ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 942/2013

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132/F

din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) din C.

proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul U.I.N.

împotriva ordonanței nr. 660/P/2011 din 1 iunie 2012, adoptată de Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a fost menținută,

În baza art.

192 din C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la 200 RON cheltuieli

judiciare către stat, din care 150 RON reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția nr. 553/II/2/2012,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a dispus respingerea, ca neîntemeiată,

a plângerii formulate de petiționarul U.I.N. împotriva ordonanței nr.

550/P/2011 din 1 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

S-a reținut

că, prin ordonanța nr. 660/P/2011 din 1 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Pitești, s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) din C. proc.

pen. raportat la art. 10 lit. a) din același Cod, neînceperea urmăririi penale

față de executorul judecătoresc F.E., cercetat sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 246 din C. pen., apreciindu-se că

faptele imputate acestuia nu întrunesc, elementele constitutive ale

infracțiunii sub aspectul căreia a fost cercetat.

Împotriva

soluției adoptate de procuror a formulat plângere petiționarul, care a

criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că nu s-a dat o

interpretare corectă probelor dosarului și, astfel, nu s-au reținut

împrejurările de fapt corespunzătoare realității.

Curtea de

apel a constatat că plângerea este neîntemeiată. S-a reținut că petiționarul U.I.N.

a solicitat parchetului ca intimații G.M., C.I. și B.G. să fie cercetați pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 254 din C. pen. și art. 257 din C.

pen., iar intimatul F.E., executor judecătoresc, pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 246 din C. pen.

S-a constatat

că, în esență, petiționarul a invocat faptul că intimatul F.E. nu și-a executat

în mod corespunzător atribuțiunile specifice calității de executor judecătoresc

deoarece, în mod abuziv, nu l-a somat sau citat la data de 14 februarie 2008,

când a încercat să pună în executare sentința civilă nr. 4819 pronunțată de Judecătoria

Pitești la data de 25 septembrie 2007.

Din probele administrate

în faza cercetărilor prealabile și din ansamblul actelor dosarului a rezultat că,

la data de 14 februarie 2008, executorul judecătoresc F.E., într-un

proces-verbal, cu din 2008, a consemnat faptul că s-a deplasat în comuna Mărăcineni

în vederea punerii în executare a sentinței civile cu numărul de mai sus, cu privire

la terenul atribuit numitei G.M. Din conținutul acestui document a rezultat că procedura

de executare silită nu s-a finalizat întrucât U.I.N., U.E. și U.C. nu au permis

executorului judecătoresc să procedeze la punerea în posesie.

Petiționarul U.I.N.

a formulat contestație la executare, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 5500/2008

a Judecătoriei Pitești, iar Tribunalul Argeș, prin decizia nr. 65/2009, a admis

apelul intimatei G.M., a desființat sentința cu numărul de mai sus și a trimis cauza

spre rejudecare la aceeași instanță de fond. Procedând la rejudecare, Judecătoria

Pitești, prin sentința civilă din data de 30 mai 2012, a respins contestația formulată

de U.I.N.

S-a reținut și

aspectul că petiționarul U.I.N. nu a fost parte în Dosarul cu numărul 10155/280/2005

al Judecătoriei Pitești, în care s-a pronunțat hotărârea de partaj cu numărul de

mai sus și, în consecință, acesta nu avea calitatea de parte în dosarul de executare

nr. 14/2008 al B.I.E.J. F.E., astfel că intimatul nu avea obliga judiciară de a-l

cita.

S-a constatat,

de asemenea, că nemulțumirile petiționarului vizează în mod deosebit modul în care

s-a soluționat cauza prin sentințele mai sus amintite, reținându-se că în procedura

penală prevăzută de art. 278

1

din C. proc. pen., parchetele și instanțele

nu pot stabili dreptul de proprietate asupra terenului aflat în titlu, ci doar să

verifice dacă intimații au săvârșit infracțiunile pentru care se solicită cercetarea

lor în condițiile prevăzute de legea penală.

Prin urmare, s-a

apreciat că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești a stabilit

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

246 din C. pen. în ceea ce-l privește pe intimatul F.E.

În acest sens,

s-a reținut că infracțiunea de abuz în serviciu presupune rezoluția infracțională

a inculpatului de a săvârși sau nu cu rea credință atribuțiile de serviciu, ori

potrivit actelor existente la dosar, intimatul F.E., în calitate de executor judecătoresc,

și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile specifice calității sale în cadrul

punerii în executare a unui titlu executoriu.

În consecință,

s-a constatat că ordonanța atacată este legală și temeinică, aceasta fiind menținută.

împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs petiționarul U.I.N., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

La termenul din

data de 18 martie 2013, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea

recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 132/F din 25 octombrie

2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând cauza,

Înalta Curte constată că recursul declarat de petiționarul U.I.N. este inadmisibil

pentru următoarele considerente:

Dând eficiență

principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de

atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces

la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor

art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același

pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen.

reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare

care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru

care se poate cere reformarea hotărârilor.

În conformitate

cu prevederile art. 278

1

pct. 10 din C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă".

Sentința penală

nr. 132/F din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, în calitate de instanță de fond, a rămas definitivă

potrivit art. 278

1

pct. 10 din C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea

controlului judiciar prin recurs solicitat de petiționar.

Această sancțiune

procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării

căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.

Astfel, dacă s-ar

recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de

lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit

prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele

anterior arătate, recursul în cauză se va respinge, ca inadmisibil, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., cu consecința

obligării recurentului petiționar, potrivit art. 192 alin. (2) din C. proc. pen.,

la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului-

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de petiționarul U.I.N. împotriva sentinței penale nr. 132/F din 25 octombrie

2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 martie 2013.