ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2339/2009

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 325/P din 23 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele împotriva cărora petentul a formulat plângere, aspectele reclamate neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, atâta timp cât s-a stabilit o stare de fapt în conformitate cu realitatea, ceea ce nu poate fi apreciată ca fiind o activitate din sfera ilicitului penal, soluție ce a fost menținută prin Rezoluția nr. 119/II/2 din 31 martie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Potrivit art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluțiilor date de procurori de la Curtea de Apel Oradea petenții M.C. și M.L. s-au adresat instanței, solicitând desființarea lor și trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de intimații făptuitori, arătând că procurorul nu a ținut cont de dovezile prezentate în plângere și că nu s-au făcut verificări. Prin Sentința penală nr. 46/P/2009 din 15 aprilie 2009 Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondată, plângerea petenților M.C. și M.L., motivându-se că aspectele relatate de către petent nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu contra intereselor persoanei.

Împotriva hotărârii sus-menționată, petenții M.C. și M.L. au formulat recurs, reiterând motivele formulate la instanța de fond. Pentru a respinge plângerea și a menține rezoluția atacată instanța de fond a constatat în mod corect, corespunzător probatoriului administrat, că organul de urmărire penală a reținut că faptele nu există, intimații îndeplinindu-și legal atribuțiile în limitele competenței stabilită de lege. Or, cazul privitor la inexistența faptei ca temei al soluției de neînceperea urmăririi penale este susținut de materialul probator administrat în cauza a cărei concluzie legală necontestabilă o reprezintă. Prin Sentința civilă nr. 133 din 14 februarie 2005 a Judecătoriei Oradea, soția petentului - M.L., a fost obligată la plata sumei de 42.424.663 RON reprezentând contravaloarea energiei electrice pe perioada 12 iunie 2001 - 11 februarie 2004, ocazie cu care s-a constatat că este corect stabilit consumul de energie electrică.

Prin numeroasele plângeri formulate împotriva intimaților petiționarii urmăresc cu rea-credință, desființarea unor hotărâri judecătorești, intrate în puterea lucrului judecat. Cum în urma examinării cauzei sub toate aspectele nu au fost identificate motive care să ducă la casarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte constată că aceasta este temeinică și legală, urmând ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii M.C. și M.L. împotriva Sentinței penale nr. 46/P din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții petiționari vor fi obligați la câte 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii M.C. și M.L. împotriva Sentinței penale nr. 46/P din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 iunie 2009.