ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1889/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1889/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 din

03 martie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art.

278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis în parte, plângerea

petiționarului M.R.G., formulată împotriva rezoluției din 29 octombrie 2009,

emisă in Dosarul nr. 290/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj,

pe care a desfiintat-o cu privire la soluția pronunțată față de făptuitorii C.T.,

B.S.L. și B.N. și a trimis cauza aceluiași parchet, în vederea începerii

urmării penale față de făptuitorul C.T. sub aspectul comiterii infracțiunilor

prev. de art. 250 alin. (1), (2), (3) C. pen. și art. 247 C. pen. și,

respectiv, față de făptuitorii B.S.L. și B.N., sub aspectul comiterii

infracțiunii prev. de art. 266 alin. (1), (2), (3) C. pen.

S-au menținut

restul dispozițiilor din rezoluția atacată.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență următoarele:

La data de 17

septembrie 2009, petentul M.R. a formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj plângere penală împotriva numiților: C.Z. - comisar șef de poliție, C.T.

- subcomisar de poliție, C.C. - inspector de poliție (toți în cadrul Poliției

Municipiului Cluj Napoca), B.S. - subinspector de poliție, B.N. - agent

principal de poliție (ultimii doi din cadrul Poliției Comunale Gilău), precum

și împotriva polițiștilor din cadrul Detașamentului de Poliție Pentru

Intervenții Rapide al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, solicitând

cercetarea și trimiterea în judecată a susnumitilor pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 247 C. pen., art. 250 alin. (1), (2), (3), (4) C.

pen., art. 266 alin. (2) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

În susținerea

plângerii depuse, petentul a arătat că făptuitorii, în calitate de organe de

cercetare ale poliției judiciare, în noaptea de 11/12 septembrie 2009, prin

constrângere fizică (lovindu-l cu capul de masă, trăgându-l de păr și lovindu-l

în zona ficatului pentru a nu-i lăsa urme) și psihică (amenințându-l și înjurându-l),

l-ar fi determinat să scrie o declarație referitoare la un scandal produs în

noaptea de 11 septembrie 2009 la cabana proprietatea lui B.l., situată în satul

Someșul Rece - comuna Gilău, fără a-i garanta dreptul la apărare, conform art. 202

alin. (3) și art. 6 C. proc. pen., cauzându-i, totodată, tumefierea moderată a

pleoapelor inferioare, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4 zile de

îngrijiri medicale.

Prin

rezoluția din data de 29 octombrie 2009, emisă în Dosarul nr. 290/P/2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus, în temeiul art. 228 C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale

față de făptuitori cât și față de polițiștii din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj

pentru infracțiunile reclamate.

Plângerea

petentului împotriva rezoluției procurorului a fost respinsă de procurorul

general prin rezoluția din data de 24 noiembrie 2009, emisă în Dosarul nr. 1023/11/2/2009

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Petentul a

formulat plângere la instanță, reiterând motivele din plângerea inițială

adresată parchetului, formându-se Dosarul nr. 2192/33/2009 al Curții de Apel

Cluj.

Cu ocazia

reluării cercetărilor, instanța a stabilit că urmează a fi constatate

următoarele fapte și împrejurări, prin următoarele mijloace de probă:

reaudierea petentului și a celor 3 făptuitori cu privire la aspectele

contradictorii din declarațiile lor inițiale; identificarea polițiștilor din

cadrul D.P.I.R. din cadrul I.P.J. Cluj care au participat la acțiunea din noaptea

de 11/12 septembrie 2009 și care au fost prezenți la Postul de Poliție Gilău și

audierea acestora pentru a da detalii referitor la modul în care s-a realizat

audierea petentului de către făptuitorul C.T., respectiv dacă aceasta a

exercitat presiuni fizice sau psihice, precum și dacă făptuitorii B.S., B.N. erau

prezenți în vreun fel și au intervenit agresându-l fizic și psihic pe M.R.

Instanța a dispus că acești polițiști să fie întrebați și dacă au văzut urme de

lovituri pe fața petentului în momentul aducerii acestuia în sediul poliției;

dacă l-au auzit pe acesta vorbind la telefon și daca i s-a pus în vedere că are

dreptul să fie asistat de un avocat; audierea numitului G.O., persoana cu care

petentul susține că a vorbit în noaptea respectivă și căruia i s-a plâns că

este agresat de polițiști. Pentru lămurirea acestui aspect, instanța a stabilit

că se impune solicitarea de la operatorul de telefonie mobilă a

desfășurătorului convorbirilor telefonice avute de petent în noaptea

respectivă; audierea numiților M.D. (mama petentului), C.R., L.A. care l-au

văzut pe petent înainte de a fi dus la poliție și după aceea, și care ar putea

confirma că petentul nu avea urme de lovituri în zona feței înainte de a fi dus

la poliție iar când s-a întors avea vânătăi la ochi; audierea numitului B.l. care

a sunat la poliție pentru a relata incidentul dintre cele două grupuri de

tineri și care poate da relații despre modul în care a fost agresat petentul;

audierea numiților C.Z. și C.C. - polițiștii care s-au deplasat la cabana din

satul Someșul Rece unde a avut loc altercația între cele două grupuri de tineri

în vederea cercetării locului faptei pentru a se stabili dacă au aflat informații

despre cum a avut loc altercația și cum a fost agresat petentul.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Cluj și intimații C.T., B.S.L. și B.N.

Prin motivele

de recurs depuse în scris la dosar și susținute oral la termenul de astăzi 12

mai 2010, s-a criticat sentința recurată, solicitându-se admiterea

recursurilor, casarea sentinței penale nr. 22 din 3 martie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj .pronunțarea unei hotărâri prin care să se respingă

plângerea formulată de petentul M.R.G. împotriva rezoluției emisă de procuror

în Dosarul nr. 290/P/2009 a Curții de Apel Cluj și a rezoluției emise de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în Dosarul cu

nr. 1023/11/2/2009 cu consecința menținerii celor două rezoluții ca fiind

temeinice și legale.

Examinând recursurile

declarate, sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte, apreciază că acestea sunt fondate, pentru considerentele ce

vor urma.

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen. „organul de urmărire

penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen.

dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului

de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din

cazurile de împiedecare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute la art.

10, cu excepția celui de la lit. b)

1

C. proc. pen.

În cauză s-au

efectuat acte premergătoare conform art. 224 C. proc. pen., însă s-a constatat

incidența dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. în conformitate cu

dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. - acțiunea penală nu poate fi pusă

în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă

fapta nu există. Ori, în speța de față, din actele premergătoare efectuate în

cauză a rezultat foarte clar că faptele de care au fost acuzați cei cinci

făptuitori precum și ceilalți polițiști din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj nu

există, astfel că împrejurările pe care procurorul urma a le constata în baza

dispoziției instanției sunt neconcludente și inutile cauzei, nefacând decât să

prelungească acțiunea petiționarului împotriva polițiștilor cercetați.

Din actele și

lucrările dosarelor de urmărire penală, s-a constatat existența unei

împrejurări esențiale, cu rol hotărâtor în soluționarea cauzei și cu trimitere

directă la neveridicitatea acuzațiilor aduse polițiștilor, astfel: La data de

17 septembrie 2009, petentul M.R. a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Cluj plângerea împotriva polițiștilor, solicitând cercetarea și trimiterea

acestora în judecată pentru art. 180 alin. (2) și (3) C. pen., art. 247 C. pen.,

art. 250 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. și art. 266 alin. (2) C. pen., pe

motiv că în noaptea de 11/12 septembrie 2009 l-au forțat să dea o declarație

fără a i se asigura dreptul la apărare și l-au înjurat, amenințat și lovit,

cauzându-i tumefierea pleoapelor inferioare D.O., o echimoză interscapular dr.,

tumefierea dosului mâinii drepte - leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4

zile de îngrijiri medicale (f. 1-6 u.p.). La aceiași dată, petentul a depus la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca o plângere penală împotriva „a

doi băieți, făptuitori neidentificați" pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 180 alin. (2) și (3) C. pen. și furt prev. de art. 209 lit. a) C.

pen. pe motiv că acești băieți, în 11 septembrie 2009, orele 21,00 (înainte de

a fi luat de polițiști) în localitatea Someșul Rece - județul Cluj, fără motiv

I-au agresat, înjurat și i-au luat telefonul mobil, fiindu-i cauzate mai multe

leziuni: tumefierea pleoapelor inferioare D.O., o echimoză intrascapular dr. și

tumefierea dosului mâinii drepte, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 3-4

zile de îngrijiri medicale (f. 27-30 u.p.). Ambele plângeri au fost semnate

personal de petent. A doua plângere a fost înregistrată la Parchetul de pe

lângă Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. 9069/P/2009 și se află în lucru la

organele de cercetare penală, nefiind pronunțată încă o soluției în cauză.

Așadar, este

practic imposibil ca două persoane diferite sau două grupuri de persoane

(într-o plângere sunt reclamați doi făptuitori necunoscuți iar în altă plângere

sunt reclamați mai mulți polițiști) diferite, la o distanță apreciabilă unele

de altele și la un interval de timp de câteva ore, să-i producă petentului

același leziuni constatate prin actul medico-legal. În consecință, una dintre

plângeri nu corespunde realității, iar persoanele reclamate prin acea plângere

nu sunt autorii leziunilor, astfel că în mod corect s-a reținut că cei care nu

se fac vinovați de producerea leziunilor cauzate petentului, sunt polițiștii.

Instanța de fond, nu a sesizat poziția procesuală a petiționarului,

însușindu-și versiunea acestuia, deși se impunea ridicarea unor semne de

întrebare cu privire la sinceritatea acestuia.

Astfel, un

aspect important care combate versiunea petiționarului a rezultat chiar din

actul medico-legal depus la dosar de petiționar. Potrivit certificatului

medico-legal (f. 7 u.p.), cele trei leziuni ale petentului pe care le-au

constatat medicii, s-au putut produce prin loviri cu corp dur și nu de un corp

dur, așa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă petentul era lovit cu capul de

masă de către polițiști.

Instanța de

fond nu a fost examinat cu atenție explicația procurorului de caz care a arătat

în motivarea rezoluției, că dacă polițistul C.T. l-ar fi prins cu mâna de păr

pe M.R. și l-ar fi lovit cu fața de tăblia mesei, primul organ care lua contact

cu masa era nasul, care este cel mai proeminent și s-ar fi produs o leziune la

nivelul nasului, dar medicul legist nu a constatat nici o leziune la nas. Fără

leziunea nazală, lovirea pleoapelor de tăblia mesei este imposibil de produs.

Pentru aceste aspecte în concluziile certificatului medico-legal nu s-a

specificat că leziunile de la ochi s-au produs prin loviri de un corp dur ci cu

un corp dur. Nici acest enunț esențial - ce rezulta dintr-un certificat

medico-legal - o probă științifică, nu a fost sesizat de instanța de fond care

a valorificat în continuare versiunea petentului. Faptul că petentul a fost lovit

în data de 11 septembrie 2009, nu este pus sub semnul întrbării, este atestat

prin certificatul medico-legal (f. 7 u.p.), însă nu a fost lovit de polițiști

ci cu o altă împrejurare pe care în mod evident a omis să o consemneze în

plângerile depuse la organele de cercetare sau la instanță. Petentul a fost

lovit în cadrul unui conflict pe care l-a avut cu alți tineri în seara de 11

septembrie 2009 (f. 10, 13-16, 17-19, 20-21, 22-23,24-25, 27-30, 35-36,

39-41,44-45, 48-51, 57-60, 63-65, 67-69, 71-73 u.p.). Dealtfel, petentul în

plângerile depuse nu a relatat cu bună știință modul în care s-au derulat

evenimentele din seara de 11 septembrie 2009, omițând să evoce altercația cu

grupul de tineri din localitatea Someșul Rece ce a avut loc pe șoseaua principală

cât și altercația dintre el și grupul din care făcea parte și celălalt grup de

tineri, ce a avut loc la 20-30 minute mai târziu, la cabana aparținând părții

vătămate B.l. din Someșul Rece (f. 1-6, 57-60 dos.u.p.; f. 4-14 Dosar nr. 3/11/2/2009,

f. 1-6 dos. instanță). Toate aceste omisiuni au avut ca scop evident de a lăsa

să planeze asupra polițiștilor bănuiala că ar fi autorii leziunilor descrise în

certificatul medico-legal. Nu s-a putut omite formularea folosită de fiecare

dată de petent (în plângerile succesiv depuse), prin care acesta a încercat să

se treacă cu vederea loviturile pe care și le-au aplicat reciproc cu tinerii cu

care a avut cele două altercații în seara de 11 septembrie 2009: „un băiat din

grupul aflat în stradă a început să mă înjure, fiind sub influența băuturilor

alcoolului, urmând a avea loc o altercație, soldată cu lovituri în ambele

tabere. Văzând că acei băieți au început să lovească și să distrugă anumite

părți ale autoturismului, subsemnatul, împreună cu prietena mea și cu

conducătorul auto ne-am refugiat în autoturism și am plecat din acel loc."

În afară de acest prim incident cu membrii din celălalt grup de tineri pe care

petentul l-a minimalizat până a lasă să se înțeleagă că nu s-a petrecut nimic

violent, acesta nu a mai amintit în nenumăratele plângeri despre cel de al

doilea incident - altercația de la cabana numitului B.l., loc în care petentul

împreună cu mai mulți prieteni pe care i-a chemat în ajutor s-au încăierat cu

tinerii aflați la cabană pentru a sărbători o zi de naștere. Dar în declarația

dată la procuror, în 26 octombrie 2009, (f. 57-60 u.p.), petentul a amintit în

treacăt despre o altercație cu doi tineri la o cabană unde a fost lovit doar la

mână, fără a relata ambele incidente din Someșul Rece și la adevărata lor

amploare. Astfel, declarația dată de petent în 2 septembrie 2009 în fața

polițistului C.T., corespunde mai mult realității, coroborându-se cu alte

declarații și acte existente la dosar, respectiv procesul verbal de cercetare

la fața locului (f. 11-13 u.p.), declarația numitului T.M. (f. 17-19 u.p.),

declarația numitului D.P. (f. 20-21 u.p. care se referă la ambele altercații

dintre grupurile de tineri din seara de 11 septembrie 2009, mai mult, s-a

arătat că petentul este cel care a declanșat conflictul), declarația numitului

B.l. (f. 22-23 u.p. care, care a confirmat că petentul este cel care invitat la

cheful sorei sale B.I., i-a chemat pe ceilalți participanți pentru a se duce să

se bată cu alți tineri), declarația numitei G.C. (f. 35-36 u.p. care de

asemenea, a relatat ambele incidente), declarația numiților P.S. (f. 40-41

u.p.), certificatul medico-legal privind pe P.S. (f. 42 u.p.), plângerea

numitei B.L. (f. 44-46), certificatul medico-legal privind pe B.L. (f. 47),

declarația martorei B.L. (f. 48-51 u.p. - care a relatat despre ambele

incidente), declarația făptuitorului C.T. (f. 63-65 u.p.), declarația

faptutorului B.S. (f. 67:69 u.p.), declarația făptuitorului B.N. (f. 71-73

u.p.). În declarația scrisă personal în fața polițistului C.T., în 12

septembrie 2009, petentul a relatat ambele incidente dintre grupurile de

tineri, cum s-au desfășurat evenimentele, cum a fost lovit și a căzut, iar

această declarație s-a coroborat cu celelalte acte mai sus amintite. Această

declarație (f. 14-16 u.p.) a fost scrisă personal și semnată de petent.

Conținutul acestei declarații a relevat un aspect extrem de important - a redat

evenimentele ce s-au petrecut în 11 septembrie 2009 exact așa cum le-au relatat

și ceilalți participanți la cele două altercații. Polițistul C.T. nu avea de

unde să știe la acea oră din data de 11 septembrie 2009 cum s-au petrecut

evenimentele pentru simplu motiv că nu au fost audiate alte persoane, care să

descrie evenimentele iar făptuitorul nu fusese la fața locului. Este clar că

petentul a relatat de bună voie ceea ce s-a întâmplat. Cu privire dreptul la

apărare presupus a fi fost încălcat, s-au reținut următoarele: potrivit art. 6 C.

proc. pen., dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și

celorlalte părți în procesului penal. Conform alin. (4) de la art. 6 C. proc.

pen. - orice parte are dreptul să fie asistată de un apărător în tot cursul

procesului penal. în secțiunea III C. pen. sunt enunțate aceste părți în

procesul penal. Ori, potrivit art. 23 C. proc. pen. - art. 24 C. proc. pen.,

prin parte în procesul penal se înțelege: inculpatul, partea vătămată, partea

civilă și partea responsabilă civilmente. Petentul nu avea nici măcar calitatea

de învinuit iar pe de altă parte procesul penal nu era început în acel moment,

nefiind începută urmărirea penală, nefiind depuse nici măcar plângeri penale.

Polițiștii au sosit la fața locului pentru a dezamorsa un conflict dintre două

grupuri, în urma unei sesizări telefonice (mai degrabă apel telefonic);

petentul era major, ori în aceste condiții, presupusul abuz al polițistului

pentru nerespectarea dreptului la apărare este lipsit de consistență, iar,

conform declarației scrisă chiar de către petent, acesta a fost întrebat dacă

dorește să fie asistat de un avocat dar nu a solicitat acest lucru. Instanța de

fond în mod greșit a dispus reaudierea petentului și a făptuitorilor C.T., B.S.

și B.N. cu privire la aspectele contradictorii din declarațiile lor, însă este

de reținut faptul că între declarațiile făptuitorilor C.T., B.S. și B.N. nu

există nici o contradicție, aspecte contradictorii există între plângerile și

declarația petentului. Cu privire la dispoziția instanței de a fi identificați

și audiați polițiștii din cadrul D.P.I.R. - I.P.J. Cluj, s-a reținut că aceasta

este neconcludentă și neutilă cauzei întrucât, acei polițiști nu au avut nici o

atribuție în cadrul procedurii de audiere a petentului și potrivit declarației

date de acesta în fața procurorului, în prezența avocatului ales (f. 57-60

u.p.), nici nu au fost de față în camera unde s-a desfășurat audierea sa de

către polițistul C.T., doi dintre mascați intrând în birou, potrivit

declarației acestuia, după ce s-au petrecut agresiunile fizice și psihice, iar

în raport de orele la care s-a desfășurat audierea respectiv 23,00-23,30 este

greu de crezut că polițiștii din cadrul D.P.I.R. - ar fi văzut tumefieri la

ochii petentului când a fost acesta adus la sediul poliției sau când a plecat.

Cu privire la

audierea numitului G.O. pentru a se stabili dacă și ce a vorbit cu petentul în

acea noapte. în legătură cu aceasta solicitare există îndoieli, întrucât

petentul a susținut în plângere că nu era lăsat să vorbească la telefon (f. 1-6

u.p.) dar că profitând de neatenția polițistului a reușit să sune un verișor

primar din Gilău - G.O., căruia i-a spus că este la Postul de Poliție și că

este bătut de polițiști. Este greu de presupus că un polițist care anchetează a

persoană, căreia nu îi dă voie să vorbească la telefon (potrivit spuselor

petentului), ar fi atât de neglijent încât să nu observe că persoana pe care o

anchetează vorbește la telefon. În plus, în încăpere mai erau conform spuselor

petentului (f. 1-6 u.p. și 57-60 u.p.) alți polițiști care îl agresau fizic și

psihic. Pe de altă parte este ilogic că numitul G.O. căruia petentul i-a

comunicat unde se află, respectiv că se află la Postul de Poliție Gilău (f. 59

u.p.) și că este bătut de polițiști, să îl apeleze pe petent în momentele

imediat următoare și să-i trimită sms prin care să-l întrebe unde este și de ce

nu răspunde. Petentul ar fi putut depune în probațiune la dosar aceste sms-uri

dacă ar fi existat, întrucât nimic nu l-a împiedicat să o facă. Astfel audierea

numitului G.O. s-a considerat a fi o probă inutilă și irelevantă. S-a mai

dispus de instanță și audierea numiților C.R., L.A. și M.D., pentru a se

stabili dacă petentul avea urme de lovituri la ochi în momentul în care a fost

luat de polițiști sau dacă le avea în momentul în care a venit acasă de la

poliție. Și aceste probe sunt irelevante având în vedere, pe de o parte, gradul

de rudenie sau de prietenie a acestor persoane cu petentul, dar și cele expuse

în rândurile de mai sus referitor la modul de producere al leziunilor la

altercațiile la care a luat parte petentul înainte de a fi ridicat de organele

de poliție. Martorul C.R., după ce a luat parte la cele două încăierări alături

de prietenul său - M.R., s-a separat de acesta, fugind de la locul celei de a

doua încăierări, așa cum a arătat și numitul B.l. (f. 22, 23 u.p.). Petentul,

în afară de a-l pomeni pe numitul L.A. nu a dat alte referiri cu privire la

acest martor pentru a stabili în ce condiții această persoană a „stat de

veghe" până la ora 1,30 când a venit petentul înapoi de la poliție și ce

căuta la domiciliul petentului. De fapt, petentul nu a solicitat niciodată

audierea acestui martor.

În ceea ce

privește audierea numitului B.l., acesta a relatat evenimentul la care a luat

parte în seara de 11 septembrie 2009 în fața polițiștilor (f. 22-23 u.p.).

Acest martor nu a fost prezent în primul conflict, - pe șoseaua principală din

Someșul Rece, când petentul a declarat că a fost lovit de unul din tineri și a

căzut (f. 15 u.p.) și nu a fost prezent nici la audierea petentului de către

polițiști, iar, evenimentul la care a participat se desfășura între orele

22,00-23,00 când afară era întuneric (fiind luna septembrie). De altfel, acest

martor a arătat în declarația dată în fața polițiștilor că petentul a fost cel

care a venit la majoratul sorei sale, și a chemat grupul de tineri să meargă

după el la cabana unde s-a desfășurat altercația. Față de cele arătate,

audierea acestei persoane ca și martor s-a apreciat a fi irelevantă și inutilă

în raport cu acuzațiile aduse făptuitorilor.

În final,

instanța de fond a dispus audierea numiților C.Z. și C.C., solicitare, de

asemenea, ce nu are relevanță, având în vedere că cei doi polițiști nu au

participat la audierea petentului ci s-au deplasat la fața locului pentru a

efectua cercetarea locului faptei, cercetare care a început la orele 1,00 și

s-a terminat la orele 3,00 (f. 11-13 u.p.). Nici măcar petentul nu a indicat

prezența lor la momentul și locul presupusei agresiuni fizice și psihice. Nu a

existat nici o informație că cei doi polițiști, la fața locului ar fi audiat

vreo persoană și, în plus, tinerii din grupul aflat la petrecerea lui B.L. care

nu-l cunoșteau pe M.R. pentru a da detalii despre loviturile pe care acesta

Ie-a primit în cursul altercației. La dosarul cauzei, petentul a depus o serie

de adrese emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, adrese prin

care a dorit să facă dovada că plângerile persoanelor prejudiciate în noaptea

de 11 septembrie 2009 au fost clasate fiind cu autor necunoscut și deci că, M.R.

nu este cercetat penal și că împotriva lui nu s-au depus plângeri". S-a

reținut că petentul a solicitat în mod intenționat de la Parchetul de pe lângă

Judecătoria Cluj Napoca informații în legătură cu alte dosare penale

(9070/P/2009, 9071/P/2009, 9072/P/2009, 9073/P/2009 și 9074/P/2009), tocmai

fiind de rea credință, deoarece adevăratele dosare în care petentul era

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., art.

181 C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. poartă numerele: 9171/P/2009,

9172/P/2009, 9173/P/2009, 9174/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria

Cluj și aceste dosare se află în lucru la organele de cercetare penală.

Criticile

formulate împotriva sentinței, reiau în esență aspectele invocate în rezoluția

procurorului, după cum s-a și demonstrat mai sus, iar în această etapă

procesuală, a recursului s-au dovedit aspecte de natură a fundamenta o

concluzie diferită de cea a primei instanțe.

Față de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

pct. 10 C.

proc. pen. și art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se vor admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimații

C.T., B.S.L. și B.N. împotriva sentinței penale nr. 22 din 03 martie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează sentința recurată și

în rejudecare: Se va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționarul

M.R.G. împotriva rezoluției nr. 290/P/2009 din 29 octombrie 2009, dispusă de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care o va menține.

Va obliga

petiționarul M.R.G. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat ocazionate cu soluționarea cauzei în fond.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor, vor rămâne în sarcina

statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și intimații

C.T., B.S.L. și B.N. împotriva sentinței penale nr. 22 din 03 martie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează

sentința recurată și rejudecând:

Respinge ca

nefondată plângerea formulată de petiționarul M.R.G. împotriva rezoluției nr. 290/P/2009

din 29 octombrie 2009, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe

care o menține.

Obligă

petiționarul M.R.G. la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat ocazionate cu soluționarea cauzei în fond.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 mai 2010.