ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3069/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția din 26 ianuarie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.R. și T.D., procurori în cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât fapta nu există. Pentru a pronunța această rezoluție, parchetul a reținut că, la data de 12 ianuarie 2011, persoana vătămată B.E. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea o plângere penală împotriva procurorilor B.R. și T.D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen.

și abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 1 C. pen. În motivarea plângerii, persoana vătămată a arătat că cei doi procurori, în mod repetat, în ședințele de judecată din 23 noiembrie 2010 și 11 ianuarie 2011, în calitate de procurori de ședință, cu ocazia judecării recursului ce forma obiectul Dosarului nr. 1067/35/2010, prin concluziile formulate i-au încălcat toate drepturile procesuale, legale și constituționale, mai precis dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil și altele.

Parchetul a apreciat că probele administrate nu rețin și nu confirmă nici un indiciu în exercitarea cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu de către procurorii reclamați în cauză, la fel cum nu rețin nici un indiciu că aceștia ar fi avut vreo intenție sau culpă în producerea vreunui prejudiciu persoanei vătămate sau a vătămării intereselor legale ale acesteia, în formularea concluziilor aceștia având în vedere doar probele legal administrate, reținute și analizate. Ca atare, pe baza rațiunilor și probelor expuse s-a impus a se concluziona că fapta reclamată nu există, motiv pentru care în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Împotriva acestei rezoluții, în termenul prevăzut de lege, petentul B.E.

a înaintat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin Rezoluția din 17 februarie 2011, procurorul general a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii petentului B.E. împotriva soluției dată în Dosarul nr. 18/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Împotriva acestor rezoluții, în termenul prevăzut de lege, petentul B.E. a formulat plângere înregistrată la instanță la 03 februarie 2011. Prin Sentința penală nr. 187 din 22 februarie 2010 a Judecătoriei Satu Mare, s-a dispus restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Judecătoriei Iași în vederea refacerii urmăririi penale cu privire la prezentarea materialului de urmărire penală. Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare și de către inculpatul B.E.

Prin Decizia penală nr. 276/R din 1 octombrie 2010 a Tribunalului Satu Mare s-au admis recursurile declarate de parchet și recurent, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza pentru continuarea judecății Judecătoriei Satu Mare. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.E., iar prin Decizia penală nr. 10/R din 11 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, acesta a fost respins ca fiind inadmisibil. Împotriva rezoluțiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea petentul a formulat plângere, ce a fost respinsă ca fiind nefondată prin Sentința penală nr. 55/PI din 19 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, criticând-o sub aspect de nelegalitate, întrucât la dosar există suficiente probe pentru a se dispune trimiterea în judecată a făptuitorilor împotriva cărora a formulat plângere penală.

La termenul din 14 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitată de petent. Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul B.E. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În speță, sesizarea instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a "legii micii reforme", respectiv la data de 29 noiembrie 2010, și drept urmare hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire, se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță. Ca atare, printre modificările aduse C. proc.

pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate. Față de cele reținute, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul B.E. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat, căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu este prevăzută de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva Sentinței penale nr. 55/PI din 13 aprilie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 septembrie 2011.