ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 445/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin plângerea înregistrată sub nr. 1752/P/2009 din 10 iunie 2009 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, petentul G.E. a solicitat tragerea la răspundere penală a lucrătorului de poliție din cadrul IPJ Timiș, Serviciul Poliției Rutiere care a solicitat efectuarea expertizei medico-legale a numitei M.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. și ped.

de art. 247 C. pen. S-a mai reținut că la aceeași dată a fost înregistrată, sub același număr, o altă sesizare a persoanei vătămate G.E. prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitoarei P.M., medic primar legist la IML Timișoara, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prev. și ped. de art. 246 și art. 289 C. pen. În motivarea sesizării, petentul a arătat că în cursul lunii mai 2007 a fost implicat într-un eveniment rutier în urma căruia a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen., ca urmare a abuzurilor comise de lucrătorii de poliție.

În acest sens s-a arătat că, deși victimei accidentului rutier i s-a pus în vedere să se prezinte la IML Timișoara în vederea obținerii unui certificat medico-legal, acesta s-a deplasat la unitatea de medicină legală, la solicitarea lucrătorului de poliție care a instrumentat dosarul, după expirarea termenului legal, fiindu-i eliberat un act medico-legal pe baza căruia s-a dispus trimiterea sa în judecată. Referitor la cele expuse în cuprinsul sesizării, petentul a apreciat că lucrătorul de poliție care a semnat adresa prin care s-a solicitat IML Timișoara să procedeze la examinarea victimei accidentului rutier, se face vinovat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prev. de art. 247 C. pen.

În cuprinsul celei de-a doua sesizări, petentul G.E. a precizat că doamna doctor P.M. și-a exercitat în mod defectuos atribuțiile de serviciu și a eliberat în fals un act material. Prin ordonanța nr. 1752/P/2009 din data de 23 iulie 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, în temeiul art. 27 pct. 3 lit. b) din Legea nr. 218/2002, modificată prin Legea nr. 218/2003 și art. 42 C. proc. pen. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, având în vedere calitatea de ofițer de poliție judiciară a numitului B.F., care s-a stabilit că a semnat adresa la care a făcut referire petentul în cuprinsul plângerii.

La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara dosarul a fost înregistrat sub nr. 531/P/2009, în cauză efectuându-se cercetări față de numitul B.F., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 247 și art. 246 C. pen. și față de P.M., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prev. de art. 246 și art. 289 C. pen. Prin ordonanța din 9 septembrie 2009, dată în dosarul nr. 531/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în baza art. 209 rap. la art. 228 C. proc. pen., art. 10 lit. a) C. proc.

pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., art. 30 lit. a) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42 C. proc. pen. și art. 45 C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de B.F., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 247 și art. 246 C. pen. și disjungerea cauzei față de P.M., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals intelectual, prev. de art. 246 și art. 289 C. pen. și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara. Împotriva acestei soluții, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, aceasta fiind respinsă prin rezoluția nr.1 067/II/2/2009 din 7 octombrie 2009, ca nefondată.

Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că scms. B.F., lucrător al Poliției judiciare, nu a încălcat atribuțiile de serviciu în dosarul având ca obiect accidentul de circulație produs de petent în anul 2007, arătându-se totodată că, deși victimei accidentului i s-a pus în vedere să se prezinte la medicul legist, iar aceasta a amânat examinarea, organele de cercetare penală erau interesate să cunoască numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea acesteia, întrucât în funcție de acest număr de zile depinde încadrarea juridică a faptei și modalitatea de exercitare a acțiunii penale. Astfel, s-a apreciat că solicitarea din partea organelor de poliție de întocmire a unui raport de constatare medico-legală și nu expertiză, așa cum se susține în plângere, este o măsură legală și utilă cauzei.

Conform dispozițiilor art. 278 1 C. proc. pen., petentul s-a adresat cu plângere instanței competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Timișoara. Prin sentința penală nr. 302/Pi din 12 noiembrie 2009, instanța de fond a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că nu s-a făcut dovada că făptuitorul, cu rea credință, nu și-a îndeplinit ori și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, respectiv că ar fi îngrădit folosința sau exercițiul drepturilor petentului, soluția de netrimitere în judecată fiind temeinică și legală. Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal a declarat recurs petentul G.E., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Examinând recursul potrivit disp. art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Din examinarea cauzei se poate observa că nu există date care să ateste existența vreunei conduite a intimatului care să poată fi caracterizată ca activitate de îngrădire a exercițiului sau folosinței unui drept, petentul nearătând în ce modalitate și ce drepturi i-ai fost încălcate.

Totodată, se reține faptul că, în speță, printr-o adresă a IPJ Timiș –Serviciul Poliției Rutiere, s-a solicitat examinarea medico-legală a numitei M.N., victima unui accident de circulație, conduită ce apare ca justificată în condițiile în care numărul zilelor de îngrijire medicală determină încadrarea juridică a faptei, iar împrejurarea că victima accidentului a declarat în scris, la momentul producerii acestuia, că nu solicită expertiză de specialitate, nu poate duce la concluzia că intimatul și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu sau că i-ar fi îngrădit drepturile petentului. Așa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, în speță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de scms.

B.F. din cadrul Serviciul Poliției Rutiere Timiș, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. Pe cale de consecință, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petent urmează a fi respins ca nefondat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.E. împotriva sentinței penale nr. 302/Pi din 12 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2010.