ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3977/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 543/D din 28 octombrie 2008 a Tribunalului Cluj, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost dispusă achitarea inculpatului P.I.  de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (3) cu art. 13 C. pen.

A fost respinsă solicitarea la daune civile formulată de părțile civile I.P. și S.M.T.

A fost respinsă solicitarea părții civile I.P. de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În temeiul art. 192 pct. l lit. b) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă I.P. la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în data de 26 noiembrie 2005 în jurul orelor 18,00, în calitate de agent șef la Postul de Poliție P.J., aflându-se în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu decurgând din această funcție, inculpatul P.I. a exercitat acte de violență fizică nejustificată față de partea vătămată I.P., în contextul desfășurării activității prealabile și concomitente conducerii acesteia la S.M.T. în vederea recoltării probelor biologice și pentru elucidarea împrejurărilor în care s-a produs un eveniment rutier în care a fost implicată partea vătămată, fiindu-i astfel cauzate leziuni corporale vindecabile în 14 - 16 zile de îngrijiri medicale.

Din actele și lucrările dosarului, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, ale martorilor (P.L., M.O., P.C., C.R., A.A., P.E., S.V., M.C., A.I., V.R., O.M., R.O.), instanța a reținut o stare de fapt diferită de cea cuprinsă în actul de sesizare:

La data de 26 noiembrie 2005, partea vătămată I.P., în timp ce conducea în stare de ebrietate autoturismul proprietate personală, pe raza comunei P.J., a intrat în coliziune ușoară cu un alt autoturism, condus regulamentar, după care, dată fiind starea sa avansată de ebrietate, a părăsit locul incidentului rutier. În aceste condiții, ceilalți participanți la trafic au anunțat organele de poliție cu privire la cele întâmplate, situație în care inculpatul P.I. a plecat cu mașina proprietate personală în căutarea părții vătămate. Fiind identificat în trafic, inculpatul a făcut semn regulamentar de oprire, fiind îmbrăcat cu vestă și baston reflectorizante, însă partea vătămată a ignorat aceste semne și și-a continuat deplasarea, mărind viteza și îndreptând mașina către inculpat, care a fost nevoit să sară în lături pentru a nu fi călcat. Ulterior, inculpatul a plecat în urmărirea mașinii părții vătămate, iar pe raza loc. P.J. a reușit oprirea autoturismului părții vătămate; datorită stării de ebrietate avansate, partea vătămată a refuzat orice colaborare cu inculpatul, mai mult a devenit recalcitrant și violent, situație în care inculpatul a procedat la punerea cătușelor. Ulterior, partea vătămată a fost transportată de către inculpat la S.M.T., pentru recoltarea probelor biologice, dovedindu-se o stare avansată de ebrietate.

La dosar există acte medicale, și anume, biletul de ieșire din spital emis la 07 decembrie 2005 și certificatul medico-legal din 07 decembrie 2005, eliberat de I.M.L. Cluj-Napoca, de unde rezultă că leziunile corporale prezentate de către partea vătămată pot data din 26 noiembrie 2005 și că au necesitat pentru vindecare 3 - 4 zile de îngrijiri medicale. Partea vătămată a mai fost internată și în perioada 16 decembrie 2005 - 24 ianuarie 2005. La data de 23 martie 2006, a fost emis raportul de constatare medico-legală, care a concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și comprimare cu mâna și pot data din 26 noiembrie 2005, necesitând 14 - 16 zile de îngrijiri medicale.

Aceste acte medicale nu lămuresc dacă leziunile suferite de către partea vătămată au fost produse în mod intenționat, prin lovire directă, sau au fost produse în timpul și datorită dinamicii de imobilizare, având în vedere că partea vătămată s-a opus imobilizării. De asemenea, cele două acte medicale nu stabilesc dacă între leziunile despre care fac vorbire există un raport de cauzalitate direct și exclusiv între acestea și evenimentul din 26 noiembrie 2005 sau aceste afecțiuni se datorează și maladiilor grave și cronice pe care le prezintă partea vătămată.

În faza cercetării judecătorești au fost audiați martorii A.O., C.R., S.V., V.R. și O.M., participanți direcți la incident, care au confirmat faptul că inculpatul nu a lovit-o pe partea vătămată, și că a avut un comportament în limitele legalității raportat la starea de fapt din momentul incidentului și la comportamentul părții vătămate.

Instanța de fond a apreciat că întreg comportamentul inculpatului se încadrează în prevederile art. 56 din Statutul polițistului (Legea nr. 360/2002) care arată că este absolvit de orice răspundere polițistul care, prin exercitarea, în limitele legii a atribuțiilor de serviciu, a cauzat suferințe sau vătămări unor persoane ori a adus prejudicii patrimoniului acestora. În art. 31 și urm. din Legea nr. 218/2002, privind organizarea și funcționarea Poliției Române, sunt stabilite atribuțiile și sarcinile de serviciu ale agentului de poliție; concret în conținutul Dispoziției nr. 348 din 20 iunie 2005 emise de către Inspectoratul General al Poliției Române sunt inserate atribuțiile polițiștilor de la posturile de poliție comunale și mai ales situațiile concrete în care aceștia, în exercițiul funcțiunii, pot face uz de forță fizică și de armele din dotare.

Inculpatul a acționat în spiritul legii și a atribuțiilor de serviciu, purtarea sa față de partea vătămată nefiind abuzivă. Sub aspectul laturii subiective, lipsește intenția inculpatului de a produce vătămări corporale părții vătămate; leziunile prezentate de către această parte au fost produse în cadrul dinamicii de imobilizare pe care inculpatul s-a văzut nevoit să o întreprindă în condițiile stării de ebrietate și comportamentului agresiv al părții vătămate, a opunerii acesteia la semnul agentului de poliție pentru a opri autoturismul pe care-l conducea și apoi la necesitatea conducerii în vederea recoltării probelor biologice.

Pe cale de consecință, instanța a dispus achitarea inculpatului P.I. de sub învinuirea comiterii infracțiunii prevăzute de art. 250 alin. (3) cu art. 13 C. pen., în baza art. II pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 42/A din 1 aprilie 2010, a respins ca nefondate apelurile declarate de partea civilă I.P. și Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs partea civilă I.P., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 17

1

C. proc. pen.

S-a susținut că instanțele de fond și de apel au comis o gravă eroare de fapt având drept consecință greșita achitare a inculpatului în condițiile în care probele administrate fac dovada vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

Inculpatul a depășit cadrul legal și nu a procedat doar în sensul imobilizării părții vătămate care este o persoană în vârstă de 62 ani, handicapată fizic, iar inculpatul a văzut că acesteia îi lipsesc două degete de la picior.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și, pe fond, condamnarea inculpatului și obligarea sa la despăgubiri civile.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanțele au făcut o amplă și corectă evaluare a acestuia, stabilind în mod just situația de fapt și lipsa de vinovăție a inculpatului P.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. proc. pen.

Întreg comportamentul inculpatului s-a limitat la exercitarea în condițiile legii a atribuțiilor de serviciu care îl obligau la imobilizarea persoanei implicată într-un eveniment rutier și care se opunea legitimării și verificării sale.

Instanța a verificat dacă utilizarea forței fizice împotriva părții vătămate era necesară și a stabilit că, în scopul legitimării acesteia și conducerii sale la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice, ca și din cauza comportamentului său agresiv, inculpatul a trebuit să-i învingă rezistența și să o încătușeze.

Conduita inculpatului s-a circumscris prevederilor art. 56 din Legea nr. 360/2002 și art. 31 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, ca și prevederilor art. 36 alin. (2) lit. d) din Dispoziția nr. 643 din 05 decembrie 2005 care reglementează conduita polițistului în situația limitării mobilității fizice a persoanelor care încalcă dispozițiile legale și se manifestă violent, opunându-se măsurilor luate de acesta, iar rezistența lor nu poate fi înfrântă altfel decât prin aplicarea cătușelor, îndreptățindu-l pe polițist la folosirea forței.

Acest comportament este dovedit de declarațiile martorilor C.R., l.C.M., P.L., T.A., P.D., A.O., V.R., O.M. și coroborate cu concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză.

Expertiza medico-legală întocmită de I.M.L. Cluj-Napoca, ca și avizul Comisiei Superioare din cadrul I.N.M.L. „M.M." au stabilit în mod definitiv că leziunile traumatice suferite de partea vătămată la data de 26 noiembrie 2005 au putut necesita 3 - 4 zile de îngrijiri medicale și că între aceste leziuni și internările ulterioare ale părții vătămate P.I., nu există legătură de cauzalitate, acestea datorându-se unei patologii preexistente.

Rezultă, deci, că inculpatul a folosit forța fizică la un nivel minim și numai atât cât a fost necesar în circumstanțele cauzei; aici trebuie avută în vedere și opunerea rezistenței de către victima aflată într-o avansată stare de ebrietate (alcoolemie 2,15 gr. ‰) și manifestarea hotărâtă de a se sustrage răspunderii pentru faptele comise (vezi părăsirea locului accidentului și refuzul de a opri la semnul regulamentar al polițistului, cu riscul de a-l lovi cu autoturismul).

Instanțele au înlăturat în mod corect declarațiile subiective ori care nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, reținând că inculpatul P.I. a acționat justificat și în limitele legii atunci când a procedat la imobilizarea părții vătămate I.P., leziunile suferite de aceasta fiind consecința dinamicii acțiunii desfășurate și căreia victima i s-a opus în mod activ.

În consecință, Înalta Curte constată că instanțele în mod corect au dispus achitarea inculpatului P.I., acesta acționând fără intenția de a se purta abuziv față de partea vătămată I.P.

În cauză neexistând motive de casare, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă.

Recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat și la plata onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului care i-a asigurat asistența juridică până la prezentarea apărătorului ales.

Văzând și dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă I.P. împotriva Deciziei penale nr. 42/A din 1 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul P.I.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat și la plata sumei de 100 RON reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului P.I.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 9 noiembrie 2010.