ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2339/2009

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr. 325/P din 23 februarie

2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de persoanele împotriva cărora petentul a formulat

plângere, aspectele reclamate neîntrunind elementele constitutive ale

infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, atâta timp cât s-a stabilit o stare de fapt în

conformitate cu realitatea, ceea ce nu poate fi apreciată ca fiind o activitate

din sfera ilicitului penal, soluție ce a fost menținută prin Rezoluția nr.

119/II/2 din 31 martie  2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Oradea.

Potrivit art. 278

1

C. proc. pen. împotriva rezoluțiilor date de procurori de la Curtea de Apel

Oradea petenții M.C. și M.L. s-au adresat instanței, solicitând desființarea

lor și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față

de intimații făptuitori, arătând că procurorul nu a ținut cont de dovezile

prezentate în plângere și că nu s-au făcut verificări.

Prin Sentința penală

nr. 46/P/2009 din 15 aprilie 2009 Curtea de Apel Oradea a respins, ca

nefondată, plângerea petenților M.C. și M.L., motivându-se că aspectele

relatate de către petent nu întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra

intereselor persoanei.

Împotriva hotărârii

sus-menționată, petenții M.C. și M.L. au formulat recurs, reiterând motivele

formulate la instanța de fond.

Pentru a respinge

plângerea și a menține rezoluția atacată instanța de fond a constatat în mod

corect, corespunzător probatoriului administrat, că organul de urmărire penală

a reținut că faptele nu există, intimații îndeplinindu-și legal atribuțiile în

limitele competenței stabilită de lege.

Or, cazul privitor la

inexistența faptei ca temei al soluției de neînceperea urmăririi penale este

susținut de materialul probator administrat în cauza a cărei concluzie legală

necontestabilă o reprezintă.

Prin Sentința civilă

nr. 133 din 14 februarie 2005 a Judecătoriei Oradea, soția petentului - M.L., a

fost obligată la plata sumei de 42.424.663 RON reprezentând contravaloarea

energiei electrice pe perioada 12 iunie 2001 - 11 februarie 2004, ocazie cu

care s-a constatat că este corect stabilit consumul de energie electrică.

Prin numeroasele

plângeri formulate împotriva intimaților petiționarii urmăresc cu rea-credință,

desființarea unor hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat.

Cum în urma

examinării cauzei sub toate aspectele nu au fost identificate motive care să

ducă la casarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte constată că aceasta

este temeinică și legală, urmând ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de

petiționarii M.C. și M.L. împotriva Sentinței penale nr. 46/P din 15 aprilie

2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurenții petiționari vor fi obligați la câte 50 RON

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de petiționarii M.C. și M.L. împotriva

Sentinței penale nr. 46/P din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții

petiționari la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 19 iunie 2009.