ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1755/2011

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 16/PI/2011 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii M.C. și M.L. împotriva rezoluției din 25 octombrie 2010 dată în dosarul nr. 155/P/2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 9 decembrie 2010 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 651/II.2/2010. În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenții la plata sumei de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat petenții la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către intimatul M.I. Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri petiționarii M.C. și M.L. Recursurile declarate de petiționari sunt inadmisibile urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente: Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 16 februarie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta este o hotărâre definitivă, mențiune existentă de altfel și în dispozitivul sentinței atacate.

Ca urmare a faptului că petiționarii au formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca inadmisibile recursurile acestora. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petiționarii M.C. și M.L. împotriva sentinței penale nr. 16/PI din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 aprilie 2011.