ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1889/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 22 din 03 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis în parte, plângerea petiționarului M.R.G., formulată împotriva rezoluției din 29 octombrie 2009, emisă in Dosarul nr. 290/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care a desfiintat-o cu privire la soluția pronunțată față de făptuitorii C.T., B.S.L. și B.N. și a trimis cauza aceluiași parchet, în vederea începerii urmării penale față de făptuitorul C.T. sub aspectul comiterii infracțiunilor prev. de art. 250 alin. (1), (2), (3) C. pen. și art. 247 C. pen.

și, respectiv, față de făptuitorii B.S.L. și B.N., sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 266 alin. (1), (2), (3) C. pen. S-au menținut restul dispozițiilor din rezoluția atacată. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele: La data de 17 septembrie 2009, petentul M.R. a formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj plângere penală împotriva numiților: C.Z. - comisar șef de poliție, C.T. - subcomisar de poliție, C.C. - inspector de poliție (toți în cadrul Poliției Municipiului Cluj Napoca), B.S. - subinspector de poliție, B.N.

- agent principal de poliție (ultimii doi din cadrul Poliției Comunale Gilău), precum și împotriva polițiștilor din cadrul Detașamentului de Poliție Pentru Intervenții Rapide al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, solicitând cercetarea și trimiterea în judecată a susnumitilor pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 250 alin. (1), (2), (3), (4) C. pen., art. 266 alin. (2) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În susținerea plângerii depuse, petentul a arătat că făptuitorii, în calitate de organe de cercetare ale poliției judiciare, în noaptea de 11/12 septembrie 2009, prin constrângere fizică (lovindu-l cu capul de masă, trăgându-l de păr și lovindu-l în zona ficatului pentru a nu-i lăsa urme) și psihică (amenințându-l și înjurându-l), l-ar fi determinat să scrie o declarație referitoare la un scandal produs în noaptea de 11 septembrie 2009 la cabana proprietatea lui B.l., situată în satul Someșul Rece - comuna Gilău, fără a-i garanta dreptul la apărare, conform art. 202 alin. (3) și art. 6 C. proc. pen., cauzându-i, totodată, tumefierea moderată a pleoapelor inferioare, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4 zile de îngrijiri medicale.

Prin rezoluția din data de 29 octombrie 2009, emisă în Dosarul nr. 290/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus, în temeiul art. 228 C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de făptuitori cât și față de polițiștii din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj pentru infracțiunile reclamate. Plângerea petentului împotriva rezoluției procurorului a fost respinsă de procurorul general prin rezoluția din data de 24 noiembrie 2009, emisă în Dosarul nr. 1023/11/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Petentul a formulat plângere la instanță, reiterând motivele din plângerea inițială adresată parchetului, formându-se Dosarul nr. 2192/33/2009 al Curții de Apel Cluj.

Cu ocazia reluării cercetărilor, instanța a stabilit că urmează a fi constatate următoarele fapte și împrejurări, prin următoarele mijloace de probă: reaudierea petentului și a celor 3 făptuitori cu privire la aspectele contradictorii din declarațiile lor inițiale; identificarea polițiștilor din cadrul D.P.I.R. din cadrul I.P.J. Cluj care au participat la acțiunea din noaptea de 11/12 septembrie 2009 și care au fost prezenți la Postul de Poliție Gilău și audierea acestora pentru a da detalii referitor la modul în care s-a realizat audierea petentului de către făptuitorul C.T., respectiv dacă aceasta a exercitat presiuni fizice sau psihice, precum și dacă făptuitorii B.S., B.N. erau prezenți în vreun fel și au intervenit agresându-l fizic și psihic pe M.R.

Instanța a dispus că acești polițiști să fie întrebați și dacă au văzut urme de lovituri pe fața petentului în momentul aducerii acestuia în sediul poliției; dacă l-au auzit pe acesta vorbind la telefon și daca i s-a pus în vedere că are dreptul să fie asistat de un avocat; audierea numitului G.O., persoana cu care petentul susține că a vorbit în noaptea respectivă și căruia i s-a plâns că este agresat de polițiști. Pentru lămurirea acestui aspect, instanța a stabilit că se impune solicitarea de la operatorul de telefonie mobilă a desfășurătorului convorbirilor telefonice avute de petent în noaptea respectivă; audierea numiților M.D. (mama petentului), C.R., L.A. care l-au văzut pe petent înainte de a fi dus la poliție și după aceea, și care ar putea confirma că petentul nu avea urme de lovituri în zona feței înainte de a fi dus la poliție iar când s-a întors avea vânătăi la ochi; audierea numitului B.l.

care a sunat la poliție pentru a relata incidentul dintre cele două grupuri de tineri și care poate da relații despre modul în care a fost agresat petentul; audierea numiților C.Z. și C.C. - polițiștii care s-au deplasat la cabana din satul Someșul Rece unde a avut loc altercația între cele două grupuri de tineri în vederea cercetării locului faptei pentru a se stabili dacă au aflat informații despre cum a avut loc altercația și cum a fost agresat petentul. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimații C.T., B.S.L. și B.N. Prin motivele de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral la termenul de astăzi 12 mai 2010, s-a criticat sentința recurată, solicitându-se admiterea recursurilor, casarea sentinței penale nr. 22 din 3 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj .pronunțarea unei hotărâri prin care să se respingă plângerea formulată de petentul M.R.G.

împotriva rezoluției emisă de procuror în Dosarul nr. 290/P/2009 a Curții de Apel Cluj și a rezoluției emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul cu nr. 1023/11/2/2009 cu consecința menținerii celor două rezoluții ca fiind temeinice și legale. Examinând recursurile declarate, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen. „organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen. dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedecare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art. 10, cu excepția celui de la lit. b) 1 C. proc.

pen. În cauză s-au efectuat acte premergătoare conform art. 224 C. proc. pen., însă s-a constatat incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. - acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu există. Ori, în speța de față, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat foarte clar că faptele de care au fost acuzați cei cinci făptuitori precum și ceilalți polițiști din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj nu există, astfel că împrejurările pe care procurorul urma a le constata în baza dispoziției instanției sunt neconcludente și inutile cauzei, nefacând decât să prelungească acțiunea petiționarului împotriva polițiștilor cercetați.

Din actele și lucrările dosarelor de urmărire penală, s-a constatat existența unei împrejurări esențiale, cu rol hotărâtor în soluționarea cauzei și cu trimitere directă la neveridicitatea acuzațiilor aduse polițiștilor, astfel: La data de 17 septembrie 2009, petentul M.R. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj plângerea împotriva polițiștilor, solicitând cercetarea și trimiterea acestora în judecată pentru art. 180 alin. (2) și (3) C. pen., art. 247 C. pen., art. 250 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. și art. 266 alin. (2) C. pen., pe motiv că în noaptea de 11/12 septembrie 2009 l-au forțat să dea o declarație fără a i se asigura dreptul la apărare și l-au înjurat, amenințat și lovit, cauzându-i tumefierea pleoapelor inferioare D.O., o echimoză interscapular dr., tumefierea dosului mâinii drepte - leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale (f. 1-6 u.p.).

La aceiași dată, petentul a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca o plângere penală împotriva „a doi băieți, făptuitori neidentificați" pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. (2) și (3) C. pen. și furt prev. de art. 209 lit. a) C. pen. pe motiv că acești băieți, în 11 septembrie 2009, orele 21,00 (înainte de a fi luat de polițiști) în localitatea Someșul Rece - județul Cluj, fără motiv I-au agresat, înjurat și i-au luat telefonul mobil, fiindu-i cauzate mai multe leziuni: tumefierea pleoapelor inferioare D.O., o echimoză intrascapular dr. și tumefierea dosului mâinii drepte, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale (f. 27-30 u.p.).

Ambele plângeri au fost semnate personal de petent. A doua plângere a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. 9069/P/2009 și se află în lucru la organele de cercetare penală, nefiind pronunțată încă o soluției în cauză. Așadar, este practic imposibil ca două persoane diferite sau două grupuri de persoane (într-o plângere sunt reclamați doi făptuitori necunoscuți iar în altă plângere sunt reclamați mai mulți polițiști) diferite, la o distanță apreciabilă unele de altele și la un interval de timp de câteva ore, să-i producă petentului același leziuni constatate prin actul medico-legal. În consecință, una dintre plângeri nu corespunde realității, iar persoanele reclamate prin acea plângere nu sunt autorii leziunilor, astfel că în mod corect s-a reținut că cei care nu se fac vinovați de producerea leziunilor cauzate petentului, sunt polițiștii.

Instanța de fond, nu a sesizat poziția procesuală a petiționarului, însușindu-și versiunea acestuia, deși se impunea ridicarea unor semne de întrebare cu privire la sinceritatea acestuia. Astfel, un aspect important care combate versiunea petiționarului a rezultat chiar din actul medico-legal depus la dosar de petiționar. Potrivit certificatului medico-legal (f. 7 u.p.), cele trei leziuni ale petentului pe care le-au constatat medicii, s-au putut produce prin loviri cu corp dur și nu de un corp dur, așa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă petentul era lovit cu capul de masă de către polițiști. Instanța de fond nu a fost examinat cu atenție explicația procurorului de caz care a arătat în motivarea rezoluției, că dacă polițistul C.T.

l-ar fi prins cu mâna de păr pe M.R. și l-ar fi lovit cu fața de tăblia mesei, primul organ care lua contact cu masa era nasul, care este cel mai proeminent și s-ar fi produs o leziune la nivelul nasului, dar medicul legist nu a constatat nici o leziune la nas. Fără leziunea nazală, lovirea pleoapelor de tăblia mesei este imposibil de produs. Pentru aceste aspecte în concluziile certificatului medico-legal nu s-a specificat că leziunile de la ochi s-au produs prin loviri de un corp dur ci cu un corp dur. Nici acest enunț esențial - ce rezulta dintr-un certificat medico-legal - o probă științifică, nu a fost sesizat de instanța de fond care a valorificat în continuare versiunea petentului.

Faptul că petentul a fost lovit în data de 11 septembrie 2009, nu este pus sub semnul întrbării, este atestat prin certificatul medico-legal (f. 7 u.p.), însă nu a fost lovit de polițiști ci cu o altă împrejurare pe care în mod evident a omis să o consemneze în plângerile depuse la organele de cercetare sau la instanță. Petentul a fost lovit în cadrul unui conflict pe care l-a avut cu alți tineri în seara de 11 septembrie 2009 (f. 10, 13-16, 17-19, 20-21, 22-23,24-25, 27-30, 35-36, 39-41,44-45, 48-51, 57-60, 63-65, 67-69, 71-73 u.p.). Dealtfel, petentul în plângerile depuse nu a relatat cu bună știință modul în care s-au derulat evenimentele din seara de 11 septembrie 2009, omițând să evoce altercația cu grupul de tineri din localitatea Someșul Rece ce a avut loc pe șoseaua principală cât și altercația dintre el și grupul din care făcea parte și celălalt grup de tineri, ce a avut loc la 20-30 minute mai târziu, la cabana aparținând părții vătămate B.l.

din Someșul Rece (f. 1-6, 57-60 dos.u.p.; f. 4-14 Dosar nr. 3/11/2/2009, f. 1-6 dos. instanță). Toate aceste omisiuni au avut ca scop evident de a lăsa să planeze asupra polițiștilor bănuiala că ar fi autorii leziunilor descrise în certificatul medico-legal. Nu s-a putut omite formularea folosită de fiecare dată de petent (în plângerile succesiv depuse), prin care acesta a încercat să se treacă cu vederea loviturile pe care și le-au aplicat reciproc cu tinerii cu care a avut cele două altercații în seara de 11 septembrie 2009: „un băiat din grupul aflat în stradă a început să mă înjure, fiind sub influența băuturilor alcoolului, urmând a avea loc o altercație, soldată cu lovituri în ambele tabere.

Văzând că acei băieți au început să lovească și să distrugă anumite părți ale autoturismului, subsemnatul, împreună cu prietena mea și cu conducătorul auto ne-am refugiat în autoturism și am plecat din acel loc." În afară de acest prim incident cu membrii din celălalt grup de tineri pe care petentul l-a minimalizat până a lasă să se înțeleagă că nu s-a petrecut nimic violent, acesta nu a mai amintit în nenumăratele plângeri despre cel de al doilea incident - altercația de la cabana numitului B.l., loc în care petentul împreună cu mai mulți prieteni pe care i-a chemat în ajutor s-au încăierat cu tinerii aflați la cabană pentru a sărbători o zi de naștere. Dar în declarația dată la procuror, în 26 octombrie 2009, (f. 57-60 u.p.), petentul a amintit în treacăt despre o altercație cu doi tineri la o cabană unde a fost lovit doar la mână, fără a relata ambele incidente din Someșul Rece și la adevărata lor amploare.

Astfel, declarația dată de petent în 2 septembrie 2009 în fața polițistului C.T., corespunde mai mult realității, coroborându-se cu alte declarații și acte existente la dosar, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului (f. 11-13 u.p.), declarația numitului T.M. (f. 17-19 u.p.), declarația numitului D.P. (f. 20-21 u.p. care se referă la ambele altercații dintre grupurile de tineri din seara de 11 septembrie 2009, mai mult, s-a arătat că petentul este cel care a declanșat conflictul), declarația numitului B.l. (f. 22-23 u.p. care, care a confirmat că petentul este cel care invitat la cheful sorei sale B.I., i-a chemat pe ceilalți participanți pentru a se duce să se bată cu alți tineri), declarația numitei G.C.

(f. 35-36 u.p. care de asemenea, a relatat ambele incidente), declarația numiților P.S. (f. 40-41 u.p.), certificatul medico-legal privind pe P.S. (f. 42 u.p.), plângerea numitei B.L. (f. 44-46), certificatul medico-legal privind pe B.L. (f. 47), declarația martorei B.L. (f. 48-51 u.p. - care a relatat despre ambele incidente), declarația făptuitorului C.T. (f. 63-65 u.p.), declarația faptutorului B.S. (f. 67:69 u.p.), declarația făptuitorului B.N. (f. 71-73 u.p.). În declarația scrisă personal în fața polițistului C.T., în 12 septembrie 2009, petentul a relatat ambele incidente dintre grupurile de tineri, cum s-au desfășurat evenimentele, cum a fost lovit și a căzut, iar această declarație s-a coroborat cu celelalte acte mai sus amintite.

Această declarație (f. 14-16 u.p.) a fost scrisă personal și semnată de petent. Conținutul acestei declarații a relevat un aspect extrem de important - a redat evenimentele ce s-au petrecut în 11 septembrie 2009 exact așa cum le-au relatat și ceilalți participanți la cele două altercații. Polițistul C.T. nu avea de unde să știe la acea oră din data de 11 septembrie 2009 cum s-au petrecut evenimentele pentru simplu motiv că nu au fost audiate alte persoane, care să descrie evenimentele iar făptuitorul nu fusese la fața locului. Este clar că petentul a relatat de bună voie ceea ce s-a întâmplat. Cu privire dreptul la apărare presupus a fi fost încălcat, s-au reținut următoarele: potrivit art. 6 C. proc.

pen., dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în procesului penal. Conform alin. (4) de la art. 6 C. proc. pen. - orice parte are dreptul să fie asistată de un apărător în tot cursul procesului penal. în secțiunea III C. pen. sunt enunțate aceste părți în procesul penal. Ori, potrivit art. 23 C. proc. pen. - art. 24 C. proc. pen., prin parte în procesul penal se înțelege: inculpatul, partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Petentul nu avea nici măcar calitatea de învinuit iar pe de altă parte procesul penal nu era început în acel moment, nefiind începută urmărirea penală, nefiind depuse nici măcar plângeri penale.

Polițiștii au sosit la fața locului pentru a dezamorsa un conflict dintre două grupuri, în urma unei sesizări telefonice (mai degrabă apel telefonic); petentul era major, ori în aceste condiții, presupusul abuz al polițistului pentru nerespectarea dreptului la apărare este lipsit de consistență, iar, conform declarației scrisă chiar de către petent, acesta a fost întrebat dacă dorește să fie asistat de un avocat dar nu a solicitat acest lucru. Instanța de fond în mod greșit a dispus reaudierea petentului și a făptuitorilor C.T., B.S. și B.N. cu privire la aspectele contradictorii din declarațiile lor, însă este de reținut faptul că între declarațiile făptuitorilor C.T., B.S. și B.N. nu există nici o contradicție, aspecte contradictorii există între plângerile și declarația petentului.

Cu privire la dispoziția instanței de a fi identificați și audiați polițiștii din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj, s-a reținut că aceasta este neconcludentă și neutilă cauzei întrucât, acei polițiști nu au avut nici o atribuție în cadrul procedurii de audiere a petentului și potrivit declarației date de acesta în fața procurorului, în prezența avocatului ales (f. 57-60 u.p.), nici nu au fost de față în camera unde s-a desfășurat audierea sa de către polițistul C.T., doi dintre mascați intrând în birou, potrivit declarației acestuia, după ce s-au petrecut agresiunile fizice și psihice, iar în raport de orele la care s-a desfășurat audierea respectiv 23,00-23,30 este greu de crezut că polițiștii din cadrul D.P.I.R.

- ar fi văzut tumefieri la ochii petentului când a fost acesta adus la sediul poliției sau când a plecat. Cu privire la audierea numitului G.O. pentru a se stabili dacă și ce a vorbit cu petentul în acea noapte. în legătură cu aceasta solicitare există îndoieli, întrucât petentul a susținut în plângere că nu era lăsat să vorbească la telefon (f. 1-6 u.p.) dar că profitând de neatenția polițistului a reușit să sune un verișor primar din Gilău - G.O., căruia i-a spus că este la Postul de Poliție și că este bătut de polițiști. Este greu de presupus că un polițist care anchetează a persoană, căreia nu îi dă voie să vorbească la telefon (potrivit spuselor petentului), ar fi atât de neglijent încât să nu observe că persoana pe care o anchetează vorbește la telefon.

În plus, în încăpere mai erau conform spuselor petentului (f. 1-6 u.p. și 57-60 u.p.) alți polițiști care îl agresau fizic și psihic. Pe de altă parte este ilogic că numitul G.O. căruia petentul i-a comunicat unde se află, respectiv că se află la Postul de Poliție Gilău (f. 59 u.p.) și că este bătut de polițiști, să îl apeleze pe petent în momentele imediat următoare și să-i trimită sms prin care să-l întrebe unde este și de ce nu răspunde. Petentul ar fi putut depune în probațiune la dosar aceste sms-uri dacă ar fi existat, întrucât nimic nu l-a împiedicat să o facă. Astfel audierea numitului G.O. s-a considerat a fi o probă inutilă și irelevantă. S-a mai dispus de instanță și audierea numiților C.R., L.A.

și M.D., pentru a se stabili dacă petentul avea urme de lovituri la ochi în momentul în care a fost luat de polițiști sau dacă le avea în momentul în care a venit acasă de la poliție. Și aceste probe sunt irelevante având în vedere, pe de o parte, gradul de rudenie sau de prietenie a acestor persoane cu petentul, dar și cele expuse în rândurile de mai sus referitor la modul de producere al leziunilor la altercațiile la care a luat parte petentul înainte de a fi ridicat de organele de poliție. Martorul C.R., după ce a luat parte la cele două încăierări alături de prietenul său - M.R., s-a separat de acesta, fugind de la locul celei de a doua încăierări, așa cum a arătat și numitul B.l. (f. 22, 23 u.p.).

Petentul, în afară de a-l pomeni pe numitul L.A. nu a dat alte referiri cu privire la acest martor pentru a stabili în ce condiții această persoană a „stat de veghe" până la ora 1,30 când a venit petentul înapoi de la poliție și ce căuta la domiciliul petentului. De fapt, petentul nu a solicitat niciodată audierea acestui martor. În ceea ce privește audierea numitului B.l., acesta a relatat evenimentul la care a luat parte în seara de 11 septembrie 2009 în fața polițiștilor (f. 22-23 u.p.). Acest martor nu a fost prezent în primul conflict, - pe șoseaua principală din Someșul Rece, când petentul a declarat că a fost lovit de unul din tineri și a căzut (f. 15 u.p.) și nu a fost prezent nici la audierea petentului de către polițiști, iar, evenimentul la care a participat se desfășura între orele 22,00-23,00 când afară era întuneric (fiind luna septembrie).

De altfel, acest martor a arătat în declarația dată în fața polițiștilor că petentul a fost cel care a venit la majoratul sorei sale, și a chemat grupul de tineri să meargă după el la cabana unde s-a desfășurat altercația. Față de cele arătate, audierea acestei persoane ca și martor s-a apreciat a fi irelevantă și inutilă în raport cu acuzațiile aduse făptuitorilor. În final, instanța de fond a dispus audierea numiților C.Z. și C.C., solicitare, de asemenea, ce nu are relevanță, având în vedere că cei doi polițiști nu au participat la audierea petentului ci s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetarea locului faptei, cercetare care a început la orele 1,00 și s-a terminat la orele 3,00 (f. 11-13 u.p.).

Nici măcar petentul nu a indicat prezența lor la momentul și locul presupusei agresiuni fizice și psihice. Nu a existat nici o informație că cei doi polițiști, la fața locului ar fi audiat vreo persoană și, în plus, tinerii din grupul aflat la petrecerea lui B.L. care nu-l cunoșteau pe M.R. pentru a da detalii despre loviturile pe care acesta Ie-a primit în cursul altercației. La dosarul cauzei, petentul a depus o serie de adrese emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, adrese prin care a dorit să facă dovada că plângerile persoanelor prejudiciate în noaptea de 11 septembrie 2009 au fost clasate fiind cu autor necunoscut și deci că, M.R.

nu este cercetat penal și că împotriva lui nu s-au depus plângeri". S-a reținut că petentul a solicitat în mod intenționat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca informații în legătură cu alte dosare penale (9070/P/2009, 9071/P/2009, 9072/P/2009, 9073/P/2009 și 9074/P/2009), tocmai fiind de rea credință, deoarece adevăratele dosare în care petentul era cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., art. 181 C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. poartă numerele: 9171/P/2009, 9172/P/2009, 9173/P/2009, 9174/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj și aceste dosare se află în lucru la organele de cercetare penală. Criticile formulate împotriva sentinței, reiau în esență aspectele invocate în rezoluția procurorului, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală, a recursului s-au dovedit aspecte de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 pct. 10 C. proc. pen. și art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimații C.T., B.S.L. și B.N. împotriva sentinței penale nr. 22 din 03 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează sentința recurată și în rejudecare: Se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul M.R.G. împotriva rezoluției nr. 290/P/2009 din 29 octombrie 2009, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o va menține. Va obliga petiționarul M.R.G. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate cu soluționarea cauzei în fond.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimații C.T., B.S.L. și B.N. împotriva sentinței penale nr. 22 din 03 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează sentința recurată și rejudecând: Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul M.R.G. împotriva rezoluției nr. 290/P/2009 din 29 octombrie 2009, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o menține. Obligă petiționarul M.R.G. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate cu soluționarea cauzei în fond. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor, rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 mai 2010.