ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1124/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 410 din 25 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția l-a penală, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta A. împotriva rezoluției nr. 201/11/2 din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

A obligat petenta la 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 27 noiembrie 2009, petenta A. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 201/11/2 din 23 februarie 2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Plângerea de față s-a apreciat că este inadmisibilă, deoarece o asemenea plângere a fost soluționată prin sentința penală nr. 310 din 30 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția l-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1442 din 15 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform actelor existente la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.

Recursul este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 278 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. 24.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. 24, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 25 octombrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație, întrucât petiționara a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționara A. împotriva sentinței penale nr. 410 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2012.