ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 414/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față :
Din
examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin
cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, reclamanta SC P.S. SRL a
chemat în judecată pe pârâta SC S.L. SA, solicitând instanței ca prin sentința
ce se va pronunța să fie obligată la plata sumei de 134.833 lei, actualizată în
raport de indicele de inflație, până la data plății totale, sumă ce reprezintă
penalități contractuale pentru întârzierea plății facturilor.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între
părți s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 182 din 13 octombrie
2004, care a avut ca obiect executarea de lucrări de către societatea
reclamantă privind înlocuirea de conducte și branșamente gaze naturale pe B-dul
din Municipiul Târgu Jiu. Părțile de comun acord, au stabilit ca deconectarea
lucrărilor să se facă pe baza situațiilor de plată, întocmite de prestator și
aprobate de antreprenorul general în baza facturilor emise de prestator, așa
cum rezultă din art. 4.1 din contract, invocându-se și pct. 7 al art. 7.2.
Reclamanta a precizat că a executat lucrările, antreprenorul general și-a
însușit situația de lucrări, iar reclamanta a emis facturile descrise în
cererea introductivă. În continuare, reclamanta a arătat că a primit marfă de
la pârâtă, în valoare de 301.392 lei, care este prevăzută în facturile emise de
pârâtă, valoare care s-a avut în vedere ca plată achitată la data livrării.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a
solicitat obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 180.021,62
RON, pentru neexecutarea la termen a lucrărilor, cu titlu de penalități de
întârziere, reactualizată în raport cu rata inflației până la data efectivă a
plății. Pârâta a susținut că reclamanta a încălcat prevederile art. 3.1, art. 5.1
și art. 7.1 din contract.
Tribunalul
Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 763 din 28 octombrie 2009 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta la plata sumei de 44.964,3
lei, reprezentând penalități de întârziere pentru neplata la termen a
facturilor emise de reclamantă în baza contractului nr. 182 din 13 octombrie 2004;
a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă și a obligat
reclamanta la plata sumei de 135,14 lei reprezentând penalități de întârziere
pentru neexecutarea la termen a lucrărilor din același contract ; a compensat
datoriile până la concurența sumei de 135,14 lei și a obligat pârâta la
diferența de 44.828,89 lei cu titlu de pretenții.; a obligat pârâta la plata
către reclamantă a sumei de 21.335,87 lei cheltuieli de judecată.
Pentru
a dispune astfel, tribunalul a reținut prin considerente următoarele:
Între
reclamantă și pârâtă a intervenit contractul de prestări servicii nr. 182 din
13 octombrie 2004, având ca obiect executarea de lucrări de înlocuire a
conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe B-dul din Municipiul Târgu
Jiu., la prețul convenit de 12.000.000.000 lei. Conform art. 4.1. alin. (3) din
contract, facturile emise de prestator trebuiau achitate în termen de 30 de
zile de la data depunerii la antreprenorul general. Potrivit art. 7.1 din
contract, în cazul în care antreprenorul general nu onorează facturile în
termen de 28 de zile, acesta datorează penalități de 0,1%zi din valoarea
facturii neachitate în termen. În raport de faptul că pârâta nu a contestat
faptul că nu a fost încheiat proces verbal de recepție, precum și de faptul că
pârâta nu a contestat facturile emise de reclamantă, tribunalul a apreciat că
pârâta datorează penalități de întârziere pentru neplata la termen a
facturilor, iar termenul scadent se calculează în raport de dispozițiile art.
4.1 alin. (3) și art. 7.2., rezultând un cuantum de 44.964,03 lei. În ceea ce
privește penalitățile de întârziere pentru neexecutarea lucrărilor la termen de
către reclamantă, tribunalul a apreciat că în raport de dispozițiile art. 3.1
din contract, prestatorul avea obligația de a executa și finaliza lucrările în
decurs de 5 luni, de la data la care pârâta a primit acordul autorităților
locale pentru începerea lucrărilor. Aceste penalități au fost calculate la suma
de 135,4 lei.
De
asemenea, tribunalul a compensat datoriile reciproce, în temeiul art. 1143-1153
C. civ.
Tribunalul
Gorj, secția comercială, prin încheierea din 6 ianuarie 2010 a admis în parte cererea de îndreptare eroare materială formulată de pârâtă și a dispus
îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței în sensul că
obligă pârâta la plata sumei de 2221 lei în loc de suma de 21.335,87 lei.
Împotriva
acestei sentințe a declarat apel pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În
motivarea apelului, pârâta a apreciat că nu se justifică obligarea părților la
plata de penalități, deoarece ambele părți au fost în culpă la executarea
contractului. Pe de altă parte, expertul contabil a calculat greșit
penalitățile de întârziere datorate de reclamantă pârâtei. Instanța de fond a
ignorat dispozițiile art. 4.1 din contract.
Curtea
de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 65 din 13 aprilie 2010 a admis apelul formulat de pârâtă, a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta SC
S.L. SA la plata sumei de 38.472,15 lei reprezentând penalități de întârziere ;
a compensat datoriile reciproce până la concurența sumei de 135,14 lei și a
obligat pârâta la diferența de 38.337,01 lei; a menținut restul dispozițiilor
sentinței astfel cum au fost îndreptate prin încheierea din 16 ianuarie 2010.
Analizând
criticile formulate, Curtea a constatat că datoria calculată și recunoscută de
către pârâtă de 38.472,15 lei coincide cu valoarea penalităților calculate în
sarcina pârâtei de expertul contabil B.L. Eroarea instanței este că la suma
calculată în baza clauzei penale, a fost adăugată și inflația, astfel încât s-a
ajuns la o dublă dezdăunare.
Curtea
a respins criticile pârâtei referitoare la modul de calcul al penalităților
datorate de către reclamantă, solicitate prin cererea reconvențională, întrucât
deși lucrările au fost executate de către reclamantă în termenul legal, această
parte nu a formulat apel, astfel încât sentința nu poate fi schimbată.
În
consecință, Curtea a compensat datoriile reciproce ale părților până la
concurența sumei de 135,14 lei.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.L. SA PLOIEȘTI, în temeiul
motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,
prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacată și pe
fondul cauzei respingerea acțiunii.
Prin
criticile formulate, recurenta a susținut că instanța de apel nu a ținut cont
de faptul că penalitățile de întârziere prevăzute în contracte reprezintă daune
interese compensatorii de natură a acoperi pagubele cauzate prin întârzieri,
iar drept urmare în situația în care există culpa ambelor părți în
nerespectarea obligațiilor contractuale corelative, nu există suport juridic
pentru obligarea la penalități de întârziere a părților.
În
mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta a finalizat lucrările care
au făcut obiectul contractului în termen, deoarece acest aspect este contrazis
tocmai de beneficiarul lucrărilor SC D.S. SA, prin procesul verbal de recepție
întocmit după expirarea perioadei de garanție, care atestă că lucrările au fost
terminate la 15 noiembrie 2005.
Instanța
de apel a ignorat dispozițiile art. 4.1 din contract, prin care s-a prevăzut
obligația reclamantei de a întocmi situații de plată, de a le înainta
societății pârâte spre verificare și aprobare, și de a emite facturi conform
situațiilor de plată aprobate. În raport de neîndeplinirea acestor obligații,
clauza 7.2 din contract nu este operantă în cauză. Conform contractului
penalitățile pentru prestator pentru depășirea termenului de execuție sunt de
0,1% din valoarea lucrărilor neexecutate la termenul stabilit în contract. Din
probele dosarului a rezultat că termenul de execuție și finalizare a fost 15
noiembrie 2005, iar valoarea lucrărilor neexecutate este de 565.490,09 RON,
pentru care se datorează penalități de 59.941,94 lei.
În
continuare pârâta a susținut că instanța de apel a ignorat voința părților și a
apreciat că termenul de 5 luni pentru finalizarea lucrărilor începe să curgă de
la data de 29 martie 2005, prin interpretarea eronată a noțiunii de amplasament
liber de sarcini. Deci în cuprinsul acestei noțiuni, nu intră avizul de
efectuare a lucrării eliberat de Poliția Municipiului Târgu Jiu la data de 29
martie 2005 și nici acordul emis de Primăria Târgu Jiu prin adresa nr. 7656 din
25 martie 2005. În consecință, ambele instanțe trebuiau să admită administrarea
unei noi expertize contabile .
Prin
motivele de recurs, depuse la dosarul cauzei la data de 8 iunie 2010, în cadrul
termenului legal, pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei
recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În
dezvoltarea acestor critici, recurenta a susținut că au fost încălcate
dispozițiile art. 969 C. civ., apreciind că reclamanta și-a îndeplinit
obligațiile contractuale, respectiv nu a executat și finalizat lucrarea în
decurs de 5 luni de la data semnării contractului, prelungit prin act adițional
la data de 13 august 2005. Nu are relevanță faptul că reclamanta a întocmit
facturi fiscale. În mod nelegal, instanța de apel a înlăturat procesul verbal
de recepție la terminarea lucrărilor și factura fiscală nr. 0339016 din 11
noiembrie 2005, care atestă că lucrările au fost finalizate cu întârziere.
Un
alt motiv de recurs este reprezentat de interpretarea eronată a dispozițiilor
legale privind compensarea obligațiilor, sens în care trebuia efectuată o
contraexpertiză.
Recursul
este nefondat urmând a fi respins pentru următoarele considerente :
Recurenta
pârâtă și-a încadrat criticile formulate în motivele de nelegalitate prevăzute
de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Prealabil examinării motivelor de recurs, Înalta
Curte reamintește că dispozițiile art. 304 C. proc. civ. stabilesc o regulă de
bază în exercitarea acestei căi extraordinare de atac care obligă la indicarea
motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul, cât și la dezvoltarea
lor. Întrucât recursul nu are caracter devolutiv, ci pe această cale se
verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea dispozițiilor legale pe care
s-a fundamentat soluția, recurentului îi revenea obligația să indice temeiurile
legale încălcate și să își dezvolte în fapt și în drept criticile.
Din expunerea argumentelor evocate de recurent în
susținerea criticilor aduse deciziei în ceea ce privește fondul cauzei, rezultă
cu evidență că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de
analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. (1-9) C. proc.
civ.
Trecând
la analiza deciziei în raport de prevederile art. 304 pct. (7) C. proc. civ.,
se constată că aceasta a fost motivată și se limitează la problemele invocate
și probele aflate la dosarul de fond. Prin urmare, nu s-a demonstrat că
hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că sunt cuprinse motive
contradictorii ori străine de natura pricinii.
Din
cuprinsul considerentelor deciziei pronunțată în apel cât și din sentința
fondului rezultă că actul juridic reprezentat de contractul de prestări
servicii a fost corect interpretat așa încât și motivul prevăzut de art. 304
pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.
Astfel, se constată că instanța de apel a analizat
modul de calcul al penalităților datorate de reclamantă, pretenții solicitate
prin cererea reconvențională, prin raportare la dispozițiile art. 3.1 și art. 3.1
alin. (2) lit. b) din contract. În ceea ce privește interpretarea clauzei
prevăzută de art. 3.1 alin. (2) lit. b) din contract, în mod corect instanța de
apel a apreciat că termenul de 5 luni pentru executarea contractului nr. 182
din 13 octombrie 2004 de către pârâtă a început că curgă din 29 martie 2005,
dată la care au fost obținute toate avizele necesare începerii lucrării.
Criticile
recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 4.1 din contract, art. 7.2,
art. 7.1 alin. (2) din contract, se referă la interpretarea probelor
administrate în cauză, chestiune care scapă controlului de legalitate al
instanței de recurs, cale de atac care nu are caracter devolutiv. Interpretarea
actelor potrivit conținutului lor, raportat la cererea dedusă judecății,
reprezintă un atribut lăsat exclusiv în competența instanțelor devolutive.
Verificând
dacă hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea corectă a legii (art. 304 pct. 9) C.
proc. civ., Înalta Curte constată că în mod corect au fost aplicate
dispozițiile clauzei penale, în condițiile în care s-a reținut și demonstrat
lipsa culpei reclamantei în executarea contractului. Pe de altă parte, este de
reținut și poziția procesuală a pârâtei, care nu a contestat facturile emise de
către reclamantă și înaintate spre plată.
În
aceste condiții, devin incidente dispozițiile clauzei penale, pentru executarea
cu întârziere la obligațiilor contractuale.
În
ceea ce privește critica recurentei privind compensarea obligațiilor dintre
părțile semnatare ale contractului, respectiv compensarea reciprocă a
penalităților datorate, conform calculului solicitat printr-o contraexpertiză
contabilă, care însă nu a fost încuviințată de către instanță, Înalta Curte
constată că posibilitatea solicitării unei contraexpertize se formulează în
condițiile art. 212 C. proc. civ., iar analizarea acestei cereri este lăsată la
aprecierea instanței, sub condiția motivării, situație care se regăsește în
speță, respectiv încheierea de ședință din data de 2 martie 2010.
Față
de cele ce preced și întrucât motivele de nelegalitate invocate sunt nefondate,
potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S.L. SA PLOIEȘTI împotriva deciziei
nr. 65 din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie
2011.