ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1087/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 118/ F din 27 aprilie 2010,

Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

excepția lipsei calității procesul pasive a pârâtei A.N.P.P.H. și a respins

acțiunea formulată de reclamanta C.I. împotriva acestei pârâte; totodată, a

dispus respingerea acțiunii privind anularea Deciziei nr. 8526 din 29 iunie 2009

formulate de aceeași reclamantă în contradictoriu cu pârâta C.S.E.P.H.A.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Întrucât, în raport

de dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 14/2003, pârâta A.N.P.P.H. din

cadrul M.F.P.S. nu are atribuții și implicit capacitate administrativă în

procedurile invocate de reclamantă, iar în plan procesual nu are legitimare

procesuală în litigiile ce privesc legalitatea actelor administrative emise în

cadrul respectivelor proceduri, instanța de fond a respins acțiunea în ceea ce

o privește ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a reținut că prin certificatul din 26 martie 2009 Comisia de

evaluare a persoanelor adulte cu handicap din cadrul C.J. Hunedoara, a dispus

încadrarea reclamantei în grad de handicap accentuat, deficiență funcțională accentuată,

pe o perioadă de 12 luni, cu termen de revizuire la 24 februarie 2010.

Împotriva acestui certificat reclamanta a formulat în termen legal, o contestație

la Comisia Superioară, care prin Decizia nr. 8562 din 29 iunie 2009, a menținut

constatările certificatului, cu termen de revizuire în luna martie 2010.

Consideră instanța de

fond că din actele medicale depuse în procedura de evaluare la nivelul Comisiei

rezultă ă reclamanta suferă de retard mintal ușor, tulburare somatiformă, în

urma examenului psihologic constatându-se un QI de aproximativ 51.

Se mai reține că sub

aspectul limitărilor în activitate, în cazul handicapului accentuat se prevede

posibilitatea de desfășurare a unor activități simple, cu acordarea de sprijin

pentru activitățile pentru care au fost pregătite respectivele persoane. Însă

ancheta socială efectuată cu privire la autonomia și statutul funcțional al

reclamantei a stabilit că aceasta realizează singură atât activități de bază,

precum și cele instrumentale, în concluzie menținându-se necesitatea

reevaluării gradului de handicap.

De asemenea, s-a mai

constatat că din raportul de evaluare complexă rezultă că la evaluarea

psihologică efectuată la 23 martie 2009, reclamanta a avut un comportament care

nu susține diagnosticul.

În cauză a fost

efectuat și raportul de expertiză medico - legală nr. 777/II/M/13 din 19 martie

2010 care a concluzionat că afecțiunea reclamantei constituie o boală psihică

de intensitate medie cu caracter ireversibil care poate fi socotită ca o boală

cu caracter permanent. Fără a acorda o valoare probatorie absolută acestei

expertize, instanța de fond, a avut-o în vedere în măsura în care se corobora

cu restul probelor administrate în cauză, inclusiv în raport de Lista afecțiunilor

care creează handicap ireversibil și pentru care se poate emite certificatul cu

caracter permanent, aprobată printr-o Instrucțiune Metodologică a M.M.F.E.S.

Având în vedere că

din luna octombrie 2007 reclamantă nu a mai fost internată într-un spital de

specialitate psihiatrică, pentru aprecierea evoluției deficienței constatate

inițial și care nu a fost determinată ca fiind majoră, instanța de fond a

considerat că raportat la documentația depusă, și văzând și dispozițiile art. 46

alin. (1) din H.G. nr. 268/2007 precum și Ordinul nr. 1992/2007 al M.S.P., că

refuzul pârâtei de a emite decizia de încadrate în grad de handicap accentuat

cu caracter permanent este justificat, nefiind dispus cu exces de putere, în

sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinței nr.

118/ F din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta C.I. criticând-o în condițiile

art. 304

1

C. proc. civ.

În susținerea

recursului formulat reclamanta a arătat, în esență, că instanța de fond a dat o

interpretare eronată probelor din dosar atunci când a făcut o serie de

aprecieri în legătură cu evoluția bolii în raport de care a fost stabilit

gradul de handicap și a greșit atunci când a reținut că din luna octombrie 2007

nu a mai fost internată într-un spital de specialitate psihiatrică pentru

aprecierea evoluției deficienței pentru care i s-a emis certificatul de

încadrare în grad de handicap accentuat, întrucât era deja luată în evidență,

beneficia de tratament permanent acordat de către medicul curant iar evoluția

bolii așa cum s-a constatat și prin raportul de expertiză medico-legală

efectuat în cauză este ireversibilă.

Consideră recurenta

că instanța de fond în mod greșit nu a observat că, potrivit art. 13 alin. (2)

din O.G. nr. 14/2003, Comisia Superioară coordonează din punct de vedere

metodologic activitatea Comisiei Județene, condiții în care ar fi trebuit să

analizeze sub toate aspectele contestația și să observe că a fost încălcată

legislația în materie atunci când Comisia Județeană a stabilit în certificatul din

26 martie 2009, acordarea gradului de handicap accentuat doar pe o perioada de

12 luni, cu termen de revizuire la 24 februarie 2010, deși starea sa de

sănătate nu s-a îmbunătățit și boala de care suferea avea caracter ireversibil.

instanței de recurs

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prev. de art.

304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate

în continuare.

În primul rând Înalta

Curte raportând obiectul acțiunii deduse prezentei judecăți la dispozițiile art.

1 alin. (3), art. 4, art. 9 alin. (1) din O.G. nr. 14/2003 privind înființarea,

organizarea și funcționarea A.N.P.P.H. și având în vedere că potrivit art. 13 alin.

(3) din același act normativ Comisia Superioară coordonează metodologic

activitatea Comisiilor județene, constată că în mod corect instanța de fond a

admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei A.N.P.P.H. așa încât

va înlătura criticile formulate de recurentă pe acest aspect.

Înalta Curte va

înlătura si criticile formulate pe fondul cauzei, circumscrise motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, constatând că în

mod corect instanța de fond a constatat că Decizia de încadrare în grad de

handicap nr. 8526 din 29 iunie 2009 a fost emisă de pârâta C.S.E.P.H.A. București,

cu respectarea Ordinului comun nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor

medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de

handicap, emis de M.M.F.E.Ș. și M.S.P. Astfel, în raport cu documentația

prezentată de recurentă în procedura de revizuire desfășurată în fața Comisiei

Superioare, respectiv actele medicale și raportul de anchetă socială și văzând

adresa din 5 noiembrie 2009, precum și Lista afecțiunilor care creează handicap

ireversibil și pentru care se poate emite certificat de persoană cu handicap cu

caracter permanent, si nu în ultimul rând față de atitudinea reclamantei în

derularea procedurii de emitere a actului administrativ contestat, în mod just

instanța de fond a reținut că decizia contestată a fost emisă în deplin acord

cu criteriile medico-psihosociale de încadrare în gradul de handicap accentuat.

Înalta Curte constată

că nici biletul de ieșire din spital datat 11 iunie 2010 și nici adeverința din

15 februarie 2011 depuse în recurs nu susțin temeinicia cererii recurentei de

încadrare a sa în gradul de handicap accentuat pe perioada nedeterminată, în

condițiile în care potrivit art. 46 alin. (1) și art. 48 din H.G. nr. 268/2007

procesul de evaluare a persoanelor adulte presupune colectarea unor informații

mult mai complexe, ceea ce are la bază un set de proceduri medico-psihosociale,

în raport de care să se poată eventual reține prezența în persoana recurentei a

unei afecțiuni care să-i creeze un handicap ireversibil și care să justifice în

final emiterea unui certificat pe termen nelimitat. De altfel, în mod corect

instanța de fond a apreciat că Raportul de expertiză medico-legală nr. 777/II/13

din 13 martie 2010 în care s-a concluzionat în sensul că sub aspect medical

afecțiunea de care suferă recurenta, respectiv retard mintal; Tulburare

somatiformă, poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent, nu are o

valoare probatorie absolută, cu atât mai mult cu cât stabilirea caracterului

ireversibil al handicapului presupune și alte investigații decât cele medicale.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de C.I. împotriva Sentinței civile nr. 118/ F din 27 aprilie 2010, a Curții

de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.