ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1624/2013

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea - secția penală

și pentru cauze cu minori, a fost respinsă cererea formulată de petiționarul S.l.

privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003.

În

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă

plângerea formulată de petiționarul S.I., împotriva rezoluției din 22 octombrie

2012 dată în dosarul nr. 131/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea și a rezoluției din 20 noiembrie 2012 dată de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 605 din 11

februarie 2012, care au fost menținute în totalitate.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata

sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din 22 octombrie

2012, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 131/P/2012,

s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit.

a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauză față de executorul

judecătoresc M.B., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.

În

considerentele acesteia s-a reținut că, prin plângerea formulată, petiționarul S.I.

a solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc M.B. sub

aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că a refuzat să-și

exercite obligațiile prevăzute de lege într-un dosar execuțional promovat de

către reclamant.

S-a

reținut că, din analizarea actelor de cercetare penală efectuate în cauză,

rezultă că în sarcina executorului judecătoresc M.B. nu poate fi reținută

comiterea vreunei fapte penale, situație în care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale.

Prin

rezoluția din 20 noiembrie 2012 dată în dosarul nr. 605/II.5/2012, procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca

neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi penale mai sus arătate.

Prin

plângerea adresată instanței, petiționarul a solicitat să se desființeze

rezoluția și să se trimită cauza la procuror, în vederea începerii urmăririi

penale, arătând că i-au fost lezate drepturile și interesele legitime, condiții

în care înțelege să solicite și acordarea de daune materiale în sumă de 50.000

lei, reprezentând salariul pe care l-ar fi putut câștiga în condițiile în care

executorul judecătoresc și-ar fi îndeplinit atribuțiile, respectiv în

condițiile în care ar fi fost reîncadrat pe postul deținut anterior, conform

titlului execuțional reprezentat de decizia civilă nr. 79l/R/2011.

A

cerut petiționarul să se dispună obligarea intimatului la plata sumei de 50.000

euro, respectiv contravaloarea acestora în lei, această sumă reprezentând

despăgubiri, constând atât în salariile pe care le-ar fi primit, precum și

daune morale, ca urmare a faptului că i-a fost încălcată demnitatea și dreptul

la imagine publică.

Totodată,

a solicitat petiționarul ca instanța să se pronunțe și asupra excepției de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 din Legea nr.

53/2003, excepție pe care a invocat-o prin cererea depusă în scris la dosarul

cauzei în data de 4 aprilie 2013.

În motivarea plângerii sale, petiționarul a arătat că,

începând cu data de 1 martie 2010, i-a fost suspendat contractul individual de

muncă și că a contestat această decizie, contestațiile sale făcând obiectul

dosarelor nr. 4792/111/2010 și nr. 11262/111/2010.

A mai arătat petiționarul că în dosarul nr. 4792/111/2010

există mai multe hotărâri care încalcă dispozițiile legale și care se

contrazic, făcând referire și la faptul că a fost cercetat timp de un an

într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și

delapidare, dosar în care s-a dispus ulterior neînceperea urmăririi penale. A

mai precizat că a formulat mai multe plângeri penale, ce au format obiectul

dosarelor nr. 9153/P/2010 și nr. 1459/P/2011, dar că acestea sunt tergiversate

și se refuză soluționarea lor.

De

asemenea, petiționarul a susținut că soluționarea dosarului nr. 11262/111/2010

a fost tergiversată, că acesta nu este soluționat, deși s-a efectuat o

expertiză prin care s-a stabilit că a muncit timp de 6 luni fără să fie plătit

și fără să fie încheiat un contract de muncă și că există două acte adiționale

false și nule de drept, sens în care a cerut instanței să constatate această

împrejurare, respectiv să dispună anularea lor.

Examinând

rezoluția atacată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, pe baza

actelor și lucrărilor de la dosar, curtea de apel a constatat că aceasta este

temeinică și legală, iar plângerea formulată de petiționar este nefondată.

S-a

constatat că în sarcina intimatului, executorul judecătoresc M.B., nu poate fi

reținută comiterea vreunei fapte penale, neputându-se susține că acesta și-a

îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și că, prin aceasta, ar fi

vătămat interesele legitime ale petiționarului.

Astfel

fiind, curtea de apel a apreciat că, în cauză, în mod corect s-a dispus, în

temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale față de intimat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C.

pen.

De

asemenea, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (8)

C. proc. pen., instanța învestită cu judecarea unei plângeri împotriva actelor

procurorului nu poate să acorde daune materiale sau morale, nici chiar în cazul

în care ar admite plângerea.

În

ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin.

(1) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, curtea de apel a

reținui: că articolele a căror neconstituționalitate se invocă fac parte din

Capitolul IV din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) - Suspendarea contractului

individual de muncă, reglementând condițiile și cazurile în care se poate

dispune suspendarea contractului individual de muncă, or, potrivit art. 29 din

Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este admisibilă dacă

dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă sunt în vigoare, au

legătură cu soluționarea cauzei și nu au fost constatate ca fiind

neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel

s-a constatat că, dacă două dintre condiții sunt îndeplinite în speță,

respectiv dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă sunt în vigoare

și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale, în mod evident, acestea nu au legătură cu soluționarea

prezentei cauze, ce are ca obiect plângerea formulată de petiționar împotriva

soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul M.B., sub aspectul

comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul S.I., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. Totodată, pe calea prezentului recurs,

petiționarul și-a exprimat nemulțumirea relativ la faptul că nu a fost trimisă

spre competentă soluționare la Curtea Constituțională excepția de

neconstituționalitate pe care a invocat-o și care, în opinia sa, are legătură

directă cu cauza.

Examinând

cauza, în raport de actele și lucrările dosarului, înalta Curte reține, mai

întâi, că sentința penală nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea

- Secția Penală și pentru Cauze cu Minori este definitivă în ceea ce privește

dispoziția de respingere a plângerii formulate de petiționarul S.I. împotriva

rezoluției din 22 octombrie 2012 dată în dosarul nr. 131/P/2012 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției din 20 noiembrie 2012 dată de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr.

605/II.2/2012.

Dând

eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind

exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și

celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea

fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a

stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele

aflate în situații juridice identice.

Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile

de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate

împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate

cere reformarea hotărârilor.

Astfel,

dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele

prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de

atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pe

de altă parte, în ceea ce privește dispoziția cuprinsă în sentința penală

anterior menționată, referitoare la respingerea cererii formulate de

petiționarul S.I. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 53/2003, înalta Curte constată că recursul declarat de acesta

din urmă este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit

art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei

dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu

soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul

acestuia.

Pe

de altă parte, înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate este un

incident apărut în cursul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui

interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării

pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. Așadar,

soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret

asupra conținutului hotărârii în procesul penal.

În

speță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art.

49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 nu are legătură cu cauza, între

aceste texte de lege și soluționarea pe fond a cauzei având ca obiect plângerea

formulată de petiționar în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.

neexistând o legătură esențială.

Înalta

Curte reține că cerința relevanței este tocmai expresia utilității pe care

soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării cauzei, excepția de

neconstituționalitate putând fi. soluționată atunci când fără această

soluționare procesul nu poate fi tranșat.

Astfel,

cu privire la excepția invocată de petiționar, de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003,

înalta Curte constată că, atâta vreme cât excepția invocată nu are legătură cu

soluționarea cauzei, în mod corect Curtea de Apel Oradea a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.

29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Așa

fiind, înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul

S.I. împotriva sentinței penale nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel

Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, în temeiul dispozițiilor art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul S.I. împotriva sentinței penale nr.

46/PI din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru

Cauze cu Minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 13 mai 2013.