ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2408/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 94 din 17 noiembrie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul P.R.C. împotriva

rezoluției procurorului din 13 iulie 2010, emisă în Dosar nr. 174/P/2010 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

S-a reținut că prin

rezoluția din data de 13 iulie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 174/P/2010 de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi

penale împotriva făptuitorilor L.R. și M.R.A., pentru infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.

Pentru a pronunța

această soluție, procurorul a reținut următoarele:

La data de 27 mai

2010 numitul P.R.C. a înregistrat o plângere la D.N.A. - Serviciul Teritorial

Cluj, prin care a reclamat, printre altele, că făptuitorii L.R., procuror la

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și M.R.A., subcomisar de poliție

judiciară în cadrul I.P.J. Cluj - S.I.F., au săvârșit infracțiunile de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.,

referitor la modul în care instrumentează cauza ce face obiectul Dosarului nr.

312/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Prin ordonanța din

data de 4 iunie 2010, emisă în Dosarul nr. 67/P/2010, D.N.A. - Serviciul

Teritorial Cluj și-a declinat competența de soluționare a cauzei, privind pe

cei doi făptuitori, în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În fapt, numitul

P.R.C., este învinuit în Dosarul nr. 312/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave, în formă continuată, reținându-se în esență că, în calitate

de asociat unic și administrator al SC "D.C." SRL Cluj-Napoca, a

indus în eroare mai multe persoane, cărora le-a promis vânzarea unor

apartamente pe care urma să le edifice.

În prezent acest

dosar, în care a efectuat acte de urmărire penală subcomisarul de poliție

judiciară M.R.A., se află în lucru la procurorul L.R., de la Parchetul de pe

lângă Tribunalul Cluj, cu propunere de trimitere în judecată.

Numitul P.R.C.

susține că procurorul L.R. a comis infracțiunea de abuz în serviciu, deoarece

până în prezent trebuia să-și dea seama că el nu a comis nici o infracțiune de

înșelăciune și trebuia să dea o soluție de netrimitere în judecată, iar

polițistul a comis infracțiunile de abuz în serviciu, deoarece l-a anchetat și

i-a luat declarații de învinuit, deși își cesionase părțile sociale ale

societății comerciale menționate, pentru că i-a sugerat să restituie

prejudiciul unei părți vătămate și pentru că nu i-a înmânat ordonanța și

procesul-verbal de aplicare a unui sechestru.

Examinând susținerile

sus-numitului, s-a constatat că nu există nici un indiciu în sensul că cei doi

făptuitori și-ar fi încălcat în mod intenționat atribuțiile de serviciu cu

ocazia instrumentării dosarului amintit mai sus și ar fi urmărit să

prejudicieze interesele legale ale vreunei persoane, astfel că în cauză

lipsește latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale din 13 iulie 2010, petentul P.R.C. a formulat

plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

plângere ce a fost respinsă prin rezoluția din 6 august 2010, emisă în Dosar

nr. 649/II/2/2010.

În virtutea

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., în termen legal, petentul

P.R.C. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale din 13 iulie 2010 la instanța căreia i-ar reveni competența să judece

cauza în primă instanță, respectiv Curtea de Apel Cluj, cauza fiind

înregistrată sub numărul de mai sus.

Petentul a solicitat

desființarea rezoluției atacate și reținerea cauzei spre judecată, în sensul

tragerii al răspundere penală a celor doi făptuitori pentru comiterea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

S-a arătat în

motivarea plângerii că cei doi făptuitori L.R. și M.R.A., efectuează acte de

urmărire penală față de petent în mod abuziv, nelegal și comit o serie de

abuzuri în funcția pe care o ocupă, deoarece nu iau în seamă în mod

intenționat, anumite probe pe care petentul consimte să le administreze în

dosarul în care este cercetat penal, îngrădindu-i astfel drepturile sale.

Ofițerul de poliție

și procurorul care instrumentează cazul și-au încălcat atribuțiile de serviciu

cu ocazia efectuării cercetărilor în cauză, dar nu i s-au admis probele cu care

a dorit să dovedească aceste fapte.

Soluția data de

procuror nu este motivată în drept.

Verificând rezoluția

atacată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, prin prisma

motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor

art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Curtea a constatat că plângerea

petentului este nefondată.

S-a apreciat că soluția procurorului este corectă,

existând în speță cazul de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzută de art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a formulat plângere petiționarul P.R.-C., care a

reiterat susținerile din plângerea inițială, solicitând tragerea la răspundere

penală a intimaților pentru infracțiunea reclamată, motivând și că s-ar impune

trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță întrucât cauza a fost

soluționată fără atașarea dosarului de urmărire penală, instanța nu s-a

pronunțat pe cererile de probatorii iar cercetarea s-a desfășurat cu

superficialitate.

Recursul este

neîntemeiat.

Înalta Curte,

analizând sentința penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de

recurent, cât și, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub

toate aspectele, apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Verificând criticile

vizând aspecte formale invocate de recurent, care în opinia acestuia, ar atrage

casarea cu trimitere spre rejudecare, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Susținerea că prima

instanță a soluționat cauza fără atașarea dosarului de urmărire penală nu se

justifică, câtă vreme la dosar fond există adresa instanței către Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru înaintarea Dosarului nr. 174/P/2010, există

adresa parchetului de înaintare a dosarului și acesta a și fost atașat la

dosarul de fond, fiind înaintat, ulterior, instanței de recurs.

În niciuna din

încheierile de ședință de la fond nu s-a consemnat vreo solicitare de

încuviințare de probe din partea petiționarului care, de altfel, deși legal

citat, nici nu s-a prezentat la judecata în fond.

În aceste condiții,

în mod corect, prima instanță a dat eficiență prevederilor art. 278

1

alin. (4) și alin. (7) C. proc. pen., soluționând cauza în lipsa persoanei care

a formulat plângerea, prezența acestuia nefiind obligatorie, pe baza lucrărilor

și materialului dosarului cauzei.

Cât privește soluția

pronunțată pe fond, Înalta Curte apreciază că în mod legal și temeinic s-a

menținut rezoluția procurorului, de neîncepere a urmăririi penale.

S-a constatat,

corect, că nu s-a probat în cauză că intimații, în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, în calitate de procuror și, respectiv, ofițer de poliție, prin modul

în care și le-au îndeplinit ar fi vătămat în vreun fel interesele legale ale

petiționarului, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu

obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul P.R.C. împotriva Sentinței penale

nr. 94 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 15 iunie 2011.