ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2346/2011

Asupra

recursului de față

în baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 69 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul L.G. împotriva rezoluțiilor nr. 501/P/2009 din 27

octombrie 2010 și nr. 1563/11/2/2010 din 29 noiembrie 2010 adoptate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 501/P/2009, fiind

menținute ca legale și temeinice aceste soluții.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin Rezoluția

nr. 501/P/2009 din 27 octombrie 2010 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.M.G. și

C.A., magistrați procurori, S.V., comisar șef de poliție și C.I., comisar de

poliție, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C.

pen., art. 266 alin. (2) C. pen. și art. 268 C. pen., întrucât din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există [art. 246 C.

pen., art. 266 alin. (2) C. pen.], respectiv, faptei îi lipsește unul din

elementele constitutive ale infracțiunii (art. 268 C. pen. - latură subiectivă,

pentru magistrații procurori F.M.G. și C.A.), astfel că acțiunea penală nu

poate fi pusă în mișcare.

Pentru a

dispune astfel, procurorul a reținut pe baza actelor premergătoare efectuate în

cauză, următoarele:

Prin Ordonanța

nr. 96/P/2009 din 08 aprilie 2010, Parchetul de pe lângă înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul procuror și

ofițerii de poliție de mai sus pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art.

257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 precum și

disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare față de aceștia,

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 266 alin.

(2) C. pen.

Pentru a

pronunța această soluție, s-a reținut că L.G. a formulat mai multe plângeri

penale pe care Ie-a adresat D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploiești, D.N.A. -

Structura Centrală, Consiliului Superior al Magistraturii și Direcției Generale

Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Buzău, dosarele fiind conexate

sub nr. 96/P/2009.

Î cuprinsul

plângerilor se reclama că începând cu anul 2000 magistratul

procuror F.M.G., precum și ofițerii de poliție

judiciară S.V.

și C.I., în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu

referire la identificarea și tragerea la răspundere penală a autorilor unor

infracțiuni de furt calificat, au insistat pe lângă el și i-au făcut diferite

promisiuni (menținerea în arestul I.P.J. Buzău, intervenția pe lângă

magistrații judecători, pentru a-i determina să pronunțe condamnări reduse),

astfel încât l-au convins să recunoască comiterea unor fapte aflate în evidența

lucrărilor cu caracter penal cu autori necunoscuți.

Se susținea că

magistratul procuror și ofițerii de poliție judiciară au primit diferite sume

de bani, atât de la acesta cât și de la alte persoane.

Pe baza

actelor premergătoare efectuate s-a concluzionat că nu rezultă

indicii care să conducă la presupunerea

rezonabilă că persoanele cercetate au

săvârșit faptele de corupție

sesizate.

Plângerea

formulată de petentul L.G. conform art. 75-278 C. proc. pen. a fost respinsă de

Procurorul General al Parchetului de pe

lângă

Curtea de Apel Ploiești, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1563/11/2/2010

din

29 noiembrie 2010.

Împotriva

actelor procurorului acesta, în termen legal, a formulat plângere în temeiul

art. 278

1

C. proc. pen.

Verificând plângerea

formulată de petentul L.G., în raport de motivele invocate, pe baza actelor de

urmărire penală din dosarul nr. 501/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată, pentru

următoarele considerente:

Instanța a luat act de susținerea formulată de

petentul L.G.,

în sensul că nu a formulat plângere penală împotriva

intimatei C.A., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău,

analizând rezoluția dispusă în dosarul nr. 501/P/2009 numai din perspectiva

faptelor reclamate ca fiind comise de ceilalți intimați, respectiv F.M.G.,

magistrat procuror și S.V., C.I., comisari de

poliție.

Așa cum s-a

reținut de către procuror intimații F.M.G., S.V. și C.I. au fost acuzați de

persoana vătămată L.G. că începând cu anul 2000 aceștia i-au făcut diverse

promisiuni, cum ar fi menținerea în arestul I.P.J. Buzău și intervenția pe

lângă magistrații judecători pentru aplicarea unor pedepse mai blânde, în

scopul recunoașterii unor fapte comise de alte persoane și aflate în evidența

lucrărilor cu caracter penal cu autori necunoscuți, precizând, de asemenea, că

atât magistratul procuror cât și ofițerii de poliție judiciară au primit sume

de bani atât de la acesta cât și de la alte persoane.

Pentru săvârșirea

unor pretinse fapte de corupție prin rezoluția nr. 96/P/2009 din 8 aprilie 2010

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul

Teritorial Ploiești a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.M.G., S.V.

și C.I., primii cercetați pentru infracțiunile de luare de mită și trafic de

influență iar cel de al doilea pentru luare de mită și complicitate la dare de

mită.

Prin aceeași

rezoluție s-a dispus disjungerea și declinarea competenței în favoarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cauză ce a format obiectul

dosarului nr. 501/P/2009.

Referitor la

magistratul procuror F.M.G. a rezultat din actele premergătoare că aceasta a

întocmit Rechizitoriul nr. 778/P/1999 din 10 octombrie 2000, prin care a pus în

mișcare acțiunea penală și a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L.G.

pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt (șapte fapte), cauză

soluționată prin sentința penală nr. 431 din 15 octombrie 2011 a Judecătoriei

Pătârlagele, prin care acesta a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani

închisoare, la pronunțarea hotărârii fiind avute în vedere probatoriile

administrate în timpul urmăririi penale, inclusiv declarațiile de recunoaștere

ale inculpatului, acesta menținându-și poziția adoptată și pe parcursul

cercetării judecătorești.

Prin urmare,

cât timp petentul și-a menținut declarațiile de recunoaștere și în faza de

cercetare judecătorească, în condiții de publicitate, oralitate și

contradictorialitate, este nefondată critica acestuia vizând neaudierea de

către procuror a persoanelor prezente la anchetarea sa, o asemenea probă

nefiind utilă cauzei.

Totodată,

împrejurarea că în perioada 5-11 iulie 2009 petentul s-ar fi aflat pe

teritoriul Republicii Ungare, potrivit înscrisului depus și în aceeași perioadă

a fost acuzat de comiterea unei infracțiuni de furt, dispunându-se condamnarea

sa, nu poate constitui, în lipsa altor probe, indicii temeinice în a considera

că intimații ar fi vinovați de comiterea infracțiunii prev. de art. 246, art. 266

și art. 268 C. pen., având în vedere că inculpatul însuși a recunoscut

comiterea faptei iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada că la momentul

cercetării acestuia, intimații ar fi cunoscut situația învederată prin prezenta

plângere, știut fiind că infracțiunile imputate intimaților se comit numai cu

intenție, fie chiar și indirectă dar niciodată din culpă.

De asemenea,

așa cum s-a reținut de procuror, petentul a fost condamnat pentru săvârșirea

mai multor infracțiuni de furt calificat iar pedeapsa de șapte ani închisoare

reprezintă rezultanta tuturor sancțiunilor aplicate, așa încât, chiar și în

situația în care se dovedește cu certitudine că acesta nu este autorul

infracțiunii de furt calificat deoarece la data avută în vedere în actul de

acuzare se afla pe teritoriul unui stat străin și nu era posibilă prezența sa

la locul comiterii faptei, aceasta nu poate conduce, în mod automat, la

concluzia vinovăției intimaților, fiind necesar a se face dovada presiunilor

exercitate de aceștia cu ocazia audierii inculpatului ori exercitării de

mijloace dolozive pentru surprinderea consimțământului acestuia.

Ca urmare,

susținerea petentului că rezoluțiile adoptate de procuror sunt date pe baza

unui material probator incomplet nu poate fi primită, având în vedere că actele

premergătoare efectuate în cauză nu oferă minime indicii în legătură cu

săvârșirea de către intimații a infracțiunilor imputate, cu atât mai mult cu

cât aceeași soluție de neîncepere a urmăririi penale a fost adoptată

pentru reclamația vizând faptele de corupție.

În plus, așa

cum a reținut și procurorul, referitor la infracțiunile prev. de art. 246 și

art. 266 C. pen. s-a împlinit termenul de prescripție specială prev. de art.

124 rap. la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. care a început să curgă la data

emiterii rechizitoriului, 13 octombrie 2000, așa

încât acțiunea penală nu poate fi

pusă în mișcare.

Pentru

considerentele anterior expuse, Curtea, în baza art. 278

1

alin. (8)

lit. a) teza ultimă C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petentul

L.G. ca fiind nefondată, menținând, pe cale de consecință, rezoluțiile adoptate

în dosarul nr. 501/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Împotriva

sentinței a declarat recurs petiționarul.

Recursul

declarat de petiționar împotriva sentinței este inadmisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 287

1

alin. (1) C. proc. pen., împotriva

rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a

rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte

persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la

judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să

judece cauza în primă instanță.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (7) și (8) din același cod,

judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una dintre soluțiile prevăzute la

lit. a), b), c) de la alin. (8).

Conform

prevederilor art. 278

1

alin. (10), astfel cum a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M.Of. nr. 714 din 26

octombrie 2010 și intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea

judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.

În cauză,

hotărârea recurată de petiționar a fost pronunțată la data de 28 martie 2011,

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede

posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri.

În raport de

considerentele expuse, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat

de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiționar L.G. împotriva

sentinței penale nr. 69 din 28 martie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

300 lei cu titlul de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 9 iunie 2011.