ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4747/2010

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții S.P.B.

și Organizația Sindicală din cadrul spitalului au solicitat în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția Muncii

- Direcția Control Securitate și Sănătate în Muncă și Inspectoratul Teritorial

de Muncă Neamț obligarea la prelungirea valabilității avizului nr. 12204 din 25

iunie 2007, de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite la S.P.B.,

pentru locurile de muncă: birouri, sufragerie ftiziologie, atelier mecanic,

triaj-urgență.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că

Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț nu a prelungit avizul în vederea

încadrării locurilor de muncă în condiții deosebite pe motiv că din

măsurătorile efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Neamț - laborator

microbiologie, nu au rezultat agenți biologici ca factori de risc pentru

personalul care își desfășoară activitatea la cele 4 locuri de muncă

menționate.

Împotriva avizului pentru încadrarea locurilor de

muncă în condiții deosebite nr. 6230 din 14 aprilie 2009 emis de Inspectoratul

Teritorial de Muncă Neamț, reclamanții au formulat contestație care a fost

înregistrată la sediul emitentului sub nr. 7095 din 29 aprilie 2009.

Mai arată reclamanții, contestația formulată a fost

respinsă de către Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale cu nr. 336/DNB

din 01 iunie 2009, pe motiv că în locurile de muncă pentru care nu s-a

prelungit avizul nu sunt prezenți agenți biologici care nu au prevăzută limita

admisibilă.

Prin întâmpinare, I.T.M. a invocat excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel Bacău, cu motivarea că spitalul a

depus contestație la avizul de prelungire nr. 6230 din 14 aprilie 2009 emis de

I.T.M. Neamț, aviz care este un act administrativ emis de o autoritate locală.

În ședința de judecată din data de 11 septembrie 2009

instanța a pus în discuția părților admisibilitatea contestației, în ceea ce

privește adresa nr. 336/DNB din 11 iunie 2009 emisă de către Direcția Control

Securitate și Sănătate în Muncă din cadrul Ministerului Muncii, în raport de

calificarea respectivului act ca fiind un act administrativ, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, precum și de obiectul acțiunii în contencios

administrativ, astfel cum este reglementat acesta de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 135 din 9 octombrie 2009 Curtea de

Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondate excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii și necompetența

materială și a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității

acțiunii, s-a reținut că adresa în cauză nr. 336DNB din 11 iunie 2009 este

emisă de către o autoritate administrativă și îndeplinește cerințele legale

prevăzute pentru un act administrativ, astfel cum acesta este definit la art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

In concret a reținut Curtea, adresa în discuție

constituie răspunsul autorității la contestația formulată de reclamați

împotriva deciziei de neavizare.

Referitor la excepția necompetenței materiale,

instanța s-a considerat legal învestită cu soluționarea acțiunii vizând

anularea unui act administrativ emis de o autoritate centrală, cât și a actului

provenit de la I.T.M., potrivit dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța a constatat că adresa nr. 4170

din 29 aprilie 2009 emisă de către D.S.P.- Neamț nu a fost avută în vedere de

către I.T.M. - Neamț la analizarea cererii de prelungire a avizului nr. 6230

din 14 aprilie 2009.

S-a reținut, în esență, că instanța nu se poate

substitui autorității administrative, să pronunțe o soluție în funcție și de

avizul nr. 6230 din 14 aprilie 2009, eliberat de către D.S.P. Neamț la data de

29 aprilie 2009, nici să dispună obligarea autorităților al prelungirea

valabilității avizului nr. 12.204 din 25 iunie 2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.P.B. și

Organizațiile Sindicale din cadrul spitalului (SANITAS și TESA) criticând-o ca

nelegală și netemeinică.

Prin Decizia nr. 1889 din 15 aprilie 2010, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a

anulat recursul declarat de S.P.B. și Organizațiile Sindicale din cadrul

spitalului (Sanitas și Tesa) împotriva sentinței nr. 135 din 9 octombrie 2009 a

Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca insuficient timbrat.

Cu privire la decizia nr. 4747 din 3 noiembrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

recurentul-reclamant S.P.B. a formulat contestație în anulare.

S-a învederat, prin motivele contestației în anulare,

în esență, că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli

materiale, în sensul că S.P.B. a achitat taxa de timbru aferentă cererii de recurs.

Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.,

hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-1 numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca

eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare

evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru

verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o

reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare

materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor

elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este

determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.,

greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei,

situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu

aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a

omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de „greșeală materială" nu

poate fi interpretată extensiv.

Pe de altă parte, analizând lucrările dosarului,

Curtea constată că în mod corect recursul a fost anulat ca insuficient timbrat,

prin decizia nr. 1889 din 15 aprilie 2010, întrucât la dosarul cauzei nu a fost

depus decât timbrul judiciar în cuantum de 0,15 lei, fără a fi anexată și taxa

judiciară de timbru în cuantumul prevăzut de lege.

Susținerea contestatoarei în sensul că prin O.P. nr. 36

din 14 ianuarie 2010 reclamantul-recurent a achitat taxa judiciară de timbru,

nu poate fi reținută, întrucât la momentul soluționării recursului această taxă

nu exista, dovadă fiind în acest sens și referatul grefierului de la fila 2 din

dosarul nr. 380/32/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal. In aceste condiții, urmează a fi respinsă ca nefondată

contestația în anulare formulată de S.P.B. împotriva deciziei nr. 1889 din 15

aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de S.P.B. împotriva

Deciziei nr. 1889 din 15 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 noiembrie

2010.