ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.12.2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1696/2011

HOTĂRÂRE
17.12.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1696/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală

și de minori, în temeiul art. 278

x

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.,

a admis plângerea formulată de petiționarul P.A. împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale din 14 iulie 2009, dată în dosarul nr. 226/P/2009

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care a desființat-o împreună

cu rezoluția din 11 august 2009 a procurorului general de la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Cluj, dată în dosarul nr. 613/II/2/2009 și a dispus

trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. și ped. de art. 292 C. pen.

cu privire la intimații S.S.G. și S.G.

În baza art.

192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 14 iulie 2009 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr.

226/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.N.G. - comisar

șef de poliție la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției

Municipiului Baia Mare și S.S.G., pentru infracțiunea de fals în declarații,

prev. și ped. de art. 292 C. pen.

S-a constatat

că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incidente prevederile

art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu există faptă penală în cauză.

Împotriva

soluției a formulat plângere numitul P.A., plângerea fiind înregistrată sub nr.

613/II/2/2009 din 6 august 2009.

Prin rezoluția

procurorului general al parchetului Curții de Apel Cluj din data de 11 august

2009, în urma analizării rezoluției din 14 iulie 2009 a parchetului Curții de

Apel Cluj, raportat la actele dosarului nr. 226/P/2009, s-a constatat că

soluția este legală și temeinică.

Astfel, s-a

reținut că prin faptul că în tranzacția din 19 martie 2009, încheiată de către

soții S., se menționează că proprietatea din jud. Maramureș a fost dobândită în

timpul căsătoriei, prin contribuție egală, de 50%, deși din contractul autentic

încheiat la 3 aprilie 2003 rezultă că proprietatea a fost dobândită de către Ș.

(devenită S.)S.G. înainte de căsătorie, nu se poate susține convingător că

această tranzacție a fost încheiată cu scopul de a frauda interesele

creditorului P.A., mai precis pentru ca el să nu își poată realiza creanța

stabilită prin sentința civilă nr. 1833 din 23 martie 2009 a Judecătoriei Baia

Mare.

S-a apreciat

că în mod corect procurorul de caz a stabilit că în cazul în care creditorul

P.A. s-a considerat fraudat în interesele sale prin acea tranzacție încheiată

de soții S., avea la îndemână o acțiune pauliană (revocatorie).

Pe de altă

parte, s-a reținut că, așa cum se menționează în sentința civilă nr. 1833 din

23 martie 2009 a Judecătoriei Baia Mare, prin care i s-a dat câștig de cauză

creditorului P.A., împrumutul de 36.000 lei din 7 august 2007 acordat

debitoarei S.S.G. a fost garantat cu apartamentul situat în Baia Mare.

Totodată, a

fost avută în vedere și împrejurarea că la data dobândirii proprietății din jud.

Maramureș, în anul 2003, prețul vânzării a fost de 90.000.000 lei (9.000 lei

noi), iar la momentul încheierii tranzacției dintre soții S., proprietatea a

fost evaluată la 80.000 lei, ceea ce confirmă declarația numitului S.N.G. și a

martorului D.L. că locuința a fost extinsă și s-au făcut reparații capitale, cu

consecința sporirii valorii proprietății.

Împotriva

rezoluțiilor procurorilor sus-menționate a formulat plângere adresată instanței

de judecată petiționarul P.A., prilej cu care a solicitat, în baza art. 278/1

dosarul nr. 226/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii S.N.G.

(comisar șef poliție IPJ Maramureș) și S.S.G. pentru infracțiunea de fals în declarații,

prev.

de art. 292 C. pen. și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale pentru această infracțiune.

În motivarea

plângerii, s-a arătat că soluția atacată este nelegală și netemeinică, întrucât

în mod greșit s-a stabilit că intimații nu au comis infracțiunea de fals în

declarații, deoarece puteau să tranzacționeze asupra imobilelor deținute în

timpul căsătoriei, iar partea vătămată P.A. are posibilitatea formulării unei

acțiunii revocatorii, dacă consideră că tranzacția a fost încheiată cu

fraudarea drepturilor sale.

Examinând

probele dosarului, instanța a constatat că plângerea formulată în cauză este

fondată.

Prin sentința

penală nr. 71 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, în baza art. 278/1

pct. 8 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petiționarul

P.A. împotriva rezoluției procurorului din 14 iulie 2009, dată în dosarul nr.

226/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a fost

desființată și a fost trimisă cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, în vederea începerii urmăririi penale față de intimații S.S.G. și S.N.G.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prev. și ped.

de art. 292 C. pen.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că cei doi făptuitori au

făcut declarații necorespunzătoare adevărului în fața unei instituții de stat,

în sensul disp. art. 292 C. pen., existând astfel

suficiente elemente pentru a se dispune începerea urmăririi penale pentru

săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în condițiile în care s-au ivit

indicii privind eventualitatea producerii unor consecințe juridice prin

fraudarea intereselor părții vătămate P.A., ce urma să procedeze la recuperarea

unei sume de bani de la făptuitoarea S.S.G.

Împotriva

sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au

declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cât și

intimații S.N.G. și S.S.G.

Prin decizia

nr. 1476 din 16 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost

admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de

intimații S.N.G. și S.S.G. împotriva sentinței penale nr. 71 din 28 octombrie

2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și, în consecință, a

fost casată în totalitate sentința penală și trimisă cauza spre rejudecare la

aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Cluj.

În considerentele

deciziei s-a arătat că s-a apreciat de către parchet că soluția instanței de

fond este greșită și s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței

penale nr. 71 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, urmând

ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să respingă plângerea formulată de

petiționarul P.A. împotriva rezoluției emisă de procuror în dosarul nr.

226/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a rezoluției emisă

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul

nr. 613/11/2/2009, cu consecința menținerii celor două rezoluții ca fiind

temeinice și legale.

Recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de intimații S.N.G.

și S.S.G. au fost apreciate ca fiind fondate, fiind admise în limita

următoarelor considerente.

Examinându-se

actele și lucrările dosarului s-a constatat că instanța de fond a soluționat

cauza fără citarea legală a intimatei S.S.G., fiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 21 C. proc. pen.

S-a reținut că

pe parcursul cercetării judecătorești, la instanța de fond recurenta intimată a

fost citată la adresa din jud. Maramureș unde nu locuia, aceasta având domiciliul

declarat în Baia Mare, jud. Maramureș. Mai mult, prin procura judiciară

autentificată sub nr. 1693 din 13 noiembrie 2008 la B.N.P. B.M. dată avocatului

S.A., recurenta intimată a înțeles să-și stabilească domiciliul procesual în

Baia Mare, jud. Maramureș.

Astfel, s-a

constatat că recurenta intimată nu a fost citată la instanța de fond la nici

una din cele două adrese arătate mai sus, cauza soluționându-se în lipsa

acesteia. Mai mult, din anul 2007 recurenta intimată se află la muncă în

Italia, având stabilită reședința în Italia. Citarea intimatei la o adresă la

care aceasta nu locuia, respectiv în jud. Maramureș, a făcut imposibilă

prezentarea sa în fața instanței de fond, încălcându-se astfel dreptul la

apărare.

Pentru aceste

considerente, instanța supremă a admis recursurile declarate, a casat în

totalitate sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la

instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Cluj, urmând ca această instanță, cu

ocazia rejudecării, să aibă în vedere și celelalte motive de casare invocate de

parchet și de către părți.

Examinând

probele dosarului, în rejudecare după casare, instanța a reținut că procurorul

nu a depus diligente pentru a verifica aspecte din conținutul plângerii

formulate de către petiționarul P.A., de fapt nu a procedat la audierea

acestuia, nici a intimaților și nici nu a administrat vreo probă, rezoluția

adoptată fiind deficitară sub aceste aspecte.

Ca atare, s-a

apreciat că se impune audierea petiționarului și a intimaților în condițiile

reglementate de Codul de procedură penală, verificarea titlului executoriu -

sentința civilă nr. 1833 din 23 martie 2009, dacă s-a încercat punerea în

executare și s-a constatat imposibilitatea executării și din ce motive, dacă

intimata S.S.G. a deținut sau deține și alte bunuri și mai ales poziția

procesuală a făptuitorilor în momentul declarării în fața instanței de

judecată, respectiv dacă acesta declarație a fost făcută în scopul împiedicării

de la promovarea unei eventuale susțineri a unei acțiuni în executare silită a

petiționarului P.A., consecințele juridice urmărite, dar și administrarea

oricăror altor probe utile, pertinente și concludente, avându-se în vedere și

înscrisurile depuse în instanță de către petent(contract de garanție imobiliar

nr. 95 din data de 16 ianuarie 2008, copie contract de vânzare-cumpărare din 03

aprilie 2004, certificat emis de poliția din Trieste, contract de împrumut

încheiat între petent și intimată - f 122-127 ).

S-a stabilit

că starea de fapt constată în urma administrării probelor, atât cele invocate

de către petiționar, cât și de către intimați, urmează să fie interpretată și

raportată la dispozițiile Codului Familiei privind comunitatea de bunuri ale

soților și apoi să se determine în concret dacă intimații au comis vreo faptă

prevăzută de legea penală, iar apoi procurorul să adopte o soluție în

concordanță cu dispozițiile Codului de procedură penală.

Împotriva

sentinței penale nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori au declarat recurs intimații S.N.G. și S.S.G.,

solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a

plângerii formulate de petiționarul P.A. împotriva soluției de neîncepere a

urmăririi penale.

La termenul

din data de 27 aprilie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția

părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva

sentinței penale nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori.

Concluziile

reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al recurentului

intimat S.N.G. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri,

urmând a nu mai fi reluate.

Examinând

cauza, Înalta Curte constată că recursurile declarate de intimații S.N.G. și

S.S.G. sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost

modificat prin Legea 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă".

Sentința

penală nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010 a fost pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția penală și de minori, în calitate de instanță de fond, fiind rămasă

definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage

inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de către

intimați.

Această

sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul

unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale

anterior citate.

Pentru

considerentele anterior arătate, recursurile declarate în cauză se vor respinge

ca inadmisibile, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurenților

intimați, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumelor de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

ÎN

D

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de intimații S.N.G. și S.S.G. împotriva

sentinței penale nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori.

Obligă

recurenții intimați la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 aprilie 2011.

Sursă