ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1682/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

112/ CA din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu

pârâtele C.S.E.P.H. și A.N.P.H. și, în consecință, a anulat decizia nr. 8726

din 29 iunie 2009 emisă de pârâta C.S.E.P.H., a obligat pe aceasta să emită o

nouă decizie privind încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat cu

caracter permanent, obligând ambele pârâte să plătească reclamantului suma de

100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin certificatul nr. 67350 din

30 martie 2009 C.E.P.A.H. din cadrul C.J. Hunedoara a dispus încadrarea

reclamantului în grad de handicap accentuat, deficiență funcțională accentuată.

Împotriva acestui

certificat, reclamantul a formulat în termen legal contestație la C.S.E.P.H.,

iar prin decizia nr. 8526 din 29 iunie 2009, emisă de aceasta, au fost

menținute constatările certificatului contestat, fixându-se termen de revizuire

în luna martie 2010.

Instanța de fond a

apreciat decizia pârâtei C.S.E.P.H. de a nu emite decizia de încadrare în grad

de handicap accentuat cu caracter permanent, ca reprezentând refuz

nejustificat, în condițiile în care, potrivit raportului de expertiză medico

legală nr. 748/II/M/5 din 22 martie 2010 efectuat în cauză, reclamantul suferă

de retard mintal sever, boală psihică majoră cu caracter ireversibil, apreciat

ca având caracter permanent.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta C.S.E.P.H., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele:

În speță, sunt

incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sentința recurată fiind

motivată pe aspecte străine de natura pricinii. Astfel, se motivează că

afecțiunea reclamantul are caracter ireversibil datorită conduite C.S. „de

recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamantul și încadrarea în grad de

handicap accentuat a acestuia”, însă, în realitate concluzia greșită a

instanței se datorează faptului că reclamantul a fost încadrat de mai multe ori

în grad de handicap. C.S. a aplicat

i

nstrucțiunea

metodologică nr. 800/2008, conform art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 430/2008, în

care sunt prevăzute afecțiunile medicale pentru care se pot emite certificate

de handicap cu caracter permanent, dar afecțiunea pe care o prezintă reclamantul

nu se regăsește în cele două liste ale instrucțiunilor.

În raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința atacată este dată cu

aplicarea greșită a legii . Instanța de fond a admis expertiza medico-legală

într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul nr. 1134/C/25/2000 al

Ministerului Justiției. Constatările și expertizele medico-legale se efectuează

după o metodologie stabilită de Ministerul Sănătății, astfel cum prevede art. 4

din Normele procedurale aprobate prin Ordinul nr. 1134/255/2000 al Ministerului

Sănătății și Familiei, conform criterii distincte de criteriile medico-psiho-sociale

aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și

Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătății

Publice. Folosind criterii străine de apreciere, Serviciul medico-legal

județean Alba a concluzionat în raportul medico-legal că afecțiunea reclamantului

poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent.

Recursul este fondat,

însă pentru motivele ce vor fi dezvoltate în continuare.

În ceea ce privește critica

întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta este

nefondată, întrucât prima instanță nu a formulat o opinie în cuprinsul

sentinței recurate, în sensul că pârâta, urmare a încadrării intimatului de mai

multe ori în grad de handicap, ar fi manifestat o conduită de recunoaștere a

afecțiunilor de care suferă reclamantul.

De asemenea, afirmația

recurentei că proba cu expertiza medico-legală este inadmisibilă, nu poate fi

primită.

Susținerile

recurentei că instanța admis efectuarea unei expertize medico-legale într-un

caz neprevăzut de Ordinul nr. 1134/C/25/2000 sunt consecința unei interpretări trunchiate

și rigide a textului invocat. Chiar din formularea utilizată în enumerarea

tipurilor de examinări clinice și complementare, făcută în art. 26 din

respectivul ordin, rezultă că emitentul acestuia a indicat cu titlu

exemplificativ examinările medicale ce pot fi efectuate. Astfel, folosirea

sintagmei „și altele” la finalul enumerării din cuprinsul art. 26, este

elocventă în acest sens. Pe de altă parte, este de observat că tipul de

expertiză medico-legală dispus de instanță în prezenta cauză este pe deplin încadrabil

în categoria enunțată la pct. c din același art. 26: „constatarea capacității

psihice” – având în vedere că boala de care suferă reclamantul este retard

mintal.

Nu

în ultimul rând, interpretarea pe care o face pârâta în această chestiune se

află în contradicție cu normele Codului de procedură civilă referitoare la expertiză.

Prin cele susținute în recurs pârâta încearcă să acrediteze ideea că printr-un act

administrativ se pot limita cazurile în care instanțele de judecată pot ordona expertize

medico-legale. Inadmisibilitatea unei astfel de probe poate fi reglementată

însă, numai prin norme cu putere de lege, altfel s-ar încălca prevederile art. 201

– art. 217 C. proc. civ., referitoare la expertiză.

Deși în mod corect judecătorul

fondului a ordonat efectuarea expertizei medico-legale, necesară soluționării

cauzei, în condițiile în care se impunea cunoașterea opiniei unor specialiști

cu privire la gradul de handicap al reclamantului, în raport de afecțiunile de

care suferă acesta, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea principiului

rolului activ al judecătorului consacrat în art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Textul legal precitat

prevede următoarele:

„Judecătorii au îndatorirea să

stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea

corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei

vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar

dacă părțile se împotrivesc”.

Or,

judecătorul cauzei a încălcat prevederile legale mai sus citate, în condițiile în

care bazându-se pe concluziile raportului de expertiză medico-legală nu a

observat că evaluarea medicală a reclamantul C.I. nu s-a realizat prin

examinarea nemijlocită a acestuia, ci pe baza unor documente medicale ce

conțineau date contradictorii. Astfel, în buletinul de examinare psihologică

din 22 septembrie 2007, este menționat că reclamantul este în vârstă de 56 ani,

în timp ce într-un document medical emis doi ani mai târziu, biletul de

examinare psihologică din 28 martie 200, se consemnează că reclamantul are

vârsta de 54 ani, iar în niciunul din înscrisurile medicale amintite nu se

menționează datele de identificare ale persoanei în cauză, fiind trecut doar

numele C.I., fără a exista certitudinea, în aceste condiții, că actele medicale

îl privesc pe reclamant.

În plus, expertiza

medico-legală efectuată în cauză este, practic, nemotivată în condițiile în

care comisia de medici care a întocmit raportul de expertiză medico-legală

nu-și fundamentează opinia contrară deciziei de încadrare în grad cu handicap nr.

8684 din 6 iulie 2009 a C.S.E.P.H.A.

Pentru

aceasta, se impune admiterea recursului, conform art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe în vederea refacerii raportului de expertiză medico-legală, urmând să

se procedeze la o examinare medicală nemijlocită a reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de către recurenta-pârâtă C.S.E.P.H.A. împotriva sentinței civile nr. 112/CA/2010

a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2011.