat în Poiana Brașov - farmacia F. -, respectiv în data de 4

august 2004 între orele 11 - 12, la sediul societății, de la data încheierii

procesului-verbal de conciliere interzicându-se accesul reprezentanților pârâtei

în sediul reclamantei.

În ceea ce privește

deficiențele cantitative și calitative ale lucrării, s-a reținut că la data de

2 august 2004 pârâtei i-a fost interzis accesul pe șantier, precum și că din

Raportul de expertiză nr. 490977/2007/2010 rezultă că singurul defect

important, necesar a fi remediat, îl reprezintă grinda principală din beton

armat din axul B a planșeului peste mansarda 1 ce are capătul dinspre axul 4

gâtuit la cca. 70% din lățimea tălpii, defect cu privire la care pârâta a

precizat că este de acord să îl repare.

S-a mai constatat că,

sunt nefondate susținerile reclamantei în sensul că pârâta a modificat

unilateral proiectul inițial pentru care s-a eliberat autorizația de construire

fără să i se aducă la cunoștință și fără să se obțină acordul proiectantului

construcției, deoarece reclamanta prin administrator a solicitat Primăriei

Municipiului Brașov eliberarea unui certificat de urbanism pentru reamenajare

farmacie cu extindere pe orizontală și verticală, cu modificări față de

Autorizația de construire nr. 344 din 19 aprilie 2002 și refacerea PUD. De

asemenea, Proiectul nr. 46/284/2002, întocmit de societatea pârâtă, proiect ce

conține completări și modificări la proiectul inițial nr. 46/2001 elaborat de

SC M.C. SRL, este avizat favorabil de aceeași SC M.C. SRL.

Nedovedindu-se culpa

pârâtei în nerespectarea termenelor stabilite, pentru motivele mai sus arătate,

cererea reclamantei în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 50.246 Euro

în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății reprezentând daune-interese

stabilite în conformitate cu art. 13 alin. (5) și art. 17 din contract, s-a

constatat că este nefondată.

Instanța de fond a

mai reținut că potrivit art. 992 C. civ. cel ce, din eroare sau cu știință,

primește aceea ce nu-i este debit, este obligat a-l restitui aceluia de la care

l-a primit. Restituirea plății nedatorate nu se întemeiază pe ideea de

vinovăție (culpă) din partea debitorului, nedeosebindu-se esențial de

îmbogățirea fără justă cauză. Pentru a se naște raportul juridic în temeiul

căruia debitorul va fi obligat la restituirea către creditor a ceea ce a

primit, este necesară întrunirea mai multor condiții: prestația pe care

creditorul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operației juridice a

unei plăți, să fi fost făcută așadar, cu titlu de plată, indiferent de obiectul

ei; datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe, din punct de vedere

juridic, în raporturile dintre creditor și debitor; plata să fi fost făcută din

eroare.

Sub acest aspect,

instanța a reținut că, în speță, reclamanta nu a dovedit inexistența datoriei

în vederea căreia s-a făcut plata sumelor de 36.485,79 dolari SUA și de

1.877,32 Euro, din concluziile Raportului de expertiză nr. 490977/2007/2010

rezultând o valoare estimată a lucrărilor executate de 204.431,70 dolari SUA și

31.317,15 Euro, reclamanta achitând pârâtei suma de 182.011,243 dolari SUA și

29.282 Euro.

Totodată, s-a mai

reținut că, nici condițiile îmbogățirii fără justă cauză nu sunt îndeplinite în

cauză, reclamanta nedovedind absența cauzei legitime a măririi patrimoniului

pârâtei prin plata de către SC F. SRL a sumelor de 36.485,79 dolari SUA și de

1.877,32 Euro.

Împotriva sentinței

sus-menționate, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia nr.

95/Ap din 3 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția

comercială s-a admis apelul declarat de reclamanta SC F. SRL, s-a schimbat în

tot Sentința civilă nr. 1090/C din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov, în

sensul că s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu

cu pârâta SC P. SRL și în consecință: s-a dispus rezilierea contractului de

Antrepriză generală nr. 2141 din 29 aprilie 2002, încheiat între părți, din

vina exclusivă a pârâtei. Pârâta a fost obligată să-i restituie reclamantei

echivalentul în RON la data plății al sumelor de 36.485,79 dolari și 1.877,32

Euro. S-au respins restul pretențiilor. Pârâta a fost obligată să-i plătească

reclamantei suma de 6.695,58 RON, cheltuieli de judecată în cele două faze

procesuale. S-a dispus restituirea cauțiunii de 3.000 RON, consemnată la CEC

Bank cu recipisa nr. 755458/1 și înregistrată în Registrul de valori al

instanței sub nr. 142 din 19 noiembrie 2010. S-a respins cererea de ridicare a

popririi înființată de BEJ D.I. asupra sumei de 35.825,45 RON.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Primul capăt de

cerere din acțiune este rezilierea contractului de antrepriză încheiat între

reclamantă, în calitate de beneficiar și pârâtă, în calitate de antreprenor

general. Din dispozițiile art. 1021 C. civ. rezultă că rezilierea unui contract

poate fi solicitată, în cazul în care una dintre părți nu își îndeplinește, în

mod culpabil, obligațiile contractuale, de partea care și-a executat sau se

declară gata să execute contractul.

Obiectul contractului

încheiat între părți, astfel cum a fost stipulat în art. 1 constă în executarea

lucrărilor de construcții și instalații, conform „Proiectului nr. 46/2001,

elaborat de SC MGH P. SRL și Autorizației de construire nr. 344 din 19 aprilie

2002", iar durata de execuție a lucrărilor din etapa 1 a fost stabilită la

18 săptămâni de la semnarea contractului și îndeplinirea condițiilor acestuia.

Potrivit art. 8, 9 și

10 din contract, executantul se obligă să execute lucrările în conformitate cu

prevederile din documentația în execuție, respectând cu strictețe

reglementările specifice în domeniul construcțiilor și legislația în vigoare

iar beneficiarul este în drept să urmărească modul în care executantul își

îndeplinește obligațiile privind utilizarea materialelor prevăzute în deviz,

respectarea tehnologiilor de lucru și a normativelor specifice în domeniul

construcțiilor. Executantul garantează calitatea lucrărilor executate în conformitate

cu prevederile Legii nr. 10/1995, obligându-se ca în termenul de garanție să

remedieze eventualele defecte de calitate, cu excepția celor care se datorează

culpei beneficiarului.

Din cele trei

expertize judiciare întocmite în cauză, cea a expertei M.P., efectuată în

cadrul Dosarului civil nr. 12353/2005 al Judecătoriei Brașov, având ca obiect

asigurare de dovezi, cea a expertului C.L., întocmită cu ocazia judecării

cauzei în primă instanță și cea efectuată în apel de expertul P.F., rezultă că

antreprenorul nu a respectat termenul de execuție a lucrărilor, nu au fost

respectate proiectul inițial și autorizația de construire și există deficiențe

cantitative și calitative ale lucrărilor executate, în raport de prevederile

contractuale și de ofertele de execuție.

Prima instanță,

însușindu-și apărarea pârâtei, a reținut că nerespectarea termenului de

execuție este consecința modificării proiectului de execuție, care s-a făcut cu

acordul beneficiarului iar singurul defect important necesar a fi remediat este

grinda principală din beton armat din axul B a planșeului peste mansarda 1, ce

are capătul gâtuit la circa 70% din lățimea tălpii.

Instanța de apel a

apreciat că această apărare nu poate fi însă reținută, față de dispozițiile

art. 23 din Legea nr. 10/1995 din care rezultă obligația constructorilor de a

efectua lucrările numai în conformitate cu autorizațiile de construire și cu

proiectele verificate de specialiști atestați, de faptul că lucrarea nu a fost

finalizată nici până la data de 25 iulie 2005, data retragerii de pe șantier și

de deficiențele de calitate, constatate prin cele trei expertize, astfel cum

s-a arătat mai sus. În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 17

din contract, în conformitate cu care, „În situația în care prezentul contract

nu mai poate fi executat datorită culpei exclusive a uneia din părți, cealaltă

parte este în drept să ceară rezilierea contractului. În cazul rezilierii

contractului părțile vor calcula valoarea prestațiilor executate de fiecare

până la data rezilierii efectuând regularizarea lor în condițiile și termenele

ce vor fi stabilite de comun acord".

În condițiile în

care, prin Procesele-verbale încheiate la 2 august 2004, 25 iulie 2005 și 1

octombrie 2008 părțile nu au ajuns la un acord cu privire la valoarea

prestațiilor executate de fiecare dintre ele până la sistarea lucrărilor, s-a

impus ca acest aspect să fie soluționat de către instanță.

Sub acest aspect,

cele trei expertize judiciare mai sus menționate au ajuns la concluzii

diferite, după cum urmează: expertul M.P. a calculat o diferență dintre

lucrările achitate și cele real executate de 36.485 dolari SUA și 1.877,32

Euro; expertul C.L. estimează că, în raport de lucrările executate și de

plățile efectuate până la data sistării lucrărilor, reclamanta mai are de

achitat către pârâtă o diferență de 22.420,457 dolari SUA și 2.035,15 Euro iar

expertul P.F. concluzionează că lucrările plătite în plus de societatea

reclamantă, față de lucrările efectiv realizate de pârâtă este de 57.885,173

dolari SUA sau 40.165 Euro.

Ca urmare a

analizării celor trei expertize, s-a reținut că cea mai completă și mai

obiectivă este cea întocmită în cadrul procedurii de asigurare de dovezi, de

expertul tehnic M.P., expertiză la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Față de expertiza

întocmită în apel de expertul P.F., la șapte ani după sistarea lucrărilor, timp

în care lucrările neterminate nu au fost protejate, această expertiză are

avantajul de a fi efectuată la un interval mai scurt de la sistarea lucrărilor,

ceea ce a permis formarea unei imagini corecte asupra lucrărilor executate și a

calității acestora. În plus, expertul P.F. ajunge la concluzia radicală a

necesității demolării construcției, soluție care nu a fost propusă nici chiar

prin expertiza extrajudiciară efectuată la cererea reclamantei și nici de

expertul consilier al reclamantei iar limbajul folosit este extrem de virulent,

impropriu unei expertize tehnice, ceea ce denotă un grad de subiectivism al

acestui expert.

Concluziile

expertului C.L., care constată că antreprenorul a solicitat în mod necuvenit o

sumă de 19.764,45 dolari SUA și 912,15 Euro, totuși în raport de lucrările

executate până la data sistării, suma estimată rămasă de achitat de către

reclamant este de 22.420,457 dolari SUA și 2.035,15 Euro nu au putut fi

reținute, având în vedere faptul că expertul nu a stabilit o valoare certă ci

una estimativă și nu a evaluat deficiențele calitative ale lucrărilor,

susținând că acestea pot fi evaluate numai prin repararea lor și imputarea

contravalorii către pârâtă. În plus, acest expert a formulat o cerere de

abținere, cu motivarea că a fost coleg de serviciu cu unele persoane din

conducerea societății pârâte, însă cererea i-a fost respinsă de instanța de

fond.

În consecință, s-a

constatat că, reclamanta i-a achitat în plus pârâtei, față de lucrările efectiv

realizate și față de lucrările necorespunzătoare calitativ sumele de 36.485,79

dolari SUA și 1.877,32 Euro. Față de clauza stipulată în art. 17 alin. (1) din

contract, și de art. 969 C. civ., care consacră forța obligatorie a

convențiilor legal făcute între părțile contractante, această sumă urmează a-i

fi restituită reclamantei.

Cu privire la

daunele-interese în valoare de 40.246 Euro, solicitate de reclamantă pentru

prejudiciile suferite ca urmare a întârzierii executării lucrărilor, ceea ce a

determinat închiderea farmaciei o perioadă de șapte luni peste cea prevăzută în

contract, se reține că această pretenție are ca temei art. 17 alin. (2) din

contract, în conformitate cu care, partea contractantă vinovată de întârzierea

contractului datorează celeilalte părți daune-interese.

Clauza contractuală

se bazează pe dispozițiile art. 1082 C. civ., în conformitate cu care

„debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru

neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării". Așadar,

răspunderea contractuală intervine numai cu condiția existenței unui

prejudiciu. În baza art. 1169 C. civ., potrivit căruia cel ce face o propunere

în fața instanței trebuie să o dovedească, existența și întinderea

prejudiciului trebuie dovedită de către creditor.

Sub acest aspect,

instanța de apel a reținut că, în speță, reclamanta a depus la dosar situația

vânzărilor pe anii 2001 și 2002, pe baza căreia a calculat media încasărilor pe

lună, ca fiind de 21.618 RON. Încasările realizate din vânzări nu sunt egale

însă cu beneficiul societății. Din aceste încasări reclamanta ar fi trebuit să

scadă toate cheltuielile și să calculeze profitul net, numai pe baza acestuia

putând fi calculat prejudiciul real. Ca urmare, pretenția reclamantei de

obligare a pârâtei la o sumă egală cu încasările pe care le-ar fi făcut dacă

farmacia ar fi fost deschisă cu șapte luni mai devreme sunt neîntemeiate.

S-a mai reținut că,

nici suma de 10.000 Euro, reprezentând valoarea bunurilor pe care constructorul

s-a obligat să le restituie beneficiarului nu a fost dovedită, valoarea

stabilită unilateral de către reclamantă nefiind confirmată de către pârâtă sau

de vreo altă probă existentă la dosar, astfel că nici aceste pretenții nu au fost

admise.

În raport de aceste

considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., instanța a admis apelul și a

schimbat sentința atacată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, în sensul

celor mai sus expuse. În baza art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă a fost

obligată la plata către apelanta intimată a cheltuielilor de judecată,

proporțional cu pretențiile admise, în cele două faze procesuale. Totodată,

având în vedere că în raport de soluția pronunțată, reclamanta nu poate fi

obligată la plata de despăgubiri către intimata-pârâtă pentru suspendarea

executării sentinței apelate, s-a dispus restituirea către apelantă a cauțiunii

consemnate în vederea suspendării executării sentinței.

Cu privire la cererea

de ridicare a popririi înființată de BEJ D.I. asupra sumei de 35.825,45 RON,

formulată de apelantă prin concluziile scrise, s-a reținut că nu este de

competența acestei instanțe, astfel că a fost respinsă.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs atât reclamanta SC F. SRL Brașov, cât și pârâta SC

P. SRL Brașov.

de reclamanta SC F. SRL Brașov, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și s-a solicitat admiterea lui, modificarea deciziei recurate,

în sensul admiterii în totalitate a cererilor din acțiunea introductivă.

În motivarea

recursului, se arată că instanța de apel deși a dispus rezilierea Contractului

de antrepriză generală nr. 2141 din 29 aprilie 2002 încheiat între părți din

culpa exclusivă a pârâtei, stabilirea sumelor de bani ce i-au fost achitate în

plus pârâtei nu a fost corectă, întrucât nu a ținut cont de raportul de

expertiză tehnică-construcții întocmit de expertul ing. P.F.

Recurenta apreciază

că instanța de apel eronat nu a luat în calcul valoarea de 57.885,173 dolari

SUA sau 40.165 Euro, întrucât explicațiile expertului tehnic P.F. date în

cuprinsul răspunsurilor la obiecțiunile formulate de părți la raportul său

inițial de expertiză tehnică sunt clare, explicite și la obiect, fără nicio

doză de subiectivism.

Cea de a doua critică

vizează daunele-interese în sumă de 40.246 Euro solicitate pentru prejudiciile

suferite ca urmare a întârzierii executării lucrărilor, ceea ce a determinat

închiderea farmaciei pe o perioadă de șapte luni, recurenta arată că instanța

de apel a apreciat că în mod corect au fost solicitate daune-interese în raport

de starea de fapt reținută, însă cererea i-a fost respinsă.

Sub acest aspect,

recurenta arată că pretenția s-a se micșorează de la 40.246 Euro - reprezentând

costul total al încasărilor de care a fost lipsită timp de 7 luni, la 13.281,18

Euro - această sumă reprezentând doar adaosul comercial de 33%, sumă de care a

fost lipsită prin nefuncționarea farmaciei timp de 7 luni peste termenul limită

stabilit în contract.

Cea de a treia

critică vizează nelegala respingere a pretențiilor în sumă de 10.000 Euro,

reprezentând valoarea bunurilor pe care constructorul s-a obligat să le

restituie, în sensul că n-ar fi fost dovedită și că valoarea a fost stabilită

unilateral, nefiind confirmată de altă probă de la dosar.

În susținerea acestei

critici, recurenta invocă Procesele-verbale din 2 august 2004 și 25 iulie 2005,

din care rezultă că bunurile respective au existat, au fost preluate de pârâtă

și aruncate. Evaluarea bunurilor respective a fost făcută la suma de 10.000

Euro, ținându-se seama de starea lor bună din momentul demontării și preluării

acestora de către pârâtă. Din moment ce pârâta nu a contestat existența acestor

bunuri și nici valoarea lor, recunoscând că le-a aruncat la gunoi, este evident

că pretenția sa este întemeiată.

Prin urmare,

nerespectând prevederile art. 969 C. civ. privind caracterul obligatoriu al

convențiilor legal încheiate între părți, prin respingerea pretențiilor sale de

10.000 Euro, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală cu privire la

acest petit al nostru.

Cea de a patra

critică vizează nelegalitatea deciziei recurate și sub aspectul cuantumului

stabilit cu titlu de cheltuieli de judecată.

În susținerea acestei

critici, se susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 274 C.

proc. civ., în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată din cele

două instanțe. Astfel, instanța de apel a dispus rezilierea contractului din

culpa exclusivă a societății pârâte și a reținut că pretențiile sunt

justificate pentru sumele de 36.485,79 dolari SUA și de 1.877,32 Euro. Or,

numai la instanța de fond au fost achitate taxe judiciare de timbru de 8.532

RON, iar în apel în sumă de 4.266 RON și de 4.080,69 RON. La aceste sume se mai

adaugă costul expertizelor tehnice făcute la instanța de fond de către expertul

C.L. și la instanța de apel de expertul tehnic P.F., pentru acesta din urmă

achitându-se suma de 22.840 RON onorariu de expert, onorariile de avocat

dovedite cu chitanțe - suma de 3.600 RON la tribunal și suma de 1.500 RON la

Curtea de Apel Brașov. Prin urmare, suma de 6.695,58 RON stabilită de instanța

de apel apare ca derizorie.

Ultima critică a

recurentei vizează cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată

la instanța de fond, în susținerea căreia se solicită înlăturarea de la plata

sumei de 30.089 RON, întrucât suma de 28.219 RON a fost plătită de un terț și

nu de societatea pârâtă, iar pe de altă parte, având în vedere că s-a constatat

legalitatea și temeinicia pretențiilor sale prin admiterea acțiunii introductive,

pârâta trebuie să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în

cadrul acestui litigiu, atât la instanța de fond, la cea de apel, precum și cea

din recurs.

de pârâta SC P. SRL, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și s-a solicitat admiterea lui, modificarea deciziei recurate, în sensul

respingerii apelului reclamantei și, în consecință, menținerea ca legală și

temeinică a sentinței instanței de fond.

În argumentarea

recursului, se susține că hotărârea instanței de apel este nelegală și

netemeinică, aceasta bazându-se pe o evaluare incorectă a probelor administrate

în cauză și pe încadrarea greșită a actelor și faptelor reținute din probe în

prevederile legale aplicabile raporturilor dintre părțile în litigiu.

Recurenta, după

prezentarea situației de fapt, face precizări cu privire la pretinsa

nerespectare a proiectelor și a autorizației de construire, la fundațiile

construcției, la termenul de execuție a lucrărilor, la procesele-verbale pentru

verificarea calității lucrărilor, la documentația economică, la raportul de

expertiză tehnică întocmit de ing. P.I.F.

Cu privire la decizia

recurată, se arată că instanța de apel a analizat întregul material probator

depus la dosarul cauzei reținând o stare de fapt doar parțial conformă cu

realitatea. Astfel, cele trei expertize judiciare administrate în cauză, care

au ajuns la concluzii diferite în majoritatea obiectivelor încuviințate spre

analiză, nu pot constitui probe solide care să conducă la stabilirea corectă a

condițiilor în care s-au derulat raporturile dintre părțile în litigiu, a

modului în care au fost respectate dispozițiile legale aplicabile în materie,

precum și a modului în care fiecare dintre părți și-a îndeplinit obligațiile

asumate.

Se susține că soluția

privind rezilierea contractului de antrepriză din vina exclusivă a

constructorului este nelegală și netemeinică.

Sub acest aspect, se

arată că nu poate fi reținută nicio culpă în sarcina constructorului în

condițiile în care intimata-reclamantă a denunțat în mod unilateral Contractul

în data de 2 august 2004 și a interzis accesul pe șantier, punând în

imposibilitate de a continua lucrările până la finalizarea acestora. Depășirea

termenului de 18 săptămâni pentru executarea lucrărilor prevăzute în oferta de

execuție nr. 2028 din 11 februarie 2002 s-a datorat unor cauze obiective, care

nu au fost luate în considerare de către instanța de apel.

În ceea ce privește

pretinsa nerespectare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/1995, recurenta

pârâtă consideră că instanța de apel este în eroare, întrucât lucrările pentru

realizarea obiectivului ce a făcut obiectul contractului de antrepriză nu se

puteau practic executa în condițiile în care a trebuit rezolvată în prealabil

problema omisiunilor și neconformităților dintre proiectele puse la dispoziție

constructorului de către reclamantă și diferențele de cote constatate pe teren.

Referitor la

incidența dispozițiilor art. 17 din contract, recurenta consideră că, în raport

de cauzele și împrejurările relatate, în culpă este exclusiv reclamanta, care a

denunțat unilateral contractul de antrepriză și a interzis în mod abuziv

accesul la locul de executare a lucrărilor contractate. Deficiențele de

calitate constatate prin expertize nu puteau constitui în niciun caz motiv de

reziliere a contractului, având în vedere că aceste deficiențe nu au putut fi

remediate ca urmare o obstrucționării accesului pe șantier.

Cu privire la sumele

pretinse de către reclamantă, cu titlu de diferențe încasate în plus de către SC

P. SRL pentru lucrări care nu ar fi fost executate sau care ar fi

necorespunzătoare calitativ, se arată că din compararea procedurilor și

metodelor de calcul utilizate de experți la determinarea valorii lucrărilor

executate, rezultă că procedura aprecierii, cu o marjă variabilă de la expert

la expert, este predominantă. În aceste condiții, este dificil și hazardat,

totodată, să se aleagă varianta cea mai bună dintre două sau mai multe

proceduri aparent deopotrivă corecte sau eronate.

Neluarea în considerare

de către instanța de apel a concluziilor expertului C.L., pe motiv că expertul

nu a stabilit o valoare certă, ci una estimativă, este nejustificată în

condițiile în care și valorile stabilite de expertul M.P. sunt tot unele

estimative.

Recurenta, consideră

că expertiza întocmită de expertul C.L. este mai completă și obiectivă la

capitolul de analiză a devizelor-ofertă de cheltuieli bazându-se pe măsurători

efectuate pe teren și pe calcule efectuate pe fiecare lucrare și operațiune în

parte.

Potrivit concluziilor

din această expertiză au rămas nedecontate de către intimata-reclamantă lucrări

în valoare de 22.420,457 dolari SUA și 2.035,15 Euro, nerezultând din analiza

documentației economice și din calculele efectuate nicio sumă încasată în plus

de către SC P. SRL.

În consecință,

dispoziția din decizia recurată privind obligarea SC P. SRL la restituirea

către reclamanta SC F. SRL a sumelor de 36.485,79 dolari SUA și 1.877,32 Euro

în echivalent RON este nelegală și lipsită de temei.

Pârâta SC P. SRL

Brașov a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe și cu

privire la restituirea sumei achitate cu titlu de cauțiune pentru suspendarea

executării deciziei instanței de apel.

Părțile au depus la

dosar întâmpinări solicitând, fiecare în parte, respingerea, ca nefondat a

recursului declarat de adversar.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor

formulate, constată că recursurile sunt nefondate pentru motivele ce se vor

arăta în continuare.

recursul reclamantei SC F. SRL, acesta urmează a fi respins pentru următoarele

considerente:

În primul motiv de

recurs reclamanta critică decizia instanței de apel pentru respingerea

pretențiilor sale de restituire de către SC P. SRL a sumei de 57.885,173 $ SUA

sau 40.165 Euro cu titlu de sumă achitată în plus față de lucrările efective și

față de lucrările necorespunzătoare calitativ, realizate conform Contractului

nr. 2141 din 29 aprilie 2002, prin majorarea pretențiilor. SC F. SRL susține

că, în condițiile în care instanța de apel a dispus rezilierea Contractului de

antrepriză nr. 2141 din 29 aprilie 2002 din culpa exclusivă a SC P. SRL,

admiterea pretențiilor sale majorate era îndreptățită față de raportul de

expertiză tehnică întocmit de expertul P.F. în cursul judecății la instanța de

apel.

Această critică a

reclamantei nu poate fi primită întrucât ea are în vedere aprecierea probelor,

mai exact a probei cu expertiză tehnică, împrejurare care nu se încadrează în

dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ. Modalitatea de apreciere a probelor

poate fi supusă controlului judecătoresc numai în cazul căilor de atac care

permit analizarea aspectelor de netemeinicie, cum este apelul, care are un

caracter devolutiv, și nicidecum în calea de atac a recursului rezervată

exclusiv controlului de legalitate.

Cu privire la

daunele-interese în sumă de 40.246 Euro pe care SC F. SRL le-a cerut pentru

pretinsul prejudiciu pe care l-ar fi suferit ca urmare a întârzierii executării

lucrărilor, determinând închiderea farmaciei pe o perioadă de 7 luni peste cea

prevăzută în contract, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că în mod

corect instanța de apel a respins ca neîntemeiate aceste pretenții. Suma de

40.246 Euro reprezenta valoarea încasărilor pe care SC F. SRL le-ar fi realizat

în perioada de 7 luni în care farmacia nu a funcționat din cauza întârzierii

executării lucrărilor. Instanța de apel a reținut însă că eventualul prejudiciu

pe care l-ar fi suferit SC F. SRL constă nu în valoarea încasărilor ci în

profitul net rezultat după scăderea tuturor cheltuielilor aferente încasărilor,

respectiv impozite, taxe, contribuții și alte obligații prevăzute de lege.

În fața instanței

recurs, SC F. SRL menționează că la produsele vândute și serviciile prestate

pentru populație farmacia aplică un adaos de 33%, procent a cărui valoare pe

cele 7 luni ar fi de 13.281,18 Euro, sumă care ar reprezenta, în susținerea

recurentei-reclamante SC F. SRL, valoarea prejudiciului suferit prin

nefuncționarea farmaciei.

Însă, reclamanta SC

F. SRL nu a prezentat un calcul detaliat al valorii profitului net care ar fi

rezultat din activitatea pe care pretinde că nu a putut să o desfășoare în cele

7 luni de nefuncționare a farmaciei. Din valoarea încasărilor nerealizate,

estimată la suma de 40.246 Euro, adaosul comercial de 33% este în valoare de

9.985,85 Euro și nu de 13.281,18 Euro, cum în mod eronat este calculat și

prezentat în motivul 2 de recurs. Suma de 9.985,85 Euro ar reprezenta însă

profitul brut al activității, din care trebuie scăzute cheltuielile mai sus

menționate, pentru a se obține valoarea profitului net reprezentând prejudiciul

efectiv suferit de către recurenta-reclamantă SC F. SRL, care eventual ar fi

putut fi pretins cu titlu de daune-interese.

Dar și în ipoteza în

care reclamanta ar fi prezentat un calcul corect, ea nu mai poate modifica în

recurs temeiul pretențiilor sale (de la prejudiciul reprezentând încasări

nerealizate, la prejudiciul reprezentat de nerealizarea profitului net), fiind

oprit de dispozițiile art. 292 coroborate cu disp. art. 316 C. proc. civ.

Cu privire la

respingerea pretențiilor la plata sumei de 10.000 Euro reprezentând valoarea

unor bunuri rezultate din demolarea construcției vechi, soluția instanței de

apel este temeinică urmând în consecință a fi menținută de către instanța de

recurs.

Fac obiectul

discuției: grilaje metalice de protecție a geamurilor exterioare, 2 uși

metalice, 3 uși de lemn și ferestre metalice. Aceste bunuri reclamate de SC F.

SRL provin din demolarea construcției vechi a farmaciei, care a suferit

consecințele unui incendiu înainte de a se lua măsura demolării pentru

edificarea construcției noi. Aceste obiecte au fost deteriorate atât ca urmare

a incendiului cât și la lucrările de demolare a construcției vechi astfel,

încât starea lor tehnică făcea total improprie reutilizarea lor. Evaluarea

acestor obiecte la suma de 10.000 Euro nu au niciun temei în condițiile în care

această valoare a fost stabilită unilateral, în lipsa oricărui element material

în baza căruia să se poată face o evaluare. De altfel, în contractul de

antrepriză nu s-a prevăzut recuperarea unor materiale rezultate din demolare.

Susținerea

recurentei-reclamante SC F. SRL că muncitorii constructorului au sustras veselă

de farmacie și medicamente în valoare de 200.000.000 ROL nu este cu nimic

dovedită, motiv pentru care nici nu a fost luată în considerare de către

instanța de apel, fiind așadar corect aplicate dispozițiile art. 1169 C. civ.

(„Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.").

Cu privire la

cheltuielile de judecată stabilite prin Decizia nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011,

soluția instanței de apel este corectă, stabilirea cheltuielilor de judecată

cuvenite recurentei-reclamante SC F. SRL fiind făcută cu respectarea

prevederilor art. 274 C. proc. civ., urmând ca pretenția recurentei privind

acordarea tuturor cheltuielilor de judecată să fie respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la

cheltuielile de judecată în sumă de 30.089 RON, recurenta-reclamantă SC F. SRL

arătă că prin Sentința civilă nr. 1090/C din 25 iunie 2010 a Tribunalului

Brașov a fost obligată să plătească SC P. SRL suma de 30.089 RON reprezentând

cheltuieli de judecată, din care suma de 28.219 RON reprezenta onorariul de

avocat. Se susține de către recurenta-reclamantă SC F. SRL că potrivit art. 274

C. proc. civ. se pot pretinde în proces cheltuielile de judecată făcute de

părți și nu de terți în favoarea părților. De asemenea, se susține că prin

Chitanța nr. 00683269/2 din 13 ianuarie 2009 se atestă de avocat că a primit de

la numitul I.D. pentru SC P. SRL suma de 28.219 RON onorariu de avocat.

În mod eronat

recurenta apreciază că I.D., plătitorul sumei de 28.219 RON, este un terț în

raport cu persoana juridică SC P. SRL.

Astfel, în opinia

recurentei-reclamante SC F. SRL, "se ajunge la situația în care deși SC P.

SRL nu a plătit cheltuieli de judecată pentru reprezentarea de către apărător,

să i se acorde cheltuieli de judecată achitate de o terță persoană ceea ce

echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză".

Critica recurentei

reclamante este nefondată întrucât I.D. are calitatea de asociat și

administrator al SC P. SRL și în această calitate a plătit suma de 28.219 RON

cu titlu de onorariu de avocat care a reprezentat SC P. SRL la Tribunalul

Brașov. Această calitate a fost dovedită cu Certificatul constatator nr. 88325

din 17 octombrie 2008 emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul Brașov, depus la dosarul instanței de apel.

Pentru aceste

considerente instanța de apel a respins prin Decizia nr. H8/Ap din 16 decembrie

2011 cererea de completare a Deciziei nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011 a Curții

de Apel Brașov, secția comercială, cerere formulată de SC F. SRL.

În consecință,

pretenția recurentei-reclamante SC F. SRL la înlăturarea obligației sale de

plată a sumei de 30.089 RON cu titlu de cheltuieli de judecată stabilite în

sarcina sa de instanța de fond urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

recursul formulat de către pârâta SC P. SRL și acesta urmează a fi respins

pentru următoarele considerente:

De la pagina 1 și

până la pagina 8 a recursului formulat de SC P. SRL sunt cuprinse numai critici

cu privire la starea de fapt precum și cu privire la probele administrate în

fața celor două instanțe de judecată din Brașov: Tribunalul Brașov și Curtea de

Apel Brașov, pârâta fiind nemulțumită de faptul că instanța a apreciat ca fiind

convingătoare expertiza întocmită de experta M.P., și nu cea realizată de

expertul C.L.

Astfel cum s-a arătat

și cu privire la prima critică din recursul reclamantei, modalitatea de apreciere

a probelor poate fi supusă controlului judecătoresc numai în cazul căilor de

atac care permit analizarea aspectelor de netemeinicie, cum este apelul, care

are un caracter devolutiv, și nicidecum în calea de atac a recursului rezervată

exclusiv controlului de legalitate.

În ceea ce privește

criticile propriu-zise aduse de către recurenta-pârâtă deciziei atacate,

acestea sunt nefondate pentru următoarele motive:

Corect instanța de

apel a reținut că pârâtei SC P. SRL îi aparține culpa pentru neexecutarea

contractului de antrepriză, toate cele trei expertize tehnice realizate în

cauză evidențiind că antreprenorul nu a respectat termenul de execuție a

lucrărilor, nu au fost respectate proiectul inițial și autorizația de

construire și există deficiențe calitative și cantitative ale lucrărilor

executate în raport de prevederile contractuale și de ofertele de execuție.

Instanța de apel a

mai relevat corect că, în raport de art. 23 din Legea nr. 10/1995 potrivit

căruia constructorul are obligația de a efectua lucrările numai în conformitate

cu autorizațiile de construire și cu proiectele verificate de specialiști

atestați și ținând seama și de faptul că nici până la 25 iulie 2005, data

retragerii de pe șantier, lucrarea nu fusese finalizată, este evidentă culpa

societății pârâte pentru neexecutarea contractului de antrepriză. În aceste

condiții, în mod corect instanța de apel, invocând art. 17 din contract a

dispus rezilierea acestuia din culpa pârâtei.

Pentru toate

considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ. se vor respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamanta SC F. SRL Poiana Brașov și de

pârâta SC P. SRL Brașov împotriva Deciziei nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Cererea de restituire

a cauțiunii, formulată de recurenta pârâtă SC P. SRL Brașov, se va respinge în

considerarea dispozițiilor art. 723

1

alin. (3) teza finală C. proc.

civ., raportat la poziția procesuală a reclamantei, care s-a opus restituirii

de îndată a sumei achitate cu titlu de cauțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta SC F. SRL Poiana Brașov și de pârâta SC P.

SRL Brașov împotriva Deciziei nr. 95/Ap din 3 noiembrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Respinge cererea de

restituire a cauțiunii formulată de recurenta pârâtă SC P. SRL Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM