ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1624/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea - secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă cererea formulată de petiționarul S.l. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petiționarul S.I., împotriva rezoluției din 22 octombrie 2012 dată în dosarul nr. 131/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției din 20 noiembrie 2012 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 605 din 11 februarie 2012, care au fost menținute în totalitate.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din 22 octombrie 2012, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 131/P/2012, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauză față de executorul judecătoresc M.B., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. În considerentele acesteia s-a reținut că, prin plângerea formulată, petiționarul S.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a executorului judecătoresc M.B.

sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., constând în aceea că a refuzat să-și exercite obligațiile prevăzute de lege într-un dosar execuțional promovat de către reclamant. S-a reținut că, din analizarea actelor de cercetare penală efectuate în cauză, rezultă că în sarcina executorului judecătoresc M.B. nu poate fi reținută comiterea vreunei fapte penale, situație în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Prin rezoluția din 20 noiembrie 2012 dată în dosarul nr. 605/II.5/2012, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiționar împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale mai sus arătate.

Prin plângerea adresată instanței, petiționarul a solicitat să se desființeze rezoluția și să se trimită cauza la procuror, în vederea începerii urmăririi penale, arătând că i-au fost lezate drepturile și interesele legitime, condiții în care înțelege să solicite și acordarea de daune materiale în sumă de 50.000 lei, reprezentând salariul pe care l-ar fi putut câștiga în condițiile în care executorul judecătoresc și-ar fi îndeplinit atribuțiile, respectiv în condițiile în care ar fi fost reîncadrat pe postul deținut anterior, conform titlului execuțional reprezentat de decizia civilă nr. 79l/R/2011. A cerut petiționarul să se dispună obligarea intimatului la plata sumei de 50.000 euro, respectiv contravaloarea acestora în lei, această sumă reprezentând despăgubiri, constând atât în salariile pe care le-ar fi primit, precum și daune morale, ca urmare a faptului că i-a fost încălcată demnitatea și dreptul la imagine publică.

Totodată, a solicitat petiționarul ca instanța să se pronunțe și asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 din Legea nr. 53/2003, excepție pe care a invocat-o prin cererea depusă în scris la dosarul cauzei în data de 4 aprilie 2013. În motivarea plângerii sale, petiționarul a arătat că, începând cu data de 1 martie 2010, i-a fost suspendat contractul individual de muncă și că a contestat această decizie, contestațiile sale făcând obiectul dosarelor nr. 4792/111/2010 și nr. 11262/111/2010. A mai arătat petiționarul că în dosarul nr. 4792/111/2010 există mai multe hotărâri care încalcă dispozițiile legale și care se contrazic, făcând referire și la faptul că a fost cercetat timp de un an într-un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și delapidare, dosar în care s-a dispus ulterior neînceperea urmăririi penale.

A mai precizat că a formulat mai multe plângeri penale, ce au format obiectul dosarelor nr. 9153/P/2010 și nr. 1459/P/2011, dar că acestea sunt tergiversate și se refuză soluționarea lor. De asemenea, petiționarul a susținut că soluționarea dosarului nr. 11262/111/2010 a fost tergiversată, că acesta nu este soluționat, deși s-a efectuat o expertiză prin care s-a stabilit că a muncit timp de 6 luni fără să fie plătit și fără să fie încheiat un contract de muncă și că există două acte adiționale false și nule de drept, sens în care a cerut instanței să constatate această împrejurare, respectiv să dispună anularea lor. Examinând rezoluția atacată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, curtea de apel a constatat că aceasta este temeinică și legală, iar plângerea formulată de petiționar este nefondată.

S-a constatat că în sarcina intimatului, executorul judecătoresc M.B., nu poate fi reținută comiterea vreunei fapte penale, neputându-se susține că acesta și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu și că, prin aceasta, ar fi vătămat interesele legitime ale petiționarului. Astfel fiind, curtea de apel a apreciat că, în cauză, în mod corect s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. De asemenea, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., instanța învestită cu judecarea unei plângeri împotriva actelor procurorului nu poate să acorde daune materiale sau morale, nici chiar în cazul în care ar admite plângerea.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, curtea de apel a reținui: că articolele a căror neconstituționalitate se invocă fac parte din Capitolul IV din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) - Suspendarea contractului individual de muncă, reglementând condițiile și cazurile în care se poate dispune suspendarea contractului individual de muncă, or, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este admisibilă dacă dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă sunt în vigoare, au legătură cu soluționarea cauzei și nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Astfel s-a constatat că, dacă două dintre condiții sunt îndeplinite în speță, respectiv dispozițiile a căror neconstituționalitate se invocă sunt în vigoare și nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, în mod evident, acestea nu au legătură cu soluționarea prezentei cauze, ce are ca obiect plângerea formulată de petiționar împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul M.B., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul S.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Totodată, pe calea prezentului recurs, petiționarul și-a exprimat nemulțumirea relativ la faptul că nu a fost trimisă spre competentă soluționare la Curtea Constituțională excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o și care, în opinia sa, are legătură directă cu cauza.

Examinând cauza, în raport de actele și lucrările dosarului, înalta Curte reține, mai întâi, că sentința penală nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori este definitivă în ceea ce privește dispoziția de respingere a plângerii formulate de petiționarul S.I. împotriva rezoluției din 22 octombrie 2012 dată în dosarul nr. 131/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a rezoluției din 20 noiembrie 2012 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 605/II.2/2012.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice. Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil. Pe de altă parte, în ceea ce privește dispoziția cuprinsă în sentința penală anterior menționată, referitoare la respingerea cererii formulate de petiționarul S.I.

privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, înalta Curte constată că recursul declarat de acesta din urmă este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unor legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care au legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Pe de altă parte, înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui litigiu, invocarea ei impunând justificarea unui interes, cât și stabilirea existenței acestui interes pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit. Așadar, soluționarea excepției trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul penal. În speță, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 nu are legătură cu cauza, între aceste texte de lege și soluționarea pe fond a cauzei având ca obiect plângerea formulată de petiționar în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen. neexistând o legătură esențială. Înalta Curte reține că cerința relevanței este tocmai expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării cauzei, excepția de neconstituționalitate putând fi. soluționată atunci când fără această soluționare procesul nu poate fi tranșat. Astfel, cu privire la excepția invocată de petiționar, de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) și art. 49 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003, înalta Curte constată că, atâta vreme cât excepția invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei, în mod corect Curtea de Apel Oradea a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Așa fiind, înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.I. împotriva sentinței penale nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.I. împotriva sentinței penale nr. 46/PI din 17 aprilie 2013 a Curții de Apel Oradea - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013.