ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 598/2015

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 598/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

contestației penale de față, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1/CCA din

data de 04 decembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, instanța a respins ca

inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei

penale nr. 94/DCP/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor și pe cale de consecință

a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 94/DCP/2014

pronunțată de Tribunalul Bihor.

În baza art.

275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat contestatoarea la plata sumei de 100 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

A constatat că

la data de 14 octombrie 2014 s-a înregistrat la Tribunalul Bihor contestația în

anulare formulată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale nr.

95/DCP/2014 din 25 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, care a avut

ca obiect contestație împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2014

pronunțată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 319/271/2014.

În motivare,

contestatoarea a arătat că a solicitat admiterea contestației și desființarea

deciziei atacate întrucât cauza a fost judecată, deși procedura de citare nu a

fost legal îndeplinită pentru termenul din data de 25 septembrie 2014, iar

instanța de judecată nu a fost alcătuită conform legii întrucât cauza trebuia

soluționată în complet de recurs și în mod eronat a fost recalificată ca si

contestație, considerând că decizia atacată este nulă absolut.

În drept,

contestatoarea a invocat prevederile art. 386 lit. a), art. 388 și art. 392 C.

proc. pen.

La prezentul

dosar s-a atașat Dosarul penal nr. 319/271/2014/al al Tribunalului Bihor.

În data de 10

noiembrie 2014, intimatul S.V.l a formulat concluzii prin care a solicitat

respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și în subsidiar ca

nefondată.

Verificând

admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, instanța a reținut

următoarele:

Prin Decizia penală

nr. 94/DCP/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 425

1

alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a respins contestația petentei L.V. formulată

împotriva încheierii din 15 septembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria

Oradea, ca nefondată.

În baza art. 275

alin. (2) C. proc. pen. a obligat petenta la plata sumei de 300 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul Bihor a reținut următoarele:

A constatat că

prin cererea înregistrată în data de 17 septembrie 2014, calificată

administrativ ca și contestație în condițiile legii, petenta L.V. a atacat

încheierea din data de 15 septembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria

Oradea în Dosarul nr. 319/271/2014, solicitând desființarea acesteia și, pe

fond, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată în dosarul cu numărul de mai sus, întrucât

instanța de fond a apreciat în mod greșit că normele vizate nu ar avea legătură

cu obiectul cauzei.

În drept, au

fost invocate prevederile art. 29

5

din Legea nr. 47/1992

republicată.

Analizând

contestația formulată din perspectiva motivelor invocate dar și din oficiu,

instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată.

În speță,

petenta a invocat prin memoriul înregistrat în data de 17 martie 2014

caracterul neconstituțional al dispoziției „termenul prevăzut la art. 136 din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara . se prorogă până la 1

ianuarie 2015" din O.U.G. nr. 103/2013, art. 5, art. 38

1

, art. 89

3

teza finală din Legea nr. 304/2004, art. 131

2

, art. 132

1

din Legea nr. 304/2004 în raport de dispozițiile art. 124

2

-

3

,

art. 126 din Constituție, precum și legătura pe care o au aceste dispoziții cu

soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Excepția a fost

pusă în discuție la termenul de judecată din data de 15 septembrie 2014, fiind

respinsă de către instanța de fond cererea de sesizare a Curții de

Constituționala cu motivarea că aceasta nu are legătura cu soluționarea cauzei

și în acest fel nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992.

Potrivit

acestui text de lege, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate

în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei

în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Instanța a

constatat că obiectul judecații în Dosarul nr. 319/271/2014 îl formează

plângerea petentei împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale și de

declinare a competenței din 16 septembrie 2013 din Dosarul nr. 2787/P/2012 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, plângere întemeiată în drept pe

prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. b) și c) C. proc. pen. din

1968, în vigoare la data sesizării instanței.

Or, instanța a

apreciat că dispozițiile a căror neconstituționalitate este invocată, așa cum o

arată și denumirea legii, vizează aspecte ținând de organizarea judiciară, de

gestionarea bugetului instanțelor judecătorești sau a parchetelor de pe lângă

instanțe.

În reglementarea

procedurii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, legiuitorul a avut în

vedere situația în care soluționarea cauzei aflată pe rolul instanței de

judecată depinde de legea sau de ordonanța ori de dispoziția dintr-o lege sau

dintr-o ordonanță. Ca atare, câtă vreme soluționarea Dosarului nr. 319/271/2014

nu depinde de dispozițiile invocate de către petentă, Tribunalul Bihor a

constatat că instanța de fond a hotărât în mod judicios ca cererea de sesizare

a Curții Constituționalitate formulată de către petenta este inadmisibilă.

Față de cele de

mai sus, în baza art. 425

1

alin. (7) lit. b) C. proc. pen., a

respins contestația petentei L.V. formulată împotriva încheierii din 15

septembrie 2014 pronunțată de către Judecătoria Oradea ca nefondată și a obligat

petenta, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 300 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva

Deciziei penale nr. 94/DCP/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor, care potrivit

dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) C. proc. pen. este definitivă,

petenta L.V. a formulat contestație în anulare.

Decizia penală

nr. 94/DCP/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor i-a fost comunicată

contestatoarei în data de 29 septembrie 2014 (fila 83 Dosar nr. 319/271/2014/al

al Tribunalului Bihor), aceasta primind-o efectiv în data de 03 octombrie 2014

(conform dovezii de comunicare de la fila 46 din Dosarul nr. 319/271/2014/al*

al Tribunalului Bihor).

Instanța a

reținut că în cadrul procedurii judiciare desfășurate în fata instanței de judecată

conform art. 425

1

C. proc. pen. (în Dosarul nr. 319/271/2014/al al

Tribunalului Bihor), petenta L.V. a fost legal citată și a lipsit de la

soluționarea contestației.

Fiind o

contestație formulată împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2014 a Judecătoriei

Oradea având ca obiect excepția de neconstituționalitate, instanța a apreciat

că nu se pune problema existenței unei condamnări, iar hotărârea a fost

pronunțată de completul în fața căruia au avut loc dezbaterile, instanța a fost

legal constituită iar procurorul a participat și a formulat concluzii. De

asemenea, judecarea contestației a avut loc potrivit dispozițiilor legale în

ședință publică.

Instanța a

considerat că motivele invocate de contestatoare, reprezintă unele aprecieri

subiective ale acestuia cu privire la corectitudinea organelor judiciare,

apreciind că în sistemul judiciar se fac abuzuri de către judecători și

procurori.

Instanța de

control judiciar a reținut, în esență, că soluționarea Dosarului nr.

319/271/2014 al Judecătoriei Oradea nu depinde de dispozițiile invocate de

către petenta contestatoare, iar instanța de fond a hotărât în mod judicios că

cererea de sesizare a Curții Constituționalitate formulată de către aceasta

este inadmisibilă.

Contestația în

anulare reprezintă o cale de atac extraordinară care poate fi promovată în

anumite cazuri limitativ prevăzute de lege, respectiv de art. 426 lit. a) -i)

C. proc. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., contestația în anulare poate fi formulată

numai în legătură cu hotărârile definitive.

Contestația în

anulare are caracter de anulare deoarece urmărește desființarea hotărârilor

definitive, dar și un caracter de retractare, întrucât privește numai

condițiile de formă, și nu își extinde autocontrolul asupra temeiniciei și

legalității hotărârii.

Actuala

reglementare prevede 9 cazuri de contestație în anulare - art. 426 lit. a) - i)

C. proc. pen., iar Tribunalul Bihor a constatat că cererea contestatoarei nu se

încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de textul

legal, în raport cu motivul invocat.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale

definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși

legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința

instanța despre această imposibilitate;

b) când

inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de

încetare a procesului penal;

c) când

hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la

dezbaterea pe fond a procesului;

d) când

instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de

incompatibilitate;

e) când

judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când

aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când

judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului

era obligatorie, potrivit legii;

g) când ședința

de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când

instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era

legal posibilă;

i) când

împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași

faptă.

Admiterea in

principiu se soluționează în procedura necontencioasă în care instanța

verifică, în cameră de consiliu, fără citarea părților dacă sunt invocate

motivele de contestație în anulare din cele prevăzute de art. 426 C. proc.

pen.; dacă se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar; hotărârea atacată

este definitivă; cererea a fost introdusă în termenul prevăzut de art. 428 C.

proc. pen. și de către o persoană din cele prevăzute de art. 427 C. proc. pen.;

motivele și probele în baza cărora este formulată contestația în anulare au mai

făcut obiectul unei alte contestații în anulare anterior,

Examinând

cererea de contestație in anulare formulată conform art. 431 C. proc. pen.,

prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, s-a constatat că aceasta este

inadmisibilă în principiu. Astfel, art. 426 alin. (1) lit. a) face referire la

judecata în apel iar în cazul de față, instanță apreciază că ne aflăm în

prezența unei contestații împotriva încheierii din data de 15 septembrie 2014

pronunțată de către Judecătoria Oradea în Dosarul nr. 319/271/2014; conform

art. 36 alin. (2) C. proc. pen., Tribunalul soluționează conflictele de

competență ivite între judecătoriile din circumscripția sa, precum și

contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în

cazurile prevăzute de lege, deci nicidecum nu poate fi vorba de soluționarea

unei cereri de recurs, așa cum consideră contestatoarea.

Prin urmare,

Tribunalul, procedând la examinarea cererii, în procedura prealabilă prevăzută

de art. 431 alin. (1) C. proc. pen., a constatat că cererea contestatoarei L.V.

nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege. Astfel, chiar dacă cererea

s-a făcut de către o persoană care poate fi titular în accepțiunea

dispozițiilor art. 427 C. proc. pen. și s-a introdus în termenul prevăzut de

art. 428 alin. (1) C. proc. pen., în speță, instanța a apreciat că nu există un

caz din cele prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

În consecință,

a respins ca inadmisibilă contestația în anulare declarată de contestatoarea L.V.

împotriva Deciziei penale nr. 94/DCP/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor și, pe

cale de consecință a respins cererea de suspendare a executării Deciziei penale

nr. 94/DCP/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor.

Prin

contestația formulată în termen legal, contestatoarea L.V. a solicitat

desființarea hotărârii atacate și în rejudecare, admiterea în principiu a

contestației în anulare și suspendarea efectelor Deciziei penale nr.

94/DCP/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor.

În motivare,

s-a arătat că procedura de citare cu petenta nu a fost legal îndeplinită pentru

termenul din 25 septembrie 2014 și că instanța nu a fost constituită potrivit

legii, respectiv că aceasta trebuia să fie alcătuită din trei judecători și nu

doar dintr-un singur judecător, așa cum în mod eronat Tribunalul Bihor a

soluționat contestația în anulare.

Prin concluzii

scrise, contestatoarea a reiterat cele relatate mai sus, menționând că

intimatul S.V.l nu are calitatea de revoluționar.

Prin Decizia penală

nr. 13/C din 20 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, în baza dispozițiilor art. 425 alin. (7) pct.1 lit.

a) rap. la art. 432 C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă contestația

formulată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale nr. 1/CCA/2014 din

04 decembrie 2014 pronunțată de către Tribunalul Bihor în Dosarul nr.

319/271/2014/al*, pe care o menține.

Pentru a

pronunța această decizie, Curtea de apel, examinând contestația prin prisma

art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) rap. la art. 432 C. proc. pen., a

constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În speță, s-a

reținut că petenta L.V. a formulat plângere împotriva actelor procurorului de

netrimitere în judecată, iar la termenul de judecată din 16 septembrie 2014

aceasta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 135 din

O.U.G. 103/2013, excepție care a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.

Această

încheiere a fost atacată cu recurs la Tribunalul Bihor, cale de atac

recalificată în contestație și ulterior, respinsă ca nefondată.

La data de 14

octombrie 2014, petenta L.V. a introdus o contestație în anulare împotriva Deciziei

penale nr. 94/2014 a Tribunalului Bihor, arătând că procedura de citare nu a

fost legal îndeplinită și că în mod greșit calea de atac a fost recalificată în

contestație, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia penală nr.

1/2014 pronunțată de Tribunalul Bihor.

La data de 16

decembrie 2014, petenta L.V. a declarat apel împotriva deciziei penale

sus-menționate, care a fost recalificat în contestație de către Curtea de Apel

Oradea.

S-a reținut că

potrivit art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința pronunțată în contestație

în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Totodată, art.

341 alin. (8) C. proc. pen. prevede că încheierea prin care s-a pronunțat una

dintre soluțiile prevăzute la alin. (6) și alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b)

și d), privind plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere

în judecată este definitivă, iar art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

prevede că încheierea prin care se respinge cererea privind sesizarea Curții

Constituționale poate fi atacată cu recurs la instanța ierarhic superioară. De altfel,

este singura situație în care este admis ca o încheiere prin care instanța de

ultim grad respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție

de neconstituționalitate, să poată fi recurată la instanța ierarhic superioară.

În speța de

față, s-a reținut că încheierea pronunțată de către Judecătoria Oradea, care

urma să soluționeze definitiv fondul cauzei, a fost atacată de către petenta la

Tribunalul Bihor, iar Decizia penală nr. 94/2014 a acestei ultime instanțe prin

care a fost respinsă contestația, a fost atacată cu contestație în anulare la

aceeași instanță, care de asemenea a respins-o prin Decizia penală nr. 1/2014,

ca fiind inadmisibilă.

Instanța a

apreciat că nu este permis ca o parte să aibă posibilitatea de a exercita căi

de atac împotriva soluțiilor pronunțate într-o cale extraordinară de atac, în

condițiile în care o parte dintre soluțiile date asupra fondului cauzei sunt

lipsite de posibilitatea de a fi atacate cu căi ordinare de atac.

Întrucât

soluția pronunțată asupra fondului cauzei poate fi atacată în mod excepțional

cu contestație, este firesc ca și prezenta cale de atac declarată împotriva

soluției dată în contestația în anulare să fie calificată ca fiind contestație

și nu apel.

Mai mult, prin

încheierea penală din 07 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în

Dosar nr. 1399/83/P/2014, în baza art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr.

47/1992 instanța a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care ar contraveni dispozițiilor art. 1 alin.

(5) din Constituția României, respectiv respectarea Constituției, a supremației

sale și a legilor este obligatorie și art. 16 alin. (1) din Constituție în

sensul că, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără

privilegii și fără discriminări, fiind vorba în esență despre o inadvertență

legislativă privind exercitarea căii de atac a apelului în cazul contestațiilor

în anulare soluționate în cauzele în care hotărârea judecătorească care

dezleagă fondul pricinii este definitivă.

De asemenea, la

termenul din 20 ianuarie 2015, instanța, în baza art. 29 alin. (1) și (4) din

Legea nr. 47/1992 a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

articolului 29 alin. (5) paragraf penultim din Legea nr. 47/1992 arătând că, ar

contraveni art. 1 alin. (5) din Constituție în sensul că respectarea

Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, art. 16 alin.

(1) din Constituția României cetățenii sunt egali în fața legii și a

autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări și art. 21 alin.

(3) din Constituție care prevede că părțile au dreptul la un proces echitabil

care să fie judecat de către o instanță constituită legaLfiind vorba în esență

despre o inadvertență legislativă privind exercitarea căii de atac a recursului

în cauzele în care hotărârea judecătorească care dezleagă fondul pricinii este

supusă căii de atac a contestației.

Drept urmare,

instanța a apreciat că Tribunalul Bihor a soluționat contestația în anulare în

ultimă instanță, astfel că împotriva Deciziei penale nr. 1/2014 nu poate fi

exercitată vreo cale ordinară sau extraordinară de atac.

Împotriva

Deciziei penale nr. 13/C din 20 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a formulat contestație,

petenta L.V.

Examinând

contestația formulată în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte

constată că aceasta este inadmisibilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., sentința dată în contestație în

anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

Potrivit

dispozițiilor art. 425

1

alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a

contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, iar la

alin. (7) al aceluiași text de lege se arată că cererea de contestație se

soluționează prin decizie, care nu este supusă nici unei căi de atac.

În speță,

petenta L.V. a formulat contestație împotriva Deciziei penale nr. 13/C din 20

februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru

cauze cu minori, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația

formulată de aceasta împotriva Deciziei penale nr. 1/CCA din 4 decembrie 2014,

pronunțată de către Tribunalul Bihor, hotărârea fiind definitivă.

Potrivit

dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată

de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale prin care

au fost reglementate hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile

de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se

poate cere reformarea hotărârii atacate.

Limitând calea

de atac a contestației prevăzută de art. 425

1

C. proc. pen. doar la

hotărârile determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității

acesteia, astfel că recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele

prevăzute de legea procesual penală, apare ca fiind o soluție inadmisibilă.

Față de cele

menționate, contestația formulată de petența L.V. împotriva Deciziei penale nr.

13/C din data de 20 februarie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În baza art.

275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată contestatoarea la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea L.V. împotriva Deciziei penale

nr. 13/C din data de 20 februarie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 319/271/2014/al*.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 aprilie 2015.