ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 157/2013 a Curții de Apel Oradea, în baza dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea penală formulată de petenta SC A.L.A.T. SRL împotriva rezoluției din 03 aprilie 2012 dată în Dosarul nr. 115/P/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 13 mai 2013, emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 261/II.2/2013 și, obligată petenta la plata cheltuielilor judiciare către stat. A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (4) cu raportare la art. 28

1

pct. 1 lit. b

2

) C. proc. pen. în raport cu disp. art. 21 alin. (3) teza I din Constituția României și corelativ cu art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Decizia este definitivă în raport de dispoziția de respingerea a plângerii formulate împotriva rezoluției din 03 aprilie 2012 dată în Dosar nr. 115/P/2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reținut că petenta SC A.L.A.T. SRL Mioveni, reprezentantă prin U.D. în calitate de administrator, a solicitat cercetarea penală a procurorului N.O.T. - procuror la Parchetul de lângă Curtea de Apel Oradea și a procurorului G.P. - procuror șef secție urmărire penală și criminalistică la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru faptul că primul a realizat o cercetare penală deficitară în Dosarul nr. 204/P/2011, iar, cel al doilea a avizat soluția primului făptuitor sub aspectul legalității și temeiniciei la care se adaugă și faptul că ar fi modificat data unei plângeri care viza tergiversarea cercetărilor penale, prin ștergere și suprascriere, înlocuind data de 20 ianuarie 2012 cu cea nereală de 24 ianuarie 2012, astfel că prin rezoluția 41/11.2/2012 din 26 ianuarie 2012 a fost respinsă plângerea ca rămasă fără obiect.

Partea vătămată a susținut că demersurile celor doi magistrați în legătură cu soluțiile pronunțate în Dosarul nr. 204/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pe de o parte, vădesc părtinirea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, iar pe de altă parte, denotă că soluțiile pronunțate de ei au adus prejudicii părții vătămate atât în sens material cât și moral.

În

motivele plângerii formulată de partea vătămată se arată că întreaga stare faptică pe care se bazează nemulțumirea părții vătămate izvorăște dintr-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, de către procurorul șef secție penală I.A. (Dosar nr. 30/P/2010), avizat și girat ca soluție de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, G.V. Acest dosar a avut ca obiect infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, în care SC G. SRL avea calitatea de parte vătămată iar, U.D. a ajuns să fie învinuit pentru sustragerea unor elemente componente schele de foraj.

Din criticile aduse acestui material de urmărire penală rezultă că procurorii I.A. și G.V. au procedat în dosarul penal nr. 30/P/2010 la cercetarea penală a unui executor judecătoresc și au urmărit, prin aceasta, desființarea pe motive de nelegalitate, a actelor întocmite de către acest funcționar public, aspecte care sunt nelegale deoarece încalcă normele de competență după calitatea persoanei executorului judecătoresc, ceea ce atrage nulitatea absolută a urmăririi penale, conform art. 13 C. proc. pen. Această excepție de nulitate, deși ritmic și permanent invocată, nu a fost observată, examinată și reținută nici de către parchete și nici de către instanțe.

S-a mai arătat că declinarea competenței de soluționare pentru cercetarea executorului judecătoresc B.I. a survenit doar la două luni după desființarea actelor întocmite de către B.I., ceea ce demonstrează că procurorii I.A. și G.V., cu rea credință, au urmărit și au reușit să desființeze actele executorului pentru a proteja interesele SC G. iar, apoi, au declinat materialul de urmărire penală prin disjungere din Dosarul nr. 30/P/2010.

Aspectele sesizate de către partea vătămată au făcut obiectul dosarului penal nr. 204/P/2011 în care, procurorul N.O. de la Parchetul de pe Curtea de Apel

Oradea, în data de 19 ianuarie 2012, prin rezoluție a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.A. și G.V. pentru infracțiunea prev. de art. 246 C. pen. pe considerentul că faptele reclamate de petent nu există. Petenta a formulat plângere împotriva acestei soluții, plângere care a făcut obiectul Dosarul nr. 175/II.2/2012, soluționat prin rezoluția de respingere a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În

Dosarul nr. 130/35/2012 al Curții de Apel Oradea, la data de 26 septembrie 2012 s-a dispus în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea plângerii formulate de A.L.A.T. SRL împotriva rezoluției din Dosar nr. 204/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției procurorului general în Dosarul nr. 175/II.2/2012, care au fost menținute în totalitate.

O nouă plângere formulată de același petent care să atragă după sine responsabilizarea penală a făptuitorilor I.A. și G.V. pentru faptele care au constituit obiectul Dosarului nr. 204/P/2011 se află sub autoritatea de lucru judecat conform aspectelor reținute în paragraful de mai sus, pentru care s-a reținut incidența prevederilor art. 10 lit. j) C. proc. pen.

Pe de altă parte și, în completarea stării de fapt, petenta susține că procurorul G.P. a comis infracțiunea de fals intelectual atunci când a modificat data de pe plângerea petentei, transformând cifra 20 în cifra 24 în dosarul penal nr. 130/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Petenta a susținut că data modificată este o dată certă de înregistrare a unei plângeri împotriva tergiversării soluționării cauzei de către procurorul N.O. și că, prin această modificare a datei, prin rezoluția din 26 ianuarie 2012 în Dosar nr. 41/II.2/2012, s-a dispus respingerea plângerii ca lipsită de obiect deoarece ea viza Dosarul nr. 204/P/2011 în care, la 19 ianuarie 2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză față de făptuitorii I.A. și G.V.

Procurorul examinând întreg conținutul Dosarului nr. 41/II.2/2012 a constatat că în data de 20 ianuarie 2012 SC A.L.A.T. SRL a formulat o plângere în Dosarul nr. 204/P/2011 depusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care s-a solicitat examinarea motivelor care stau la baza tergiversării soluționării cauzei de către procuror N.O.

Această plângere a fost trimisă spre repartizare procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a rezoluționat trimiterea cauzei la șeful secției de urmărire penală, G.P.

Plângerea a primit număr de ordine nr. 41/11.2/2012, conform avizului de pe copertă, la data de 24 ianuarie 2012. Până la această dată plângerea a existat pe traseul de distribuție al documentelor dar cu data certă 20 ianuarie 2012. În data de 24 ianuarie 2012 ea s-a transformat în plângerea înregistrată în Dosar nr. 41/II.2/2012. În consecință, modificarea datei din 20 ianuarie 2012 în 24 ianuarie 2012 corespunde celor două momente distincte și anume, mai întâi data certă a depunerii plângerii și apoi data certă a înregistrării Dosarului nr. 41/II.2/2012.

Instanța de fond a constatat că cele două date, raportate la soluția pe fond pronunțată de procuror N.O. în Dosar nr. 204/P/2012 în care s-a emis rezoluția din 19 ianuarie 2012, nu au relevanță distinctă și nu produc efecte distincte, ambele fiind ulterioare datei la care s-a pronunțat soluția în fond, astfel că, în ambele situații concluzia era aceeași în sensul că plângerea este lipsită de obiect. S-a mai arătat că

aspectele invocate împotriva soluției pronunțate în Dosar nr. 204/P/2011 au fost expuse și valorificate în fața instanței de fond, care în cele din urmă, în mod definitiv s-a pronunțat asupra acestei soluții și a apreciat că netrimiterea în judecată a făptuitorilor l.A. și G.V. este o soluție temeinică și legală.

În

mod corect s-a apreciat de procuror că prezenta plângere formulată de aceeași petentă împotriva procurorilor care i-au cercetat pe făptuitorii l.A. și G.V. nu poate fi admisă ca o formă de redeschidere și recercetare a Dosarului nr. 204/P/2011, altminteri s-ar încălca principiul autorității de lucru judecat de care se bucură fondul acestei cauze. În esență, procurorul a mai reținut și faptul că magistrații procurori nu pot fi trași la răspundere penală pentru soluțiile pe care le pronunță în virtutea atribuțiilor de serviciu cât timp ei își bazează convingerea liberă pe probele administrate, pentru atare situații legiuitorul lăsând la dispoziția părților nemulțumite posibilitatea de a ataca soluțiile pe care le consideră nelegale sau netemeinice.

Instanța de fond a stabilit că petenta și-a exercitat această prerogativă și a epuizat-o atunci când a formulat plângeri împotriva soluțiilor în Dosarul nr. 204/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Parchetul a apreciat că faptele de natură penală descrise în plângerea petentei și imputate, sub aparența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru care partea vătămată formulează plângere penală împotriva procurorilor N.O. și G.P. nu este altceva decât o nouă formă de plângere împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale ce s-a dispus în Dosarul nr. 204/P/2011. În opinia primei instanțe demersul petentei urmărește ca finalitate, tragerea la răspundere penală a procurorilor care au pronunțat soluția pe care o critică pentru ca pe această cale să desființeze soluțiile anunțate, lucru care echivalează cu inventarea unei noi căi de atac prevăzută de legea penală. Ca atare, pe baza rațiunilor și probelor expuse procurorul a concluzionat că fapta reclamată nu există, motiv pentru care în cauză a dispus neînceperea urmăririi penale.

Curtea a constatat că procurorul care a dat soluția de neîncepere a urmăririi penale și prim procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au pronunțat soluții legale și temeinice iar cercetarea penală este completă, cu respectarea principiilor de bază a urmăririi penale.

Curtea a apreciat plângerea petentei ca neîntemeiată, susținerea acesteia fiind fără fundament, iar procurorii au procedat conform cu uzanțele și practicile legale în materie și nu există nici un motiv legal pentru modificarea rezoluțiilor atacate cu plângere de către petentă.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (4), raportat la 28

1

pct. 1 lit. b

2

) C. proc. pen., Curtea a apreciat că deși sunt îndeplinite două dintre condițiile cerute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei în prezenta fază a procesului.

Petenta avea posibilitatea ca, în cazul în care aprecia că procurorul învestit cu soluționarea cauzei având ca obiect plângerea pe care a formulat-o împotriva intimaților, nu este imparțial, să uzeze de căile prevăzute de C. proc. pen.

De asemenea, Curtea a constatat că, instanța de contencios constituțional a stabilit, printr-o practică constată, că îi revine legiuitorului competența exclusivă de a stabili normele de competență, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale.

Împotriva acestei decizii a declarat apel solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 209 alin. (4) rap. la art. 28

1

pct. 1 lit. b

2

) C. proc. pen. în raport cu disp. art. 21 alin. (3) teza I din Constituția României și corelativ cu art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând apelul declarat prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres de textul legislativ:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate

nu are competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În

cauză, excepția de neconstituționalitate invocată, privind dispozițiile art. 209 alin. (4), raportat la 28

1

pct. 1 lit. b

2

) C. proc. pen. vizează texte de lege care sunt în vigoare și nu s-au constatat anterior, printr-o decizie a Curții Constituționale, că sunt neconstituționale.

Referitor la condiția de admisibilitate privind legătura cu soluționarea cauzei este de observat că raportul cu soluționarea cauzei trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse judecății, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Dreptul de a invoca o excepție de neconstituționalitate este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut și trebuie exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună credință), cu respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se împiedica aplicarea unei instituții și norme legale.

În speță, petenta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 209 alin. (4) raportat la 28

1

pct. 1 lit. b

2

) C. proc. pen., în raport de dispozițiile art. 21 alin. (3) teza I din Constituția României și corelativ cu art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În

mod corect, instanța de apel, a apreciat că textele de lege criticate nu au o legătură directă cu soluționarea cauzei. Cum în cauză, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra unei plângeri fundamentată pe dispozițiile art. 278

1

C. proc. pen., chiar dacă textele anterior menționate ar fi declarate neconstituționale, nu ar putea influența soluția procesului, nefiind o chestiune care implică soluționarea cauzei în accepțiunea dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Petenta putea uza de dispozițiile art. 217

1

C. proc. pen. anterior potrivit cărora atunci „când există o suspiciune rezonabilă că activitatea de urmărire penală este afectată din cauza împrejurărilor cauzei, calității părților ori există pericolul de tulburare a ordinii publice, procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, la cererea părților sau din oficiu, poate trimite cauza la un parchet egal în grad''.

Față de considerentele arătate mai sus, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de SC A.L.A.T. SRL, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge apelul declarat de SC A.L.A.T. SRL împotriva sentinței penale nr. 157/2013 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 aprilie 2014.