ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1682/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 112/ CA din 21 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtele C.S.E.P.H. și A.N.P.H. și, în consecință, a anulat decizia nr. 8726 din 29 iunie 2009 emisă de pârâta C.S.E.P.H., a obligat pe aceasta să emită o nouă decizie privind încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat cu caracter permanent, obligând ambele pârâte să plătească reclamantului suma de 100 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin certificatul nr. 67350 din 30 martie 2009 C.E.P.A.H.

din cadrul C.J. Hunedoara a dispus încadrarea reclamantului în grad de handicap accentuat, deficiență funcțională accentuată. Împotriva acestui certificat, reclamantul a formulat în termen legal contestație la C.S.E.P.H., iar prin decizia nr. 8526 din 29 iunie 2009, emisă de aceasta, au fost menținute constatările certificatului contestat, fixându-se termen de revizuire în luna martie 2010. Instanța de fond a apreciat decizia pârâtei C.S.E.P.H. de a nu emite decizia de încadrare în grad de handicap accentuat cu caracter permanent, ca reprezentând refuz nejustificat, în condițiile în care, potrivit raportului de expertiză medico legală nr. 748/II/M/5 din 22 martie 2010 efectuat în cauză, reclamantul suferă de retard mintal sever, boală psihică majoră cu caracter ireversibil, apreciat ca având caracter permanent.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta C.S.E.P.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, următoarele: În speță, sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., sentința recurată fiind motivată pe aspecte străine de natura pricinii. Astfel, se motivează că afecțiunea reclamantul are caracter ireversibil datorită conduite C.S. „de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamantul și încadrarea în grad de handicap accentuat a acestuia”, însă, în realitate concluzia greșită a instanței se datorează faptului că reclamantul a fost încadrat de mai multe ori în grad de handicap. C.S. a aplicat i nstrucțiunea metodologică nr. 800/2008, conform art. 14 alin. (2) din H.G.

nr. 430/2008, în care sunt prevăzute afecțiunile medicale pentru care se pot emite certificate de handicap cu caracter permanent, dar afecțiunea pe care o prezintă reclamantul nu se regăsește în cele două liste ale instrucțiunilor. În raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința atacată este dată cu aplicarea greșită a legii . Instanța de fond a admis expertiza medico-legală într-un caz neprevăzut de art. 26 din Ordinul nr. 1134/C/25/2000 al Ministerului Justiției. Constatările și expertizele medico-legale se efectuează după o metodologie stabilită de Ministerul Sănătății, astfel cum prevede art. 4 din Normele procedurale aprobate prin Ordinul nr. 1134/255/2000 al Ministerului Sănătății și Familiei, conform criterii distincte de criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762/2007 al Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și nr. 1992 din 19 noiembrie 2007 al Ministerului Sănătății Publice.

Folosind criterii străine de apreciere, Serviciul medico-legal județean Alba a concluzionat în raportul medico-legal că afecțiunea reclamantului poate fi socotită ca o boală cu caracter permanent. Recursul este fondat, însă pentru motivele ce vor fi dezvoltate în continuare. În ceea ce privește critica întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., aceasta este nefondată, întrucât prima instanță nu a formulat o opinie în cuprinsul sentinței recurate, în sensul că pârâta, urmare a încadrării intimatului de mai multe ori în grad de handicap, ar fi manifestat o conduită de recunoaștere a afecțiunilor de care suferă reclamantul. De asemenea, afirmația recurentei că proba cu expertiza medico-legală este inadmisibilă, nu poate fi primită.

Susținerile recurentei că instanța admis efectuarea unei expertize medico-legale într-un caz neprevăzut de Ordinul nr. 1134/C/25/2000 sunt consecința unei interpretări trunchiate și rigide a textului invocat. Chiar din formularea utilizată în enumerarea tipurilor de examinări clinice și complementare, făcută în art. 26 din respectivul ordin, rezultă că emitentul acestuia a indicat cu titlu exemplificativ examinările medicale ce pot fi efectuate. Astfel, folosirea sintagmei „și altele” la finalul enumerării din cuprinsul art. 26, este elocventă în acest sens. Pe de altă parte, este de observat că tipul de expertiză medico-legală dispus de instanță în prezenta cauză este pe deplin încadrabil în categoria enunțată la pct. c din același art. 26: „constatarea capacității psihice” – având în vedere că boala de care suferă reclamantul este retard mintal.

Nu în ultimul rând, interpretarea pe care o face pârâta în această chestiune se află în contradicție cu normele Codului de procedură civilă referitoare la expertiză. Prin cele susținute în recurs pârâta încearcă să acrediteze ideea că printr-un act administrativ se pot limita cazurile în care instanțele de judecată pot ordona expertize medico-legale. Inadmisibilitatea unei astfel de probe poate fi reglementată însă, numai prin norme cu putere de lege, altfel s-ar încălca prevederile art. 201 – art. 217 C. proc. civ., referitoare la expertiză. Deși în mod corect judecătorul fondului a ordonat efectuarea expertizei medico-legale, necesară soluționării cauzei, în condițiile în care se impunea cunoașterea opiniei unor specialiști cu privire la gradul de handicap al reclamantului, în raport de afecțiunile de care suferă acesta, hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea principiului rolului activ al judecătorului consacrat în art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Textul legal precitat prevede următoarele: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc”. Or, judecătorul cauzei a încălcat prevederile legale mai sus citate, în condițiile în care bazându-se pe concluziile raportului de expertiză medico-legală nu a observat că evaluarea medicală a reclamantul C.I. nu s-a realizat prin examinarea nemijlocită a acestuia, ci pe baza unor documente medicale ce conțineau date contradictorii.

Astfel, în buletinul de examinare psihologică din 22 septembrie 2007, este menționat că reclamantul este în vârstă de 56 ani, în timp ce într-un document medical emis doi ani mai târziu, biletul de examinare psihologică din 28 martie 200, se consemnează că reclamantul are vârsta de 54 ani, iar în niciunul din înscrisurile medicale amintite nu se menționează datele de identificare ale persoanei în cauză, fiind trecut doar numele C.I., fără a exista certitudinea, în aceste condiții, că actele medicale îl privesc pe reclamant. În plus, expertiza medico-legală efectuată în cauză este, practic, nemotivată în condițiile în care comisia de medici care a întocmit raportul de expertiză medico-legală nu-și fundamentează opinia contrară deciziei de încadrare în grad cu handicap nr. 8684 din 6 iulie 2009 a C.S.E.P.H.A.

Pentru aceasta, se impune admiterea recursului, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea refacerii raportului de expertiză medico-legală, urmând să se procedeze la o examinare medicală nemijlocită a reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de către recurenta-pârâtă C.S.E.P.H.A. împotriva sentinței civile nr. 112/CA/2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2011.