ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3069/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția din 26 ianuarie 2011,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a dispus neînceperea urmăririi penale față

de B.R. și T.D., procurori în cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât

fapta nu există.

Pentru a pronunța

această rezoluție, parchetul a reținut că, la data de 12 ianuarie 2011,

persoana vătămată B.E. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea o

plângere penală împotriva procurorilor B.R. și T.D. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

și abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248

1

C.

pen.

În motivarea plângerii, persoana vătămată a arătat

că cei doi procurori, în mod repetat, în ședințele de judecată din 23 noiembrie

2010 și 11 ianuarie 2011, în calitate de procurori de ședință, cu ocazia

judecării recursului ce forma obiectul Dosarului nr. 1067/35/2010, prin

concluziile formulate i-au încălcat toate drepturile procesuale, legale și

constituționale, mai precis dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil

și altele.

Parchetul a apreciat

că probele administrate nu rețin și nu confirmă nici un indiciu în exercitarea

cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu de către procurorii reclamați în

cauză, la fel cum nu rețin nici un indiciu că aceștia ar fi avut vreo intenție

sau culpă în producerea vreunui prejudiciu persoanei vătămate sau a vătămării

intereselor legale ale acesteia, în formularea concluziilor aceștia având în

vedere doar probele legal administrate, reținute și analizate.

Ca atare, pe baza

rațiunilor și probelor expuse s-a impus a se concluziona că fapta reclamată nu

există, motiv pentru care în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva acestei

rezoluții, în termenul prevăzut de lege, petentul B.E. a înaintat plângere la

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Prin Rezoluția din 17

februarie 2011, procurorul general a dispus respingerea ca neîntemeiată a

plângerii petentului B.E. împotriva soluției dată în Dosarul nr. 18/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Împotriva acestor

rezoluții, în termenul prevăzut de lege, petentul B.E. a formulat plângere

înregistrată la instanță la 03 februarie 2011.

Prin Sentința penală

nr. 187 din 22 februarie 2010 a Judecătoriei Satu Mare, s-a dispus restituirea

cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoriei Iași în vederea refacerii urmăririi

penale cu privire la prezentarea materialului de urmărire penală.

Împotriva acestei

sentințe s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu

Mare și de către inculpatul B.E.

Prin Decizia penală

nr. 276/R din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare s-au admis recursurile

declarate de parchet și recurent, s-a casat sentința recurată și s-a trimis

cauza pentru continuarea judecății Judecătoriei Satu Mare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul B.E., iar prin Decizia penală nr. 10/R din

11 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, acesta a fost respins ca

fiind inadmisibil.

Împotriva

rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea petentul a formulat

plângere, ce a fost respinsă ca fiind nefondată prin Sentința penală nr. 55/PI

din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petentul, criticând-o sub aspect de nelegalitate,

întrucât la dosar există suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în

judecată a făptuitorilor împotriva cărora a formulat plângere penală.

La termenul din 14

septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii

de atac exercitată de petent.

Examinând cauza sub

acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul B.E. ca

inadmisibil, pentru următoarele considerente

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea

ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire

penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În speță, sesizarea

instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a

"legii micii reforme", respectiv la data de 29 noiembrie 2010, și

drept urmare hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul

dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr.

202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc

asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire, se

face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni,

în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Ca atare, printre

modificările aduse C. proc. pen., de natură a contribui la accelerarea

soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv

și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia

plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate.

Față de cele

reținute, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul B.E.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat, căruia îi

incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu este prevăzută

de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva Sentinței penale

nr. 55/PI din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 septembrie 2011.