ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1755/2011

Asupra recursurilor de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin sentința penală

nr. 16/PI/2011 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a

II-a C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarii M.C.

și M.L. împotriva rezoluției din 25 octombrie 2010 dată în dosarul nr. 155/P/2010

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 9

decembrie 2010 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea în dosarul nr. 651/II.2/2010.

În temeiul

prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenții la plata sumei

de câte 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 193 C.

proc. pen. a obligat petenții la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare

către intimatul M.I.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recursuri petiționarii M.C. și M.L.

Recursurile declarate

de petiționari sunt inadmisibile urmând a fi respinse ca atare pentru

următoarele considerente:

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care

judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor

procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au

impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se

regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de

atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar

aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor

prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

16 februarie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceasta este o hotărâre

definitivă, mențiune existentă de altfel și în dispozitivul sentinței atacate.

Ca urmare a faptului

că petiționarii au formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare,

Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va

respinge ca inadmisibile recursurile acestora.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibile, recursurile declarate de petiționarii M.C. și M.L. împotriva

sentinței penale nr. 16/PI din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurenții petiționari la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 aprilie 2011.