ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta SC P.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC S.L. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 134.833 lei, actualizată în raport de indicele de inflație, până la data plății totale, sumă ce reprezintă penalități contractuale pentru întârzierea plății facturilor. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 182 din 13 octombrie 2004, care a avut ca obiect executarea de lucrări de către societatea reclamantă privind înlocuirea de conducte și branșamente gaze naturale pe B-dul din Municipiul Târgu Jiu.

Părțile de comun acord, au stabilit ca deconectarea lucrărilor să se facă pe baza situațiilor de plată, întocmite de prestator și aprobate de antreprenorul general în baza facturilor emise de prestator, așa cum rezultă din art. 4.1 din contract, invocându-se și pct. 7 al art. 7.2. Reclamanta a precizat că a executat lucrările, antreprenorul general și-a însușit situația de lucrări, iar reclamanta a emis facturile descrise în cererea introductivă. În continuare, reclamanta a arătat că a primit marfă de la pârâtă, în valoare de 301.392 lei, care este prevăzută în facturile emise de pârâtă, valoare care s-a avut în vedere ca plată achitată la data livrării. Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 180.021,62 RON, pentru neexecutarea la termen a lucrărilor, cu titlu de penalități de întârziere, reactualizată în raport cu rata inflației până la data efectivă a plății.

Pârâta a susținut că reclamanta a încălcat prevederile art. 3.1, art. 5.1 și art. 7.1 din contract. Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 763 din 28 octombrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 44.964,3 lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a facturilor emise de reclamantă în baza contractului nr. 182 din 13 octombrie 2004; a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat reclamanta la plata sumei de 135,14 lei reprezentând penalități de întârziere pentru neexecutarea la termen a lucrărilor din același contract ; a compensat datoriile până la concurența sumei de 135,14 lei și a obligat pârâta la diferența de 44.828,89 lei cu titlu de pretenții.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 21.335,87 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut prin considerente următoarele: Între reclamantă și pârâtă a intervenit contractul de prestări servicii nr. 182 din 13 octombrie 2004, având ca obiect executarea de lucrări de înlocuire a conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe B-dul din Municipiul Târgu Jiu., la prețul convenit de 12.000.000.000 lei. Conform art. 4.1. alin. (3) din contract, facturile emise de prestator trebuiau achitate în termen de 30 de zile de la data depunerii la antreprenorul general. Potrivit art. 7.1 din contract, în cazul în care antreprenorul general nu onorează facturile în termen de 28 de zile, acesta datorează penalități de 0,1%zi din valoarea facturii neachitate în termen.

În raport de faptul că pârâta nu a contestat faptul că nu a fost încheiat proces verbal de recepție, precum și de faptul că pârâta nu a contestat facturile emise de reclamantă, tribunalul a apreciat că pârâta datorează penalități de întârziere pentru neplata la termen a facturilor, iar termenul scadent se calculează în raport de dispozițiile art. 4.1 alin. (3) și art. 7.2., rezultând un cuantum de 44.964,03 lei. În ceea ce privește penalitățile de întârziere pentru neexecutarea lucrărilor la termen de către reclamantă, tribunalul a apreciat că în raport de dispozițiile art. 3.1 din contract, prestatorul avea obligația de a executa și finaliza lucrările în decurs de 5 luni, de la data la care pârâta a primit acordul autorităților locale pentru începerea lucrărilor.

Aceste penalități au fost calculate la suma de 135,4 lei. De asemenea, tribunalul a compensat datoriile reciproce, în temeiul art. 1143-1153 C. civ. Tribunalul Gorj, secția comercială, prin încheierea din 6 ianuarie 2010 a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârâtă și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței în sensul că obligă pârâta la plata sumei de 2221 lei în loc de suma de 21.335,87 lei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea apelului, pârâta a apreciat că nu se justifică obligarea părților la plata de penalități, deoarece ambele părți au fost în culpă la executarea contractului.

Pe de altă parte, expertul contabil a calculat greșit penalitățile de întârziere datorate de reclamantă pârâtei. Instanța de fond a ignorat dispozițiile art. 4.1 din contract. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 65 din 13 aprilie 2010 a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta SC S.L. SA la plata sumei de 38.472,15 lei reprezentând penalități de întârziere ; a compensat datoriile reciproce până la concurența sumei de 135,14 lei și a obligat pârâta la diferența de 38.337,01 lei; a menținut restul dispozițiilor sentinței astfel cum au fost îndreptate prin încheierea din 16 ianuarie 2010. Analizând criticile formulate, Curtea a constatat că datoria calculată și recunoscută de către pârâtă de 38.472,15 lei coincide cu valoarea penalităților calculate în sarcina pârâtei de expertul contabil B.L.

Eroarea instanței este că la suma calculată în baza clauzei penale, a fost adăugată și inflația, astfel încât s-a ajuns la o dublă dezdăunare. Curtea a respins criticile pârâtei referitoare la modul de calcul al penalităților datorate de către reclamantă, solicitate prin cererea reconvențională, întrucât deși lucrările au fost executate de către reclamantă în termenul legal, această parte nu a formulat apel, astfel încât sentința nu poate fi schimbată. În consecință, Curtea a compensat datoriile reciproce ale părților până la concurența sumei de 135,14 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.L. SA PLOIEȘTI, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată și pe fondul cauzei respingerea acțiunii. Prin criticile formulate, recurenta a susținut că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că penalitățile de întârziere prevăzute în contracte reprezintă daune interese compensatorii de natură a acoperi pagubele cauzate prin întârzieri, iar drept urmare în situația în care există culpa ambelor părți în nerespectarea obligațiilor contractuale corelative, nu există suport juridic pentru obligarea la penalități de întârziere a părților. În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta a finalizat lucrările care au făcut obiectul contractului în termen, deoarece acest aspect este contrazis tocmai de beneficiarul lucrărilor SC D.S.

SA, prin procesul verbal de recepție întocmit după expirarea perioadei de garanție, care atestă că lucrările au fost terminate la 15 noiembrie 2005. Instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 4.1 din contract, prin care s-a prevăzut obligația reclamantei de a întocmi situații de plată, de a le înainta societății pârâte spre verificare și aprobare, și de a emite facturi conform situațiilor de plată aprobate. În raport de neîndeplinirea acestor obligații, clauza 7.2 din contract nu este operantă în cauză. Conform contractului penalitățile pentru prestator pentru depășirea termenului de execuție sunt de 0,1% din valoarea lucrărilor neexecutate la termenul stabilit în contract. Din probele dosarului a rezultat că termenul de execuție și finalizare a fost 15 noiembrie 2005, iar valoarea lucrărilor neexecutate este de 565.490,09 RON, pentru care se datorează penalități de 59.941,94 lei.

În continuare pârâta a susținut că instanța de apel a ignorat voința părților și a apreciat că termenul de 5 luni pentru finalizarea lucrărilor începe să curgă de la data de 29 martie 2005, prin interpretarea eronată a noțiunii de amplasament liber de sarcini. Deci în cuprinsul acestei noțiuni, nu intră avizul de efectuare a lucrării eliberat de Poliția Municipiului Târgu Jiu la data de 29 martie 2005 și nici acordul emis de Primăria Târgu Jiu prin adresa nr. 7656 din 25 martie 2005. În consecință, ambele instanțe trebuiau să admită administrarea unei noi expertize contabile . Prin motivele de recurs, depuse la dosarul cauzei la data de 8 iunie 2010, în cadrul termenului legal, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea acestor critici, recurenta a susținut că au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. civ., apreciind că reclamanta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv nu a executat și finalizat lucrarea în decurs de 5 luni de la data semnării contractului, prelungit prin act adițional la data de 13 august 2005. Nu are relevanță faptul că reclamanta a întocmit facturi fiscale. În mod nelegal, instanța de apel a înlăturat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor și factura fiscală nr. 0339016 din 11 noiembrie 2005, care atestă că lucrările au fost finalizate cu întârziere. Un alt motiv de recurs este reprezentat de interpretarea eronată a dispozițiilor legale privind compensarea obligațiilor, sens în care trebuia efectuată o contraexpertiză.

Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente : Recurenta pârâtă și-a încadrat criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 304 C. proc. civ. stabilesc o regulă de bază în exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât și la dezvoltarea lor. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale pe care s-a fundamentat soluția, recurentului îi revenea obligația să indice temeiurile legale încălcate și să își dezvolte în fapt și în drept criticile.

Din expunerea argumentelor evocate de recurent în susținerea criticilor aduse deciziei în ceea ce privește fondul cauzei, rezultă cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. (1-9) C. proc. civ. Trecând la analiza deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. (7) C. proc. civ., se constată că aceasta a fost motivată și se limitează la problemele invocate și probele aflate la dosarul de fond. Prin urmare, nu s-a demonstrat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că sunt cuprinse motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Din cuprinsul considerentelor deciziei pronunțată în apel cât și din sentința fondului rezultă că actul juridic reprezentat de contractul de prestări servicii a fost corect interpretat așa încât și motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. este nefondat. Astfel, se constată că instanța de apel a analizat modul de calcul al penalităților datorate de reclamantă, pretenții solicitate prin cererea reconvențională, prin raportare la dispozițiile art. 3.1 și art. 3.1 alin. (2) lit. b) din contract. În ceea ce privește interpretarea clauzei prevăzută de art. 3.1 alin. (2) lit. b) din contract, în mod corect instanța de apel a apreciat că termenul de 5 luni pentru executarea contractului nr. 182 din 13 octombrie 2004 de către pârâtă a început că curgă din 29 martie 2005, dată la care au fost obținute toate avizele necesare începerii lucrării. Criticile recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 4.1 din contract, art. 7.2, art. 7.1 alin. (2) din contract, se referă la interpretarea probelor administrate în cauză, chestiune care scapă controlului de legalitate al instanței de recurs, cale de atac care nu are caracter devolutiv.

Interpretarea actelor potrivit conținutului lor, raportat la cererea dedusă judecății, reprezintă un atribut lăsat exclusiv în competența instanțelor devolutive. Verificând dacă hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea corectă a legii (art. 304 pct. 9) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect au fost aplicate dispozițiile clauzei penale, în condițiile în care s-a reținut și demonstrat lipsa culpei reclamantei în executarea contractului. Pe de altă parte, este de reținut și poziția procesuală a pârâtei, care nu a contestat facturile emise de către reclamantă și înaintate spre plată. În aceste condiții, devin incidente dispozițiile clauzei penale, pentru executarea cu întârziere la obligațiilor contractuale.

În ceea ce privește critica recurentei privind compensarea obligațiilor dintre părțile semnatare ale contractului, respectiv compensarea reciprocă a penalităților datorate, conform calculului solicitat printr-o contraexpertiză contabilă, care însă nu a fost încuviințată de către instanță, Înalta Curte constată că posibilitatea solicitării unei contraexpertize se formulează în condițiile art. 212 C. proc. civ., iar analizarea acestei cereri este lăsată la aprecierea instanței, sub condiția motivării, situație care se regăsește în speță, respectiv încheierea de ședință din data de 2 martie 2010. Față de cele ce preced și întrucât motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.L. SA PLOIEȘTI împotriva deciziei nr. 65 din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2011.